(înapoi la „Reîncarnarea” – link)
Pentru cititor, această carte poate părea că se adresează exclusiv unei persoane de credință iudaică. Terminologia folosită este unică pentru gândirea și practica evreiască. De pildă, referitor la fapte bune, este folosit cuvântul „Mițva”. Când vorbim despre contemplarea și meditația asupra existenței lui D-zeu, cuvântul folosit este „Tora”. Mai precis, cu referire la reîncarnare în sine, textul se referă la cele 613 compartimente ale sufletului care corespund celor 613 Miţvot care par a aparţine exclusiv credinței și gândirii evreiești.
În întreaga literatură cabalistică, în special Cabala scrisă în epoca medievală, terminologia evreiască este folosită aproape în exclusivitate. Cabala pare să vorbească pentru evrei și despre evrei. Motivul pentru care a fost așa este pentru că atunci când maeștrii Cabalei scriau, ei își direcționau textul către un public format exclusiv din evrei, întrucât aceasta era zona lor de influență. Mai mult, chiar dacă aveau ambiția de a-și răspândi învățăturile în „lumea exterioară”, ei nu au avut ocazia, fiindcă erau persecutați și forțați să trăiască în zone închise compuse numai din evrei.
Mai mult decât atât, persecuția le-a imprimat teama de a se expune și de a lăsa să se știe că există ceva cu care ar putea contribui și care nu era disponibil în „lumea exterioară”. Prin urmare, există foarte puțină politică externă în contextul legii iudaice (Halacha) și în cadrul omologul său spiritual, Cabala.
Pentru a cita un exemplu despre modul în care vedem acest lucru în realitate, Rav Josef Caro (1488 – 1575), în opera sa magistrală, Şulchan Aruch – codul legii evreiești – omite un principiu de bază al Torei, care este obligația fiecărui Evreu de a influența lumea în spiritual învățăturii celor șapte legi Noachide, care sunt pentru omenirea în general. [1] Pe de altă parte, Maimonide, care trăiește în Egipt într-o perioadă de pace pentru evrei (el însuși era medicul regelui), include această lege ca principiu fundamental în lucrarea sa monumentală, Yad HaChazakah. Prin urmare, de-a lungul învățăturilor Cabalei, găsim puține referiri la ne-evrei. În conformitate cu fluxul de bază al scrierilor originale ale marilor maeștri ai Cabalei, am îndreptat, de asemenea, terminologia pentru a se referi la persoana fiind evreu.
[1] Și motivul este acela că Caro a trăit într-o perioadă mult mai grea pentru evrei, doar pentru a oferi o perspectivă istorică. În anul 1522, pe arena evreiască a apărut un bărbat pe nume David Reuveni, care pretindea că este un conducător din cele zece triburi pierdute ale Israelului. El a spus că dacă armatele Europei creștine sunt dispuse să lupte împreună cu zece triburi pentru a înlătura stăpânirea musulmană a Israelului, vor reuși. Cu aceste idei, el a creat un mare entuziasm în comunitatea evreiască. În anul 1525, a mers să se întâlnească cu regele Portugaliei, Ioan al III-lea. La acea întâlnire, el l-a întâlnit pe scribul regelui, Diogo Pires, un evreu marran care fusese botezat. La întâlnirea cu Reuveni, Diogo a fost foarte influențat. S-a circumcis și a fugit la Solinica și de atunci a fost cunoscut sub numele de Şlomo Molcho. Acolo, în Turcia (la Adrianopol), Caro (care a fugit de Inchiziție mai înainte) l-a întâlnit pe Molcho și au devenit buni prieteni. Împreună, ei vor studia Cabala. Acolo a fost locul unde Molcho l-a învățat pe Caro cum, prin meditație, el putea comunica cu un Maggid (spirit). Câțiva ani mai târziu, în 1532, Molcho a căutat audiență la regele Spaniei, Carol al V-lea, care nu a fost foarte impresionat și l-a predat Inchiziției care după aceea l-a omorât. Se știe cât de profund a fost mișcat Rav Josef de acest act eroic, că el însuși și-a dorit să primească acest fel de moarte. Rabinul Josef Caro, Magid Meşarim (Ierusalim: Orah, 1960), Parşat Tzav p. 87.
Cu toate acestea, fiecare referire la persoana evreu, de-a lungul cărții, se referă direct și la non-evreu. De exemplu, toată omenirea, indiferent de credința lor, posedă un suflet evlavios.[2] Toți oamenii au potențialul de a câștiga un loc în paradis.[3] Și fiecare persoană poate atinge adevărata nemurire prin reînvierea morților.[4]
[2] Vezi Avot, capitolul 3, Mişna 14.
[3] Talmud, Sanhedrin 105a. Vezi Rambam, Hilchot Melachim, capitolul 8, Halacha 11. Rambam Hilchot Tşuva, capitolul 3, Halacha 5. Rabbi Menaşa Ben Israel, Nişmat Hayim Ma’amor 2, capitolul 7. Rabbi Pinchas Eliyahu Ben Meir din Vilna, Safer Habrit partea 1, Ma’amor , Capitolul 1.
[4] Rabinul Meir Ben Gabbai, Avodat HaKodeş partea 2, capitolul 42. Rabinul Dan Yiţchak Arbarbanel, Ma’ayanei Hayeşuah, la început. Vezi și Midraş Rabba Geneza Parașa 26, capitolul 2.
