Înapoi la pagina CELE ZECE SFIROT (link)
Keter, Hochma și Bina constituie o clasă de Sfirot transcendentale. Înainte ca energia lui D-zeu să descindă în Sfirot mai direct legate de realitatea noastră, ea trece printr-o fază intermediară. Aceasta se numește Da’at – cunoaștere sau conștiință. S-ar putea numi și percepție (Kantor) sau conexiune (Kaplan).
Da’at este, într-un anumit sens, partea inversă a lui Keter. Keter este o lumină superioară și o stare de a fi dincolo de percepție. Da’at este prima plinătate echilibrată a lui Keter după ce impulsul său original a fost dezvoltat de energiile complementare ale lui Hochma și Bina. Da’at este, așadar, o combinație de Hochma și Bina. Și Da’at este noua expresie de sine a lui Keter.
Este expresia a ceea ce până acum a fost necomunicat (“Spaţiul Interior”, p. 52).
În schemele înfăţişând Sfirot, există întotdeauna zece: „zece și nu nouă, zece și nu unsprezece” (Sefer haYeţirah). Atunci când Keter este numărată ca prima Sfira, Da’at nu este pusă la socoteală. Atunci când Da’at este socotită ca Sfira, Keter nu este luată în considerare.
Da’at constituie actualizarea lui Keter, cunoașterea prezenței lui D-zeu în toată creația. „Vi s-a arătat că știți că Domnul este D-zeu”. Numele „Domn” (Tetragrama) îl indică pe D-zeu care este dincolo de natură. Numele „D-zeu” (Elokim) indică prezența divină care acționează în interiorul naturii.
Când ne trezim pentru a vedea frumusețea lui D-zeu într-o frunză care tremură pe un copac, în praful auriu al soarelui, conștiința noastră este îndreptată. Atunci suntem îndepărtați de păcat. „O persoană păcătuiește numai când a intrat în el un spirit al prostiei” (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Nedarim).
Da’at este conducta lui Keter. Este amintire. Chiar și atunci când nu simțim sfinţenia, ne putem aminti. Da’at conectează viața acestei lumi la realitatea transcendentă din această lume. Da’at ne permite să fim copii ai lui D-zeu și studenți ai iluminării Sale (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Melamdim 2).
Da’at este cedarea în dragoste a ființei noastre interioare. „Adam a cunoscut-o pe Eva” (Geneza 4: 1). Datoria se conectează cu alta la un nivel profund. Este o unire de forțe care sunt apoi legate de punctul invizibil de origine, Keter.
Această conexiune crește foarte mult – pentru că este în realitate mai mare – și merge foarte jos, de asemenea. Din fiecare punct, ne putem conecta la D-zeu. „Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor (Şeol), iată-Te şi acolo.” (Psalmi, 139: 8). Da’at cuprinde atât cunoașterea, cât și credința, întrucât și credința este un obiectiv al cunoașterii lui D-zeu (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Kereat Hatorah 6:11).
Da’at și Beit Hamikdaş
Întrucât Da’at este o creștere a conștiinței, astfel încât să vedem sfinţenia în lume, este un vehicul al iubirii și al milei. Este poarta către Bina, lumea „lungimii zilelor”.
În trecut, la confluența cerului și a pământului a existat în Ierusalim: Beit Hamikdaş. Acolo judecătorii interpretau Tora și, în cele mai fizice dintre ritualuri – sacrificiul animalelor – evreii au transformat, ca să spunem așa, voința non-fizică a lui D-zeu.
Beit Hamikdaş a exemplificat unitatea dintre spiritual și fizic. Înțelepții au spus: „Când o persoană are Da’at, este ca și cum Beit Hamikdaş ar fi fost construit pe vremea sa”. Când o persoană are Da’at, își construiește propriul Beit Hamikdaş – un „sanctuar mic” (Ezechiel 11:16). Oriunde merge, lumina acelui sanctuar strălucește. El este luminat de cerul lui Beit Hamikdaş care încă nu a coborât pe pământ (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Shiluach Hakein 5:14).
Cea mai sfântă parte a lui Beit Hamikdaş, Sfânta Sfintelor, conținea tăblițele celor Zece Porunci: esența Torei. Tora – iluminarea lui Da’at a lui Moise – este mijlocul de a-L cunoaște pe D-zeu și voința Lui (cf. Likutei Halachot: Deah Yoreh: Nedarim 4: 5).
