(înapoi la pagina BAAL HASULAM SCRISORI – click)
Tammuz 17, Tav–Reish–Peh–Bet, Iulie 13, 1922
Celui care este carnea și sângele meu … celui înălțat și slăvit.
Acum am ajuns să răspund la scrisoarea ta din cea de-a 33-a zi a Numărătorii de Omer (Lag BaOmer), ca şi scrisorii tale din 15 a lui Sivan, pe care am primit-o ieri și datorită căreia m-am abținut să răspund la scrisoarea ta de Lag BaOmer, așa cum speram că mă vei informa despre ordinea numelor fixate între noi prin care să dezvăluim gândurile din inimile noastre. Totuși, am primit argumentul „Nu știu” … drept căruia nici acum nu voi putea elabora din cauza temerii mele să nu înţelegi greșit. Prin urmare, voi aștepta a treia scrisoare; poate voi putea găsi o modalitate clară prin care să-ţi fac cunoscut ceea ce este în inima mea şi nu voi rata ținta.
Regret timpul îndelungat pe care, în mod dezamăgitor, l-am petrecut în van în trei lungi scrisori – prima fiind cea din 22 ale lui Shevat, în care ți-am scris o poezie bună pentru muncă şi care începe astfel:
În adevăr, limba să mi se lipească de acoperișul gurii;
toate oasele mele sunt secate de ulei.
Și din lucrarea Domnului este fiecare poțiune.
Și viața tuturor, în El va fi ea crezută.
O altă scrisoare din 10 al lui Adar, în care am interpretat un Midraş (comentariu) uluitor: „Un hegemon l-a întrebat pe unul dintre membrii casei lui Selini. El i-a spus: «Cine va prelua domnia după noi?» El a adus o bucată de hârtie curată, a luat un pix și a scris pe ea: «Și după aceea a ieșit fratele său» etc. Au spus: «Uite, bătrâne cuvinte din gura unui alt bătrân.»”Am explicat minunatul adevăr în aceste cuvinte.
O a treia scrisoare a fost din a treia zi a (porțiunii din Tora) VaYikrah, în care am explicat disputa dintre Casa lui Shammai și Casa lui Hillel cu privire la modul de a dansa înaintea miresei. De asemenea, am spus un poem adevărat și pertinent care începe aşa:
Rog priveşte, a cui e semnătura?
Este o întrebare pentru toți oamenii lumii.
Și pentru focul aprins
Ca un bărbat pus pe rele sau ca femeie rebelă.
Nu găsesc niciun defect în ele care ar fi trebuit să le provoace pierderea, cu excepția faptului că s-ar putea să le fi înțeles greșit din cauza lipsei de claritate între noi. Prin urmare, este o mare poruncă aceea de a sparge acest zid de fier care stă între noi, unde unul nu înțelege limba celuilalt, ca în generația Babilonului.
Și ceea ce ai dovedit îndelung în scrisoarea ta, pentru a arăta în mod evident că fundamentul iubirii noastre se bazează pe „iubirea ascunsă” și ai concluzionat ceea ce consideri a fi o concluzie clară, anume că nu am nicio teamă cu privire la toate întrebările pe care ţi le-am pus, acestea fiind propriile tale cuvinte, textual: „Cu toate acestea, nu am nicio temere cu privire la întrebarea ta referitoare la mine în raport cu tine, sau referitoare la tine în raport cu mine. Toate sunt anulate și şterse, şi tu, de asemenea, ar trebui să nu ai temeri sau să priveşti ceea ce se vede, ci revelarea interioară a inimii, ca un iubit care ascunde nenumăratele gânduri care dau ghes inimii lui și le transformă într-o singură parte, bună și puternică, pentru a îndepărta de la el toate murăturile, mâncărurile picante, usturoiul și ceapa. Prin această cerere nu vreau să sporesc iubirea şi nici să o revoc, întrucât iubirea stă la locul ei, perfectă și deplină, complet neschimbată și nu este nimic de adăugat sau de dat deoparte.
„Cu toate acestea, pentru a nu te face în mod inutil să-ţi pară rău – și de ce și pentru ce, căci prin întristarea ta vei adăuga la a mea și cu siguranță nu doreşti să fiu trist – am sugerat, așadar, aceste două propuneri pentru tine, întrucât acestea sunt adevărate și simple”, sunt până aici propriile tale cuvinte.
