(inapoi la ÎNTREBĂRI DESPRE CABALA – link)
1. Este interzis să studiezi Cabala înainte de vârsta de patruzeci de ani?
Nu este interzis să studiezi Cabala înainte de vârsta de patruzeci de ani. Această dispoziţie a fost anulată acum aproximativ 450 de ani, așa cum a fost confirmat și scris de Rav Avraham Azulay:
„Ceea ce s-a hotărât de sus; a nu studia Cabala în mod deschis, a fost doar pentru un timp limitat, până la sfârșitul anului 5260. Începând de atunci și după aceea, a fost permis, iar din anul 5300 s-a hotărât că a studia Cabala constituie o „Miţva” (poruncă). (Ohr Ha’Hamah, introducere).
De asemenea, doi dintre cei mai importanți cabaliști din toate timpurile; Ari Z’al și Ramhal au început să studieze pe când erau foarte tineri, pentru că se ştie că amândoi au murit înainte de vârsta de patruzeci de ani
2. Pot neevreii să studieze Cabala?
Neevreii care sunt atrași de Cabala ar putea obține o perspectivă „intelectuală” a conceptelor sale și un sentiment de bunăstare prin valorile ei, dar nu au nicio participare directă la dobândirea ei, întrucât nu respectă relațiile sale complexe cu poruncile Torei și rugăciunilor.
De pildă, atunci când ne rugăm de trei ori pe zi, participăm la unificarea anumitor lumini sau energii pentru guvernarea lumii, prin respectarea Şabat-ului, această participare fiind sporită, iar ritualurile noastre corespund unor acțiuni foarte particulare care se reflectă asupra acestor energii. Celelalte rugăciuni, ritualuri sau porunci ale Torei sunt, de asemenea, în relație directă cu aceste lumini sau energii care sunt responsabile de guvernarea și manifestarea prezenței lui Dumnezeu. Un non-evreu va studia acest lucru din punct de vedere intelectual, dar nu va acţiona în consecinţă.
Acesta este motivul pentru care de-a lungul istoriei, toți cabaliștii principali și importanți au fost foarte meticuloși în a respecta toate poruncile Torei în cele mai mici detalii.
(inapoi la ÎNTREBĂRI DESPRE CABALA – link)