(înapoi la pagina DE LA CABALA LURIANICA LA HASIDISM – click)
Am încheiat capitolul anterior cu întrebarea importantă care a apărut din scrierea rabinului Hayim Vital: de ce ascunde, camuflează și acoperă acest important elev al lui Ha’Ari doctrina stăpânului său despre Reşimo amestecată cu judecata care a fost lăsată în golul Tehiru după procesul de retragere? După ce am ridicat această problemă, am subliniat, de asemenea, unul dintre răspunsuri: descriind acest gol ca fiind complet gol, Hayim Vital a căutat să sublinieze aspectul transcendental al ființei divine, care este complet diferită și distinctă de celelalte lumi. Ar trebui să subliniem din nou, în acest context, că în interiorul golului Tehiru trebuie să apară toate lumile, inclusiv lumile divine superioare. Toate lumile, de la eșalonurile primare și superioare ale revelării ființei divine până la cele mai joase niveluri ale existenței cosmice, trebuie să apară și să existe în acest vid. Acest gol este locul tuturor lumilor, iar esența divină l-a evacuat și l-a lăsat gol pentru a face posibilă existența tuturor lumilor.
În plus față de acest accent pus pe aspectul transcendental al ființei divine, ar trebui să subliniem alte câteva motive pentru acest act de ascundere comis de rabinul Hayim Vital în raportul său despre doctrina Reşimo și judecată. Această doctrină a ridicat pentru el unele grave dificultăți teologice. Cum, în ceea ce-l privea pe Hayim Vital, s-ar putea descrie existența vaselor pentru lumile divine înalte? Cum s-ar putea vorbi despre restricționarea lumilor divine în vasele care au măsură și amploare, inclusiv un aspect al restricționării și limitării? Mai mult, cum se poate vorbi despre un proces de purificare a divinității de la rădăcinile judecății incluse în propria sa esență? Așa cum am văzut în capitolul anterior, doctrina lui Ţimţum în Cabala Lurianică se bazează pe presupunerea unui proces cathartic. Aceasta înseamnă o purificare sau curățire a divinității de puterile judecății care au fost latente în adâncurile sale interioare de la început. Am văzut că odată ce divinitatea a fost purificată de aceste rădăcini ale judecății, le-a respins și le-a exilat în afara ei, ea descoperă și puterile care vor servi drept infrastructură pentru construirea tuturor lumilor.
Atât doctrina vaselor, cât și doctrina catharsis-ului în Cabala Lurianică i-au creat dificultăți teologice lui Hayim Vital. Astfel, el s-a trezit practic obligat să tacă în legătură cu aceste doctrine. El le-a ascuns și nu a făcut nimic pentru a le expune în detaliu și în general – spre deosebire de celălalt discipol al lui Ha’Ari, rabinul Joseph Ibn Tabul. Pentru a înțelege în mod corespunzător această problemă, ar trebui să aprofundăm acest concept de „vase” în Cabala Luriană pentru a-l clarifica, pentru că vom vedea în curând că acest concept este seminal pentru a înțelege procesul de construcție a lumilor și a cadrului cosmologic în care se potrivesc.
Aici atingem o presupoziție fundamentală, adică o lumină divină nu poate apărea atunci când este expusă. O lumină divină trebuie să fie îmbrăcată sau acoperită sau conținută într-un vas, prin care să fie revelată. Lumina divină în sine, în esența ei infinită, nu poate fi revelată. Infinitul nu este nici un obiect de observație care să se dezvăluie ochiului privitorului și nici nu este perceput de el.
Percepția noastră umană, fiind finită și restricționată, nu poate înțelege decât ființe finite și restrânse. În cadrul cunoașterii restrânse a omului, el poate observa numai ființe finite, dar nu o ființă infinită, care în sine este dincolo de posibilitatea revelării și nu poate apărea omului ca obiect de percepție. Prin urmare, este clar că, de dragul formării lumilor finite, ființa divină trebuie să se acopere sau să se ascundă. Cu alte cuvinte, trebuie să se acopere cu haine, vase sau palate și numai prin ele poate fi dezvăluită.