Ce să fac dacă nu pot minți chiar și atunci când adevărul este amar? Prin urmare, îţi voi spune adevărul: mă simt încă foarte jenat de toate cuvintele tale nogile. Dacă asta te doare, adevărul este, însă, pentru mine, cel mai de preţ. Este scris: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” și „Ceea ce nu-ţi place, altuia nu face”, deci cum te pot lăsa cu „ceva dulce” dacă nu este real? Este ceva ce detest cu adevărat și îl voi da afară și îl voi respinge cu totul.
Mai ales, în ceea ce privește cea mai importantă chestiune, numită „iubire”, care este legătura spirituală dintre Israel și Tatăl lor din ceruri, așa cum este scris: „Și adu-ne mai aproape, Rege al nostru, către marele Tău nume, Selah, în adevăr și în iubire”, și așa cum este scris: „Cine alege poporul Său, Israel, cu iubire”, acesta este începutul mântuirii și sfârșitul rectificării atunci când Creatorul dezvăluie creaturilor Sale – pe care El le-a creat – toată iubirea care a fost ascunsă anterior în inima Lui, după cum bine știi.
Acesta este motivul pentru care trebuie să îţi dezvălui cusururile pe care le-am gustat în cele două delicatese ale tale. Primul motiv, dintr-o serie de trei, îl constituie faptul că este mult mai valoroasă decât iubirea lumească pentru prieteni, iar tu te-ai înșelat foarte mult în această alegorie, comparând și echivalând iubirea rudimentară spirituală cu iubirea condiţionată de prieteni – care va fi revocată atunci când problema este revocată. În cel de-al doilea motiv, ai adăugat o insultă pentru a răni susţinerea iubirii noastre prin iubirea de către noi a echivalenţei care este prezentă în mare măsură la noi.
Mă întreb: „Maestre al lui Avraam, ai susținut lecția fără a avea o sursă”, cum că iubirea noastră este rudimentară și veșnică, dependentă de iubirea echivalenței naturale, care poate fi anulată și „Când susținătorul greşeşte, cel susţinut cade”.
Eu sunt, însă, într-un anume moment şi cine îmi poate răspunde? Și îţi voi spune, dacă eşti un povestitor, nu compara iubirea rudimentară, spirituală, cu iubirea de prieteni, care depinde de raţiuni ce urmează să fie în cele din urmă anulate, ci mai degrabă cu iubirea dintre tată și fiu, care este, de asemenea, rudimentară, necondiționată.
Vino să vezi un obicei minunat în această iubire. Se pare că, dacă este vorba de un copil unic al tatălui și al mamei sale, copilul trebuie să-și iubească tatăl și mama chiar mai mult, pentru că ei îi manifestă mai multă dragoste decât părinții care au mulți copii.
Cu toate acestea, în realitate, nu este așa. Dimpotrivă, dacă părinții devin extrem de atașați de copiii lor prin dragostea lor, iubirea copiilor este mult scăzută și diminuată. Uneori chiar devine evident în rândul copiilor de acest fel că „Sentimentul iubirii a fost stins în întregime în inimile lor”. Acesta este un fapt obişnuit parte a legilor naturii care se aplică în lume.
Motivul este simplu: dragostea tatălui pentru fiul său este rudimentară și naturală. Așa cum tatăl își dorește ca fiul său să-l iubească, şi fiul îşi dorește ca tatăl său să-l iubească. Această ardoare din inimile lor le provoacă o permanentă, neîncetată frică. Adică, tatăl se teme foarte mult că fiul său îl va urî într-o oarecare măsură, chiar și cea mai mică dintre cele mai mici, iar fiul, de asemenea, se teme că tatăl său ar putea să-l urască într-o oarecare, chiar şi cea mai mică dintre cele mai mici.
Această „teamă permanentă” îi face să-și arate faptele bune unul față de celălalt. Tatăl se străduiește întotdeauna să-și arate iubirea în concret fiului său, iar fiul, de asemenea, încearcă în mod constant să-și arate iubirea în practică tatălui său, atât cât poate. În acest fel, sentimentele de dragoste se înmulțesc întotdeauna în ambele inimi până când una predomină asupra celeilalte în fapte bune într-o mare şi deplină măsură. Cu alte cuvinte, dragostea paternă a tatălui i se arată fiului în întregime, astfel încât să nu poată fi nimic adăugat sau scăzut.
Odată atinsă această stare, fiul vede „iubirea absolută” în inima tatălui său. Aș vrea să spun că fiul nu se teme în niciun fel că dragostea lui se va diminua și nici nu speră că dragostea lui va spori. Aceasta se numește „iubire absolută”.
