CRITICA MARXISMULUI

(înapoi la pagina SCRIERILE ULTIMEI GENERAŢII – click)

Critica Marxismului în lumina Noii Realități și o Soluție la Problema referitoare la Unificarea tuturor Facțiunilor Națiunii.

Mi s-a cerut să ofer o soluție, conform opiniei mele, cu privire la problema spinoasă a unirii tuturor părților și fracțiunilor în jurul unei alcătuiri unitare. În primul rând, trebuie să recunosc că nu am nicio soluție la această problemă aşa cum a fost ea prezentată. Nici nu va exista vreodată o soluție, căci au fost consultaţi înțelepți din toate națiunile și de-a lungul veacurilor, dar nu au găsit o soluție naturală care să fie acceptată de toate fracțiunile existente în ele. Mulți au suferit și mulți vor mai suferi înainte de a găsi calea de aur care să nu contrazică diversele opinii.

Dificultatea problemei constă în faptul că oamenii nu pot renunța deloc la idealurile lor, de vreme ce pot fi făcute concesii atunci când vine vorba de propria viață materială, în măsura în care este necesară existenței fizice, dar nu şi atunci când este vorba de idealuri. Prin natură, idealiștii vor oferi tot ce au pentru triumful ideii lor. Și dacă trebuie să renunțe la idealurile lor chiar şi numai puțin, nu este o concesie cinstită. Mai degrabă, ei rămân atenţi și așteaptă un moment în care să poată revendica ce le aparține. Prin urmare, astfel de compromisuri nu pot fi de încredere.

Cu atât mai mult aşa stau lucrurile când vorbim de o națiune străveche, cu o civilizație veche de mii de ani. Idealurile sale s-au dezvoltat deja în ea mult mai mult decât în ​​națiunile dezvoltate mai recent, deci nu există nicio speranță că vor putea face compromisuri în acest sens, nici măcar un pic. Nu este lipsit de înţelepciune să ne gândim că, în cele din urmă, o idee mai justă va avea câştig de cauză asupra celorlalte idei, întrucât de-a lungul timpului ele toate par a fi în regulă, pentru că „nu există un om fără locul său și nici o problemă fără timpul ei”, aşa cum au spus înțelepții noştri.

Din acest motiv, idealurile continuă să reapară. Idealuri la care s-a renunţat în cele mai vechi timpuri au reapărut în Evul Mediu și, dacă au dispărut în Evul Mediu, au fost reînviate în generația noastră. Acest lucru indică faptul că toate sunt corecte și că niciunul dintre ele nu este veșnic.

Dar, deși națiunile lumii suferă teribil din această zarvă, ele au încă o coloană vertebrală puternică care le permite să tolereze această povară teribilă. Într-un fel ea nu le amenință imediat existența. Dar ce poate face o națiune săracă atunci când întreaga sa existență depinde de firimiturile și resturile de hrană pe care i le aruncă națiunile prin mila lor atunci când sunt pe deplin sătule? Spinarea lor este prea fragilă pentru a suporta povara acestei zarve, mai ales în acest timp fatidic în care am ajuns chiar pe marginea prăpastiei – nu este timpul pentru vanităţi, dispute și război intern între frați.

Având în vedere gravitatea momentului, am o soluție autentică de propus, care cred că merită să fie acceptată și care va uni toate fracțiunile noastre într-o singură unitate. Cu toate acestea, înainte de a începe să-mi prezint propunerea, aș vrea să pun la curent minţile cititorilor referitor la punctele mele de vedere politice.

Trebuie să recunosc că văd ideea socialistă a împărţirii în mod egal și corect ca fiind cea mai adevărată. Planeta noastră este suficient de bogată pentru a ne asigura tuturor ce ne trebuie, așa încât de ce oare ar trebui să ducem acest război tragic până la moarte, care ne-a întunecat viața de generații? Haideţi să împărţim între noi în mod egal munca și produsele acesteia și acesta va fi sfârșitul tuturor necazurilor! La urma urmei, ce plăcere obțin din posesiunile lor chiar și aceia dintre noi care sunt milionari, dacă nu siguranța hranei lor pentru ei și pentru descendenții lor de mai multe generații? Într-un regim de împărțire justă vor avea, însă, de asemenea, aceeași certitudine și chiar mai mult.  

Și s-ar putea spune că nu vor avea acelaşi respect pe care       l-au avut în timp ce erau mari proprietari, dar asta nu înseamnă nimic, întrucât toți aceşti oameni puternici care au căpătat  puterea de a-şi câștiga respectul, vor găsi cu siguranță aceeași cantitate de onoare în altă parte, pentru că porțile competiției nu vor fi blocate niciodată.

Într-adevăr, oricât de adevărat ar fi acest ideal, nu le promite adepților săi nici măcar un petic de paradis. Dimpotrivă, li se garantează că vor avea necazuri precum în iad, așa cum am învățat deja din dovada vie a Rusiei. Asta nu neagă, însă, corectitudinea acestui ideal.

Singura sa vină este că pentru noi este necopt. Cu alte cuvinte, generația noastră nu este încă pregătită moral să accepte această guvernare a unei împărţiri echitabile și egale. Asta întrucât nu am avut suficient timp să evoluăm suficient pentru a accepta deviza, „de la fiecare după propriile capacităţi, fiecăruia după propriile necesităţi”.

Asta este precum păcatul lui Adam haRişon (Primul Om). Înțelepții noștri antici au explicat că păcatul se datorează faptului că „a mâncat fructe necoapte”, înainte ca acestea să se fi copt suficient. Pentru acea infracțiune minusculă, întreaga lume a fost condamnată la moarte. Asta ne învață că acesta este strămoșul oricărui prejudiciu din lume.

