(înapoi la pagina DE LA CABALA LURIANICA LA HASIDISM – click)
Am încheiat capitolul anterior cu mitul îndrăzneț al renașterii divinității și acum trebuie să-l discutăm mai detaliat. În ceea ce va urma acum, vom explica, de asemenea, cum, prin împlinirea destinului său religios și etic, omul se integrează în procesele noii cristalizări și creșteri ale ființei divine restaurate. Dar, înainte de a ajunge la aceste teme, trebuie să ne îndreptăm atenția asupra unei teme centrale din Cabala Lurianică, care face parte din perspectiva sa generală. Mă refer la ceea ce s-a întâmplat în Spargere, odată ce scânteile au căzut și s-au răspândit în împuritate și în toate zonele ființei. De fapt, ceea ce a avut loc în Spargere a fost o catastrofă severă, care se extinde nu numai către lumea divină, ci la toate seturile de ființe, toate lumile, toate nivelurile ierarhiei cosmice. Întreaga lume se află acum într-o stare de haos și nimic nu este la locul potrivit. Scânteile divine, al căror loc este deasupra, în regiunile superioare, în ființa sfântă și integrată, au fost măturate în jos către un loc care nu este al lor, în timp ce murdăria, care a fost acum descoperită și care a capturat scânteile divine, a crescut de atunci în putere, a continuat să se extindă dincolo de limitele sale și încearcă să intre în sfințenie și să rupă părți din aceasta. Corectul este greșit și greșeala este corectă, iar întreaga ființă se află într-o stare de confuzie, care urmează să fie încheiată în procesul de rectificare. Atâta timp cât rectificarea nu a fost finalizată, impuritatea și sfințenia locuiesc fiecare în domeniul celuilalt, în timp ce impuritatea face tot ce îi stă în putință pentru a-și crește puterea și stăpânirea, pentru a capta din ce în ce mai mult din vitalitatea sfințeniei, pentru a o împinge departe și a se extinde în alte zone ale ființei.
Această stare deficitară, o stare de confuzie metafizică primordială, își găsește cea mai proeminentă expresie în realitatea istorică concretă a poporului evreu. Conform principiului simbolic al cabaliștilor menționat în primul nostru capitol, tot ceea ce există, tot ceea ce este sau se mișcă în realitate, este într-adevăr expresia simbolică cea mai profundă a dinamicii interioare și a proceselor ascunse ale ființei divine. Lucrurile de mai jos constituie o reflectare opacă a lumilor de sus. Orice se întâmplă mai sus, în bine sau în rău, se reflectă în schimbarea evenimentelor și situațiilor celor care-şi au locul dedesubt.
Când s-a produs Ruptura și scânteile divine care au fost smulse din poziția lor și forțate să se afle într-un loc care nu este al lor, au fost exilate – acest exil de mai sus s-a reflectat și în starea celor de jos, în situația istorică a Casei lui Israel .
Națiunea evreiască a fost scoasă din pământul ei și exilată din țara sa, iar copiii ei au fost împrăștiați între toți oamenii pământului. Încă din primele surse ale gândirii cabalistice, această națiune, în existența sa istorică, simbolizează Casa lui Israel în Înaltime, Şhina (Prezența divină), Matronita (Stăpâna Casei), soția iubită a lui D-zeu, emanația Tiferet, în timp ce celelalte națiuni ale acestei lumi reflectă sau simbolizează puterile în creștere ale impurităţii, ale lui Sitra Achra (în aramaică „cealaltă parte” – partea întunecată, demonică, satanică a divinității), care cresc în forță și îşi măresc domeniul influenței. Exilul istoric al Casei concrete a lui Israel este doar o reflectare a exilului metafizic de mai sus. Exilul respectiv, rădăcina și cauza exilului istoric, s-a manifestat în Spargere în toate dimensiunile sale tragice. Atunci când vasele s-au spart și au căzut și scânteile divine s-au răspândit în murdărie și servesc acum ca vitalitate și secret al existenței sale, un exil a avut loc sus în tărâmul divin. Acest exil este reflectat mai jos și își găsește expresia la nivelul realității concrete în exilul Casei istorice a lui Israel, națiunea evreiască.