Apoi, încet, fiul devine neglijent în a arăta fapte bune față de tatălui său. În măsura diminuării faptelor bune și a manifestărilor de iubire în inima fiului față de tatăl său, în aceeași măsură scânteile de „iubire rudimentară” care au fost întipărite în inima fiului de către natură se sting. O a doua natură este creată în el, aproape de ură, pentru că toate faptele bune pe care le face tatăl său pentru el sunt scăzute și prea puțin în ochii săi în comparație cu obligația „iubirii absolute” care a fost imprimată în organele sale. Acesta este sensul versetului: „Eu sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia pe care ai arătat-o faţă de robul Tău” (Geneza 32:10) și aprofundează acest lucru, întrucât este profund și de durată.
Și de vreme ce este întotdeauna calea mea de a lăuda sistemele naturii, pe care Creatorul le-a imprimat și le-a înființat în favoarea noastră în toate zilele, îţi voi spune motivul pentru a insufla acea limitare. Nu este pentru că El ar avea o rea voință. Dimpotrivă, este toată multiplicarea în spiritualitate, întrucât principalul lucru dorit de slujitorii Creatorului este Dvekut (alipirea) și nu există Dvekut decât din iubire și plăcere, așa cum este scris: „Și adu-ne mai aproape, Rege al nostru, către marele Tău nume, Selah, în adevăr și iubire”. Despre ce iubire au vorbit ei? Despre iubirea deplină, întrucât deplinătatea nu poate fi pe cel deficitar, iar iubirea deplină este „iubire absolută”, așa cum am spus mai sus.
Prin urmare, cum poate exista multiplicare în dorita stare de Dvekut, care se ridică și este dobândită urmare a tuturor aventurile care au venit asupra lor?
Aceasta este semnificaţia îmbrăcării de către Creator a sufletului în trup și în materia întunecată, care a aflat în cele din urmă de faptul că trebuie să manifeste de fapt iubire şi de lipsa prezenţei iubirii în propria inimă, întrucât natura substanței. este aceea de a stinge cu promptitudine orice sentiment de dragoste pe care l-a dobândit deja.
În această manieră, „deplinul este peste deplin” și există cunoaștere absolută în iubire completă și absolută din partea intelectului. Și totuși, se poate adăuga mai multă iubire și, dacă nu adaugă iubire, cu siguranță el va scădea și va stinge toate posesiile pe care le-a dobândit deja. Acesta este sensul cuvintelor „Ci pământul nu va fi vândut pentru totdeauna”. Toate acestea sunt cuvinte sincere și adevărate și ar trebui să le prețuiești până la sfârșitul zilelor.
Acum îmi vei înțelege gândurile despre tine, întrucât văd că nu te temi că dragostea mea pentru tine se va răci și că dragostea mea pentru tine este iubire absolută. Ai scris în mod explicit că iubirea noastră va rămâne întotdeauna, „fără adăugare și fără îndepărtare”. Dar, în cele din urmă, spiritualitatea noastră este îmbrăcată în materie, iar natura materiei este aceea de a se răci din cauza iubirii absolute. Aceasta este o lege incasabilă.
Prin urmare, mai plus, dacă simți că iubirea noastră este deplină, trebuie să începi acum să efectezi acțiuni reale „pentru a manifesta iubirea” datorită fricii de răcire care se ridică din sentimentul iubirii absolute, negând orice temere. În acest fel, dorința și iubirea sporesc la dublu. Asta se numește „multiplicare”.
Cuvintele mele sunt rostite văzând și „Un judecător are doar ceea ce văd ochii săi” și nici un întrebare și nici o îndoială nu vor anula cuvintele mele. Dacă nu simți cuvintele mele în inima ta, asta este pentru că te tulburi de propria-ţi pierdere. Când vei găsi, însă, ce ai pierdut și necazul va fi înlăturat, uită-te în inima ta și o vei găsi lipsită de orice sentiment de iubire din cauza lipsei acțiunilor efective de manifestare a iubirii și acest lucru este clar. Chiar și acum, cătușele iubirii noastre sunt foarte puţin zdruncinate din cauza „lipsei de teamă” cauzată de faptul de a ști, care este în iubirea absolută.
Ți-am scris toate acestea pentru a-ți spune părerea mea sinceră, căci cum aş putea oare nega un cuvânt al adevărului? Cu toate acestea, nu îmi este deloc ascuns faptul că aceste cuvinte sunt în prezent dezagreabile pentru tine și-ţi par lungi și obositoare și-ţi sună a trăncăneală.
