(înapoi Cartea INTERVIU CU VIITORUL – click)
Când suntem atrași de cineva, suntem imediat plini de bucurie, chiar și fără a avea relații reale cu acea persoană. Ca și în dragostea trupească, la fel este și cazul iubirii pentru Creator. Dar, pentru a ne împiedica să fim mulțumiți cu simpla dorință, Creatorul ne face să simțim că situația noastră este una inferioară, lipsită de unitate. Dacă Creatorul nu ar fi făcut aşa, am fi fost mulțumiți de plăcerea dorinței, fără a obține de fapt nimic. Sentimentul de inferioritate adăugat dorinței pentru Creator ne obligă să ne ridicăm la a ne cupla spiritual și a ne bucura de unirea cu Creatorul.
Întrebare: Se poate obține cuplarea spirituală de unul singur?
Răspuns: Înțelepții noștri au spus: „Timpul va face ceea ce nu face mintea”. Și așa cum o interpretează Baal HaSulam: „Timpul este o sumă de situații care rezultă unele în urma altora pe cale de cauză și consecinţă, cum ar fi zilele, lunile și anii (Talmud Eser Sfirot, partea 1, Întrebări și răspunsuri, Răspunsul 16). Creatorul rezumă și adună toate situațiile pe care i le aduce omului. El îl zguduie pe om prin incidente și situații neplăcute, până când se acumulează suficientă suferinţă pentru a crea o dorință faţă de cel iubit și tensiunea necesară pentru crearea unei cuplări spirituale.
De aceea sufletul coboară din lumea superioară în această lume și se îmbracă într-un trup pentru a se încarna în această lume, astfel încât să aibă de unde să se întoarcă la rădăcina din care a venit și să se agațe din nou de ea. Dar sufletul nu poate dobândi alipirea eternă într-un singur ciclu; el trebuie să o facă în etape.
Înainte ca sufletul să se îmbrace într-un trup, el fusese unit cu Creatorul. Această alipire trebuie să existe în ciuda obstacolelor trupului, în timp ce se află în această lume. Asta presupune atât obstrucționările trupeşti, cât și cele spirituale. Omul trebuie să-și rectifice trupul, adică să nu simtă obstacolele ca atare, ci ca pe un ajutor necesar pentru conectarea sa cu Creatorul.
Tocmai faptul că cineva simte obstacolele și încearcă să lupte cu ele într-o bătălie eroică, face să-i crească dorința pentru Creator – astfel încât să se poată uni cu el cu aceeași putere și intensitate ca şi înainte ca sufletul să se fi îmbrăcat într-un trup. Numărul conectărilor și separărilor de Creator, când omul se luptă să mențină și să întărească contactul cu Creatorul, constituie ceea ce adâncește alipirea dintre ei.
Există întotdeauna contact între om și Creator, dar pentru a ne oferi posibilitatea de a ne arăta iubirea Lui față de noi, Creatorul plasează o obstrucție care se numește „trupul” – dorința pentru orice plăcere posibilă, în afară de cea pentru Creator. Omul trebuie să dezrădăcineze treptat această obstrucție, gând după gând. Adică, trebuie să recunoaștem faptul că fiecare plăcere care ne distrage mintea de la dorința către Creator este una rea. Drept urmare a luptei cu obstrucționările, există un sentiment nou față de cel iubit după fiecare obstrucționare.
Creatorul ţine socoteala la tot ceea ce ne face și când este atinsă cantitatea potrivită și când dorim în mod serios alipirea cu Creatorul, cu toată puterea noastră, fără oprire, abia atunci vine momentul alipirii.
Numai atunci putem justifica ceea ce ne trimite Creatorul, de la cele mai joase stări până la cele mai înalte acte spirituale. Abia atunci simţim că tot ce ni s-a întâmplat s-a datorat iubirii Creatorului pentru noi și dorinței sale de a se uni cu noi. Aceasta, la rândul său, creează în creatură o dragoste nesfârșită și nelimitată pentru Creator.