Să oferim un exemplu. Așa cum nu se poate observa soarele decât atunci când privim printr-o sticlă întunecată – în același mod este imposibil să observăm ființa divină decât prin acoperirea îmbrăcăminţii sale – sau, dacă vrem, în ascunderea ei. Divinul în esența sa pură este dincolo de dobândirea de către om și nu poate fi în niciun caz un obiect al percepției sale. Pentru a face posibil ca omul să o dobândească, ființa divină trebuie să se acopere. Pentru a construi lumi care să dureze, lumi care nu trebuie șterse și absorbite în esența infinită, esența în care nu există sau nu poate exista o ființă anume, ființa divină trebuie să se acopere cu un număr de straturi de auto-limitare. Trebuie să se restrângă și să se ascundă – sau, cu alte cuvinte, trebuie să se îmbrace și să se acopere. Acesta este principiul doctrinei vaselor. Fiecare lume, indiferent dacă este una dintre lumile superioare sau inferioare, are două fațete: substanța și vasul. Aspectul vasului din diferitele lumi, inclusiv lumile divine, semnifică restricționarea și limitarea în aceste lumi. La urma urmei, fiecare lume, în măsura în care este o lume unică, este o entitate limitată și finită. Astfel, există în fiecare lume, chiar și în lumile divine în sfera revelației, o dimensiune a finitudinii, a restricționării și a limitării. Acest aspect este exprimat prin natura vasului, care, prin însăși esența sa de recipient, este limitat, restricționat și finit.
În acest vas lumesc sau în aceste vase ale diferitelor lumi, izvorăște esența divină. Este precum sufletul într-un trup: umple vasele, locuiește în ele, este revelat prin ele și acționează prin ele. S-ar putea menționa aici și principiul enunțat de celebrul rabin cabalist Moise Cordovero, potrivit căruia esența divină nu poate fi revelată decât prin ascunderea ei. Abia atunci când esența divină este acoperită, când își ascunde cea mai mare parte a strălucirii și infinitului, poate fi revelată în aspectul finit inclus în ea. Abia atunci poate sta în fața misticului care o observă și poate servi ca obiect pentru viziunea și concepția sa.
Urmând această doctrină a lui Cordovero, Cabala Lurianică descrie structura lumilor în aceste două aspecte ale substanței și vaselor de nenumărate ori. Prin urmare, este clar că chiar și lumile divine superioare, așa cum sunt revelate în golul Tehiru, acele prime lumi revelate în acest gol în procesul de expansiune divină după ce divinitatea s-a retras din acest vid și a ieșit din el, sunt lumi care locuiesc în interiorul vasele lor și sunt limitate de limitele lor. Acest lucru i-a ridicat imense dificultăți rabinului Hayim Vital. Cum se poate vorbi despre restricționareaa lumilor divine în vase limitate, în interiorul granițelor și limitelor? Întrucât aici a apărut o dificultate atât de gravă, rabinul Hayim Vital preferă să ascundă această doctrină, să o ascundă sau să o treacă în tăcere, mai degrabă decât să se refere la ea în mod explicit, atunci când vorbește despre doctrina Ţimţum și despre ceea ce rezultă din ea.
În același timp, ar trebui să subliniem că, din indicii răspândite prin diferitele sale scrieri, oriunde vorbește despre procesul de devenire în lumile inferioare, se poate concluziona în siguranță că procesul așa cum se aplică lumilor inferioare este valabil și pentru cele superioare. Adică, nu numai că eșaloanele inferioare ale creației locuiesc și sunt dezvăluite în vasele lor, dar chiar și eșaloanele superioare, divine, nu apar și nu sunt revelate, decât prin vasele lor, și în ele sunt cunoscute.
Acum putem continua descrierea procesului de devenire care urmează primei retrageri. Golul care s-a format este sferic. Ca atare, îi lipsesc dimensiunile. Forma unei sfere este o formă fără început sau sfârșit, fără un punct de pornire și final. Acest gol sferic este astfel un gol care nu are dimensiuni, fără sus sau jos, fără stânga sau dreapta. Pentru ca acest gol să servească drept loc al tuturor lumilor care urmează să fie formate în el, trebuie mai întâi să aibă toate aceste dimensiuni fixate în el. Acestea sunt fixate și dezvăluite în el prin pătrunderea unei raze de lumină de la intensificarea divină care izbucnește din ascunzătoarea sa a ființei transcendentale și este trimisă în vid pentru a construi diferitele lumi din ea.
