Capitolul 3 – Doctrina Contracţiei (Ţimţum)

(înapoi la pagina DE LA CABALA LURIANICA LA HASIDISM – click)

În capitolul nostru anterior, am discutat despre Cabala în Safed și am descris pe scurt principalele sale manifestări și faze: doctrinele rabinului Moise Cordovero, literatura etică a Cabalei și Cabala Luriană. Vom dedica următoarele capitole unei discuții despre Cabala Lurianică, concepțiile și punctele sale de vedere specifice.

Punctul de plecare al Cabalei Lurianice este concepția sa despre Ein-Sof, Infinitul, care locuiește în toate, este totul, nu există nimic decât el și nimic în afară de el. Îmi vine imediat în minte o întrebare: dacă Infinitul umple totul și nu există altceva decât el, ce loc mai rămâne pentru lumi? Cum se formează lumile din Infinit și cum există în afara lui? Este adevărat că toate lucrurile sunt incluse în Infinit și tot cee ace există se află în adâncul ființei sale; dar, pe de altă parte, niciun lucru existent nu se distinge în Infinit în propria sa ființă distinctă, ca un lucru în sine; nu atât timp cât este absorbit în limitele Infinitului. În Infinit, toate ființele finite există fără limite. Limitele lor sunt măturate și șterse în infinitul ființei divine atotcuprinzătoare. Întrebarea este acum clară: cum apar lumile din Infinit sau din interiorul său și unde este locul lor?

Pentru a răspunde la această întrebare, care conține un element naturalist clar, Cabala Lurianică a dezvoltat doctrina Ţimţum („Retragerea”). Aceasta este una dintre doctrinele sale centrale și vom face bine să-i acordăm o atenție deosebită, comparând-o cu doctrina Devenirii în gândirea cabalistică timpurie. Primii cabaliști au descris apariția lumilor într-o serie de emanații directe din Infinit. Infinitul este asemănat cu un izvor primordial. Vitalitatea sa reiese din adâncurile ascunse, le atrage și le diseminează, devenind astfel tot mai îndepărtate de sursa sa. Treptele scării sale coboară fiecare la rândul ei într-o serie ierarhică clară.

Această doctrină a primilor cabaliști este celebra doctrină a lui Aţilut („Emanația”), care se baza pe sursele gândirii neoplatonice. Conform acestei doctrine, totul a fost, la început, inclus în sursa ascunsă și totul se dezvoltă și se dezvăluie treptat din ea. În cadrul sursei infinite a ființei, sunt incluse puterile ascunse ale emanației, iar aceste puteri se dezvoltă treptat și se dezvăluie într-o revărsare constantă. Întregul proces poartă semnele unei diferențieri și particularizări tot mai mari. Fiecare etapă care este dezvăluită în ordinea regresiei acestei vitalități divine revărsate este o etapă mai particulară, distinctă și limitată decât predecesorul sau predecesorii săi în ordinea emanației.

În acest moment, Cabala Lurianică a schimbat întreaga natură a procesului de emanație în modul cel mai fundamental și crucial. Cabala Lurianică nu mai vorbește despre o retragere directă din sursa divină ascunsă, ci mai degrabă despre un proces mai complex, în care există tensiune dialectică între Histalkhut („Retragere”) și Hitpaştut („Expansiunea”). Expansiunea, în acest context, înseamnă revelație: forțele ascunse la început sunt treptat revelate în particularitatea lor cunoscută și perceptibilă. S-ar putea spune astfel că, în gândirea cabalistică timpurie, procesul devenirii este un proces de revelare, în care lumile care iau naștere sunt scoase din ascunderea lor în adânciturile „neființei” divine și sunt revelate treptat în constituirea unei „ființe” imaginabile. Din infinit, finitul apare treptat într-un proces de revelare și într-o serie de emanații. Fiecare etapă din această serie de emanații este, de asemenea, o cauză a fazei care urmează să iasă din ea, care a fost inclusă într-o stare potențială de la început și care urmează să fie dezvăluită, în următoarele faze ale procesului. prin ieșirea din adâncurile sursei sale, prin actualizarea potențialității sale și obținerea pentru sine a unei existențe în sine.