Dar atâta timp cât sufletul nu este umplut de lumină, senzația de tristețe crește pe măsură ce el se apropie, întrucât dorința sa nu este încă satisfăcută. De aceea, el simte dureri și chinuri la fel de mult pe cât tânjește după alipirea de Creator. La începutul fiecărei stări, omul trebuie să se poziționeze corect faţă de tot ceea ce i se întâmplă. La început trebuie să capete senzaţia existenţei „eu-lui” și a faptului că totul există în jurul „eu-lui”. Apoi trebuie să-și dea seama că presiunea pe care o simte din partea mediului său are un scop și, în cele din urmă, să decidă că mediul este o forță superioară care acționează cu înțelepciune și cu un anume sentiment și o anume intenție, conform unui scop și a unui plan predefinit. Creatorul știe ce face și de ce anume, în timp ce tu nu ştii. Tot ce trebuie să faci este să recunoști faptul că totul se face în favoarea ta.
Creatorul și creatura se forţează pentru a reînnoi legătura dintre ei. Omul încearcă să vadă că fiecare stare vine de la Creator; prin urmare, Creatorul îi trimite în continuare gânduri noi, de obicei sub formă de obstacole. Pentru fiecare gând nou care îi vine, omul ar trebui să concluzioneze că l-a primit de la Creator pentru a împlini scopul alipirii cu Creatorul.
Omul trebuie să caute binele, eternul și perfectul în legătură cu alipirea la Creator. El trebuie să le caute în mod special în Creator, pentru că de aici vine sufletul nostru. Doar atunci când este acolo cu Creatorul, acest lucru poate fi împlinit.
Ar trebui să constatăm că există „eu” și „El” și că există incidentul, adică ceea ce se petrece între noi se găseşte în tot ceea ce se întâmplă. Creatorul creează stări cu intenția de a mă aduce la a fi în contact cu el. La început, acestea sunt doar gânduri. Ulterior, însă, ele devin sentimente și senzații. În cele din urmă, vom descoperi că întregul trup, adică toate dorințele, gândurile, întregul sistem spiritual și corporal și toate lumile nu vor mai fi ascunse. Nu vor mai fi ecrane și obstacole între om și Creator. Vei simți că obstacolele, ascunderile și întregul sistem numit trup, vor deveni un sistem interior pentru tine și îți vor intensifica conexiunea cu Creatorul, întrucât acesta este scopul său – unificarea, nu separarea. Trebuie ştiut că toate lumile sunt în interiorul omului, chiar şi atunci când le simți ca fiindu-ţi exterioare. În orice caz, acesta este doar un rezultat al stricăciunii vaselor noastre.
Aflăm că partea cea mai interioară a Parţuf-ului (a sufletului) este rădăcina, numită „rădăcina sufletului”. Apoi, există învelişuri exterioare, care se numesc (din interior către exterior): Neşama (suflet), Guf (corp), Levuş (veşminte/îmbrăcăminte), Heichal (templu, palat); sau Adam, Levuş, Bait, Haţer, Midbar (Adam, îmbrăcăminte, casă, curte și, respectiv, deșert). Astfel vedem că împlinirea spirituală este întotdeauna dobândită gradual. Imaginea noastră actuală a realității este o consecință a celei de-a doua restricţionări, în care o parte din vase, dorințele sufletului, au ieșit „în afara ordinii”, adică au încetat să mai fie vase interioare și au devenit vase exterioare, a căror utilizare este interzisă.
Aceste vase exterioare – Bait, Haţer, Midbar, creează în noi senzația unei lumi exterioare. Tot ceea ce percepem ca „exterior” va deveni „interior” la sfârșitul rectificării, atunci când aceste dorințe vor fi rectificate și lumea așa cum o cunoaștem va dispărea.
Baal HaSulam scrie în Prefață la Înțelepciunea Cabala, că toate lumile există în interiorul nostru. La sfârșitul rectificării, întreaga lume va „intra” în noi; substanța lumii va deveni substanță interioară, peste care omul va simți prezența Creatorului.
