(înapoi la pagina SCRIERILE ULTIMEI GENERAŢII – click)
- Dacă se face naționalizarea înainte ca mulţimea să fie pregătită pentru asta, adică înainte ca fiecare să aibă o bază solidă și să aibă o cauză sigură pentru funcționarea combustibilului, este ca și cum ai demola casa mică pe care o ai, înainte de a avea mijloacele să-ţi construieşti casa mai mare pe care ţi-o doreşti.
- Egalitatea tuturor nu înseamnă aducerea celor talentați și de succes la nivelul celor neajutoraţi și oprimați. Acest lucru ar distruge complet colectivitatea. Mai degrabă, înseamnă să asiguri fiecărei persoane din colectivitate un nivel de trai mediu. Astfel, și cei neajutoraţi se vor bucura de viața lor la fel de mult ca și cei din clasa mijlocie.
- Libertatea individului trebuie păstrată dacă nu dăunează majorității colectivităţii. Cei care sunt dăunători nu trebuie compătimiţi și trebuie făcuţi inofensivi.
- Comunismul actual rezistă din cauza idealiștilor care îl conduc. Ei erau idealiști înainte de a fi devenit comuniști. Cu toate acestea, cei din a doua generație, când liderii sunt aleși de majoritatea colectivităţii, vor fi treptat înlăturaţi, fiind asumată forma nazismului sau revenindu-se la prelevanţa posesivităţii. Asta întrucât nimic nu îi va împiedica să exploateze alte națiuni neajutorate.
- Comunismul egoist nu posedă niciun element de prevenire a războiului, întrucât baza tuturor războaielor este teritoriul vital, în care fiecare vrea să construiască pe ruina celuilalt, fie pe drept, fie din cauza invidiei pentru că celălalt are mai mult. Comunismul bazat pe „al meu este al meu”, într-un sistem de distribuire egală, nu face nimic pentru a elimina invidia națiunilor între ele, cu atât mai puțin lipsa de spațiu de locuit a națiunilor. Nu există, de asemenea, nicio speranță ca națiunile bogate să cedeze din partea lor pentru a ajunge la o egalizare cu cele sărace, întrucât principiul lui „al meu este al meu și al tău este al tău” nu o impune. Numai comunismul bazat pe principiul lui „al meu este al tău și al tău este al tău” va rezolva această problemă.
- Chiar și astăzi vedem că există o forță globală care a copleșit și a cucerit toate țările comuniste, comportându-se acolo ca în propria sa casă, așa cum a fost în istoria antică în Grecia și Roma etc. Nu există nicio îndoială că această forță se va împărți în bucăți în viitor și deja îl avem pe Tito. Când se despart, cu siguranţă se vor lupta între ei, căci cum stăpâneşte Rusia ţări ca Cehoslovacia sau celelalte, dacă nu prin sabie și suliță?
- În comunism, angajatorii se străduiesc să scadă consumul celor ce muncesc și să le sporească productivitatea. În imperialism, angajatorii doresc și acționează pentru creșterea consumului în rândul maselor şi pentru egalizarea productivităţii cu consumul.
- Clasa conducătorilor și supraveghetorilor va crea în cele din urmă un fel de exil în Egipt al clasei muncitoare, întrucât toți cei care muncesc își lasă surplusul în mâinile conducătorilor, care iau cea mai mare parte din el. Prin urmare, nu vor lăsa nici un singur muncitor să fugă din mâinile lor în altă țară. Astfel, muncitorii vor fi închişi în cuști, păziți precum Israel în Egiptul lui Faraon.
- Clasa conducătoare este destinată în cele din urmă să-i omoare pe toți bătrânii și persoanele cu handicap din rândul clasei muncitoare, susținând că mănâncă mai mult decât produc și sunt ca nişte paraziți pe seama țării. Nimeni nu va muri de moarte naturală.
- Dacă comunismul se răspândește în întreaga lume, va ucide orice națiune care mănâncă mai mult decât produce.
- Dacă speculanţii și negustorii vor fi cei care vor împărţi celorlalţi, cumpărătorii vor deveni primitori ai pomenilor acestora, iar cei care impart vor face cu ei ce vor vrea, după cum consideră ei potrivit, sau atât cât nu îi deranjeze pe inspectori.