Cabala Lurianică a complicat acest proces prin intermediul unui proces complex și dialectic, încercând să se alăture retragerii și extinderii în secretul devenirii. Premisa de bază este destul de simplă: nu există expansiune, nici diseminare, fără o etapă anterioară de regresie sau restricţionare. Fiecare nouă expunere sau revelare în procesul de venire în existență a lumilor revelării lor din interiorul ființei divine, implică o etapă de retragere, care este o necesitate anterioară acestei retrageri. Această retragere, sau restricţionare, este Ţimţum, care este plasată de Cabala Lurianică în centrul doctrinei sale despre devenire și creație, și pusă din nou înaintea fiecărei faze succesive a procesului de înființare și expansiune în întreaga ierarhie cosmică.

Care este natura exactă a acestei retrageri în Cabala Lurianică? Doctrina lui Ţimţum s-a dezvoltat, așa cum am remarcat, pe fondul concepției despre plenitudinea infinită a ființei divine, care este în toate, este totul; nu există nimic fără ea și nimic în afară de ea. Nu există nicio ființă care să radieze sau să fie distinctă în interiorul ființei sale interioare sigilate și nici o ființă nu există în afara limitelor sale. Pentru ca lumile să poată apărea – așa cum explică Cabala Lurianică – Infinitul a trebuit să se retragă mai întâi, să se reducă pe sine. Primul act al venirii în ființă nu este un act de emanație și expansiune, ci un act de restricţionare, în care Infinitul și-a extras lumina înapoi în sine, s-a redus și s-a retras în adânciturile sale interioare.

Infinitul și-a redus lumina „de la sine către sine” – așa cum susține unul dintre textele Lurianice ulterioare. A colectat și a adunat lumina ființei sale în sine și a ascuns-o în adâncurile esenței sale. Astfel, a făcut loc și a lăsat un gol în sine, iar acesta este locul tuturor lumilor.

Țimțum semnifică restricţionarea luminii divine, care s-a retras și a fost ascunsă în adâncurile sale ascunse. Această regresie a Luminii divine a permis apariţia unui vid. Cabala Lurianică numește acest gol Tehiru. Luria a luat acest termen din Zohar (Partea I, pagina 15a), dar i-a dat un sens complet nou, care era atât diferit, cât și original.

În Zohar; termenul Tehiru o descrie pe Keter, („Coroana”) – prima emanație care înconjoară Infinitul și îl înconjoară ca o aură veche și constituie aspectul revelat al Infinitului, care este inclus în însăși esența sa și are însăși natura sa. Tehiru înseamnă strălucire și, prin urmare, semnifică aspectul revelării sau al expansiunii, implicit în Infinit, strălucirea primordială care l-a înconjurat și l-a înconjurat din timpuri imemoriale. Este la fel de antic ca Infinitul în sine. Tehiru din Cabala Lurianică are un sens complet diferit. Nu mai este aspectul expansiunii și revelației în Infinit, ci exact opusul – aspectul de regresie și ascundere totală a Infinitului. Tehiru semnifică aici un spațiu gol, golul din care s-a restrâns lumina Infinitului. Este vidul din care lumina Infinită a plecat atunci când s-a retras în adâncurile ființei sale, când Infinitul și-a redus lumina și s-a îndepărtat. Acest vid al lui Tehiru este locul tuturor lumilor și toate lumile vor apărea în el – atât lumile superioare, cât și cele inferioare, inclusiv lumile divine, lumile superioare din înălțimile ierarhiei cosmice.

În acest context, Cabala Lurianică se confruntă cu o dilemă dificilă. Întrucât această problemă este descrisă în diferitele scrieri ale rabinului Hayim Vital, se pare că golul creat de acest proces de regresie este un gol care este complet gol, un vid perfect, în care nu există nimic. Este un vid din care lumina divină s-a retras cu totul, lăsându-l complet gol, înainte ca ea să se întoarcă și să înceapă să se răspândească din nou în el în procesul de devenire a lumii.

Cu toate acestea, o examinare mai exactă a diferitelor scrieri Lurianice: În primul rând lucrările celuilalt elev al lui Ha’Ari menționate în capitolul nostru anterior, rabinul Joseph Ibn Tabul, dar și cele ale rabinului Hayim Vital, ne-ar arăta destul de clar că această concepție a unui spațiu perfect gol nu este versiunea autentică a Cabalei Lurianice sau a lui Ha’Ari însuși. Diferitele scrieri Lurianice ne învață că spațiul evacuat în acest proces nu este complet gol. Este adevărat că lumina divină s-a retras din el, dar înăuntru, o reflexie palidă a acelei lumini, rămășițele Infinitului regresiv, au rămas încă. Aceste rămășițe sunt numite de Luria, „Reşimo; ceea ce înseamnă „amprentă” – ceva ca un rest obscur și palid al marii lumini, care a fost lăsat în Tehiru chiar și după ce lumina divină din esența sa pură l-a abandonat și l-a evacuat cu totul.