Simțurile noastre sunt simbolizate de cele șapte orificii: ochi, urechi, nări, gură. Menora cu șapte ramuri din Beit Hamikdaş reprezintă iluminarea simțurilor umane (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Pidyon Peter Chamor 3: 4).
Zidurile Templului, Beit Hamikdaş, reprezintă zidurile lui Da’at, o conștiință sfântă care păzește împotriva dorințelor lumii (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Ţiţit 5: 6)
Beit Hamikdaş a fost construit cu ziduri de sfințenie, care conțin conștiința sfântă. Acești ziduri sunt atrase din nivelul tăcerii. Înțelepții noștri ne-au învățat: „Tăcerea este un gard pentru înțelepciune” (Pirkei Avot 3:17).
Nu numai cel aflat în durere, ci și cel vesel trebuie primit cu tăcere interioară. Mintea noastră trebuie să fie liniștită, gândurile noastre șterse. Universul a fost făcut cu înțelepciune. Dar nu putem primi această înțelepciune aprinsă decât dacă creăm filtre. Aceste filtre sunt tăcerea. Cu tăcerea interioară, putem întâmpina lumina lui D-zeu în conștiința noastră și îl putem cunoaște. Această tăcere este zidul lui Beit Hamikdaş.
Din Beit Hamikdaş, cunoaşterea sfinţeniei curge în lume. „Isaia” În mod similar, când ajungem la Da’at prin zidurile tăcerii, a noastră Da’at se răspândește la alții.
Dar dacă a noastră Da’at este înconjurată de un zid de liniște, cum putem ajunge la ea? Există o intrare în această Da’at. Această intrare este credință.
Intrarea trebuie să fie bine protejată, pentru că atunci când ne deschidem înspre ceea ce este mai mare decât noi înșine, suntem supuși îndoielii. Păzitorul sfințeniei este Tora, Da’at. Pe stâlpul ușii, așezăm o Mezuzah, un pergament pe care este scrisă o secțiune din Tora: „Ascultă, O, Israel, Domnul D-zeul nostru, Domnul este Unul” (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Şutfim B’karka 5 : 5).
Chiar și o persoană foarte sfântă trebuie să mențină aceste ziduri ale tăcerii. Chiar și atunci când creștem în sfințenie, trebuie să o facem în zidurile tăcerii, în limitele minții noastre. Dacă depășim limitele, putem deveni dezechilibrați și nebuni. Căutarea lui D-zeu trebuie să fie ghidată de normalitate și reglementare. Așa cum ne-a învățat rabinul Nachman, „Nu trebuie să fii isteț. Pe de altă parte, nu trebuie să fii nici prost” (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Dagim 1: 1).
Zidurile din jurul nostru sunt zidurile Torei. Tora este un filtru, un mijloc de a accesa conștiința lui D-zeu. Un motiv pentru aceasta este că Tora este construită pe credință, ca în versetul „Toate poruncile Tale sunt credință”. Și credința este numită zid, ca în versetul „Eu sunt zid” – puternic în credință ca un zid (Rashi; cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Tolaim 4: 2).
Cunoaștere și credință
Întrucât Da’at este cunoașterea lui Keter necunoscută, este o recunoaștere pe care nu o putem înțelege cu adevărat. Înțelegerea reală a realității lui D-zeu va fi dobândită numai odată cu venirea lui Mesiah. Apoi, prin Tora, care este Da’at, lumina lui Keter va străluci asupra noastră.
În acel moment, cunoașterea și credința vor fi legate între ele.
Cunoașterea este calea intelectului. Ea vede mult cu claritate, dar nu poate vedea trecutul întunericului. Credința este calea inimii. Poate că nu vede foarte clar, dar chiar și în întuneric tânjește să vină lumina. ŞŢ
Moise reprezintă calea cunoașterii. Regele David reprezintă calea credinței. Înțelepții noștri învață că în noaptea exodului, Moise nu știa momentul exact al miezului nopții, al izbăvirii. Cu toate acestea, regele David a știut momentul exact al miezul nopții și apoi se va fi ridicat pentru a sluji lui D-zeu. Poate că acest lucru se datorează faptului că Moise a funcționat pe baza cunoașterii și nu a putut percepe măreția milostivirii care ar opera în mijlocul întunericului. Dar regele David, autorul Psalmilor, om al inimii, a simțit că, fi şi în întuneric, se ascunde cântarea plină de bucurie către D-zeu și legea lui D-zeu.