Un regim nu se poate baza pe un război perpetuu
Comunismul nu poate supravieţui într-o societate anticomunistă, întrucât un regim sprijinit pe baionete și sulițe este nesustenabil. În cele din urmă, majoritatea societății va reuşi și va răsturna acel guvern. Prin urmare, trebuie stabilită mai întâi o majoritate altruistă, iar guvernul va fi sprijinit prin voință.
Obişnuinţa valurilor de ură și invidie se va întoarce mai târziu împotriva celor neputincioşi
Comunismul care se construiește pe valuri de ură și invidie va reuși doar să răstoarne burghezia, nu să şi beneficieze de pe urma acestei răsturnări. Dimpotrivă, aceiași care au obișnuinţa urii și invidiei vor întoarce săgețile urii împotriva celor neputincioşi, odată ce burghezia va dispărea.
Comunismul egoist va fi întotdeauna în război cu mulţimea
Prin însăşi natura sa, regimul comunist va fi obligat să se afle într-un perpetuu război cu anticomuniştii. Asta întrucât fiecare persoană tinde în mod natural să fie posesivă. Oamenii tind în mod natural să ia crema și să lase zerul slab pentru alții.
Natura nu se schimbă prin educație sau opinia publică. Este de neimaginat ca cineva să fie vreodată de acord, de bună voie, cu o împărţire justă, iar baionetele armatei nu pot schimba natura, cu atât mai puțin o pot face educația și opinia publică.
Cei născuţi în mod natural idealiștii sunt puțini. Dacă am accepta că suntem bine păziţi împotriva furtului și jafului în regimul capitalist, v-aş spune că asta se datorează faptului că legea permite legal libera concurență. Este comparabil cu cineva care doreşte să facă o asociere cu mai mulţi oameni dintre care majoritatea sunt ucigași și tâlhari și vrea să-i conducă și să-i oblige să respecte legea. În ceea ce privește, însă, desfiinţarea proprietății, fiecare este un tâlhar.
Israelul este calificat să dea un exemplu tuturor popoarelor
Comunismul altruist se găsește rar în spiritul uman; prin urmare, națiunea mai nobilă trebuie să-şi asume sarcina de a constitui un exemplu pentru întreaga lume.
Țara este în pericol. Comunismul altruist va ajuta la adunarea exilaților
Națiunea este în pericol, pentru că fiecare va fugi unde va apuca înainte ca economia să se fi stabilizat. Asta întrucât nu oricine poate suporta încercările în timp ce există o altă modalitate de a trăi confortabil.
În comunismul altruist, idealul va străluci deasupra tuturor oamenilor, oferindu-le satisfacții care vor face ca suferința să merite. Mai mult, va atrage mulţimea exilaților din toate țările, întrucât grijile și războaiele de supraviețuire pe care le trăiesc cu toţii în străinătate îi vor motiva să se întoarcă în ţara lor și să trăiască pașnic și corect.
Filosofia este gata, adică Înţelepciunea Cabala bazată pe religie
Fiecare metodă practică necesită, în acelaşi timp, o hrană idealistă reînnoită pentru contemplare, adică o filozofie. În ceea ce privește acest lucru, există deja o filozofie completă și gata făcută, adică Înţelecpiunea Cabala, deși ea este destinată doar liderilor.
De ce suntem noi poporul ales pentru asta?
Trebuie să dăm un bun exemplu lumii, deoarece suntem mai calificați decât toate celelalte națiuni. Nu pentru că suntem mai idealiști decât ei, ci pentru că am suferit de tiranie mai mult decât toate celelalte națiuni. Din acest motiv, suntem mai pregătiți să căutăm soluţii care să pună capăt tiraniei din țară.
Proprietatea și controlul nu sunt acelaşi lucru. De pildă, proprietarii căii ferate sunt acționari, iar controlul este în mâinile managerilor, deși aceștia au o singură acțiune sau chiar nimic. Același lucru este valabil și pentru compania de transport maritim, ai cărui acționari nu au dreptul să controleze sau să consilieze.
Luați navele de război, de exemplu. Acestea sunt deținute de stat, dar niciunui civil nu-i este permis să urce la bordul lor. În plus, dacă statul ar trebui să fie în mâinile proletariatului ca proprietate, managementul va fi în cele din urmă în mâinile acelorași manageri ca acum sau a altora având aceeași mentalitate. Proletariatul nu va avea un punct de sprijin sau un beneficiu mai mare decât acum, cu excepția cazului în care conducătorii sunt nişte idealiști, având grijă de binele fiecărui individ.