Ar trebui remarcat aici că acele pasaje din Hayim Vital care vorbesc despre vidul care este complet gol nu pot fi reconciliate cu poziția mistică de bază. Prin însăși natura și concepția sa, această poziție presupune prezența divinului peste tot, chiar și în cele mai joase grade ale ființei. Misticul începe cu presupunerea că este capabil să descopere divinul, să stabilească contactul cu acesta și să aibă o întâlnire mistică intimă cu el chiar și pentru perioade scurte, în cele mai joase niveluri ale acestei lumi, în materia sa brută și murdară. Adică divinul există și se răspândește în toate. „Niciun spațiu nu este lipsit de El”, principiu pe care mai târziu hasidismul îl subliniază și îl transformă în fundamentul sistemului său: însă fraza însăși este preluată din Zohar.

Niciun loc nu este lipsit de ființa divină, sau chiar de reflexia ei, de lumina sau iluminarea ei, fie ea cât de slabă și obscură poate fi. Peste tot există iluminare divină. Prin urmare, este posibil să se stabilească contactul cu această ființă, să se comunice cu aceasta și să se obțină o relație esențială cu aceasta. Prin urmare, este clar că concepția unui spațiu absolut gol nu poate fi reconciliată cu cerința mistică de bază sau cu presupoziția mistică de bază, care afirmă în mod repetat că divinul locuiește pretutindeni și că niciun loc nu este lipsit de el.

Reşimo lăsată în spațiul gol, Tehiru, este amestecată cu rădăcinile judecății divine, care au fost, de asemenea, dezvăluite în procesul de regresie. După cum vom vedea, ne referim aici la o temă centrală, dezvoltată pe larg de Cabala Lurianică și folosită de aceasta ca axă centrală a sistemului său.

Care este sensul acestei idei? La fel ca toate celelalte puteri divine, rădăcinile judecății divine, principiul metafizic al dreptății divine, au fost, de asemenea, incluse în Infinit, dar au fost lăsate nedistincte atâta timp cât au fost în el. În interiorul Infinitului, așa cum am menționat, nici o forță specială nu este recunoscută și nici o existență nu este concepută ca distinctă în sine. Prin urmare, este clar că rădăcinile judecății sunt, de asemenea, indistincte în timp ce se află în Infinit; sunt ca o picătură mică în marea cea mare sau într-un rezervor infinit de apă. Rădăcinile judecății – conform Cabalei Lurianice și într-o versiune deosebit de clară și ascuțită a rabinului Joseph Ibn Tabul – au fost adunate de D-zeu și centrate într-un singur loc, în punctul retragerii, punctul central al spațiului evacuat, Tehiru. Rădăcinile judecății au fost inițial absorbite în mod indistinct sau indistinct în interiorul Infinitului, dar acum erau asamblate și poziționate într-un singur loc. Adunate în acest singur loc, punctul central al spațiului evacuat, acum erau cristalizate și dezvăluite în toată puterea lor de amărăciune, abandonate de facultatea îndurării, facultatea compasiunii divine și procesul de retragere. Retragerea a avut loc astfel atunci când rădăcinile judecății au fost adunate și concentrate într-un singur loc. Ca o consecință a acestei adunări, luminile compasiunii simple sau ale compasiunii divine s-au retras din acel spațiu și astfel s-a produs procesul de Ţimţum și s-a creat un spațiu gol.