Oamenii nu știu cum să se gândească și să fie atenţi la fiecare lucru pentru a vedea dacă s-a copt suficient. Deși conținutul unei idei poate fi avantajos, trebuie totuși să-l aprofundăm mai mult pentru a vedea dacă ideea este coaptă și dacă cei care o primesc au evoluat suficient pentru a o digera în intestinele lor. În timp ce încă se dezvoltă, ceea ce este adevărat și sănătos se va transforma în dăunător și înșelător în intestinele lor. Astfel, idea este sortită să piară, întrucât cel care va mânca fructul necopt va muri datorită păcatului său.

În lumina acestui fapt, problemele cu care se confruntă Rusia nu au dovedit că idealul socialist este în esență nedrept, întrucât este nevoie de timp pentru a accepta acest adevăr și această justeţe. Ei sunt încă necalificați să se comporte corespunzător; sunt afectați doar de propria lor dezvoltare insuficientă și de lipsa de aptitudine pentru acest ideal.

Merită să plecăm urechea la cuvintele lui M. Botkovsky (Davar, nr. 4507). El pune întrebarea: „De ce un politician, membru al mișcării socialiste, nu ar face ca acel fizician, care – atunci când s-a confruntat cu deficiențe în interpretarea cu care era obișnuit în legile de fier ale teoriei sale – nu s-a descurajat şi nu a abandonat-o? La început, a încercat uşurel să o remedieze și, în cele din urmă, când nu a mai putut face față realității, a fost gata să renunţe la ea.”

El explică: „Într-un moment de prăbuşire a Mișcării Internaţionale a Muncitorilor, trebuie să ne curăţăm de prejudecăți. Când faptele vorbesc limbajul înfrângerii, trebuie să ne așezăm din nou la masă și să examinăm energic calea și principiile sale. Trebuie să recunoaștem în mod responsabil povara ce zace pe umerii celor care continuă.”

„Acesta este modul de gândire științifică atunci când este încolțit de contradicții între o nouă realitate și teoria care justifica vechea realitate. Doar un pas înainte ideologic permite o nouă știință și o nouă viață.”

El concluzionează: „Dacă nu renunțăm la conștiința noastră, vom declara că a sosit timpul pentru o dezbatere fundamentală, un timp al durerilor facerii. Acum este momentul ca liderii mișcării să se ridice și să răspundă la întrebarea: «Ce înseamnă socialismul astăzi? Care este calea pe care trebuie să o apuce trupul?».”

Mă îndoiesc că cineva din mișcare va răspunde cuvintelor sale sau poate fi capabil să înțeleagă cuvintele sale așa cum sunt ele cu adevărat. Nu este ușor pentru un bărbat de o sută de ani care a avut atât de mult succes în studiile sale până acum să se ridice și să steargă deodată cu o linie teoria sa din trecut, să se aşeze la masă și să-și reia studiile precum acel fizician, după cum le cere tovarășul Botkovsky liderilor mișcării socialiste.

Totuși, cum ai putea să-i ignori cuvintele? Deși este încă posibil să asistăm nepăsători la prăbuşirea mișcării muncitoreşti internaționale, de vreme ce nu se confruntă încă cu distrugerea imediată, întrucât au încă asigurat un număr de vieţi ale unor servitori și sclavi supuși; nu este acelaşi lucru în ce priveşte pericolul cu care se confruntă Mișcarea Munctorească Evreiască. Ei se confruntă cu adevărat cu anihilarea sub sloganul inamicului „să-i distrugem, să-i omorâm și să-i facem să piară … bebeluşi și femei”, ca pe vremea reginei Estera.

Nu trebuie să comparăm starea noastră de distrugere cu prăbuşirea mișcării în națiunile lumii. Dacă am fi doar vânduți în sclavie și robie, am rămâne nemișcați, așa cum fac ei. Totuși ni se refuză chiar și siguranța vieții pe care o au sclavii.

Aşadar, nu trebuie să lăsăm să treacă momentul. Trebuie să mergem din nou la școală, să reexaminăm idealul socialist în lumina faptelor și contradicțiilor care au apărut în zilele noastre și să nu ne temem să rupem barierele ideologice, căci nimic nu stă în calea salvării vieților.

În acest scop, vom revizui pe scurt evoluția socialismului încă din primele sale etape. În general, există trei perioade: prima a fost socialismul umanist bazat pe dezvoltarea moralității. A fost destinat exclusiv exploatatorilor.

A doua s-a bazat pe recunoașterea celor drepți și a celor răi. Aceasta i-a vizat în primul rând cei exploatați, să-i facă să-și dea seama că muncitorii sunt adevărații proprietari ai muncii și că produsele societății le aparțin. Întrucât muncitorii sunt majoritari în societate, erau siguri că odată ce au realizat faptul că ei sunt cei drepți, toţi se vor scula, ca unul, și vor lua ceea ce este al lor și vor stabili o guvernare a împărţirii juste și egale în societate.

A treia perioadă o constituie marxismul, care a reușit mai mult decât toate și care se bazează pe materialismul istoric. Marea contradicție dintre forțele creatoare, care sunt muncitorii și cei care le exploatează, angajatorii, impune cu necesitate ca societatea să ajungă în pericol și distrugere. Atunci se va produce revoluția producției și distribuției. Guvernul capitalist va fi forțat să se prăbuşească în favoarea guvernării proletariatului.

În viziunea ei, acest guvern ar fi trebuit să apară de la sine, pe cale de cauză și consecință. Pentru a aduce, însă, sfârșitul mai aproape, trebuie căutate soluţii și trebuie puse obstacole în fața guvernării burgheze, pentru a grăbi revoluția.

Înainte de a purcede la critica metodei, trebuie să recunosc că metoda sa este cea mai justă faţă de cele anterioare. La urma urmei, asistăm la marele succes pe care l-a avut în cantitate și calitate în întreaga lume înainte de a ajunge la experimentarea practică în rândul multor milioane în Rusia. Până atunci, aproape toți liderii umanității erau atrași de ea și aceasta este o mărturie adevărată a corectitudinii acestei metode.