Cu alte cuvinte, odată ce acest gol a luat ființă, D-zeu trimite o rază în el din esența sa ascunsă. Această rază străpunge golul și îl pătrunde începând să-și desfășoare activitățile în el. Punctul de străpungere, prin care această rază pătrunde în gol ca și cum ar fi printr-o deschidere minusculă, devine acum punctul cel mai de sus. Astfel, direcția ascendentă din interiorul vidului este determinată și aceasta este regiunea lumilor superioare care se află în vârful ierarhiei cosmice. Astfel sunt formate în Tehiru dimensiunile de sus și jos, stânga și dreapta. Asta creează posibilitatea revelării, în ordine ierarhică, a diferitelor lumi, inclusiv a lumilor divine. Acum își iau locul treptat în ordinea ierarhică a lumilor superioare și inferioare și sunt definite de linii care merg la dreapta și la stânga.
Prima imagine formată în golul Tehiru este imaginea denumită în Cabala Lurianică Adam Kadmon le-kol Kedumim („Omul primordial care a precedat toate primordialele”). Aceasta este o ființă divină supremă, care umple tot spațiul și este descrisă în imaginea unui om, sau a lui Adam. Conform concepției Cabalei – atât cea timpurie cât și cea târzie – el este imaginea perfectă, însăși imaginea perfecțiunii și integrării. Conform sistemului simbolic al Cabalei, imaginea omului de dedesubt este doar o reflectare întunecată și neclară a imaginii divine perfecte de deasupra. Cabaliștii descriu în mod repetat seria de emanații ca imaginea unui om cu membre și articulații, cum ar fi capul, brațele, corpul, coapsele, picioarele și altele asemenea. Astfel, prima imagine formată în golul lumilor este imaginea acestui „primordial al tuturor primordialelor”, Adam Kadmon le-kol Kedumim și din această imagine trebuie să radieze toate lumile divine superioare, să fie revelate și să emane.
Cabala Lurianică vorbește, de fapt, despre două lumi, pe care le numește, după Geneza 31:10, „Akudim” (Inelate) și Nekudim” (Puncte). „Olam HaAkudim” (lumea Akudim), în această descriere fascinantă oferită de Cabala Lurianică, este o lume care înconjoară partea superioară a corpului acestui Om Primordial. Descrierea este cu adevărat fascinantă și conține un mit îndrăzneț. Din urechile, nasul și gura Omului Primordial au izbucnit lumini, care erau anterior ascunse în el, iar acum apar și se așează în jurul părții superioare a corpului acestui om primordial, până la buric. Aceste lumini, care au izbucnit, au iradiat și au emanat din adâncurile ascunse ale ființei omului primordial, sunt numite lumini inelare, întrucât acestea sunt conținute, legate și inelate împreună, într-un singur vas. Aceasta înseamnă că chiar și în această lume, lumea Omului Primordial care a precedat toate Primordialele, avem deja acest aspect al unui vas sau a unor vase. Nu există nici o lume care să nu locuiască în vasele sale. O lume este un vas – sau, așa cum am spus deja, un vas cu o substanță care se extinde în interiorul său și se dezvăluie prin el. Este clar, prin urmare, că chiar și în lumea Inelelor (Akudim), modul de a fi al vaselor este deja descris, cristalizat – sau, pentru a folosi termenul din Cabala Lurianică, congelat. Dar în lumea Inelelor, vasul nu a fost încă supus unei diferențieri complete; încă nu s-a rupt și s-a împărțit în zece vase separate. Acest număr se bazează pe binecunoscutul principiu cabalistic conform căruia există zece emanații – mai degrabă zece decât nouă sau unsprezece – și că în fiecare lume, în orice etapă, aceste zece emanații sunt reflectate. O lume perfectă și integrată, care are o structură completă – sau, pentru a folosi limbajul cabaliștilor, statura deplină – este o lume în care cele zece emanații sunt incluse și unite, unite între ele într-o unitate armonioasă deplină. Luminile lumii Inelelor sunt legate între ele și inelate în interiorul ei într-un singur vas. Este adevărat că, având în vedere acest vas, amprentele vaselor separate, care trebuie să le separe între ele și să le facă să fie distincte de acesta în etapa următoare a devenirii, sunt deja vizibile; totuși, în lumea Inelată, ceea ce este dezvăluit este doar un singur vas, care nu a fost încă împărțit în zece vase separate.