Dar ascultă-mă și vei fi întotdeauna fericit, pentru că nu există nici unul atât de înțelept ca cel ce are experienţă. Prin urmare, te voi sfătui să evoci în tine frica de răceală în iubirea dintre noi. Deși intelectul neagă o astfel de descriere, gândeşte-te singur – dacă există o tactică prin care să sporeşti iubirea şi nu o faci, asta se consider a fi, de asemenea, un defect.
Este precum o persoană care dă un cadou minunat prietenului său. Iubirea care apare în inima lui în timpul actului nu este la fel ca iubirea ce rămâne în inimă după fapt. Mai degrabă, aceasta scade treptat în fiecare zi până când binecuvântarea iubirii poate fi uitată în totalitate. Astfel, primitorul cadoului trebuie să găsească zilnic o tactică pentru a o înnoi în ochii săi zi de zi.
Aceasta este toată munca noastră – să manifestăm iubirea dintre noi, în fiecare zi, la fel ca la primire, adică să creștem și să înmulțim intelectul cu multe adăugiri la bază, până când binecuvântările suplimentare de acum ne vor atinge simțurile, precum esențialul cadou la început. Acest lucru necesită tactici importante, pregătite pentru momentul în care apare necesitatea.
Acesta este sensul cuvintelor: „În zilele acelea, nu se va mai zice: «Părinţii au mâncat aguridă, şi copiilor li s-au strepezit dinţii »… oricărui om care va mânca aguridă i se vor strepezi dinţii! ”. (Eremia 31:29, 30) Adică, atâta timp cât nu au ajuns să știe – că este necesară o manifestare a iubirii – nu au putut rectifica păcatul tatălui lor. Acesta este motivul pentru care au spus: „Părinţii au mâncat aguridă, şi copiilor li s-au strepezit dinţii?”. (Ezechiel 18:2)
Dar, odată ajunși la această conștienţă, sunt răsplătiți imediat cu rectificarea păcatului tatălui lor și orice deficienţă pe care o vor găsi, vor ști că vor păcătui cu manifestarea iubirii, așa cum s-a spus mai sus. Prin urmare, fiecare zi va fi la fel de nouă în ochii lor, ca şi prima dată. În măsura manifestării iubirii în acea zi, ei vor atrage lumina până când este simțită. Și dacă se simt doar puțin, se datorează faptului că în acea zi au mâncat fructe necoapte, întrucât în acea zi nu au arătat suficient iubirea și au mâncat prea devreme. Acesta este motivul pentru care a scăzut în simțurile lor, pentru că nu este la fel ca prima dată.
Cuvintele sunt în primul rând o lege pentru Mesia, dar se aplică și acestei lumi, întrucât, punând la lucru inima pentru a arăta iubire între el și Creatorul său, Creatorul îi insuflă Şhina (Divinitatea) lui în amintire, ca în versetul „În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine şi te voi binecuvânta.”(Exodul 22:4)
Când pomenirea crește chiar prin muncă, dorința și dorul cresc, precum în expresia „Și duhul atrage duhul și aduce duhul” și așa mai departe. În sfârșit, pomenirea sporeşte și crește cu pofta și urcă în fapte bune, pentru că „Tot mărunţişul se adună într-o sumă mare”. Acesta este sensul „Iată, Domnul D-zeu vine și plata este cu El și răsplătirile vin înaintea Lui”.(Isaia 40:10)
M-am întins în această privință, deși intelectul este scurt în studiu. Cu toate acestea, este nevoie de mult timp pentru a dobândi acest intelect până când este absorbit în organe.
Și totuși, aceasta este toată trezirea de jos – faptul că viteza corectării în timpul rectificărilor și măsura înmulțirii după sfârșitul rectificării în timpul lucrării în partea dorită depind de măsura în care o posezi.
Nu trebuie să te îndoieşti de cuvintele mele, pentru că altfel „prozelitul este pe pământ și prietenul este cerul”, pentru că măsura iubirii este voluntară, dependentă de inimă; nu este intelectuală. Prin urmare, cum poate fi manifestată dincolo de toate nivelurile intelectuale, așa cum am explicat mai sus?
Dar toți cei care gustă și văd că Domnul este bun sunt martori la toate aceste lucruri, întrucât aici avem de-a face cu Dvekut (unirea) cu Creatorul, iar unicitatea Lui include toate discernămintele din lume. Totuși, nu există nicio îndoială că nu este nimic corporal în unicitatea Lui și, prin urmare, nici un pas în afara unei entităţi intelectuale.