În plus, chiar și teoretic, cuvintele lui Marx au valoarea lor, și nimeni nu a reușit să contrazică poziția sa istorică conform căreia umanitatea se îndreaptă încet și gradual în sus, ca pe o scară. Fiecare pas este doar negarea celui anterior, de aceea fiecare mișcare și fază pe care umanitatea a făcut-o în guvernarea politică nu este decât o respingere a stării sale anterioare.

Durata fiecărei faze politice o constituie doar timpul necesar pentru a-și dezvălui neajunsurile și răul. În timp ce i se descoperă defectele, se face loc unei noi etape, eliberată de aceste deficiențe. Astfel, aceste deficiențe care apar într-o situație și o distrug sunt chiar forțele evoluției umane, întrucât ele ridică umanitatea la o stare mai rectificată.

În plus, defectele din faza următoare aduc omenirea într-o a treia și mai bună stare. Astfel, persistând succesiv, aceste forțe negative care apar în fiecare stare constituie raţiunile progresului umanității. Prin ele, ea urcă treptele scării. Ele sunt de încredere în îndeplinirea misiunii lor, care este aceea de a aduce omenirea la ultima şi cea mai dorită stare a evoluției, purificată de orice ignominie și imperfecțiune.

În acest proces istoric, el ne arată cum guvernarea feudală și-a manifestat neajunsurile și a fost distrusă, făcând loc guvernării burgheze. Acum este timpul ca guvernarea burgheză să-și arate defectele și să fie distrusă, făcând loc unei guvernări  mai bune care, după el, este guvernarea proletariatului.

Cu toate acestea, în acest ultim punct, în care ne promite că, după prăbuşirea actualei guvernări burgheze, va fi instaurată imediat o guvernare a proletariatului, iată defectul metodei sale: Noua realitate din fața noastră o neagă. El a crezut că guvernarea proletariatului va fi pasul ulterior guvernării burgheze și, prin urmare, a stabilit că, prin negarea guvernării burgheze, va fi instaurată instantaneu una a proletariatului. Cu toate acestea, realitatea dovedește că pasul care urmează prăbuşirii actualei guvernări este cea a naziștilor sau fasciştilor.

Evident, suntem încă în etapele medii ale dezvoltării umane. Omenirea nu a atins încă cel mai înalt nivel pe scara evoluției. Cine poate presupune câte râuri de sânge vor mai curge înainte ca omenirea să atingă nivelul dorit?

Pentru a găsi o cale de ieșire din această complicație, trebuie să percepem temeinic legea graduală menționată a evoluției pe care și-a bazat Marx întreaga metodă. Ar trebui să știm că această lege este inclusiv pentru întreaga creație; toate sistemele naturii se bazează pe ea, cele organice și anorganice deopotrivă, până la specia umană cu toate proprietățile sale idealiste, precum și materia.

În toate cele de mai sus, nu există nimic care să nu respecte legea de fier a evoluției graduale rezultată din coliziunea între ele a acestor două forțe:

1) o forță pozitivă, adică constructivă, și

2) o forță negativă, adică distructivă.

Ele creează și completează întreaga realitate, în general și în particular, prin războiul lor dur și perpetuu una cu cealaltă. După cum am spus mai sus, forța negativă apare la sfârșitul fiecărei faze politice, ridicând-o la o stare mai bună. Astfel, fazele se succed până ajung la perfecțiunea lor supremă.

Să luăm, de pildă, planeta Pământ: la început, nu era decât o minge de gaz precum ceața. Datorită gravitației din interiorul său, în timp, a concentrat atomii din ea într-un cerc mai apropiat. Drept urmare, bila de gaz a devenit o bilă de foc lichidă.

Peste eoni de războaie teribile între cele două forțe de pe Pământ, cea pozitivă și cea negativă, forța de răcire din el a triumfat în cele din urmă asupra forței focului lichid. A răcit o crustă subțire în jurul Pământului carei s-a întărit acolo.

Cu toate acestea, planeta încă nu evoluase încă din războiul dintre forțe și, după un timp, forța lichidă a focului a stăpânit și a izbucnit în mare tumult din interiorul Pământului, ridicându-se și spulberând coaja rece și dură în bucăți, transformând din nou planeta într-o minge lichidă de foc. Apoi a început o eră de noi războaie, până când forța rece a învins din nou forța focului și o a doua crustă a fost răcită în jurul mingii, mai dură, mai groasă și mai durabilă împotriva răbufnirii fluidelor din mijlocul mingii.

De data aceasta a durat mai mult, dar în cele din urmă, forțele lichide au biruit încă o dată și au erupt din interiorul Pământului, rupând crusta în bucăți. Încă o dată, totul a fost distrus și planeta a devenit o minge lichidă de foc.

Astfel, eonii s-au schimbat și de fiecare dată când forța de răcire a prevalat, crusta pe care a făcut-o a devenit mai groasă. În cele din urmă, forțele pozitive le-au învins pe cele negative și au intrat în deplină armonie: lichidele și-au luat locul în intestinele Pământului, iar scoarța rece a devenit suficient de groasă în jurul lor pentru a permite crearea vieții organice deasupra acesteia, așa cum este astăzi.

Toate corpurile organice se dezvoltă în aceeași ordine. Din momentul în care sunt plantate până la sfârșitul maturizării, ele suferă câteva sute de perioade de stări datorate celor două forțe, cea pozitivă și cea negativă, și războiului lor una împotriva celeilalte, așa cum este descris cu privire la Pământ. Aceste războaie produc coacerea fructelor.

De asemenea, fiecare ființă vie începe cu o picătură mică de lichid. Prin dezvoltarea treptată a mai multor sute de etape, prin lupta de forțe menționată mai sus, această picătură devine în cele din urmă „Un bou mare, potrivit pentru toate muncile” sau „Un om măreţ, potrivit pentru toate rolurile sale”.