Următoarea lume, în ordinea venirii în ființă și a emanației, se numește „Olam Ha’Nekudim” (lumea Nekudim). Cabala Luriană descrie această lume în detaliu. „Nekudim” (Punctelor sau Pestriţe) sunt lumini care izbucnesc din ochii Omului Primordial, care apar în fața tuturor primordialelor și se așează în jurul părții inferioare a corpului său, de la buric în jos. Pentru a clarifica imaginea, repetăm: luminile inelelor (Akudim) sunt așezate în jurul părții superioare a corpul Omului Primordial, în timp ce luminile Punctelor (Nekudim) sunt așezate sub ele, în jurul părții inferioare a corpului său. Această diferență este o manifestare a schimbării statutului luminilor în dezvoltarea ierarhică a acestei complexe structuri divine.
Distincția dintre lumea Inelelor și lumea Punctelor poartă semnele diferențierii progresive. Cu alte cuvinte, în timp ce lumea Inelată este o lume ale cărei lumini diferite sunt inelate și legate între ele într-un vas mare, lumea Punctelor este o lume în care a avut loc un proces de distincție: vasul mare al Inelelor a fost împărțit și acum s-a dezvăluit în lumea Punctelor sub forma a zece vase mici, câte unul pentru fiecare emanație, unul pentru fiecare lumină (care desemnează aspectul esenței în expansiune). De acum încolo, aceste lumini locuiesc în vase separate, fiecare într-unul anume: lumina lui Keter într-un vas făcut pentru Keter, lumina lui Hochma într-un vas destinat lui Hochma, lumina lui Bina într-un vas destinat lui Bina, și așa mai departe pentru celelalte, până la Malhut. Ne confruntăm astfel cu un proces de diferențiere și fiecare etapă constituie o particularizare, o distincție suplimentară, a etapei anterioare sau a tuturor etapelor anterioare. Ca zonă în care a avut loc o separare completă între cele zece vase, lumea Punctelor este privită ca o lume în care diferențierea în etapele de dezvoltare a esenței divine a atins apogeul.
Această lume a Punctelor este identificată de Cabala Lurianică cu lumea Aţilut din Zohar. Acesta este un punct de mare interes și ar trebui să ne gândim la el într-o oarecare măsură. Conform Zohar-ului, lumea Aţilut, a emanațiilor, este lumea superioară. În concepția sa, emanațiile reprezintă aspectul revelator al divinității, atunci când puterile ascunse în adâncurile sale se desfășoară, se dezvăluie și ajung să fie cunoscute. Din lumea Aţilut, așa cum este descris în Zohar, dinamica ființei divine își găsește expresia. Acest proces dinamic este revelat prin puterile lumii emanațiilor, de dragul guvernării lumilor inferioare. Această lume, conform Cabalei Zohar-ului, este lumea divină superioară și nu este nimic deasupra ei. Deasupra ei există doar Infinitul, necunoscutul, care nu poate fi perceput și care nu trebuie niciodată cunoscut sau perceput. Lumea emanațiilor, conform Zohar-ului, este aspectul revelării Infinitului și acolo se descoperă ritmul interior al revărsării vieții divine.
În Cabala Lurianică, pe de altă parte, lumea emanațiilor este situată la un nivel mult mai scăzut. Așa cum am menționat, Cabala Lurianică a recunoscut în lumea emanației Zohar-ului și a Cabalei timpurii și a lumii Punctelor, care este, de fapt, un strat inferior, cel mai fr jos nivel în procesul de dezvoltare a facultăților din ființă divină. Putem spune, cu alte cuvinte, că Cabala Lurianică a adăugat, deasupra și dincolo de lumea emanaţiei din Zohar, o serie de alte niveluri de desfășurare sau care se află în procesul de revelare a divinității. Ne referim, în acest context, la Omul primordial, anterior tuturor primordialelor, și la lumea Inelelor – ambele, așa cum am văzut, fiind deasupra lumii Punctelor.