Această concepție simbolică a exilului întruchipează, cred, o oarecare mângâiere pentru suferințele națiunii și pentru durerile sale mari, mai ales după catastrofa expulzării spaniole. Expulzarea evreilor din Spania a fost, după cum am menționat, un dezastru oribil în viziunea oamenilor din acea generație și mai târziu. A ridicat întrebări dure și profunde cu privire la poziția poporului evreu și secretul destinului său ca popor ales al lui D-zeu. Am ridicat deja întrebarea, cum de a putut avea loc un astfel de cataclism pentru poporul Israel? Cum ar putea fi distrusă o comunitate atât de mare și prosperă precum comunitatea evreiască din Spania, forțată să împacheteze câteva bunuri și să fie exilată? Această întrebare fundamentală, care a dat naștere scepticismului și disperării, și a inclus mari provocări teologice referitoare la alegerea de către D-zeu a poporului evreu a găsit, într-o oarecare măsură, o soluție satisfăcătoare în Cabala Lurianică. Exilul națiunii evreiești și destinul ei amar între națiuni nu mai sunt o catastrofă de neevitat sau un prejudiciu istoric ireparabil. Acum sunt concepute ca un proces simbolic, reflectând ceea ce s-a întâmplat în lumea divină. Abia atunci când lumile superioare sunt restaurate, națiunea evreiască va fi rectificată și-şi va dobândi mântuirea. Orice se întâmplă mai sus, în bine sau în rău, se întâmplă și mai jos. Deocamdată, lumile de deasupra au fost deteriorate, la fel și lumile de dedesubt. În viitor – și Cabala Lurianică nu se îndoiește niciodată de acest lucru – lumile superioare vor fi rectificate. Atunci când rectificarea lor va fi fost finalizată, lumile inferioare vor fi ridicate împreună cu ele și salvate. Atunci Casa lui Israel își va dobândi eliberarea și își va găsi odihna.
Putem acum să ne întoarcem la ideea de Tikun și la marele destin al omului așa cum este delimitat în ea. Ideea de Tikun – rectificare, restaurare, reintegrare – se bazează, în primul rând, pe datoria lui Berur, alegere – adică cernerea scânteilor, care este ca separarea grâului de pleavă. Aceasta este datoria inerentă activității religioase, destinul omului și scopul tuturor acțiunilor sale: a cerne scânteile care au căzut printre coji și a le readuce la locul lor în nivelurile înalte. Datoria omului este aceea de a se strădui să slonozească scânteile, să le elibereze din captivitatea lor în impuritate, unde, deocamdată, sunt forțate să-i servească acesteia drept hrană și să le întoarcă în perfectă unitate în lumea divină. Această sarcină de cernere îi revine fiecărui om din Israel, ca sarcină fatală. Marele destin al fiecăruia și al oricărui om din Israel – nu numai al unicului și al celor puțini aleși dintre ei – este de a cerne scânteile, de a le scoate din captivitatea lor în pângărire și de a le întoarce în sânul divinității. Cu alte cuvinte, o sarcină crucială revine națiunii evreiești. În cursul tuturor generațiilor sale, ea trebuie să acționeze pentru a restabili structura sau statura divină, pentru a rectifica ceea ce a fost alterat și pentru a șterge toate urmele spargerii primordiale.
Dar nu toată opera de rectificare este pusă pe umerii omului. Sarcina lui este numai aceea de a lucra pentru finalizarea acestei rectificări și pentru a o aduce la încheierea sa prosperă. Chiar înainte de a exista om pe fața pământului, divinitatea însăși începuse procesul de rectificare, care se manifestă în mitul renașterii divinității. A adunat piesele sparte ale celor două configurații inferioare, Zeir Anpin și Nukva, și le-a asamblat în configurația Ima, astfel încât să poată fi rectificate în ea, să crească împreună și să fie reconstruite. Acest proces de reconstrucție, rectificare sau renaștere este la început un proces embrionar, un proces de formare a fătului și este descris în trei etape, etapa embrionară, etapa de alăptare și cea a lui Mo’chin (creier).