Ar trebui, însă, să existe şi o altă distincție între bou și om: astăzi, boul a ajuns deja la faza finală de dezvoltare. Pentru noi, însă, forța materială este încă insuficientă pentru a ne aduce la împlinire datorită puterii contemplative din noi, care este de mii de ori mai valoroasă decât forța materială din noi. Astfel, pentru oameni există o nouă ordine de dezvoltare graduală, spre deosebire de orice alt animal: dezvoltarea graduală a gândirii umane.

De asemenea, fiind o creatură socială, dezvoltarea individuală nu este suficientă. Dimpotrivă, perfecțiunea finală depinde de dezvoltarea tuturor membrilor societății. În ceea ce privește dezvoltarea capacității intelectuale a cuiva, și anume capacitatea de a discerne ce este bine și ce este rău pentru el, deși nu trebuie să credem că omul este încă în stadiul unui om primitiv, este clar că nu am ajuns la perfecţiune. Mai degrabă, suntem încă la mijlocul dezvoltării noastre, constituind încă obiectul războiului dintre forțele pozitive și negative, așa cum     s-a spus mai sus cu privire la Pământ – mesageri fideli ai rolului nostru de a aduce umanitatea la împlinirea sa finală.

După cum am spus, întrucât idealul socialist este cea mai justă dintre toate metodele, necesită o generație foarte evoluată care să o poată procesa și să se comporte în consecință. Întrucât umanitatea de astăzi se află pe treptele de mijloc ale scării evoluţiei, încă în plin conflict între forțele pozitive și negative, ea este încă nepregătită pentru această idee sublimă. Mai degrabă, idea se găseşte în ea într-o stare prematură, ca un fruct necopt. Prin urmare, nu numai că nu este încă un fruct gustos, dar și forța negativă din acesta este nocivă, uneori ca un venin mortal. Asta este cauza necazului generaţiei şi naţiunii respective, motiv pentru care suferă atât, întrucât sunt premature și nu au calitățile elementare potrivite pentru asumarea acestei guvernări juste.

Cititorul nu trebuie să bănuiască că am vreun concept spiritual în această privință, pentru că Marx însuși spune același lucru: admite că „la primul nivel al societății, deficiențele sunt inevitabile”. Cu toate acestea, el promite că „la cel mai înalt nivel al societății cooperatiste, odată ce dispare ierarhizarea grosolană a oamenilor rezultată din divizarea muncii, împreună cu contradicția dintre munca fizică și munca spirituală, atunci când munca în sine devine o necesitate și nu un mijloc de subzistenţă, atunci când, împreună cu dezvoltarea multifacetică a personalității, forțele de producție vor crește și toate fântânile societății vor curge din abundență, atunci perspectiva burgheză îngustă va dispărea și societatea va scrie pe drapelul său: «De la fiecare după propriile capacităţi, fiecăruia după propriile necesităţi.»”(Datorită pertinenţei cuvintelor sale pentru discuția noastră, am reprodus fragmentul în întregime.)  

Astfel, și el recunoaște că este fără speranță să aștepți o guvernare complet justă înainte ca omenirea să atingă cel mai înalt nivel, înainte ca munca să devină o nevoie vitală, adică principiul vieții însăşi, și nu având doar scopul subzistenţei. Cu toate acestea, el stabilește că, deși societatea se află la un nivel inferior, aceasta ar trebui să fie condusă și de guvernarea cooperatistă, pentru toate defectele ei.

Dar, așa cum s-a spus mai sus, acesta este dezavantajul metodei sale. Rusia sovietică a dovedit deja că o societate insuficient dezvoltată va transforma guvernarea cooperatistă în cea mai proastă guvernare din lume. Mai mult, el a presupus că faza ulterioară spre prăbuşirea guvernării de astăzi este guvernarea muncitorilor, dar realitatea a arătat că guvernarea ulterioară guvernării de astăzi este guvernarea nazistă sau fascistă. Aceasta este o eroare gravă. Și cel mai rău dintre toate, finalizarea sa, în general, amenință în mod specific națiunea evreiască, fără nicio diferențiere de clasă.

Ar trebui într-adevăr să învățăm din istorie. Mai întâi apare întrebarea: Un astfel de supraveghetor care a zguduit lumea cu metoda sa, cum de a făcut o greșeală atât de gravă? Care este obstacolul care l-a făcut să greşească? Într-adevăr, asta impune o analiză serioasă și minuțioasă a spuselor sale.

Așa cum s-a spus mai sus, el și-a bazat metoda pe materialismul istoric – după care societatea se dezvoltă prin forțele sale conflictuale, prin cauză și consecință, de la o formă de stat la alta. Când forța negativă predomină, aceasta distruge statul și o formă mai bună de stat apare în locul său prin forța pozitivă. Ele continuă să se lupte până când în cele din urmă forța pozitivă se manifestă în întregime.

Asta înseamnă, totuşi, că perfecțiunea societății este garantată în mod implicit, întrucât forța negativă nu o va părăsi înainte să ajungă la completitudine. Rezultă că putem sta liniștiți și să așteptăm anticipata dezvoltarea de la sine. Deci, de ce toate aceste probleme cu această tactică pe care ne-a propus-o?  

Într-adevăr, este o întrebare prostească, pentru că în asta constă întreaga diferență dintre om și fiară: toate animalele se bazează în totalitate pe natură. Sunt absolut incapabila să ajute natura sau să se ajute singure, fără ea. Nu aşa se întâmplă cu omul. El este înzestrat cu puteri intelectuale prin care se eliberează de cătușele naturii și o sprijină. Calea lui este aceea de a imita lucrarea naturii și să facă la fel ca ea. El nu așteaptă ca puii să se clocească în mod natural, să vină găina să încălzească ouăle. Mai degrabă, el își construiește o mașină care încălzește ouăle și cloceşte puii, la fel ca găina naturală.

