ALIPIREA LA CREATOR

(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)

Când suntem atrași de cineva, suntem imediat plini de bucurie, chiar înainte de a intra în contact cu persoana respectivă. Ca și în iubirea corporală, la fel este și în cazul iubirii pentru Creator. Dar pentru a ne împiedica să fim satisfăcuţi doar de simpla atracție, Creatorul ne face să simțim că situația noastră este una inferioară, lipsită de coerenţă. Dacă Creatorul nu ar fi făcut asta, am fi fost mulțumiți de plăcerile dorinței, fără a dobândi de fapt nimic. Sentimentul de inferioritate adăugat dorinței pentru Creator ne obligă să ne înălţăm la nivelul de alipire spirituală și să ne bucurăm de contopirea cu Creatorul.

Înțelepții noștri au spus: „Timpul va face ceea ce mintea nu face”. Și așa cum interpretează Baal HaSulam: „Timpul este o sumă de situații care se succed pe cale de cauză și consecinţă, cum ar fi zilele, lunile și anii.”[1] Creatorul rezumă și reunește toate situațiile care ne sunt aduse nouă. Dumnezeu ne zguduie cu incidente și situații neplăcute, până când există suficientă suferinţă pentru a declanșa dorința pentru persoana iubită, nevoia de a crea o alipire spirituală.

[1] Y. L. Aşlag, Talmud Eser Sfirot, trad. Chaim Ratz (Ierusalim, Israel: M. Klar, 1956), partea 1, Întrebări și răspunsuri, Răspunsul 16.

De aceea sufletul coboară din lumea superioară în această lume și se îmbracă într-un trup pentru a se încarna în această lume, astfel încât să se poată întoarce la rădăcina din care a venit și să se alipească din nou de ea. Dar sufletul nu poate atinge alipirea veşnică într-un singur ciclu; el trebuie să o facă în etape. Înainte ca sufletul să se fi îmbrăcat într-un trup, el a fost unit cu Creatorul. Această alipire trebuie să existe în ciuda obstrucțiilor trupului, atât corporal cât și spiritual. Pentru a rectifica trupul, trebuie să recunoaștem că obstacolele nu sunt ceea ce par, ci mai degrabă sunt catalizatorii necesari pentru a ne ajuta să ne conectăm cu Creatorul.

Tocmai pentru că simțim obstacolele și încercăm să ne luptăm cu ele într-o bătălie eroică, ne sporim dorința pentru Creator,  astfel  încât  să  putem  fi  din  nou uniți așa cum am fost

înainte ca sufletul să se fi îmbrăcat într-un trup, cu aceeași putere și intensitate. Alipirea dintre noi și Creator este întărită chiar de luptele pe care le îndurăm în căutarea acestei legături.

Există întotdeauna contact între noi și Creator, dar pentru ca noi să putem simți iubirea Lui, Creatorul pune un obstacol în fața noastră numită trup – dorința pentru orice plăcere posibilă în afară de Creator. Pentru a înțelege cu adevărat iubirea Creatorului pentru noi, trebuie să dezrădăcinăm treptat obstacolele trupului, gând după gând. Cu alte cuvinte, trebuie să recunoaștem faptul că fiecare plăcere care ne distrage atenția de la dorința de a-l cunoaște pe Creator este una rea. Pe măsură ce ne luptăm cu fiecare obstacol, avem un sentiment nou față de cel iubit.

Creatorul ia în considerare tot ceea ce ni se face și când am trait experienţa cantităţii potrivite de situații, când dorim cu seriozitate alipirea de Creator cu toată puterea noastră, non-stop, abia atunci vine momentul alipirii.

Doar atunci când am ajuns la starea de alipire putem justifica ceea ce ne trimite Creatorul, de la situațiile cele mai josnice până la cele mai înalte acte spirituale. Atunci realizăm că tot ce se întâmplă în viață se întâmplă datorită iubirii și dorinței Creatorului de a se uni cu noi. Asta, totodată, creează în noi o iubire nesfârșită și nelimitată pentru Creator.

Dar atâta timp cât sufletul nu este umplut de lumină, senzația de tristețe sporeşte, întrucât dorința nu este încă satisfăcută. Din această cauză, omul simte durere și chinuri în aceeași măsură în care își dorește alipirea. La începutul fiecărei etape a vieții, trebuie să ne raportăm corect faţă de tot ceea ce ni se întâmplă. În primul rând, trebuie să dobândim senzaţia de „eu” și faptul că totul este în jurul acestui „eu”. Atunci trebuie să ne dăm seama că presiunea pe care o simțim din anturajul nostru are un scop și că anturajul este o forță superioară care acționează cu înțelepciune și intenție, cu un scop și un plan predefinit. Creatorul știe ce face și de ce, noi însă nu. Tot ce trebuie să facem este să recunoaștem faptul că totul se face în favoarea noastră.