Lumea Punctelor este acea lume în care a avut loc o diferențiere deplină. Ca atare, ea se află în fața noastră ca etapa finală și terminală a proceselor devenirii, care au loc în ființa divină în aspectul ei revelat și dinamic. Această ființă se străduiește – așa cum am menționat în capitolul nostru anterior – să construiască sau să întemeieze lumi limitate, dar durabile: ea își propune să se acopere în straturi după straturi de autolimitare, până când apar lumile durabile. Dacă divinitatea nu se acoperă și nu se ascunde, dacă nu se desfășoară într-un proces de diferențiere, ceea ce înseamnă limitare, marea lumină divină, în toată puterea strălucirii sale, va inunda toate lumile și ele vor fi anulate și incluse în totalitatea infinitului fără a se distinge în interiorul său.
Să dăm un exemplu: Așa cum lumina unei lumânări nu se distinge în lumina unei torțe sau a luminii de zi, la fel cum o lumină mică este absorbită de o lumină mai mare, la fel sunt și lumile inferioare. Ei nu vor putea exista dacă divinitatea nu se restrânge și ascunde esența ei, dacă nu se dezvoltă într-un proces marcat de diferențiere, particularizare și autolimitare. Fiind o lume în care autolimitarea divină a atins apogeul, lumea Punctelor constituie astfel limita procesului de devenire. Cabala Lurianică arată că divinitatea a început prin a face diverse pregătiri pentru a se asigura că lumea Punctelor va fi durabilă. Cu toate acestea, toate aceste pregătiri au fost inutile. Se pare că lumea Punctelor nu a fost construită într-o manieră adecvată și de aceea a avut loc o prefacere severă, întrucât vasele lumii Punctelor au fost sparte și au căzut pe fundul lui Tehiru, așa cum vom descrie în detaliu mai târziu. Dar, înainte de a ajunge la această problemă centrală în Cabala Lurianică, ar trebui să menționăm pe scurt pregătirile care au precedat formarea acestei lumi a Punctelor. Rabinul Hayim Vital afirmă, în acest context, că la fel ca în cazul oricărui lucru care a luat ființă, înainte de revelația lumii Punctelor și răspândirea luminii sale, a avut loc un proces de Ţimţum, de restricționare sau regresie. Cu alte cuvinte, un proces de retragere a avut loc în adâncurile interioare ale Omului Primordial pentru a ajuta la construcția și formarea corectă a lumii punctelor ca o lume cu putere durabilă.
Mai mult, luminile Punctelor – așa cum am menționat – au izbucnit din ochii Omului Primordial. Întrucât luminile Inelelelor erau deja așezate în jurul părții superioare a corpului Omului Primordial, luminile Punctelor au trebuit să treacă prin ele pentru a le lua locul în jurul părții inferioare a corpului Omului Primordial. În această trecere a luminilor Punctelor prin lumea Inelelor, unele părți ale acestor lumini ale ochilor au fost absorbite, iar luminile Punctelor, care și-au continuat expansiunea în jos, au slăbit. Această slăbire a luminilor Punctelor în tranzitul lor prin lumea Inelelor a fost menită să le ajute la formarea unei lumi care ar trebui să fie durabilă, o lume care nu este amenințată de pericolul distrugerii. Am subliniat în mod repetat, în cursul acestui capitol, că divinitatea încearcă să se acopere și să se limiteze și să ascundă abundența luminii sale, astfel încât lumile să poată să apară treptat și să fie revelate, lumi care, în limitarea și mizeria luminii lor, vur fi durabile. De aceea ar trebui acordată o mare importanță accentului pus de Hayim Vital pe această problemă a slăbirii luminilor Punctelor în procesul radierii și expansiunii lor. Luminile Punctelor au ajuns acum la poziția lor în jurul părții inferioare a corpului Omului Primordial, slăbite și cu o lumină opacă, și astfel au fost menite să ia formă în poziția lor. Dar toate aceste pregătiri complexe, pe care le-am putea descrie doar parțial, nu au avut niciun rezultat și, în procesul de formare a lumii Punctelor, a avut loc o catastrofă severă. Această catastrofă este cunoscută în istoria Cabalei sub denumirea de „spargerea vaselor” sau „moartea regilor”.
(înapoi la pagina DE LA CABALA LURIANICA LA HASIDISM – click)