Iar dacă face asta în lucruri specifice, cu siguranță o va face cu privire la dezvoltarea întregii umanități. El nu se va baza pe forțele aflate în conflict, devenind un obiect al coliziunilor dintre ele. Mai degrabă, el va devansa natura și va emula temeinic munca acesteia în această dezvoltare. El își va aranja o tactică bună și convenabilă pentru a produce sfârșitul fericit în mai puțin timp și cu mai puțină suferință.

Aceasta este ceea ce Marx și-a dorit prin tactica sa: organizarea, conflictele de clasă, și plasarea obstacolelor pentru a submina regimul capitalist. Tactica sa ar urma să ușureze chinurile celor supuşi, aflaţi în suferinţă şi călcaţi în picioare. Asta le-ar da puterea de a fi proprii lor supuşi și de a grăbi sfârșitul regimului înapoiat pentru a face loc fericitei guvernări a proletariatului. Într-un cuvânt, tactica marxistă transformă obiectele în subiecte, stabilindu-şi propria dezvoltare după cum doresc.

Rezumat: Fundamentul îl constituie natura dezvoltării umane prin conexiunea cauzală, pe care o vedem ca pe un mecanism natural al dezvoltării. Tactica este un fel de mecanism artificial pentru dezvoltarea umană, similar mecanismului natural. Beneficiul acestei tactici este economisirea de timp și diminuarea perioadei de agonie.

Acum putem începe într-o manieră simplă critica metodei sale. Este clar că atunci când vrem să creem un mecanism care să înlocuiască munca naturii, trebuie mai întâi să observăm îndeaproape mecanismul naturii. Ulterior, putem concepe un mecanism artificial, similar cu cel natural.

De pildă, dacă vrem să facem un mecanism care să înlocuiască burta unei găini, care încălzește ouăle și eclozează puii, trebuie mai întâi să înțelegem bine forțele naturii și modalităţile de dezvoltare, care funcționează în burta găinii. Le observăm și facem un mecanism similar burţii unei găini, care poate ecloza puii la fel.

La fel este şi cu problema noastră. Când vrem să creem un mecanism care să înlocuiască mecanismul evoluţiei naturale a omului trebuie, şi în acest caz, să examinăm mai întâi acele două forțe – cea pozitivă și cea negativă – care funcționează în natură. Este un mecanism prin care natura efectuează procedura de dezvoltare. Atunci și noi vom ști cum să stabilim o tactică similară mecanismului natural de dezvoltare al naturii și care va avea la fel de mult succes în dezvoltarea umanității. În mod clar, dacă înțelegem greșit mecanismul natural, înlocuitorul nostru va fi inutil, întrucât întreaga idee aici este aceea de a imita modalitățile naturale ale creației și să le adaptăm pe cele artificiale în locul lor.

Pentru a fi originali, pentru a defini problemele în termeni care vor preveni orice greșeli ale oricărui aspect, ar trebui să definim cele două forțe – cea pozitivă și cea negativă – care acţionează în mecanismul dezvoltării umane prin două nume: „egoismul” și „altruismul”.

Nu mă refer la termenii morali, pe care îi folosim în mod obișnuit. Dimpotrivă, mă refer doar la aspectul material al acestor forţe, adică la măsura în care ele sunt înrădăcinate în trupul omului până într-acolo încât nu se mai poate elibera de ele. Adică, doar la ceea ce privește forța lor activă într-un individ:

  1. Forța egoistă funcționează în individ similar cu o forţă centripetă (o forță care este orientată către centru într-o mişcare circulară), atrăgând totul din afara individului pentru a-l aduna în interiorul trupului însuși.
  2. Altruismul funcţionează precum o forţă centrifugă (o forță care este orientată către exterior într-o mișcare circulară),care curge din interiorul trupului spre exterior.

Aceste forțe există în toate aspectele realității, în fiecare în funcție de esența sa. Există și în om, conform esenței sale. Ele constituie factorii cheie în toate acțiunile noastre. Există fapte cauzate de o forță care funcţionează pentru propria existență individuală. Aceasta este precum o forță care atrage din realitatea externă către centrul trupului orice este benefic pentru sine. Dacă nu ar fi această forță, care să servească omului, omul în sine nu ar exista. Aceasta se numește „egoism”.

Dimpotrivă, există fapte care sunt cauzate de o forță ce curge către beneficiul trupurilor din afară. Această forță funcționează în beneficiul celorlalți și poate fi numită „altruism”.

Prin aceste distincții, numesc cele două forțe care luptă între ele pe calea dezvoltării umane. Voi numi forța pozitivă, o „forță altruistă” și voi numi forța negativă, „o forță egoistă”.

Prin termenul „egoism”, nu mă refer la egoismul original. Mai degrabă mă refer la „egoismul îngust”. Adică, egoismul original nu este altceva decât iubirea de sine, care este toată puterea pozitivă, individualistă a existenței. În această privință, el nu se află în contradicție cu forța altruistă, deși nu o servește.

Cu toate acestea, este în natura egoismului faptul că felul în care îl folosești îl face foarte îngust, întrucât el este mai mult sau mai puțin obligat să dobândească o natură a urii faţă de ceilalţi și a exploatării acestora pentru a-şi ușura propria existență. De asemenea, nu este o ură abstractă, ci una care apare în acte de abuzare a celui apropiat pentru propriul beneficiu, devenind mai întunecos în funcție de nivelurile sale, cum ar fi înșelarea, furtul, jefuirea și omorul. Acesta se numește „egoism îngust” și, în această privință, el intră în contradicție cu iubirea făţă de ceilalţi, fiindu-i totalmente opus. El este o forță negativă care distruge societatea.