Intelectualul este ca soarele, strălucind cu lumina Torei. Omul credinței este ca luna, reflectând lumina credinței; și, la fel ca luna, credința sa poate crește și scădea.
Intelectualul se ridică la lumina lui D-zeu, dar uneori intelectul îi depășește credința și bunătatea. Omul credinței își menține legătura cu D-zeu chiar și atunci când vede doar întunericul.
Fiecare individ conține în sine aspecte ale unui intelectual și ale unui om de credință.
Mesia va atrage lumina lui Keter. Atunci intelectul și credința noastră vor fi unite. Vom vedea lumina lui D-zeu și vom ști să nu ne depășim limitele, ci, la marginea limitărilor noastre, să ne bazăm pe credință.
Când Adam a păcătuit, el și-a deteriorat conștiința. Strălucirea lui Keter asupra intelectului și credinței va îndrepta acea pagubă. Întrucât Adam conține în sine intelectul și credința, numele său este acronimul nunmelor Adam Moise David.
Fiecare individ poate începe să dea în jos lumina lui Keter și să răspândească conștienţa lui Da’at. Facem acest lucru atunci când legăm respectarea Torei – date – de bucurie: „În bucurie vei ieși” (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Nefilat Apayim 4:24).
Putem avea Da’at numai atunci când avem credință într-o realitate mai mare decât putem percepe. Credința este capacitatea de a ne clarifica mintea, de a vedea dincolo de prejudecăți, de a ne elibera de nevoile noastre personale. Acesta este un alt motiv pentru care un evreu pune o Mezuzah la intrarea în casa sa. Casa unei persoane, centrul ființei sale, este a sa Da’at. Singura modalitate de a intra în acea Da’at este prin crezul credinței scris pe pergamentul acelei Mezuzah: „Ascultă, O, Israel, Domnul D-zeul nostru, Domnul este Unul”.
Credința este imaginea a ceea ce nu putem înțelege. Nu putem intra în casa minții decât prin imaginație. Pe tot parcursul zilei, imaginația noastră este bombardată de o multitudine de forțe interesate și exploatatoare: reclame, televiziune, reviste. Suntem manipulați cu imagini sexuale și declarații demagogice. O tehnologie orbitoare și hipnotică ne absoarbe timpul și ne fascinează mintea. Primul pas în eliberarea noastră este să ne redirecționăm imaginația. Când sfințim intrarea în casa noastră, putem intra. Ne-am aliniat astfel facultățile imaginative ale acestei lumi cu conștiința sfântă (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Sefer Torah 4:16).
Cu cât avem mai multă credință, cu atât a noastră Da’at poate spori. Și cu cât obținem mai multă Da’at, cu atât avem mai multă credință, cu atât ne dăm seama cât de mult este dincolo de granițele noastre. „Scopul final al cunoașterii este să ne dăm seama că nu se știe nimic.”
Drumul către dobândirea unei astfel de conștiențe și credințe este învățarea Torei și slujirea lui D-zeu (cf. Likutei Halachot: Deah Yoreh: Cheilev Vedam 4: 2).
Da’at și Torah, Da’at în interiorul nostru
Da’at este în minte. Dar pentru a fi dobândită cu adevărat, trebuie să fie atrasă în inimă, ca în verset: „Ar trebui să știi astăzi și să aşezi cee ace ştii în inima ta”. Atunci flacăra liberului abitur va arde în inima noastră. Când simțim prezența lui D-zeu, suntem crescuți dincolo de dependențele acestei lumi. Suntem conectați la liberul arbitru.
Această Da’at trebuie să primească formă și direcție prin legătura noastră cu Torah (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Gezeilah 5:29). Tora în sine este o manifestare a lui Da’at, întrucât este numită „începutul lui Da’at” (cf. Likutei Halachot: Choshen Mişpat: Hefker V’nichsei Hageir 3: 1). Tora este depozitul de lumină a profeției, lumina zilei (Likutei Halachot: Orach Chaim: Chol Hamoed 4: 9).
Tora (ne spun cabaliștii) constă din numele lui D-zeu. Când rostim cuvintele Torei, atragem conștiința lui D-zeu asupra noastră. Atunci putem ști că ființa lui D-zeu este îmbrăcată chiar și în cele mai ascunse locuri. Ascunderea se transformă în lumină, revelație și Da’at.
Când învățăm legea evreiască, ne dezvoltăm direct Da’at (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Cheilev Vedam 4: 2). Cărțile legii evreiești împacă diferite opinii. Când le studiem, realizăm pacea și reconcilierea în noi. Apoi, putem răspunde la spiritul întrebător din inima noastră (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Hashkamat Haboker 3: 2).
