(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
Chibut Ha’kever – Baterea Mormântului
Următoarea etapă de evoluție a procesului pentru cei care au trecut prin primele două etape – a exista în lumea imaginației și a locui în alte forme umane – este Chibut Ha’kever / baterea mormântului. Baterea mormântului înseamnă că sufletul îşi recunoaște propriul lor trup care zace acolo în mormânt şi care acum se descompune. Majoritatea sufletelor ajung să realizeze acest lucru imediat după moarte, altele la timpul potrivit.
„Viermii sunt la fel de dureroși pentru morți precum acele în carnea celor vii” (Brachot 18b. Şabat 152b), acesta este un alt mod de a descrie Chibut Ha’kever (Emunot veDeyot, 6:7). Unii comentatori vorbesc despre Chibut Ha’kever în termeni fizici. După moarte, în timp ce nivelurile normative ale sufletului părăsesc trupul, nivelurile sufletului mai strâns legate de corporal – nivelurile lui Nefeş – continuă să rămână cu trupul putrefact. Nefeş, aspectul bioenergetic al sufletului, experimentează o durere a curățării care purifică sufletul de orice negativitate bazată pe trup (Zohar 2, p. 141b – 142a). Toată „murdăria” grosieră, nerafinată, care s-a atașat de suflet este eliminată prin Chibut Ha’kever.
Cu toate acestea, majoritatea opiniilor tratează Chibut Ha’kever în termeni psihologici / mentali, fără legătură cu fizicul (Maharaţ Hayot Şabat, 13b. Tşuvat HaRaşba, Tşuva 369). Este o angoasă mentală asemănătoare cu a ști că propria casă a copilăriei tale a fost distrusă (Emunot VeDeyos, 6:7) sau, ca și cum ai privi rănirea unei persoane dragi (Nişmat Hayim, 2:24). Oricum, Chibut Ha’kever este psihosomatic și spiritual, nu literal sau corporal.
Intensitatea și angoasa experienței lui Chibut Ha’Kever sunt în corelație directă cu măsura asocierii cuiva sau, mai corect, cu fascinația și răsfățul față de trupul lor și cu creşterea lui în timpul vieții. Pentru un suflet care și-a dobândit sentimentul de sine și identitatea în primul rând din trupul în care locuia, durerea va fi mai mare decât pentru un suflet care a văzut trupul ca pe un simplu instrument și vehicul pentru exprimarea sufletească. Acest lucru poate fi explicat folosind natura relației oamenilor cu bunurile materiale. Oamenii care sunt mai atașați de bunurile lor vor fi mai afectaţi atunci când le pierd sau sunt deteriorate, în timp ce alții care sunt mai puțin atașați de bunurile lor materiale vor deveni mai puțin agitați într-o astfel de ocazie. Durerea este o suferinţă vindecătoare a unui suflet care a ajuns să fie cufundat în identificarea senzuală și plăcere pe măsură ce este smuls din trup, astfel încât să poată trăi experienţa acelei satisfacții infinit mai înaltă, mai profundă și mai vastă de a se reuni cu Sursa sa.
Tranziția de la a fi întrupat la o existență fără trup poate să fie lină, sau plină de dificultăți, în funcție de nivelul de atașare a sufletului față de trup. Măsura traumei sau lipsa acesteia în fazele inițiale ale călătoriei vieții de apoi este direct proporțională cu percepția sufletului asupra realității prezente. Moartea pentru cei cu totul neprihăniți este nedureroasă. În cuvintele înțelepților, „este asemănător cu îndepărta un fir de păr dintr-un pahar cu lapte” (Brachot, 8a. Moed Katan, 28a). Pentru ființa umană complet integrată, pentru un Ţadik, nu există nicio Din Chibut Ha’kever / judecata baterii mormântului (Şa’ar HaGilgulim, 23). O stare de existență duce fără probleme la următoarea, o ușă este deschisă la fel de uşor cum se închide cealaltă ușă.
În lumea psihologiei există un fenomen care se numește senzație fantomă. O senzație fantomă ar fi să-ţi pierzi un membru și să continui să crezi că există. Drept rezultat, ai putea trăi experienţa durerii chiar în acel loc. O ilustrare mai comună a durerii fantomă apare atunci când cineva face o vizită la dentist. Dentiștii amorțesc gingiile înainte de a face orice lucrare serioasă la dinți și totuși, în mod ciudat, în momentul în care burghiul atinge gingiile, majoritatea oamenilor se zvârcolesc de durere. Nu există senzații în gingii, întrucât sunt absolut înghețate, şi totuși, unii reacționează de parcă ar fi „simțit” cu adevărat durerea. Într-un astfel de caz, „durerea” la care reacționează este pur psihologică.
Cu cât devenim mai în vârstă și cu cât este mai multă memorie stocată asociind forajul cu durerea, cu atât mai ascuțit vom trăi experienţa durerii fantomă la dentist. Chibut Ha’kever funcționează aproape în același mod, sufletul / conștiința poate experimenta o durere fantomă asemănătoare când vede cum se dezintegrează propriul trup. Pe măsura nivelului de asociere a sufletului cu trupul este intensitatea lui Chibut Ha’kever. Pentru unii oameni moartea înseamnă încetarea întregului mod în care s-au cunoscut pe ei înșiși de-a lungul vieții. Pentru alții, împreună cu conștientizarea că eu-l lor real continuă să existe, persistă încă o groază și teama de a realiza că tot ceea ce implică trupul lor nu va mai exista. Un Ţadik nu trăieşte experienţa niciunei dureri, întrucât estimarea sinelui de către Ţadik nu este orientată către corporal. Pentru un Ţadik, trecerea care înseamnă moartea este ca și cum ar merge dintr-o cameră în alta.
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)