Opusul său este forța altruistă. Aceasta este forța constructivă a societății, întrucât tot ceea ce fac oamenii unul pentru altul se face numai prin forța altruistă, așa cum s-a spus mai sus. De asemenea, şi altruismul creşte ca nivel:

  1. Primele fapte ale acestei forțe constructive sunt copiii și viața de familie.
  2. La nivelul al doilea beneficiarii sunt rudele.
  3. La al treilea nivel, este în beneficiul statului, iar
  4. Al patrulea nivel, este în beneficiul întregii lumi.

Întreaga motivaţie a structurării sociale este forța altruistă. După cum s-a spus mai sus, acestea sunt elementele care funcționează în mecanismul natural al dezvoltării umanității – forța egoistă, care este negativă pentru societate, și forța altruistă, care este pozitivă pentru societate.

În emularea mecanismului natural al dezvoltării, Marx a luat în considerare doar rezultatele acestor forțe negative și pozitive, care sunt construcția și distrugerea care au loc în societate. El a stabilit planul tacticii sale în conformitate cu acestea și a trecut cu vederea ce cauzează aceste rezultate.

Acest lucru este similar cu un medic care nu observă cauza principală a unei boli, ci vindecă pacientul numai în funcție de simptomele sale superficiale. Această metodă face întotdeauna mai mult rău decât bine, întrucât trebuie să ții cont de ambele: cauza bolii și boala însăși, şi numai apoi poți prescrie un remediu de succes. Aceeași deficiență există în tactica marxistă: El nu a luat în considerare forțele subiective din societate, ci doar aspectul constructiv și cel deficitar.

Drept rezultat, direcția tacticii sale a fost opusă direcției intenționate, pentru că, în timp ce direcția intenționată este altruistă, direcția tacticii a fost contrară. Este clar că guvernarea cooperatistă trebuie să se desfășoare într-o direcție altruistă, întrucât chiar cuvintele „împărțire justă” conțin o percepție altruistă pură și este complet lipsită de schema egoismului.

Egoismul se străduiește să-l folosească pe celălalt în întregime pentru sine. Întrucât pentru sine, nu există niciun fel de justiție în realitate, de vreme ce nu funcționează pentru binele propriu. Cuvântul „jusiţie” înseamnă „relații corecte reciproc”, care este un concept în favoarea celuilalt. Iar a recunoaşte dreptul celuilalt înseamnă, în aceeași măsură, pierderea în mod necesar a propriului drept egoist.

Se pare că însuși termenul „împărțire justă” este unul altruist. Vorbind în concret, este imposibil să remediem rupturile care apar în societate cu o împărţire, în afara unui altruism exagerat. Este așa întrucât răsplata pentru munca spirituală este mai mare decât cea pentru munca fizică, iar munca celor sârguincioşi este mai plină de satisfacții decât munca celor neajutoraţi, iar un burlac ar trebui să primească mai puțin decât cel care are o familie. De asemenea, orele de lucru trebuie să fie egale pentru toți, iar produsul muncii trebuie să fie acelaşi pentru  toți. Într-adevăr, cum putem repara aceste rupturi?

Acestea sunt principalele rupturi, dar ele se împart în nenumărate altele, așa cum vedem ce se întâmplă în piesa sovietică. Singura modalitate de a le petici este aceea a unei bune voințe altruiste, în care muncitorii spirituali renunță la o parte din partea lor în favoarea muncitorilor fizici iar burlacii în favoarea celor căsătoriți … sau așa cum a spus Marx însuși, „Munca însăși va deveni o nevoie imperativă și nu doar un mijloc de procurare”. Aceasta nu este nimic altceva decât o direcție totalmente altruistă.

Și întrucât regimul având un scop trebuie să fie prin natură altruist, este necesar ca tactica care vizează acest scop să fie orientată, de asemenea, în aceeaşi direcţie ca şi scopul, și anume una altruistă.

Cu toate acestea, în tactica marxistă, găsim cea mai îngustă direcție egoistă. Asta este o direcție opusă față de scop: creșterea urii față de clasa opusă, plasarea de obstacole și distrugerea vechiului regim și cultivarea printre muncitori a sentimentului că întreaga lume se bucură pe spinarea lor. Toate acestea intensifică excesiv forțele egoiste înguste ale muncitorilor. Îi privează complet de forța altruistă inerentă lor prin natură. Iar dacă tactica este în direcția opusă scopului, atunci cum se va ajunge vreodată la scop?

Acest lucru a generat contradicția dintre teoria sa și noua realitate: el credea că etapa ulterioară regimului burghez va fi un regim muncitoresc cooperatist, dar în cele din urmă suntem martori vii că, dacă guvernul democratic burghez ar fi distrus acum, un regim nazist sau fascist va apare rapid în locul său. Totodată, acest lucru nu se va pretrece în mod necesar prin războiul actual, ci ori de câte ori guvernul democratic este distrus, un regim fascist, nazist, îl va moșteni.

Nu există nicio îndoială că, dacă acest lucru s-ar întâmpla, muncitorii ar fi împinși înapoi cu o mie de ani. Ei vor trebui să aștepte ca mai multe regimuri să apară, pe cale de cauză și consecință, înainte ca lumea să revină la regimul burghez democratic de astăzi. Toate acestea au rezultat din tactica egoistă care a fost aplicată acelor subiecte care ar trebui să fie guvernarea muncitorilor și a condus mișcarea într-o direcție opusă față de scopul urmărit.

De asemenea, ar trebui să luăm în considerare faptul că toți cei care distrug procesul natural al guvernării juste au provenit de fapt din proletariat și au ieșit din mijlocul lor, și nu neapărat sovieticii, dar majoritatea naziștilor erau, de asemenea, inițial socialişti puri, precum și majoritatea fasciştilor. Chiar și Mussolini însuși a fost inițial un lider socialist entuziast. Asta completează tabloul, modul în care tactica marxistă i-a condus pe muncitori în direcția complet opusă scopului.