Din acest motiv, toți cei care sunt răsplătiți prin alipirea cu El devin mai înțelepți, pe măsură ce se alipesc cu intelectul simplu. În timpul stării de Dvekut, cel ce se roagă este unit cu Cel la care se roagă prin simpla forţă de a-și manifesta voința și iubirea. Dar în El, voința, intelectul și cunoașterea sunt într-o unitate simplă, fără nicio diferență de formă, ca în legile corporalității, iar acest lucru este simplu. Prin urmare, dobândirea revelării iubirii Lui este chiar binecuvântarea intelectului.
Vino să înveți de la cel care munceşte în desăvârşire (chiar și în trezirea de sus). Întreabbă-i pe bătrânii tăi și aceștia îţi vor spune că Cel Desăvârşit este complet în toate și are cunoștințe depline în „binecuvântarea viitorului său”. Și totuși, nu-l slăbește deloc din cauza asta – de munca în Tora și de căutare.
Dimpotrivă, nimeni nu este angajat în Tora și în căutări la fel de mult ca el. Este aşa dintr-un motiv simplu: munca sa nu este atât de multă pentru a aduce către sine viitorul bun. Mai degrabă, toată munca sa este despre a arăta iubirea între el și Creatorul său. Acesta este motivul pentru care sentimentele de iubire cresc și se înmulțesc în fiecare zi până când iubirea este desăvârşită sub forma „iubirii absolute”. Ulterior, asta îl conduce să-și dubleze desăvârşirea prin trezire de jos.
Și apropo, îţi voi clarifica ce înseamnă caritatea pentru săraci, care este atât de lăudată în Zohar, în Tikunim și de către înțelepții noștri: Există un organ în om cu care este interzis să lucreze. Chiar dacă cea mai mică dintre micile dorințe de a lucra cu el există încă în om, acel organ rămâne afectat și lovit de Creator. Acesta este numit „sărac”, întrucât întreaga sa întreținere și hrănire sunt asigurate de către ceilalți care lucrează pentru el și îl compătimesc. Acesta este sensul cuvintelor „Oricine susține un singur suflet din Israel, este ca și cum ar susține o lume întreagă”. Întrucât organul depinde de alții, nu are mai mult decât propria sa întreținere.
Și totuși, Creatorul o consideră ca și cum ar fi susținerea unei lumi întregi, iar ea însăși este întreaga binecuvântare a lumii și a tot ce este în ea, înmulțită și completată numai de forța acelui sărac suflet, care este susținută de munca altor organe.
Acesta este sensul „Și după ce l-a dus afară, i-a zis: «Uită-te spre cer …» și a crezut pe Domnul și Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.”(Geneza 15: 5,6) Adică, prin faptul că scos afară, exista o anume dorință de a lucra cu acest organ; de aceea El i-a interzis lucrarea.
I-a spus: „Uită-te spre cer”. În același timp, i s-a dat promisiunea binecuvântării sămânței. Acestea echivalează cu două contrarii ale aceluiași purtător, întrucât toată sămânța sa, care trebuie binecuvântată, provine în mod necesar din acest organ. Astfel, dacă nu lucrează, cum de va fi o sămânță?
Acesta este sensul cuvintelor „Și a crezut pe Domnul”, adică a acceptat aceste două primiri așa cum erau – interzicerea completă a lucrării și promisiunea binecuvântării sămânței.
Și cum le-a primit? Acesta este motivul pentru care el concluzionează: „Și (El) i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire”, însemnând ca o formă de caritate (Ţedaka înseamnă atât „caritate”, cât și „neprihănire”), pentru că un sărac (un ins) este susținut de munca celorlalţi.
Acesta este sensul celor două ziceri ale înțelepților noștri: Unul (persoana) a crezut că Creatorul îl va trata cu dreptate și îl va păstra și îl va susține fără muncă și, totodată, a crezut că Avraam va acționa cu neprihănire față de Creator. Ambele sunt cuvintele lui D-zeu Cel viu, pentru că înainte de rectificare, acel organ este în cer, iar caritatea este atribuită celui inferior. La sfârșitul rectificării sale, nu se află în ceruri, şi atunci dăruirea carității este atribuită celui superior. Să ştii și să sfințeşti pentru că este adevărat.
Yehuda
(înapoi la pagina BAAL HASULAM SCRISORI – click)