În stadiul embrionar, fragmentele sparte ale vaselor sunt adunate, în timp ce acestea sunt încă înfășurate și nu au formă sau chip, în configurația numită Ima, cel mai înalt principiu feminin din ființa divină. În acest stadiu, când nu au luat încă forma staturii lor depline, aceste fragmente sparte ale vaselor sunt încă într-o etapă embrionară. Cabala Lurianică numește această stare „trei în trei”. Care este sensul acestei expresii? Această stare semnifică primul pas în restabilirea configurației masculine, cea a lui Zeir Anpin, a cărei sursă este cea a șase emanații masculine din lumea punctelor: Hesed, Din (Gvura), Tiferet, Neţah, Hod și Yesod. Configurația Zeir Anpin este configurația care este formată și construită din aceste șase emanații sau din resturile vaselor lor.
Odată ce divinitatea a adunat fragmentele sparte ale vaselor în intestinele lui Ima, acestea au fost poziționate acolo într-o stare de „trei în trei” – adică primele trei emanații ale lui Hesed, Gvura și Tiferet au fost înfășurate în ceva de genul o carcasă embriologică, precum fătul din uter, în cele trei emanații inferioare ale Neţah, Hod și Yesod. Aceasta este o etapă embrionară, în care nu există încă o dezvoltare, nici o înfățișare și în care puterile implicate nu s-au desfășurat și nu s-au ramificat și nu au demonstrat încă o structură adecvată – sau, în limbajul cabaliștilor, statură completă; deși, așa cum vom vedea, structura de bază a celor trei linii, care în sine este durabilă, s-a cristalizat deja și a fost dezvăluită în această stare. În următoarele etape ale procesului de restaurare, toate aceste puteri s-au dezvoltat și a sosit momentul nașterii. Drama nașterii este concepută în Cabala Lurianică sub forma unui mit îndrăzneț și de anvergură al rectificării și cernerii. Apariția nou-născutului constituie o etapă suplimentară în procesul de rectificare şi cernere atunci când configurația Zeir Anpin nu mai este în forma sa embrionară, ci capătă structura unei serii echilibrate de trei linii ramificate:
DIN HESED
TIFERET
HOD NEŢAH
DA
În momentul nașterii, sângele mamei a fost aruncat. Cabala Lurianică consideră acest sânge ca fiind murdar – adică, deșeurile expulzate la momentul nașterii ca o consecință a procesului de cernere care s-a desfășurat în configurația maternă. Ce inseamna asta? Procesul de cernere, procesul cathartic ajunsese, după cum ne amintim, la punctul său culminant în Spargere. Acesta a fost un eveniment dramatic și înfiorător; căci în spargerea vaselor, s-au dezvăluit reziduurile de murdăria care fuseseră incluse în substanța lor. „Moartea Regilor” a fost un moment decisiv în procesul de auto-purificare a esenței divine. Dar fragmentele sparte ale vaselor, care au fost adunate și colectate în Ima pentru a se alătura în ea, pentru a se forma și a renaște, nu fuseseră purificate în întregime în Spargere și au continuat să se purifice în interiorul lui Ima. Acest proces de cernere în pântecul ei atinge expresia sa hipostatică și accentuată în momentul nașterii când, pe de o parte, nou-născutul este revelat în perfecțiunea sa, cu chipul său complet, în timp ce, pe de altă parte, refuzul a fost cernut și expulzat în procesul de rectificari în Ima şi este acum respins.