Cel mai important lucru este să menții contactul cu Creatorul în fiece moment și în toate locurile, chiar și în cel mai mic grad. Baal HaSulam mai scrie că cea mai mare pedeapsă pentru om este desprinderea de gândul Creatorului, chiar și pentru o clipă, întrucât asta îl deconectează pe om de sursa vieții.
Întrebare: De ce întărirea legăturii cu Creatorul se poate face numai prin obstrucționări?
Răspuns: Legătura cu Creatorul poate fi întărită doar prin obstrucționări, întrucât atunci când o persoană se simte bine devine dependentă de acea senzaţie și uită să se gândească la originea senzaţiei. Dar când se simte rău, începe imediat să caute sursa răului, pentru a o elimina.
La început, Creatorul ne trimite intenționat senzații de frică, nesiguranță, nevoie și lipsă. Dar aceasta este doar prima parte a procesului, în care apropierea se face coercitiv. Ne apropiem de Creator doar pentru a depăși acele senzaţii negative. După ceva timp, însă, omul începe să-l dorească pe Creator în mod independent, până când ajunge la o stare în care „nu poate dormi”, pentru că este „bolnav de iubire.” Este o stare de iubire corporală-egoistă, adică – pentru el însuși. Aceasta este exact situația în care ar trebui să ajungem; ea se numește Lo Lişma (nu pentru numele Ei).
Înaintăm în așa fel încât acest întreg Lo Lişma, numit „timpul pregătirii”, sub barieră și chiar înainte de a dobândi spiritualitatea, este esențial pentru a crește dorințele, vasele dorinței egoiste de Creator. Abia atunci vine operațiunea opusă, trecerea de la Lo Lişma, la Lişma (pentru numele Ei), de la egoism la altruism, de la voința de a primi la voința de a dărui.
Întrebare: Dar dacă tot nu pot să-L simt pe Creator în mod clar?
Răspuns: Dacă totuși nu Îl poți simți pe Creator, măcar te poți gândi la El. Dacă cineva nu se poate gândi la El, atunci omul nu este responsabil pentru ceea ce i se întâmplă, ceea ce înseamnă că încă nu se află în gradul de pregătire în care Creatorul deja îl trezește pentru a-L contacta. Dar dacă există un gând, acesta este începutul drumului pentru tine de a lucra cu acel gând. Obstacolul principal este să înveți să nu scapi din mână frânghia. Este o muncă uriaşă, un efort interior pe care trebuie să-l facem în mod constant și este singurul lucru care ar trebui să ne preocupe.
După aceea, devine clar că, de fapt, nu există altceva decât gândul Creatorului. Așa cum spune Baal HaSulam, „tot ceea ce se întâmplă, tot ceea ce te înconjoară, cu tine și fără tine, tot ce se întâmplă în interiorul tău, în gândurile și atributele tale, tot ceea ce simți în mintea și inima ta față de tine sau în jurul tău, de la cele mai mici detalii până la cele mai mari, de la atom la galaxii și întregul univers, toate se întâmplă astfel încât să îţi întăreşti contactul cu Creatorul.”
Cei care caută un contact deschis cu „Cel care dăruieşte”, cu Creatorul, avansează către obiectiv. Dar eforturile lor interioare îi promovează nu numai pe ei, ci și întreaga creație. Baal HaSulam o explică în Introducere la Cartea Zohar (în Anexa B – „Din scrierile lui Baal HaSulam”, fragmentul despre Internalitate și Externalitate).
Întrebare: Cum se poate schimba realitatea datorită acestei lucrări interioare?
Răspuns: Realitatea se schimbă, întrucât dacă cineva întărește contactul cu Creatorul, nu va mai fi nevoie de suferinţă; aceleași suferinţe care sunt „inițiate” de Sus. Astfel, circumstanțele exterioare se vor schimba. Singurul scop al necazurilor este intensificarea contactului nostru cu Creatorul, deși oamenii caută să-și schimbe realitatea prin farmece sau binecuvântări.