Din cuvintele rabinului Hayim Vital reiese, la prima vedere, că Ţimţum a precedat revelarea rădăcinilor judecății sau că Ţimţum însuși a apărut pe măsură ce facultatea judecății s-a trezit și s-a revelat: ca act de retragere și limitare, Ţimţum este un act de judecată. Dar, conform descrierii pe care tocmai am dat-o, pe baza cuvintelor lui Ibn Tabul, devine clar că puterea judecății a făcut necesară regresia – era necesitatea ca judecata să fie revelată și să iasă din adâncurile ființei divine. În acest moment – așa cum a demonstrat profesorul Isaiah Tişbi cu mulți ani în urmă – ne confruntăm cu o temă catartică, o temă a purificării, care este esențială pentru gândirea lui Ha’Ari. Adică, Cabala Lurianică susține că ființa divină a căutat să se purifice de rădăcinile judecății, care au fost incluse în adâncurile sale și au locuit în ființa sa pură. Acest proces de purificare a fost realizat prin intermediul lui Ţimţum. Puterile judecății au fost dezvăluite în procesul de Ţimţum. Putem spune chiar că au fost expulzate din esența divină și dezvăluite ca o putere în sine, care nu mai este inclusă în esența unificată, ci există în afara ei și este distinctă de ea, nu mai face parte din adâncurile sale interioare, total absorbite în el împreună cu celelalte puteri ale sale ca înainte de Ţimţum.

Semnificația acestui element cathartic în Cabala Lurianică este foarte amplă din punct de vedere teologic. Implicită este presupunerea cabalistică, binecunoscută în trecut că, ca principiu de regresie, restricție și pedeapsă (chiar până la anihilare), judecata divină este rădăcina metafizică a esenței răului și a întinării. Răul este derivat din judecata divină, care constituie deșeurile sale, zgura sa, reziduurile sale. Acum putem merge mai departe și putem spune că, deși în Infinit – puterea judecății nu este recunoscută prin natura sa unică și particulară, ea constituie – chiar și în regiunea înălțată a esenței divine sigilate – un factor latent de disarmonie, de nemulțumire. și neliniște, un factor de revoltă dinamică. Judecata este absorbită în esența Infinitului și, ca un fir de praf sau bob de nisip în marele deșert, oricât de indistinctă ar fi, ea perturbă unitatea perfectă și pacea absolută a divinului.

Această condiție primordială este cea care trezește Infinitul și stimulează tema catartică care este predestinată să scoată judecata divină din sine. Concluzia surprinzătoare este că procesul de devenire al lumilor, care a început cu Ţimţum, este înrădăcinat într-un factor negativ, într-o dizarmonie latentă din infinita esență divină.

În concluzie, am putea determina că scopul lui Ţimţum a fost să dezvăluie rădăcinile judecății, de care ființa divină a dorit să fie purificată și, așa cum vom vedea mai jos, să le acordăm un rol constructiv în procesul devenirii lumilor. Când lumina infinită s-a retras, a lăsat în urmă Reşimo în spațiul Tehiru. Reşimo a fost amestecată cu rădăcini ale judecății care au fost alungate din propria esență. În spațiul gol, spațiul Tehiru, există acum Reşimo amestecată cu judecată, iar această combinație de Reşimo și judecată este baza tuturor lumilor. Din acest material primordial, toate lumile, începând de la cele mai înalte lumi divine și până la cel mai de jos strat al realității cosmice, trebuie să fie construite și să apară.

Acest punct necesită clarificări. Ființa divină nu a căutat să se purifice de rădăcinile judecății și să le arunce ca obiecte inutile. Dimpotrivă, scopul divin a fost, așa cum s-a afirmat, de a desemna rădăcinilor judecății un rol constructiv în apariția lumilor. Întrebarea care se naşte este care este sensul acestui lucru? Care este rolul constructiv aici? Și cum a desemnat ființa divină un rol pozitiv și constructiv puterilor judecății emise din propria sa esență ascunsă?

După cum a devenit deja clar din sursele Cabalei timpurii, puterea judecății este puterea de limitare și regresie. Puterea milostivirii, care este opusă judecății și contrastează cu aceasta, este o putere care, prin însăși esența sa, se răspândește la nesfârșit, fără limitări și fără condiții. Mila este disponibilă tuturor, așa cum am menționat. Milostivirea este atât pentru cei care au nevoie de ea, cât și pentru cei care nu au nevoie de ea. Este pentru fiecare. Judecata, pe de altă parte, este principiul limitării și contracției – a pumnului închis – de a da cu măsură și în porțiuni. Judecata este puterea care limitează și restricționează, care trasează granițe și alocă porțiuni. Este astfel clar că puterea judecății este cea care construiește lumile, care sunt limitate prin însăși natura lor. Fiecare lume, fiind o singură lume, este limitată, restricționată și locuiește în interiorul zidurilor și granițelor sale. O lume este o entitate finită. Pentru a stabili limitele unei lumi limitate, este necesar ca puterea judecății să se trezească și să intre în acțiune. Căci puterea judecății este cea care trasează liniile și definește limitele. Această putere este cea care delimitează măsurătorile și limitele existenței întregii lumi.