De fapt, procesul de rectificare și cernere nu-și atinge sfârșitul nici acum. Este adevărat că nou-născutul este la fel de pur și strălucitor ca un copil, dar trebuie să continue să crească și să devină ajungă să fie perfect. Cum se dezvoltă în continuare în primele etape ale creșterii sale? Desigur, suge laptele mamei (al lui Ima). Cabaliștii școlii Lurianice interpretează acest lapte ca fiind rezultatul procesului de rectificare continuă sau de cernere în Ima. Chiar și după naștere, unele reziduuri care nu au fost încă separate au rămas în Ima și abia când au fost cernute, ea poate oferi lui Zeir Anpin, laptele ei, care este alb, limpede, purificat și cernut. Astfel, laptele mamei semnifică continuarea proceselor de cernere, care nu și-a atins sfârșitul nici măcar în momentul nașterii și va continua până la sfârșitul timpului, până când vor obține eliberarea finală și completă.
A treia etapă a procesului de restaurare în Cabala Lurianică este cea numită Mo’chin („creierul”). În momentul nașterii, toate cele șase emanații ale lui Zeir Anpin s-au ramificat și s-au separat și acum apar în întreaga lor statură. Aceste șase emanații sunt așezate, așa cum am spus, pe trei rânduri, iar aceasta dovedește esența restaurată a lumii divine care fusese distrusă. În această stare de restaurare, emanațiile nu mai sunt aranjate în linie verticală, una sub cealaltă, nu sunt poziționate într-o structură armonioasă, așa cum erau în lumea punctelor înainte de distrugerea ei. Acum sunt așezate pe trei rânduri, în care cea dreaptă este cea a milei, cea stângă este cea a judecății, iar cea din mijloc este cea a lui Tiferet (care este şi Rahamim: „Frumusețe”, dar și „Compasiune”). Această linie este decisivă. Ea echilibrează și reconciliază dreapta și stânga opuse.
Am vorbit, în capitolul anterior, despre mitul „Moartea Regilor” din Zohar, potrivit căruia emanațiile primordiale nu fuseseră durabile, întrucât nu menținuseră echilibrul necesar între milă și judecată, iar judecata nu fusese suficient de îndulcită de milă. O statură adecvată, completă, sub forma unui om, este aceea în care prind contur trei linii, linia dreaptă, linia stângă și linia de mijloc. Doar o structură de acest gen, așezată pe trei rânduri – în care există un echilibru al contrariilor revelat pe linia de mijloc – este durabilă. Doar în linia de mijloc, zona unității contrariilor divine și a anulării lor, se descoperă forța constructivă și productivă a divinității. Când s-a născut Zeir Anpin, cele șase emanații ale sale s-au desfășurat și au fost dezvăluite pe măsură ce erau așezate pe trei linii: linia dreaptă, inclusiv emanațiile Hesed și Neţah, linia stângă, inclusiv emanațiile Din și Hod și linia centrală, inclusiv emanațiile Tiferet și Yesod. Dar această structură nu este încă completă. Orice structură completă, conform Cabalei, constă din zece emanații și include zece aspecte. O lume perfectă este o lume care constă dintr-o decadă sau o lume în care cele zece emanații se reflectă într-o unitate deplină și armonioasă. Este adevărat că Zeir Anpin s-a născut și este restaurat în mod corespunzător, întrucât structura pe trei linii a fost descrisă în ea și puterile sale, care începeau să fie incluse, desfăşurate și cuprinse în „trei în trei” s-au desfășurat și s-au împărțit în șase emanații distincte, interconectate în relația corectă a unității contrariilor. Îi lipseau, însă, încă unele aspecte, atâta timp cât numărul emanațiilor incluse în acesta nu a fost complet. În acest moment, sunt incluse doar șase emanații – nu zece, după cum este necesar. Aceste aspecte lipsite sunt numite în Cabala Lurianică Mo’chin. Abia după ce a primit aceste Mo’chin, caracteristicile superioare ale configurației divine, Zeir Anpin vor fi fost perfecționate, şi ea va dobândi finalizarea restaurării sale și va ajunge la starea unei configurații complete și absolut rectificate – o configurație care a fost cernută temeinic și niciun pericol de spargere sau cădere nu o mai amenință. In mare măsură, exact în acest proces de completare a acestei configurații, în ceea ce privește Mo’chin, constă moștenirea fiecărui om al lui Israel, sarcina și destinul său.