Dacă regula este aceea că individul este „strâns până la os” de către Creator pentru a obține conexiunea cu el, întrucât acesta este ajutorul și chemarea pe care creatura o primește de la Creator, atunci Creatorul se raportează la mulți alții în altfel: se mulțumește să-i întoarcă încet și egoist către el. Acest proces ar putea fi descris în felul următor: individul se află în partea de sus a piramidei, iar restul majorităţii se află în partea de jos a acesteia și, de aceea cei din urmă sunt tratați diferit. Totodată, individul dezvoltă scopul, în timp ce masele își unesc dorința lor colectivă pentru El. De aceea munca lor este atât de diferită, deși ambele fac parte din gândul creației.
Oamenii nu înțeleg cum apar schimbările în lume. Dar chinurile pe care le suferă îi fac să caute fără să fie conştienţi o forţă superioară și să se roage pentru că nu există altcineva pe cine să se bazeze. Această rugăciune, chiar dacă pământească, funcționează. Chiar și țara lui Israel ne-a fost dată pentru că am căutat și ne-am rugat, deși totul a avut loc în subconștientul nostru. Și așa se întâmplă astăzi: folosind chinurile, Creatorul ne confruntă cu o situație în care nu avem cum să fim în câștig și ne încolțește până când începem să căutăm o altă planetă pe care să trăim, dar care nu va fi găsită, decât în Creator.
Întrebare: De ce și-a adus Creatorul poporul la materialitate în loc de spiritualitate, în țara corporală a lui Israel, mai degrabă decât în cea spirituală?
Răspuns: Întoarcerea în Israel a fost rezultatul unei rugăciuni aflate în subconștientul nostru și a fost rezultatul durerii și suferinței; ne rugam pentru locul nostru. Dacă adăugăm la rugăciunea noastră doar un pic de înțelegere a faptului că toate acestea se întâmplă cu un anume scop, atunci rugăciunea noastră, rugăciunea mulţimii nesatisfăcute, ar fi îndreptată corect și o nouă soluție s-ar ridica la un nivel diferit, unul spiritual. Și pentru că spiritualitatea este motivul din spatele materialităţii, noile circumstanțe vor coborî în lumea noastră și vor schimba procesele care se desfășoară aici.
Întrebare: Dar de ce omorul, boala și chinul constituie o parte atât de substanțială a vieții omului?
Răspuns: Viața respectă legea care spune că totul trebuie să revină la rădăcina sa.
Creatorul este o lege globală, care se referă la starea în care ne aflăm. El se află deasupra tuturor celorlalte emoții și relații. Potrivit Cabalei, există o singură lege: legea „echivalenței de formă” care tinde să facă o legătură totală. Toate sterile, de la începutul creației până la sfârșitul ei, sunt incluse în acea stare de legătură. Starea completă de legătură este definită ca fiind deplină și domină toate celelalte stări specifice. De aceea este posibil să spunem că, de fapt, acea stare finală este singura care există de fapt. Toate celelalte stări se află sub ea și există doar în senzaţiile noastre tranzitorii, în funcție de cât de rectificați suntem. Cel mai înalt loc este locul în care sufletul este alipit de Creator. Dacă cineva se află într-un grad mai jos decât acesta, indiferent dacă este în lumea spirituală sau corporală, atunci acea lege a unificării, legea echivalenței atributelor, îl atrage pe individ să se întoarcă la rădăcina lui, coercitiv, cu o forţă care se schimbă în funcție de distanța la care se află acesta de scopul creației. Este precum o bucată de metal într-un câmp magnetic sau o sarcină electrică într-un câmp electric sau un obiect sub influența gravitației. Dacă nu există o echivalență a forțelor între corp și câmp, legea respectivă funcționează pentru a-l readuce într-o stare de echilibru, o stare de egalitate cu câmpul, cu originea câmpului.
