(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)
Realitatea constă din două elemente: Creatorul și creatura. Simțim acest lucru în simțurile noastre în diverse modalităţi, dar în sine el nu se schimbă. Senzația Creatorului este ceea ce numim „lumea” sau „creația”. Creatura poate simți uneori faptul că Creatorul este revelat parțial sau pe deplin; alteori El este cu totul ascuns. Este posibil ca creatura să fie lipsită de conștientizarea existenţei Creatorului. Gradul de conștientizare a existenţei Creatorului depinde numai de creatură, întrucât Creatorul, ca și soarele, nu încetează să strălucească.
Creatorul are atributele de dăruire și benevolenţă. Atunci când creatura dobândește aceste atribute similare Creatorului, această stare se numește echivalență de formă cu Creatorul. Individul îl simte apoi pe Creator ca fiind pe deplin revelat, în măsura exactă în care atributele sale se asemănă cu cele ale Creatorului. Când atributele unei persoane sunt incompatibile cu cele ale Creatorului, el îl simte pe Creator ca fiind ascuns. Atunci când aceste atribute se opun celor ale Creatorului, individul simte că Creatorul nici măcar nu există.
Creatura îl simte pe Creator ca plăcere, ca înțelepciune, pace și integritate. Prin urmare, intensitatea acelor senzații depinde de intensitatea senzației Creatorului. Creatorul a format toate creaturile dintr-o dorință egoistă de a se bucura. Creatorul este perceput de creatură ca plăcere în toate manifestările sale. Plăcerea înseamnă senzația Creatorului sau lumina Creatorului, care sunt de fapt unul și același.
O creatură este în esență o dorință de a se încânta de Creator. Cu cât mă simt mai aproape de Creator, cu atât este mai mare plăcerea mea. Cu cât El este mai departe de mine, cu atât mă bucur mai puțin, până când senzațiile mele se transformă în suferinţă. Noi înșine determinăm măsura în care ne simțim apropiați de Creator. Facem asta schimbându-ne atributele. Cu cât atributele noastre se apropie de atributul de benevolenţă al Creatorului, cu atât ne apropiem de El. Atunci ne simțim cel mai bine. Astfel, de fapt, un individ își schimbă propriul destin și devine partener în dirijarea lumii.
„Lumea” este suma totală a tuturor condițiilor care definesc măsura echivalenței de formă sau a contopirii unei persoane cu Creatorul. Acest grad de alipire la Creator este determinat de noi. Stabilim condițiile pentru echivalare prin propria noastră voință, prin intențiile și rugăciunile noastre, toate provenind din dorința noastră. Acest proces de direcționare a dorințelor noastre se numește ridicarea de MAN (un acronim pentru Mayim Nukvin – ape feminine, în aramaică), singurul factor prin care creatura își poate influența relația cu Creatorul și ceea ce va primi ea de Sus.
Când o persoană se naște în această lume, simţul percepției Creatorului este acoperit cu un ecran, care îl ascunde complet pe Creator. Din cauza acestui ecran, eu pot simți prezența Creatorului. Ceea ce simt eu se numește „lume”, iar ceea ce nu simt pare practic inexistent. Creatorul nu este ascuns de mine, ci eu, cu simțurile mele, sunt cel care nu Îl simt. Poate chiar Îl ascund, pentru că ceea ce simt nu este El, ci ecranele care Îl ascund pe El. Pot totuși să îmi influențez relația cu El, străpungând aceste ecrane.
Când primii fermieri evrei au început să populeze deșertul Negev din sudul Israelului, Rav Yehuda Aşlag a fost întrebat: „De unde îşi vor lua apa?” El a răspuns că apa va veni prin rugăciunea fermierilor. I s-a spus atunci că fermierii erau laici și chiar se opuneau religiei, așadar atunci cum ar putea să se roage? El a răspuns: „Nu are nicio importanță. Dorința oricărui om pentru viață este simțită de Creator, care este sursa întregii vieți și, prin urmare, Creatorul le va îndeplini dorința, chiar dacă nu sunt conștienți de aceasta.” Asta înseamnă că, indiferent din ce cauză, dorința noastră se ridică la Creator și are întotdeauna un efect, chiar dacă este posibil să nu știm despre existența Creatorului sau să-L simțim, chiar dacă Îl negăm, nu înțelegem acțiunile Sale, sau nu reușim să-L justificăm întru totul.
(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)