Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)
Ca întreg, omul este alcătuit din două discernăminte:
- propria existenţă;
- existenţa realităţii.
Această existenţă a realităţii este împărţită în trei părţi:
1) Necesitatea fără de care realitatea ar înceta să existe. Pentru aceasta, este suficient să mănâmci o felie mică de pâine uscată şi o cană de apă rece pe zi, să dormi pe o bancă pentru câteva orre cu hainele pe tine, nici măcar în casă, ci pe câmp sau în peşteră când plouă pentru a nu te uda. Hainele, de asemenea, pot fi numai franjuri.
2) Comportându-se ca burghezul obişnuit, dar nedorind să fie precum bogaţii, care au multe camere, mobilă frumoasă, accesorii fine, haine frumoase, şi nedorind să mănânce şi să bea totul aşa cum bogaţii sunt obişnuiţi să o facă.
3) Tânjind şi cerându-i corpului să se asemene bogaţilor. Şi, deşi, nu poate obţine ceea ce vrea, ochii şi inima lui sunt dedicaţi pentru asta, şi aşteaptă şi munceşte pentru a obţine acestea – să fie admis în clasa celor bogaţi.
4) Acesta trăieşte în toate discernămintele precedente: dacă a câştigat suficient pentru acea zi, nu îşi face griji pentru ziua de mâine. Dimpotrivă, fiecare zi este considerată de el ca întreg cuprinsul vieţii sale.
De obicei, oameni se îngrijesc de satisfacerea nevoilor numai pentru şaptezeci de ani. Dar peste o sută douăzeci de ani, omul nu mai se îngrijorază pentru proviziile lui. De asemenea, uneori, o persoană crede că fiecare zi ar trebui să fie în ochii ei ca nouă, însemnând precum o creaţie nouă.
Este precum o reîncarnare – cum că persoana de ieri sa reîncarnat în persoana de azi şi trebuie să corecteze tot ce a făcut cu o zi înainte, atât în ce priveşte meritele cât şi păcatele, adică chiar dacă a făcut Mitzvot (fapte bune) sau greşeli.
De exemplu, dacă a luat ceva de la prietenul lui, trebuie să îl returneze. Şi dacă a împrumutat ceva prietenului său, ar trebui să îl primească de la el, deoarece a recupera o datorie este o Mitzva (singularul de la Mitzvot), aşadar trebuie să colecteze de la prietenul său.
Şi acum vom vorbi despre dragostea pentru Creator. În primul rând, cineva trebuie să ştie că dragostea este cumpărată prin acţiuni. Dăruind prietenilor cadouri, fiecare dar pe care îl face prietenilor este precum o săgeată şi un glonţ, făcând o gaură în inima prietenului. Şi, deşi, inima prietenului este ca o piatră, totuşi, fiecare glonţ face o gaură. Şi multele găuri se unesc într-un spaţiu gol în care dragostea celui care dăruieşte cadoul intră.
Şi căldura dragostei atrage la el scânteile de dragoste ale prietenului său, şi apoi cele două iubiri se revarsă într-o mantie de dragoste care îi acoperă pe amândoi. Aceasta înseamnă că dragostea unuia îi înconjoară şi îi cuprinde pe amândoi, şi ei în mod natural devin o singură persoană, deoarece îmbrăcămintea ce-i acoperă pe amândoi este o singură mantie. De aceea, amândoi sunt anulaţi.
Este o regulă că orice lucru nou este interesant şi amuzant. De aceea, după ce cineva primeşte mantia iubirii de la celălalt, acesta se bucură numai de dragostea pentru celălalt şi uită de dragostea de sine. În acel moment, fiecare dintre ei începe să primească plăcere numai din grija pentru prietenul lui, şi nu-şi poate purta de grijă, deoarece fiecare persoană poate munci numai acolo unde primeşte plăcere.
Şi, deoarece, se bucură de dragostea pentru ceilalţi şi primeşte plăcere specific din asta, nu va primi plăcere din grija pentru sine şi dacă nu este plăcere, nu este grijă şi nu poate lucra.
De aceea, uneori, găseşti în natură că în timp ce dragostea pentru ceilalţi este excepţional de puternică, cineva poate comite suicid. De asemenea, în dragostea pentru Creator, uneori o persoană este dispusă să cedeze al treilea discernământ mai sus menţionat. Apoi, este dispusă să renunţe la al doilea discernământ şi apoi la primul discernământ, însemnând toate cele trei discernăminte în existenţa realităţii.
Dar cum îşi poate anula propria existenţă? Această întrebare este, „Dacă această existenţă este revocată, cine ar primi dragostea?” Dar Creatorul îi acordă dragoste cu puterea de a devia o persoană de la calea cea dreaptă. Cu alte cuvinte, el nu mai este raţional şi vrea să fie anulat din realitate prin puterea dragostei, și mintea sa raţională nu are putere de a îl reţine.
De aceea, dacă întrebăm, „Cum este posibil ca cineva să ajungă într-o astfel de stare?” Nu este un răspuns pentru aceasta: „Gustă şi vezi că Domnul este bun.” De aceea natura are nevoie de anulare, chiar dacă nu înţelegem raţionamentul.
Acum putem înţelege versetul, „Şi vei iubi … cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.” „Puterea ta” înseamnă existenţa realităţii, „Sufletul tău,” înseamnă propria existenţă,” şi „Inima ta,” reprezintă deja un nivel superior, însemnând cu ambele înclinaţii – înclinaţia cea bună şi înclinaţia rea.
Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)