Când sufletul este deconectat de legătura sa cu Creatorul, adică de rădăcina sa, și coboară către un trup și către dorințele egoiste ale lumii noastre, el simte această desprindere ca pe o obstrucționare, ca pe o îmbrăcăminte numită „corp”. Acest corp nu este trupul fizic, ci o colecție de dorințe, dorințe interioare, care ne separă de rădăcină. Aceste obstacole s-au format în timpul desprinderii sufletului de rădăcina sa. Sunt trepte pe care a coborât și a devenit mai grosier (mai egoist). Prin urmare, neutralizarea acestor obstacole, a acestor atribute, se poate face prin readucerea sufletului la rădăcina sa. Și există o singură modalitate de a neutraliza acest egoism – dacă simțim că el constituie obstrucționarea.
Întrebare: Cum o pot simți?
Răspuns: Tocmai prin boli, distrugere și frica nemiloasă de moarte care nu ştie să facă favoruri. Este singura lege. Dacă Einstein ar dori să găsească o formulă care să conecteze întregul univers și toate lumile, atunci aceasta este legea; această formulă de atragere către centru prin echivalența atributelor constituie răspunsul.
Nu este vorba de faptul că ar trebui să aspirăm să îndeplinim doar această lege a echivalenței atributelor, pentru că nu ne putem schimba trăsăturile interioare, ci de faptul că ar trebui să vrem să schimbăm tot ceea ce este în interiorul nostru în conformitate cu legea respectivă. Ar trebui să dorim ca această lege să existe chiar dacă am putea să o anulăm, până la punctul că, şi dacă nu ar exista, o vom face tot exact la fel. Asta se numește „a accepta legea”.
Urcuşul este întotdeauna conform principiului „Deasupra rațiunii”, adică dincolo de minte. Acesta este singurul mod în care putem adopta calități superioare, pe care încă nu le posedăm. Nu există niciun exemplu în lumea noastră pentru un astfel de proces, întrucât mintea noastră nu poate dobândi nivelul minţii Creatorului, mintea superioară. Tot ce putem face este să dezvoltăm mintea pe care o avem deja.
Dar în lumea spirituală există o schimbare: mintea omului este înlocuită cu cea a Creatorului. Este un proces lent și treptat. În fiecare grad, o persoană primește o porțiune suplimentară din mintea Creatorului, pe care să o folosească în locul propriei sale minţi. De aceea, în fiecare grad, o persoană ar trebui să scape de propria minte și să preia în locul ei mintea Creatorului. Pentru a ne ajuta, Creatorul ne trimite o imagine a lumii pe care nu o putem înțelege cu mintea noastră; noi nu o putem accepta sau justifica și să o vedem ca pe o imagine care vine de la Creator pentru a ne aduce beneficii. Creatorul ne trimite o imagine care a fost creată de mintea gradului adiacent; cel la care ar trebui să ne ridicăm.
Cu alte cuvinte, discrepanța dintre aceasta și imaginea actuală a lumii pe care o creează mintea noastră, ne permite să înțelegem că evenimentele se desfășoară în funcție de mintea Creatorului și a noastră. Astfel, îţi dai seama că nu ai de ales decât să te răzgândeşti, astfel încât să poţi fi de acord cu imaginea lumii care ţi se înfăţişează.
Cel care progresează în acest mod este numit „neprihănit”, sau “drept” întrucât mijloacele sale de avansare sunt acelea de a se rectifica în așa fel încât să-L poată justifica pe Creator (să creadă că El are „dreptate”) în orice situație. Un om drept este aceala care crede că Creatorul are dreptate, îl îndreptăţeşte pe Creator.
Dacă eşti conștient de faptul că atunci când simţi că eşti nemulțumit de viața ta, de fapt îl blestemi pe Creator în inima ta, atunci acea nemulțumire față de viață echivalează cu nemulțumirea față de originea vieții. Te doare că trebuie să-l blestemi pe Creator și apoi ceri un singur lucru: puterea de a-l justifica pe Creator în orice situație.
(înapoi Cartea INTERVIU CU VIITORUL – click)