(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)
Dacă nu putem simți lumea superioară, ni se pare că noi și lumea din jurul nostru avem propria noastră existență și nu putem vedea cât de mult noi și lumea în care trăim suntem controlaţi de Sus. Acesta este motivul pentru care simțim că ceea ce ne înconjoară ne este ostil și nu un mijloc de a ne grăbi către rădăcina noastră.
Înainte ca sufletul să coboare la trup, el constituie un punct mic în rădăcina sa. De acolo, sufletul coboară în lumea noastră, îmbrăcat într-un trup și își pierde contactul cu propria rădăcină. El poate reveni la rădăcina sa numai dacă anulează dorințele corporale pentru plăceri lumești. Sunt, cu totul, 620 de dorințe în trup. Rectificându-le, sufletul revine la rădăcina sa, unde primește de 620 de ori mai multe plăceri decât a avut înainte să fi coborât.
Oamenii care au parcurs acest drum și au împlinit această rectificare sunt numiți cabaliști. Ei trăiesc în lumea noastră și în rădăcina spirituală simultan. Ei ne spun cum să ne ridicăm în grade care urcă din această lume înapoi la rădăcina noastră spirituală. Când le citim explicațiile, atragem iluminarea luminii superioare care ne trage înainte.
De-a lungul generațiilor, cabaliștii au ajutat omenirea să avanseze către scopul ei: scopul creației. Dar acest ajutor a fost în mare parte în secret, „în culise”. Astăzi, însă, pentru că dorința de spiritualitate s-a dezvoltat deja în milioane de oameni, cabaliștii afirmă în mod clar că ajutorul întregii populații este necesar pentru a atrage lumina spirituală prin studiul Înțelepciunii Cabala.
Un suflet care a dobândit contactul cu Creatorul poate efectua rectificări mult mai mari în această lume decât întreaga populație. Când face rectificări, el le efectuează prin mulţimea de oameni, motiv pentru care omenirea trebuie să prețuiască astfel de oameni. În spiritualitate, munca individului este mai importantă decât munca colectivului. Deși ambele sunt importante, este imposibil să le comparăm, întrucât acestea sunt tipuri de munci spirituale cu totul diferite.
Cabaliștii sunt în contact direct cu spiritualitatea, dar ei sunt susținuți în munca lor şi de oameni. Ei le ridică dorințele oamenilor către lumea spirituală în așa fel încât să adune în ele toată suferința societății în ansamblu, pentru ca apoi să o ridice în lumea superioară. Cabalistul primește răsplată și lumină din lumea superioară, care coboară asupra oamenilor și strălucește asupra vieții lor în această lume.
Deși majoritatea oamenilor simt suferinţa, ei nu sunt conștienți de scopul acesteia. Dacă ar putea vedea ce creează în ei sentimentul suferinţei, așa cum fac cabaliștii, nu ar mai vrea să scape de el, ci doar să îl rectifice. Un cabalist poate simți de fapt suferința mulţimii, dar adaugă scop suferinței și, astfel, o rectifică în rădăcină.
Suferința este o nevoie neîmplinită de spiritualitate. Ea este motivul tuturor afecțiunilor din lume. Populația în ansamblu simte durerea sub forma chinurilor din lumea noastră – boli, sărăcie și pierderi – în timp ce cabalistul le transcende în suferința provenind din lipsa de completitudine spirituală.
Noi nu cunoaștem sistemul creației și, drept urmare, îl folosim incorect. Este ca și cum o persoană ar trebui să învețe să manipuleze o mașinărie complexă cu multe sisteme electronice, mecanice, hormonale și nervoase, precum și multe alte sisteme necunoscute care nu pot fi ştiute sau simțite. Persoana respectivă apasă butoanele înainte de a afla cum să acționeze această mașinărie.
Cabaliștii ne îndeamnă să studiem întocmai pentru a ști cum să acționăm mașinăria. Trebuie să operăm această mașinărie și acesta este singurul scop pentru care am fost creați. Tocmai de aceea ni s-a dat libertatea de a alege, spre deosebire de celelalte creaturi, de a căuta îndrumarea Creatorului și de a o justifica. Când cineva a învățat pe deplin cum să acţioneze „mașinăria” creației, completând astfel unirea cu Creatorul, acela îl înlocuiește pe El în dirijarea creației.