„Mare este studiul, căci duce la acțiune”. Când suntem conectați la Tora, ne atragem Da’at din inima noastră în toate actele noastre, îndeplinind Miţvot (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Yom HaKipurim 2: 3).
Tora scrisă este incompletă fără omologa sa, Tora orală: învățarea de la un învăţător. Nu ne putem ridica singuri din mlaștina vieții noastre. O persoană cu cel mai magnific potențial se păcălește singură dacă crede că își poate dezvolta spiritualitatea singură sau în opoziție cu ceilalți. Trebuie să căutăm prieteni, familie și învăţători cu toată puterea noastră; trebuie să sacrificăm mult pentru a le dobândi, întrucât acestea cuprind esența succesului nostru spiritual (cf. Likutei Halachot: Even Ha’ezer: Yibum 3:21).
Credința și supunerea față de un învățător înțelept ne corectează la Da’at, pentru că ne deschidem către un Da’at mai mare decât al nostru. Acești învăţători dau sfaturi specifice sufletului nostru. Aceasta este esența Torei orale, pentru că toate Miţvot ale Torei sunt numite „sfaturi bune” (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Şechitah 5: 2).
Da’at și această lume
Când suntem prinși în timp, vedem lumea funcționând conform procesului natural. Vedem că lucrurile se pot schimba doar treptat. Ne simțim prinși în împrejurări ca o insectă în chihlimbar. Drept urmare, ne îndepărtăm de D-zeu. Dar când suntem inspirați cu o viziune mai largă, un nou entuziasm, putem să ne străduim din nou pentru revelarea de sine ideală a sufletului nostru (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Milah 4: 2).
Prin concentrarea meditativă asupra lui D-zeu, ne atragem conștiența despre El în această lume. Apoi, tot ceea ce este învechit, obosit, prăfuit, deznădăjduit și uzat primește o nouă viață (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Netilat Yadayim Şacharit).
Când a noastră Da’at se ridică, suntem susceptibili să cădem în erori mari și să ne îndepărtăm de calea lui D-zeu. Astfel, cu cât recunoașterea noastră este mai mare asupra măreției lui D-zeu, cu atât mai mult trebuie să ne atragem Da’at în inima noastră. Mai mult, trebuie să atragem Da’at în trupul nostru. Trebuie să ne întrebăm: „Este inima mea completă cu D-zeu? Acțiunile mele sunt conforme cu înțelepciunea mea? Dorințele trupului meu sunt anulate înaintea lui D-zeu?”
Plini de o mare conștientizare a prezenței Divine, a unei realități pline de bucurie, mulți oameni de pe calea spirituală își pierd din vedere limitările. Nu atrăgând Da’at în inima lor, devin egoiști. Nu atrăgând Da’at în trupurile lor, se angajează ei într-un comportament fără principii.
Cu cât este mai frumoasă persoana care duce o viață neumflată, acțiunile sale fiind decente și integrate, inima sa calmă, mintea sa deschisă către D-zeu. O astfel de persoană este precum etrogul folosit în timpul sărbătorii de Succot, un obiect folosit pentru a-L sluji pe D-zeu în acțiune. O astfel de persoană este eliberată de restricțiile conștiinței sale limitate (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Yom HaKipurim 2: 3).
Așa cum apa caută nivelul cel mai scăzut, la fel Da’at locuiește cu o persoană care nu este grandioasă. Talmudul afirmă că Tora nu poate fi dobândită decât de o persoană umilă. Astfel, Moise, paradigma lui Da’at, este descris ca fiind „mai blând decât orice om de pe faţa pământului” (Numeri 12: 3; cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Mikvaot 1: 2).
Conectarea lumii la Da’at
Da’at ne conectează la inefabil. Ea este un halou de conștiență, pentru că nu poate fi înconjurată și nu poate fi limitată de fizicalitatea noastră. Acesta este motivul pentru care fața lui Moise a strălucit după ce a primit tăblițele de la Muntele Sinai. Fața lui strălucea cu un halou al lui Da’at. Când suntem conectați în mintea, inima și mâinile noastre la Da’at, putem transforma lucrurile acestei lumi într-o sferă care transcende timpul și spațiul.
