ARIZA’AL – Viața sa

inapoi la ARIZ’AL Prinţul Cabaliştilor (link)

Orașul Ierusalim fusese cucerit de sultanul Suleiman al Turciei din anul 5277 (1517). Populația de aproximativ 600 de evrei trăia în sărăcie și era în mare parte dependentă de Ţedaka,[4] trimisă din afară. În Ierusalim, trăia şi rabinul Şlomo Luria, un om cinstit și cu frică de D-zeu, împreună cu soția sa, neavând încă copii. Într-o zi, în anul 5294 (1534), a rămas singur în sinagogă pentru a studia mai mult decât de obicei. I s-a arătat profetul Eliyahu care i-a spus: D-zeu      m-a trimis la tine ca mesager să te anunț că soția ta va naște un fiu pe care îl vei numi Isaac. El va fi pentru Israel un salvator din Klipot,[5] va face rectificarea (Tikun) [6] a multor suflete reîncarnate, iar de la el va fi dezvăluită Înțelepciunea Cabala. Nici o cunoaștere nu îi va fi străină iar numele său va fi cunoscut peste tot. Cu toate acestea, îţî cer ca, atunci când va fi timpul să-l circumcizi, să nu începi până nu mă vei vedea. uimit de această revelație, Rabinul Şlomo a stat toată ziua în sinagogă plângând și rugându-se lui          D-zeu să împlinească această promisiune.

La scurt timp, soția sa a rămas însărcinată, rabinul Şlomo începând să vadă împlinindu-se făgăduința și bucuria sa nu avea nicio limită. La scurt timp, s-a născut un băiat și a început pregătirea pentru Brit Mila în ziua a opta. Toată comunitatea a fost invitată să se alăture la Simha în sinagogă. Când a ajuns acolo, rabinul Şlomo a început să-l caute pe profetul Eliyahu, dar nu l-a găsit. Oaspeții soseau și toată lumea aștepta cu nerăbdare să înceapă ceremonia. Rabinul Şlomo a început să aibă îndoieli cu privire la profeție, „poate că am greșit cu ceva”, şi-a imaginat el. Când a fost întrebat de ce nu începe, el a răspuns că așteaptă sosirea altor membri ai familiei. În cele din urmă, ridicându-și ochii, îl văzu pe profetul Eliyahu;

“Puteți începe acum”, a spus el, “v-am făcut să așteptați să vă testez și să văd dacă urma să mă așteptați așa cum v-am cerut.”

Nimeni nu l-a putut vedea pe profet în afară de rabinul Şlomo, băiețelul a fost circumcis și dat înapoi mamei sale. Pe drumul spre casă, rănile sale erau deja vindecate spre stupefacţia tuturor;

“Un miracol” au spus ei.

Copilul a crescut și a început să învețe; inteligența lui era mult superioară oricărui om din jur; până la vârsta de trei ani, se putea ruga deja din propriul Sidur; până la opt ani, era expert în Halakha. Memoria lui era fenomenală și nimeni nu-i putea rezista şi nu-l putea încurca în înțelegerea diferitelor texte. Între timp, tatăl său rabinul Şlomo a murit, iar mama lui i-a spus:

“Acum sunt văduvă și nu-mi permit să-ți cumpăr cărțile de care ai nevoie; să coborâm în Egipt la casa unchiului tău, el este foarte bogat și acolo vei avea tot ce ai nevoie.”

“Ceea ce vei vrea să fac eu voi face”, a răspuns tânărul Isaac.

Familia a coborât în ​​Egipt și a fost întâmpinată de unchiul rabin Mordekhai Francis, care era respectat de comunitate pentru generozitatea și erudiția sa. Venise în Egipt după expulzarea din Spania împreună cu alți înțelepți pentru a construi o nouă comunitate. El i-a întâmpinat pe sora sa și pe copiii ei și i-a luat sub aripa lui, asigurându-se că au toată siguranţă și confortul de care aveau nevoie; el i-a tratat ca pe proprii săi copii. Tânărului Isaac i    s-a pus la dispoziție tot materialul și cărțile de care avea nevoie pentru studiile sale. Rabinului Beţalel Aşkenazi i s-a cerut să fie tutorele său; auziseră că este un copil minune. Ari Z’al a învățat cu el până la vârsta de cincisprezece ani, astfel că încă de atunci înțelegerea și cunoștințele sale erau cu mult peste orice învățat din Egipt. Fiind de acum un adult, unchiul său i-a dat-o pe fiica lui să se căsătorească cu ea.

_______________

[4] Caritate

[5] Coji – forte negative

[6] Rectificare

error: Content is protected !!