Dirijarea creației este posibilă numai atunci când există libertatea de alegere. Dacă nu participăm la această dirijare și nu realizăm posibilitatea de a ne folosi libertatea de alegere și dacă vrem să trăim ca toate celelalte animale, atunci natura, adică creația, continuă să evolueze prin aceeași lege care conduce în mod independent toate omenirea și universul către țintă. În această lege, care aduce toate ființele vii în scopul creației, în cea mai bună și mai confortabilă situație, există două forțe active: Judecata (Din) și Mila (Rahamim). După cum s-a spus: „La început Dumnezeu a creat lumea cu atributul lui Din, a văzut că lumea nu poate exista și a asociat-o cu atributul lui Rahamim” (Bereşit Raba 12:15).
Este alegerea noastră dacă să avansăm către scopul creației în mod independent, cu puterea blândă a milei, sau să lăsăm lucrurile în seama naturii, a forței dure a judecății. În cele din urmă, ceea ce trebuie să alegem este dacă să studiem Cabala, să avansăm în mod conștient către obiectiv, sau să nu studiem și să avansăm inconștient, neștiind ce ne așteptă. Numai în asta ne vom găsi libertatea.
Această alegere ne privește pe toți, întrucât societatea noastră este construită ca o piramidă. Ne completăm actele reciproc în încercarea de a înțelege Providența. Deși rectificarea începe în partea de Sus, pregătirea pentru aceasta începe în partea de jos și, dacă nu există dorința de rectificare jos, va fi imposibil să se facă ceva Sus.
Dirijarea conștientă a lumii este destinată câtorva aleși, dar mulţimea are propria greutate și poate face diferența, deși într-un mod diferit, prin studiul Înţelepciunii Cabala. De îndată ce începe să se întrebe despre lumea înconjurătoare, începe să schimbe lumea în bine.
Nu este nevoie ca întreaga lume să obțină cunoașterea privind modul în care funcționează fiecare detaliu al realității. În schimb, mulţimea trebuie pur și simplu să aibă abordarea corectă a conduitei realității și a scopului creației. Făcând acest lucru, își aduce partea de contribuţie la eforturile cabaliștilor și le completează. Este suficient dacă auzim, citim și vorbim despre existența unei forțe superioare care ne conduce și de care depindem. Avem o sarcină anume, care este aceea de a ne asuma dirijarea lumii și să ne determinăm viitorul prin noi înșine – fiecare persoană în mod individual și mulţimea în ansamblu. Este datoria mulţimii să ridice importanța și cunoașterea forței superioare peste nivelul inferior.
Rabinul Akiva a spus că întreaga Tora cuprinde o singură lege: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Cei douăzeci și patru de mii de discipoli ai săi, care au fost învățați să urmeze această lege, și-au dezvoltat totuşi o ură neîntemeiată unul față de celălalt. Toți, cu excepția a cinci dintre ei, au murit din cauza acelei stricăciuni; cei care au supraviețuit au fost cei care nu au fost târâți în ură. Printre ei s-a numărat şi Rav Şimon Bar-Yochai. Când discipolii au fost uniți prin iubire, a fost numită vremea Templului. Iar atunci când a apărut stricăciunea urii nefondate, când au avut doar voință de a primi pentru ei înșiși, s-a numit distrugerea Templului – a venit mai întâi distrugerea spirituală și apoi distrugerea fizică ce a rezultat din ea. Orice se întâmplă în universul nostru este un rezultat al evenimentelor care au loc în lumea superioară și se concatenează în a noastră.
Cabaliștii au prevăzut distrugerea Templului și astăzi încearcă să-i convingă pe oameni să aleagă viața, pentru că văd o viitoare catastrofă în spiritualitate. Oamenii cred că un gând rău poate ucide. Știința a aflat, totodată că, dacă o persoană cu intenții rele se apropie de o plantă, chiar dacă o udă, acționând aparent pozitiv față de aceasta, planta va reacționa la atitudinea negativă. Această atitudine poate fi chiar măsurată prin cât de negativă a fost reacția plantei, cât de mult i-a fost frică și a respins acea persoană.
Devine din ce în ce mai evident, în fiecare domeniu al științei și tehnologiei că, cu cât energiile sunt mai puternice, cu atât sunt mai ascunse. Știința începe acum să-și dea seama că gândurile noastre, nu acțiunile noastre, au cea mai puternică influență asupra lumii. Putem auzi deja oameni de știință proclamând că în cele mai delicate experimente identitatea cercetătorului este de o importanță vitală, întrucât reacția substanței și rezultatul experimentului depind de nivelul moral al cercetătorului.
În toate cărțile sfinte, nu este menționat niciun cuvânt despre această lume, ci doar despre lumea spirituală. Aceste cărți sunt numite „sfinte” întrucât sfințenia înseamnă dăruire, atributul Creatorului. În Tora, întregul proces de creație este explicat în cuvintele acestei lumi, precum și întregul proces de rectificare a sufletului, până când ajungem la scopul creației, gradul Creatorului.
(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)