(înapoi la pagina SCRIERILE ULTIMEI GENERAŢII – click)
Religia este singurul fundament solid pentru ridicarea nivelului moral al societății până când fiecare persoană ajunge să muncească în funcție de capacitatea sa și să primească în funcție de nevoile sale.
Neclar … (în manuscris)
Dacă ați locui pe o insulă de sălbatici, ale căror vieți nu le-ați putea salva, decât prin intermediul religiei, împiedicându-i să se extermine cu ferocitate, v-ați îndoi atunci să le puneţi în ordine viața conform unei religii care ar fi suficientă pentru a salva acea națiune de la extincţie din această lume?
În raport cu comunismul altruist, toţi sunt nişte sălbatici. Nu există nicio stratagemă pentru a impune un astfel de regim lumii, în afară de cea prin intermediul religiei, întrucât constrângerea religioasă devine agreabilă în descendenți, așa cum am văzut că se întâmplă în națiunile care au acceptat iniţial religia prin forță și constrângere.
Cu toate acestea, când e vorba de constrângerea prin educație și opinia publică, niciuna nefiind transmisibiliă ereditar descendenților, aceasta se diminuează doar în timp. Prin urmare, am putea spune că este mai bine ca întreaga lume să se distrugă reciproc decât să le fie impusă o anumită cauză care să-i conducă la viață și fericire? Este greu de crezut că cineva sănătos la minte ar ezita aici.
Este imposibil să existe o societate democratică stabilă fără să se facă prin intermediul unei societăți a cărei majoritate este bună și onestă, întrucât societatea este condusă de majoritate, în bine sau în rău. Prin urmare, regimul comunist altruist nu trebuie instituit decât dacă majoritatea mulţimii este gata să se angajeze în acest regim pentru generații. Acest lucru poate fi asigurat doar prin religie, întrucât natura religiei este aceea că, deși începe coercitiv, se termină voluntar.
Religia și idealismul se completează reciproc. Acolo unde idealiştii nu pot fi majoritari, religia stăpânește cu putere majoritatea primitivă, incapabilă de idealuri datorită posesivității sale și dorinței sale de a munci mai puțin decât cel de alături și de a primi mai mult.
Este imposibil să edifici comunismul altruist înainte să se fi extins comunismul egoist. Cu toate acestea, acum că o treime din lume și-a asumat comunismul egoist, puterea religiei poate fi folosită pentru a instaura comunismul altruist.
Omenirii nu-i vor fi suficiente decrete seci fără a fi însoțite de explicații rezonabile care să susțină și să întărească conduita generală, adică fără o metodă filosofică. În această privință, există deja o întreagă filozofie cu privire la voința de a dărui, care este comunismul altruist, suficientă pentru a contempla întreaga viață și, astfel, a se consolida prin acte de dăruire.
(înapoi la pagina SCRIERILE ULTIMEI GENERAŢII – click)