Un animal nu poate avea un halou. Poate avea doar coarne. Pe Roş Haşana, luăm cornul unui berbec – cornul jubiliar, cornul libertății. Odată cu aceasta, declarăm libertatea noastră psihologică și spirituală. Oferim fizicalitate până la D-zeu (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Roş Haşana 5: 6).
Veneraţia
Un animal se teme de lucrurile acestei lumi. Un om poate ridica această frică și poate realiza o frică față de D-zeu. Când rabinul Yosef Yiţchak Schneersohn a fost închis de guvernul sovietic, un oficial al închisorii a îndreptat către el un pistol. Rabinul Schneersohn a răspuns: „Ți-e teamă de acea jucărie pentru că ai o lume și mulți zei. Dar eu nu mă tem de acea jucărie pentru că am un singur D-zeu și două lumi”. Când Da’at și frica noastră sunt dezvoltate, nu ne mai temem (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Bechor Beheimah Tehorah 4: 4).
Când suntem conectați la Tora, atragem în jos Da’at (conştienţa) faptului că „Domnul este D-zeu”. Apoi alungăm spiritul nebuniei, starea animalică a obiceiului învechit, obiceiul de a face rău care ne separă de sfinţenie. Această stare trezită este uimitoare (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Pesach 9:24). Deși revelarea supremă a lui Da’at este iubirea, începutul revelării trebuie să fie uimirea (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Sfirat Ha’omer 2: 3).
Da’at și Bucuria
Știind că „Domnul este D-zeu” reprezintă culmea bucuriei. Într-o astfel de stare, vedem cu ochi luminați. Vedem că tot ceea ce se întâmplă în lume este ordonat și modelat, că totul, oricât de dureros, este pentru bine (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Kil’ei Hakerem 2: 5).
Acesta a fost starea pe care ar fi trebuit să o atingă umanitatea imediat. Dar, mâncând din fructul pomului binelui și al răului, Adam a ajuns la conștiința faptului că există o diferență între bine și rău.
În viitor, după cum ne învață înțelepții noștri, oamenii vor face aceeași binecuvântare atât asupra evenimentelor bune, cât și a celor rele: vom realiza că ambele sunt fenomene ale aceluiași D-zeu plin de compasiune. Această Da’at este o transcendență dincolo de propria noastră măsură. Este o absorbție în lumina Creatorului infinit (cf. Kil’ei Hakerem 2: 3).
Da’at și Compasiunea
Întrucât Da’at este un nivel transcendent al compasiunii, o putem emula și dobândi prin propriul nostru act transcendent de compasiune, care este caritatea. Când dăm unei persoane sărace, ne activăm propria Da’at și trezim și Da’at a celuilalt, pentru că îl ducem de la conștiența sărăciei la conștiența bogăției (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Geviat Malveh 2 ). Caritatea ne scutește de a deveni morți pentru natura noastră spirituală: „Neprihănirea izbăveşte de la de moarte” (Proverbe, 10: 2; cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Matnot Kehunah 1: 1).
Da’at este ea însăși compasiune. Este ameliorarea oricărei judecăți stricte. Este revelarea prezenței lui D-zeu în cele mai dureroase, degradate, situații fără speranță (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Tolaim 4: 9). Este iluminarea altora, astfel încât aceștia să poată lăsa în urmă comportamentul lor autodistructiv, încălcările lor împotriva principiilor sănătății și vieții (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Ever Min Hachai 2: 1).
Din punctul de vedere al lui D-zeu, suferința noastră poate fi o formă de compasiune, întrucât El vede lucruri pe care noi nu le putem vedea. Dar cerem să pună compasiune în inimile și mâinile noastre, așa cum o înțelegem noi. Când Da’at a lui D-zeu ne clarifică ochii, putem vedea prezența Lui. Nu mai trebuie să fim mustrați cu suferinţă (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Eiruvei Techumin 3: 1).
Da’at, noapte și zi
Când nu simțim existența lui D-zeu, când credem mai degrabă în natură, a noastră Da’at a fost eliminată. Suntem adormiți, într-o stare de noapte și întuneric. Ziua reprezintă lumina lui D-zeu: „D-zeu este lumina și mântuirea mea” (Psalmi, 27: 1). D-zeu este comparat cu soarele: „Domnul D-zeu este un soare și un scut” (Psalmi, 84:11).