Într-un cuvânt, în ceea ce privește guvernarea, nu există nicio diferență dacă proprietatea este dată capitaliștilor sau statului. În cele din urmă, managerii vor deţine controlul, nu proprietarii. Aşadar, rectificarea societății ar trebui să se refere în primul rând la executivi. „Îmblânzirea puterii”, 214 [3]
[3]„Îmblânzirea puterii” este un capitol din cartea lui Bertrand Russell (Filosof britanic, 1872-1970), intitulată “Puterea”.
Acelaşi lucru l-a spus Avniel în Knesset (Herut, la data de …) [4]. În Israel, decalajul dintre cel mai mic funcționar și cel mai înalt este de 1,7. În Anglia, este de zece ori, iar în restul țărilor este mai mult sau mai puțin acelaşi lucru. În Rusia, însă, raportul este de cincizeci la unu. Astfel, într-un stat al proletariatului funcționarii și managerii cheltuiesc mai multă energie decât în țările capitaliste. Asta întrucât guvernul este oligarhic și nu democratic. În cuvinte simple, este aşa întrucât comuniștii îi controlează pe anticomunişti. Trebuie să existe oligarhie. Acest lucru nu se va schimba niciodată, deoarece comunismul înseamnă idealism, care nu constituie o majoritate.
[4] Benjamin Avniel (1906-1993), a fost MK (membru în Knesset, Parlamentul israelian, de la a doua legislatură până la a șasea și a făcut parte din Partidul Herut
Un astfel de stat, în care comuniștii guvernează peste anticomunişti, este obligat să fie în mâinile unui grup de executivi autocrați într-o dictatură absolută. Toți oamenii din țară vor fi în mâinile lor de parcă ar fi nişte nimeni. Ei trebuie să țină întotdeauna sabia în mâinile lor pentru a ucide, a încarcera, a pedepsi în ascuns sau pe faţă, pentru a lipsi de alimente și pentru tot felul de pedepse, conform deciziei arbitrare a fiecărui executiv. Toate acestea sunt menite să-i țină pe anticomuniști în
teroare și teamă îngrozitoare, astfel încât ei să lucreze pentru stat și să nu-l distrugă din greșeală sau cu intenţie.
21. Într-un astfel de stat, executivii trebuie să se asigure că cetățenii nu pot alege un management democratic, întrucât majoritatea țării este anticomunistă.
22. Într-un astfel de stat, unde comuniștii stăpânesc peste anticomunişti, managerii trebuie să aibă grijă ca cetățenii să nu abă nicio posibilitate de a face publicitate sau să dezvăluie îngrozitoarea nedreptate care li se face cetăţenilor sau unor minorități din statul respectiv.
Cu alte cuvinte, tipografii nu trebuie să tipărească și administratorii sălilor de curs trebuie să vegheze asupra vorbitorilor, astfel încât să nu le critice faptele. Ei trebuie să pedepsească dur pe oricine îşi pune în gând, sau chiar reuşeşte să le critice faptele. Astfel, guvernul va avea controlul deplin pentru a face față oponenţilor în mod arbitrar și nu va fi nimeni care să-i rețină. (Puterea, … 21.)
23. Etica nu se poate baza numai pe educație și opinia publică, întrucât opinia publică are nevoie doar de ceea ce este în favoarea comunităţii. Prin urmare, dacă cineva vine și demonstrează că moralitatea este dăunătoare comunităţii și vulgaritatea este mai benefică, ei vor renunța imediat la moralitate și vor alege vulgaritatea, după cum a demonstrat-o Hitler.
24. Comunismul egoist bazat pe valuri de invidie și de ură nu va scăpa niciodată de ele. Mai degrabă, atunci când nu mai există burghezia, ei își vor arunca ura asupra Israelului. Nu trebuie să ne înșelăm imaginându-ne că sistemul comunist va elimina detestarea Israelului de către națiuni. Doar comunismul altruist ne-am putea aştepta să remedieze această stare .
(înapoi la pagina SCRIERILE ULTIMEI GENERAŢII – click)