Iudaismul nu încurajează pe alții să se convertească la credința iudaică. Evreii nu fac prozelitism. Toți oamenii sunt respectați pentru cine sunt și pentru ceea ce cred. Talmudul afirmă [5] că, dacă o ciumă atacă un oraș locuit de oameni, chiar și unul nelocuit de evrei, evreii trebuie să postească de dragul oamenilor din acel oraș. Trebuie să respectăm individualitatea altuia. Talmudul vorbește despre oameni drepți, Ţadikim, despre alte națiuni.[6] Cel mai sfânt om din credința iudaică este Kohen Gadol, marele preot. Iar Talmudul afirmă că nu numai un evreu, ci și un ne-evreu, care se străduiește și se luptă pentru a atinge niveluri înalte poate dobândi acest nivel spiritual Kohen Gadol.[7]
[5] Talmud. Tanit 21b. Vezi Tur Şulchan Aruch, Orach Hayim, 576, 3.
[6] Talmud. Chulin 92a.
[7] Vezi Talmudul. Baba Kama 38a. Midrașul afirmă că toți oamenii pot primi inspirație divină. Midraş, Tuna Devei Eliyahu capitolul 9. Vezi și Rav Hayim Vittal, Şa’arey Kduşa partea 2, Şa’ar 2 și partea 3, Şa’ar 7.
Fiecare persoană are propriul său scop unic pe acest pământ și fiecare este crucial pentru bunăstarea spirituală și fizică a lumii. Fiecare persoană trebuie să fie respectată pentru abilitățile și capacitățile sale individuale.
Există o relatare fascinantă scrisă despre un francez romano-catolic, Aime Palliere (1875 – 1949) și despre un rabin italian, Eliyahu Benamozegh.[8] Francezul a cerut sfatul rabinului cu privire la modul corect de a-și conduce viața. Omul dorea să devină un convertit la credința evreiască, iar rabinul l-a sfătuit să nu facă asta și l-a învățat cum să trăiască o viață evlavioasă în propriul său destin, cel în care s-a născut și a crescut.
[8] Aime Palliere, The Unknown Sanctuary, tradus de Louise Waterman Wise (New York: Bloch Publishing Company, 1928). Vezi și rabinul Eliyahu BenAmozegh (1823-1900), Be’Şevilei Mussar (Israel: Mossad Harav Kook, 1966).
Deși acest lucru poate fi adevărat că fiecare persoană, indiferent de religie, are misiunea și scopul său unic, rămâne faptul că sufletul este format din 613 compartimente și toate trebuie să fie înălţate pentru realizarea destinului sufletului. Cum înalţă o persoană care nu este născută sau nu s-a convertită la credința iudaică toate aceste 613 compartimente? [9]
[9] Există șapte Legi Noachide care se aplică întregii omeniri. Acestea sunt interzicerea furtului, omuciderii, relațiilor sexuale ilicite, a consumului unui membru dintr-o făptură vie, idolatria, blasfemia și obligația de a face dreptate. Aceste legi cuprind multe subdiviziuni ale legilor, care fac de fapt parte din cele 613 Miţvot ale Torei. De exemplu, justiția include obligația de a numi judecători și oameni de drept în comunitatea cuiva, de a investiga cu sârguință mărturia unui martor, de a nu lua mită etc. Și astfel, prin cele șapte Legi Noachide, este posibil să se înalţe majoritatea compartimentelor sufletului.
Tora însăși conține trupul și sufletul, legea și spiritul legii, dimensiunea spirituală a acțiunii fizice.
Unele Miţvot se îndeplinesc doar in plan spiritual și nu au nevoie de acțiune fizică pentru a fi îndeplinite (de pildă, obligația de a-L iubi pe D-zeu și de a te teme de El). Aceste Miţvot se aplică întregii omeniri. Există, de asemenea, Miţvot care constituie o faptă fizică reală, care s-ar părea că nu i-ar include pe ne-evrei (de pildă, acea Mițva privitoare la Tefillin, obligația de a-i lega mâna și capul cu curele de piele şi de cuvintele rugăciunii Ş’ma scrise pe micul pergament). Acea Mițva are, însă, o latură spirituală. Ceea ce se realizează spiritual prin această acțiune este supunerea lui D-zeu a minții și inimii cuiva. Fără această dimensiune spirituală, fapta fizică reală din epoca respective nu realizează nimic.[10]
[10] Vezi comentariul rabinului Yoel Sirkes (1561-1604) Beit Chadaş, despre Tur Şulchan Aruch Orach Hayim, capitolul 25.
Un ne-evreu este, de asemenea, obligat să-și subjuge inima și mintea înaintea lui D-zeu; totuși, acest lucru nu trebuie făcut prin acţiunea fizică a acelor Tefilin ci, mai degrabă, într-un plan pur spiritual.[11]
[11] Midrașul, Tana Devei Eliyahu, capitolul 7, spune că un evreu este judecat mai sus după acțiunile sale fizice, în timp ce un ne-evreu este judecat după gândurile sale.
În concluzie, toți oamenii au capacitatea de a-și înălţa sufletul în întregime, prin dimensiunile spirituale ale Miţvot din Tora, deși nu fiecărei persoane i se cere să îndeplinească fizic o Mițva.
(înapoi la „Reîncarnarea” – link)