Astfel, este clar că în ideea retragerii, existența divină a emanat din ea însăși puterea judecății, nu a căutat doar să se purifice de ea sau – să repete o altă imagine pe care am folosit-o – să o arunce ca pe un obiect inutil. Dimpotrivă: a căutat să o folosească pentru a construi din ea și prin intermediul ei vasul lumii. Căci lumea nu este altceva decât un vas – sau, dacă dorim, o serie de vase diferite – vase în sensul de recipiente, care au măsuri și dimensiuni ca parte a naturii lor.

Astfel, puterea judecății dezvăluite în procesul de retragere a fost destinată să fie puterea care delimitează și determină granițele lumilor, de la lumile superioare până la lumile inferioare de aici. Acum ne putem întreba, de ce și în ce scop a încercat rabinul Hayim Vital să estompeze această doctrină a lui Reşimo amestecată cu judecata și să aleagă să descrie ceea ce s-a întâmplat în Ţimţum ca un proces de retragere completă, lăsând în urma lui nimic altceva decât un gol absolut? Această întrebare prezintă un interes special dacă observăm, totodată, că Hayim Vital știa despre doctrina lui Reşimo, a acceptat-o ​​și chiar a formulat-o ca un principiu general aplicabil celor mai mici niveluri ale ființei. În raport cu aceste niveluri inferioare, Hayim Vital anunță regula că, deși lumina divină se retrage ca o condiție prealabilă pentru orice expansiune și revelație, regresia ei nu este niciodată completă și absolută. Chiar și atunci când lumina divină se retrage, rămâne o amprentă sau Reşimo, o rămășiță, fie ea cât de obscură și întunecată poate fi lumina divină. Când lumina divină se retrage, nu mai rămâne niciun gol absolut.

Prin urmare, întrebarea este: de ce Hayim Vital, când abordează prima etapă a retragerii și descrie procesele sale, vorbește despre un gol absolut? La această întrebare cu privire la procedura adoptată de rabinul Hayim Vital, cel mai apropiat discipol al lui Ha’Ari și propagatorul opiniilor sale, s-ar putea da o serie de răspunsuri.

Fără îndoială, un răspuns central s-ar baza pe decizia clară a lui Hayim Vital, care apare în mod repetat în diferitele sale scrieri, de a sublinia aspectul trancendental al esenței divine, diferența sa absolută și separarea de toate lumile din afara lui.

Conform descrierii rabinului Hayim Vital a procesului de regresie – sau poate ar fi mai bine să spunem, a vidului – divinitatea locuiește dincolo de acest vid și este complet separată de acesta. Ființa divină în esența sa pură locuiește pe o parte, ascunsă în adâncurile sale transcendentale; în timp ce în gol, de cealaltă parte, există toate celelalte lumi, inclusiv lumile divine, pe măsură ce acestea se dezvăluie în etape.

Prin urmare, se poate spune că această afirmație a lui Hayim Vital cu privire la golul absolut, evidențiază și subliniază dimensiunea transcendentală în ființa divină, esența divină care este separată, care în sine este dincolo de univers, dincolo de orice relație esențială cu acesta, absolut transcendentală faţă de el.

Dar, în plus față de acest motiv, se pot conchide din textele lui Hayim Vital și alte motive pentru a ascunde sau a acoperi doctrina lui Reşimo amestecată cu judecata. Dintr-o examinare a cuvintelor lui Hayim Vital, și cu atât mai mult din discuțiile paralele ale lui Ibn Tabul, se pare că această doctrină a lui Reşimo, împreună cu judecata, este legată – așa cum am sugerat deja – de doctrina formării vaselor. Această doctrină a vaselor este o doctrină centrală în Cabala Lurianică și constituie o piatră de temelie în înțelegerea lumilor, statutul lor și istoria lor în Cabala Lurianică.

(înapoi la pagina DE LA CABALA LURIANICA LA HASIDISM – click)

error: Content is protected !!