Într-adevăr, este dificil de stabilit că o astfel de chestiune simplă va fi trecută cu vederea de către creatorul metodei marxiste, mai ales că el însuși a stabilit că „Nu există niciun remediu pentru societatea cooperatistă înainte ca ierarhia grosolană în diviziunea muncii și conflictele dintre munca fizică și munca spirituală să dispară.” Astfel, este clar că el era conștient de faptul că o societate cooperatistă fără renunțarea completă a membrilor săi la părţile lor în favoarea celorlalţi este nesustenabilă.

Și, de vreme ce știa de acel element altruist care este obligatoriu în societate, spun că el nu intenționa deloc să ne ofere, prin tactica sa, o procedură direcţionată către scop. Mai degrabă, el intenționa în primul rând să grăbească – prin această tactică – sfârșitul actualei guvernări injuste, pe de o parte, și, pe de altă parte, să organizeze proletariatul internațional și să îi pregătească pentru a fi o forță puternică, decisivă, atunci când regimul burghez se va fi prăbuşit. Acestea sunt două elemente fundamentale necesare în etapele care facilitează regimul unei societăți cooperatistee.

Din acest punct de vedere, tactica sa este o invenție genială, şi nu vom găsi ceva similar în istorie. Iar în ceea ce privește instaurarea societății fericite, el s-a bazat pe istoria însăși pentru a o finaliza, pentru că era clar pentru el că, în vremuri grele, când regimul burghez începe să moară, organizaţia proletariatului va fi nepregătită să își asume guvernarea. În acel moment, muncitorii vor trebui să aleagă una dintre cele două opțiuni:

  1. fie să se autodistrugă și să-i lase pe adevărații distrugători, pe naziști și pe fasciști, să preia conducerea guvernării,
  2. fie să găsească o tactică bună prin care să se califice muncitorii să-și asume guvernarea cu propriile mâini.

În mintea lui, el era sigur că, atunci când ajungem într-un stadiu în care proletariatul internațional se adună într-o putere decisivă în lume, îi vom mulțumi pentru validitatea metodei sale, care ne-a adus până aici iar noi înșine vom căuta calea de a continua mișcarea către obiectiv. Într-adevăr, nu a existat niciodată un inventator care să nu lase succesorilor săi finalizarea operei sale.

Dacă ne uităm mai profund în metoda sa, vom vedea că, de fapt, el nu ar putea să inventeze pentru noi tactica de finalizare a calificării muncitorilor, întrucât acestea sunt două proceduri care se contrazic reciproc. Pentru a crea cea mai rapidă mișcare și a anihila guvernările opresorilor, el a trebuit să folosească procedura în direcția celui mai îngust egoism, adică să dezvolte ura profundă față de clasa opresorilor pentru a crește puterea negativă într-un instrument care poate distruge vechiul regim în cel mai rapid mod cu putinţă și să organizeze muncitorii în cele mai puternice legături.

De aceea, el a trebuit să dezrădăcineze și să neutralizeze forța altruistă din proletariat, a cărei natură este să-i tolereze și să le cedeze opresorilor săi. Pentru a-i califica pe muncitori în „socialismul practic”, astfel încât aceștia să-și poată asuma guvernarea de facto, el a trebuit să folosească procedura în direcția altruistă, ceea ce contrazice „procedura organizațională”. Astfel, el trebuie să fi lăsat intenționat această lucrare pentru noi.

El nu s-a îndoit de înțelegerea sau capacitatea noastră, întrucât problema a fost atât de simplă încât un guvern cooperatist este fezabil doar pe o bază altruistă, așa că ar trebui să adoptăm o nouă tactică în direcția altruistă și să-i calificăm pe muncitori să ia guvernarea în mâinile lor într-o manieră practică și durabilă. Cu toate acestea, pentru a comenta acest lucru, el a considerat necesar să descrie pentru noi forma guvernării juste a proletariatului în sintagma prescurtată: „Societatea își va face un moto din:«De la fiecare după propriile capacităţi, fiecăruia după propriile nevoi.»”Astfel, chiar și un individ complet orb ar găsi în aceste cuvinte semnificaţia că o guvernare justă este de neconceput dacă se petrece într-o societate altruistă în sensul deplin al cuvântului.

Din această perspectivă, marxismul nu s-a confruntat cu nicio problemă din cauza experimentului rus nereușit. Iar dacă marxismul a fost oprit, este doar pentru că rolul său în primul act a fost împlinit, anume organizarea proletariatului internațional într-o forță. Acum trebuie găsită modalitatea practică de a califica mișcarea pentru a-și asuma guvernarea în propriile mâini.

După cum s-a spus mai sus, procedura curentă trebuie să fie în direcția complet opusă tacticii anterioare. Acolo unde cultivasem egoismul excesiv, care a avut mare succes în primul act, trebuie să cultivăm acum altruismul excesiv în rândul muncitorilor. Acest lucru este absolut obligatoriu pentru natura socială a regimului cooperatist. Astfel, vom conduce mișcarea cu încredere către rolul său practic de a-și asuma guvernarea cu propriile mâini, în forma sa finală și fericită.

Știu că nu este cea mai ușoară treabă aceea de a inversa complet direcția mișcării, astfel încât toți cei care o vor auzi se vor arde cu ea ca și când ar fi apă fiartă. Cu toate acestea, nu este atât de rea pe cât este înfăţişată. Putem aduce mișcarea la a fi recunoscută şi acceptată explicând într-un mod adecvat faptul că interesul clasei depinde de asta, „fie că durează, fie că nu”, adică ori continuăm mișcarea marxistă ori să predăm frâiele guvernării naziștilor și fasciștilor – cele mai periculoase forţe pentru guvernarea muncitorilor, prezentând riscul de ne întoarce înapoi cu o mie de ani.