Creatorul și creatura se străduiesc să-şi reînnoiască conexiunea. Încercăm să înţelegem că fiecare stare provine de la Creator; prin urmare, Creatorul ne trimite în continuare gânduri noi, de obicei sub formă de obstacole. Trebuie să ne dăm seama că fiecare gând nou care intră în mintea noastră este primit de la Creator cu scopul de a dobândi alipirea. Trebuie să căutăm natura bună, eternă și perfectă a alipirii la Creator, de unde au venit sufletele noastre. Numai atunci când sufletul este reunit cu Creatorul, el se poate desăvârşi.

Ar trebui să realizăm că în tot ceea ce se întâmplă sunt eu, Creatorul și incidentele dintre noi. Fiecare stare este creată pentru a ne aduce în contact cu El. La început, ele sunt doar gânduri. Dar, ulterior, devin sentimente și senzații. În cele din urmă, vom descoperi că întregul trup, adică toate dorințele, gândurile, întregul sistem spiritual și corporal și toate lumile nu vor mai fi ascunse. Nu vor mai fi ecrane și obstacole între umanitate și Creator. Vei simți că obstacolele, ascunderile și întregul sistem al trupului vor deveni un sistem interior pentru tine și îți vor intensifica legătura cu Creatorul. La urma urmei, scopul trupului este unificarea, nu separarea. Trebuie să ştii că toate lumile sunt în interiorul tău, deși în momentul de față le simțiți doar în exterior, ca urmare a stricăciunii vaselor noastre.

Partea cea mai interioară a Parţuf-ului (sufletului) este rădăcina, numită „rădăcina sufletului”. Apoi există straturi exterioare, care se numesc (din interior spre exterior): Neşama (suflet); Guf (corp); Levuş (îmbrăcăminte); Heichal (templu, palat); sau Adam, Levuş, Bait, Haţer, Midbar (Adam, veşmânt, casă, curte și, respectiv, deșert). Astfel vedem că împlinirea spirituală este întotdeauna dobândită treptat. Imaginea noastră actuală a realității este o consecință a celei de-a doua restricționări, în care o parte a vaselor, dorințele sufletului, au părăsit ordinea – adică au încetat să mai fie vase interioare și au devenit exterioare, a căror utilizare este interzisă.

Aceste vase externe – Bait, Haţer și Midbar (casă, curte, deşert) – creează senzația unei lumi exterioare în noi. Tot ceea ce percepem ca exterior va deveni interior la sfârșitul rectificării, atunci când aceste dorințe vor fi rectificate și lumea așa cum o cunoaștem va dispărea. Baal HaSulam scrie că toate lumile există în interiorul nostru.[2] La sfârșitul rectificării, întreaga lume va „intra” în noi; substanța lumii va deveni substanță interioară, peste care vom simți prezența Creatorului.

[2] Y. L. Aşlag, „Introducere la Prefață la Înțelepciunea Cabala”, în Sefer HaHakdamot, trad. Chaim Raţ (Israel: 1976), punctul 1.

Cel mai important lucru este să menții contactul cu Creatorul în orice moment și la toate nivelurile, chiar și în cel mai de jos grad. Baal HaSulam scrie, totodată, că cea mai mare pedeapsă pentru om este desprinderea de gândul Creatorului, chiar și pentru o clipă, întrucât asta îl deconectează de sursa vieții.

Legătura cu Creatorul poate fi întărită doar prin obstacole, întrucât atunci când te simţi bine, devii dependent de acea senzaţie și uiţi să te gândeşti la originea senzaţiei. Atunci, însă, când te simţi rău, începi imediat să cauţi sursa răului pentru a o suprima.

La început, Creatorul ne trimite intenționat senzații de frică, nesiguranță, insuficienţă și lipsă. Asta este, însă, doar prima parte a procesului – constrângerea. Ne apropiem de Creator doar pentru a depăși acele senzaţii negative. Dar, după ceva timp, începem să-l dorim pe Creator în mod independent, până când ajungem să nu putem dormi pentru că suntem bolnavi de iubire.

Aceasta este o stare de iubire corporal-egoistă și este exact situația în care ar trebui să ajungem; starea respectivă se numește Lo Lişma (nu pentru numele Ei).

Înaintăm în așa fel încât această întreagă etapă a lui Lo Lişma (timpul pregătirii), sub barieră și chiar înainte de a dobândi spiritualitatea, este esențială pentru a spori dorințele, vasele dorinței egoiste pentru Creator. Abia atunci începe operațiunea opusă, trecerea de la Lo Lişma la Lişma (pentru numele Ei), de la egoism la altruism, de la voința de a primi la voința de a dărui.

(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)

error: Content is protected !!