Fiecare om al lui Israel trebuie să ajute contribuind cu partea sa la finalizarea acestei restaurări a celor două configurații inferioare, cele ale lui Zeir Anpin și Nukva. Această asistență este exprimată în lucrarea de cernere, care revine fiecărui om al lui Israel. El trebuie să se ocupe de munca sacră de a cerne scânteile exilate și împrăștiate, acum în captivitatea impurităţii și în tot restul ființei cosmice și de a le ridica la locul lor natural, în lumile superioare.
Când generațiile lui Israel au finalizat această lucrare de cernere și au făcut tot ce au putut pentru a ridica toate scânteile divine și a le întoarce la locul lor potrivit, lucrarea cernerii va fi perfecționată, elementele superioare vor fi revenit din exilul lor și structura completă, deplină și restaurată a ființei divine va fi fost ridicată.
Mai mult decât atât, în perfecțiunea acestei lucrări de cernere, nu numai că ființa divină va fi construită și ridicată în deplinătatea finalizării ei, ci împărăția impurităţii va dispărea și va dispărea din proprie voință. Acesta este secretul cuvintelor profetului: „(Domnul) nimiceşte moartea pe vecie”. (Isaia, 25: 8),
Răul, așa cum am spus, se alimentează cu sfințenie și se hrănește cu ea. Sfințenia captivă este secretul vitalității răului și sursa ființei sale. Este astfel clar că odată ce omul a finalizat lucrarea de cernere și a scos din rău toate scânteile sfinte care o mențin, statura divină va fi ridicată, iar răul se va sfârși și va fi anulat. Pe de altă parte, scânteile divine se vor întoarce la locul lor și vor completa ceea ce lipsește încă pentru ridicarea staturii divine, în timp ce răul, pândind la poarta ființei divine și căutând să profite de o parte din abundența sa, va ajunge la un sfârşit decisiv. Această sarcină de a rectifica sfințenia și de a dezrădăcina regatul impurităţii îi revine lui Israel. Fiecare om al lui Israel trebuie să poarte marea povară a acestei lucrări de cernere; fiecare după măsura și capacitatea sa. În acest sens, Cabala Lurianică, la fel ca şi Cabala timpurie, este antropocentrică. Ele plasează pe fiecare om din Israel în centrul ființei și îi impune o sarcină crucială, aproape insuportabilă, în restaurarea întregii ființe, inclusiv a ființei divine, în finalizarea staturii sale și în conducerea ei până la răscumpărarea sa finală.
Toate generațiile lui Israel își joacă rolul în această mare și responsabilă muncă de cernere. Cabala Lurianică subliniază în acest context – și vom reveni în curând la acest lucru – că lucrarea de cernere sau rectificare – sau, dacă vrem, lucrarea de răscumpărare – nu este doar sarcina unor oameni, a câtorva aleși, ci este opera corpului colectiv evreiesc de-a lungul generațiilor. Nici o persoană, nici un grup de elită nu trebuie să poarte această povară grea, ci întregul Israel, de la începutul istoriei națiunii evreiești până la ultimele zile, zilele viitorului, zilele răscumpărării perfecte. Națiunea evreiască se transformă astfel într-un colectiv unit, purtând din timpuri imemoriale povara acestui imens destin istoric – sau, dacă vrem, metaistoric și metafizic – al cernerii scânteilor și al răscumpărării lor. Odată ce lucrarea de restaurare a ființei divine este finalizată, iar răul nu mai este amestecat în configurațiile sale, ființa non-divină își va atinge și ea perfecțiunea.
(înapoi la pagina DE LA CABALA LURIANICA LA HASIDISM – click)