Când masele vor înțelege acest lucru, este sigur că vor adopta cu ușurință noua tactică practică care îi va conduce la asumarea efectivă a guvernării. Cine nu-și amintește cum toată lumea aștepta cu nerăbdare finalizarea cu succes a regimului sovietic? Și chiar dacă nu ar avea succes, întreaga lume s-ar afla, fără îndoială, sub frâiele guvernării cooperatiste. Într-adevăr, rușii nu vor putea reuși, întrucât direcția organizațională cu care sunt obișnuite masele este cea egoistă, care este necesară în primul act iar, prin natură, ea este o putere care distruge guvernarea cooperatistă.

Înainte ca metoda să fie acceptată, este prea devreme să vorbim în detaliu despre programul practic al acestei direcții, mai ales că eseul a devenit deja prea lung. Pe scurt, putem spune că trebuie să organizăm o astfel de diseminare, din punct de vedere științific și practic, prin care va trebui cu siguranţă să se acţioneze în opinia publică, astfel încât orice membru care nu excelează în altruism să se simtă ca un prădător care nu este apt să se afle printre oameni, mergând până într-acolo încât se va simţi în societate precum un criminal sau un tâlhar.

Dacă ne angajăm în mod sistematic să difuzăm această chestiune folosind modalităţile adecvate, nu va fi necesar un proces atât de lung. Hitlerismul demonstrează că, într-o perioadă scurtă de timp, o țară întreagă a fost răsturnată prin propagandă și a acceptat noțiunea bizară a acestuia.

Acum că faptele istorice au clarificat modul corect în care ar trebui să meargă mișcarea de acum înainte, fac apel urgent la muncitorii noștri. Așa cum s-a spus mai sus, națiunile lumii ar putea aștepta, mai ales acum că există o revoltă globală și trebuie mai întâi să scăpăm de pericolul hitlerist. Dar nu avem timp de pierdut. Vă rog să acordați atenție cu promptitudine acestei noi metode pe care am propus-o și pe care eu o numesc „socialism practic”, pentru că până acum rolul socialismului, în opinia mea, era doar acela de „socialism organizațional”, așa cum am spus mai sus.

Dacă metoda mea este acceptată, ar trebui să schimbăm și tactica exterioară, unde în locul vechii arme a urii de clasă și a urii față de religie, să li dea o nouă armă, aceea a urii față de egoismul excesiv al proprietarilor. Ar avea succes pentru misiunea sa din toate perspectivele, întrucât nu numai că în felul acesta clasa opusă nu va putea să se apere folosind scuturile groase ale dogmelor morale și religioase, dar va dezrădăcina, totodată, pe parcurs, diferite buruieni nocive ale nazismului și fascismului care au prins rădăcini destul de puternic în rândul proletariatului însuși, riscându-i existența, așa cum s-a spus mai sus.

Ar trebui, de asemenea, să ținem cont de frumusețea acestei arme, care este cea mai atrăgătoare și care ne poate uni tinerii în jurul ei. De fapt, schimbarea nu este atât de mult în tactică, ci mai ales în rezultat. Până acum, luptând împotriva privaţiunilor clasei, luptătorul privea lucrurile  întotdeauna din perspectiva îngustă posesiv-egoistă, în timp ce își proteja propria posesie. Astfel, odată cu războiul lui, creşte în el şi forța egoistă excesivă, iar războinicii înșiși sunt prinși în aceeași perspectivă burgheză.

Diferă, totodată, foarte mult de abordarea proprietarilor, întrucât ei cred că au drepturi depline sub toate aspectele, cele legate de lege, religie și etică, protejându-se prin toate mijloacele. Cu toate acestea, atunci când luptăm împotriva egoismului proprietarilor folosind perspectiva largă a percepției altruiste, rezultatul este că puterea altruismului crește în interiorul lor proporțional cu nivelul luptei lor. Astfel, dreptul proprietarilor devine foarte deficitar și nu se pot apăra, întrucât acest tip de război se bazează în mare măsură pe percepția etică și religioasă a proprietarilor înșiși.

Astfel, metoda mea deține fundamentul pentru unitatea națională, de care suntem atât de însetaţi în acest moment. Probabil, istoria însăși a rupt deja multe dintre diferenţele politice dintre noi, pentru moment nemaiputând să facem distincţia între non-sioniști, sioniști spirituali, sioniști politici, teritoriali etc. Acum, că toate speranțele de a respira aer liber în afara țării noastre au fost spulberate, chiar și cei mai devotați non-sioniști au devenit, din necesitate, pe deplin sioniști practici. Astfel, în principiu, majoritatea rupturilor dintre noi au fost remediate.

Cu toate acestea, încă suferim de două diferenţieri teribile:

1) cea de clasă;

2) cea religioasă.

Nu trebuie să le neglijăm, nici nu putem spera să scăpăm vreodată de ele. Totuşi, dacă noua mea metodă, a „socialismului practic”, pe care am sugerat-o, este acceptată de mișcare, vom fi scăpați o dată pentru totdeauna şi de icurile ce produc separarea în clase, icuri infipte în spinarea națiunii.

Așa cum s-a spus mai sus, noua tactică preia mult din religie și nu îi vizează pe păcătoșii care fac abuzuri, ci doar păcatele lor – doar egoismul disprețuitor din ei. În fapt, același război se va desfășura parțial și în cadrul mișcării, care va elimina în mod necesar ura de clasă și ura religioasă. Vom căpăta abilitatea de a ne înțelege reciproc și de a ajunge la unitatea completă a națiunii cu toate fracțiunile și partidele sale, așa cum ne cer aceste vremuri periculoase pentru noi toți. Aceasta este garanția victoriei noastre pe toate fronturile.

(înapoi la pagina SCRIERILE ULTIMEI GENERAŢII – click)

error: Content is protected !!