Baal Shem Tov ne-a învățat că, chiar și atunci când un fir de paie cade dintr-un vagon plin cu fân, D-zeu a hotărât exact unde va cădea paiul aceea. Odată, Baal Shem Tov le-a spus elevilor să ridice o frunză căzută pe pământ. Au văzut un vierme târându-se sub ea. Baal Shem Tov le-a spus că viermele a fost rănit de căldura zilei, așa că frunza a căzut peste el pentru a-i da umbră (Roza D’uvda). Când știm că în spatele mașinăriilor naturii guvernează providența lui D-zeu, am accesat lumina.
Când nu vedem această lumină, locuim în exil. Întrucât mintea și inima noastră sunt adormite, acțiunile noastre sunt neiluminate.
Când un evreu se trezește dimineața, el se spală pe mâini. Această apă reprezintă Da’at: „pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Isaia 11: 9).
Cum putem începe să ne trezim? Putem transforma însăși somnul în sfințenie. Putem recunoaște: „Nu știu nimic, dorm. Și astfel mă deschid către o Da’at mai mare decât mine.” A fi deschis unei paradigme mai mari a sfințeniei este credința.
Prin somn, intrăm în tărâmul credinței. Când suntem depășiți de probleme, de întrebări la care nu se poate răspunde, suntem copleșiți. Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ne îndepărtăm mintea. Atunci suntem deschiși la o Da’at mai mare decât a noastră (Likutei Halachot: Orach Chaim: Haşkamat Haboker 3: 2). Noaptea este timpul judecății și constrângerii. Apoi dormim. Ne îndepărtăm Da’at și acest lucru ne permite să ne reîmprospătăm mintea. Când ne trezim, suntem transformați, pentru că mintea noastră este nouă. Chiar și sinele nostru fizic este întărit (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Netilat Yadayim Şacharit 3: 2).
Numai în întuneric putem dezvolta credința. Abia atunci putem sări la D-zeu (cf. Likutei Hala¬chot: Yoreh Deah: Bechor Beheimah Tehorah 3: 7).
Numai în lipsa cunoştinţelor, în starea de gol interior, de confuzie, putem ajunge la cunoaștere. Dacă lumea ar fi plină doar de claritate, nu ar exista loc pentru credință și, prin urmare, nu ar fi loc pentru liberul arbitru și mândrie în realizările noastre. Chiar înainte de a crea lumea, D-zeu a creat credința (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Tefillin 5:32).
Ziua reprezintă Da’at; noaptea reprezintă credința. Cu credința noastră, luminăm noaptea. Acesta este motivul pentru care profetul spune că în era mesianică, noaptea va străluci ca „versetul” zilei. Cele două vor fi la fel: trebuie să ne umplem noaptea cu Da’at și ziua noastră cu credință (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Birkat Haşachar 5:30).
Baal Shem Tov ne-a învățat că „în tot ceea ce vedeți, amintiți-vă de D-zeu. Dacă iubiți, amintiți-vă de dragostea lui D-zeu. Dacă vă temeți, amintiți-vă de frica de D-zeu. Chiar înainte de a merge la baie, gândiți-vă: „Separ binele de rău.”… Iar când eşti pec ale să adormi, gândește-te: „Conștiința mea se îndreaptă către Cel Sfânt, binecuvântat fie El” (Ţavalat Harivaş 22).
Când ne trezim, ne spălăm pe mâini cu apa cunoașterii care se revarsă din Bina, înțelegând. Suferinţele noastre sunt ușurate, pentru că necazurile sunt rezultatul lipsei lui Da’at. Suntem purificați, pentru că Da’at este puritate (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Netilat Yadayim Şacharit 2:21).
Ne spălăm pe mâini pentru că aducem sfințenia în lume cu acțiunea mâinilor noastre. Chiar și în pântece, patriarhul Iacov „a apucat călcâiul lui Esau”. Mâinile sunt numite credință, ca și în versetul: „Mâinile lui Moise fiind trudite” (Exodul 17:12). Prin acțiunea corectă în această lume, ne actualizăm credința (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Haşkamat Haboker 5: 6).
Miezul nopții este punctul în care întunericul poate fi infuzat cu lumină. La miezul nopții, D-zeu i-a eliberat pe copiii lui Israel din Egipt. Exodul a fost o demonstrație a providenței lui D-zeu. În acel moment, natura era anulată. Demonstrația de miracole a lui D-zeu a fost o infuzie în lumea lumii care avea să vină.
În timpul celui de-al zecea urgii, uciderea primului-născut al egiptenilor, întâiul născut al lui Israel a fost salvat. Primul-născut reprezintă Da’at. Când conștiința limitativă și idolatră a Egiptului este distrusă, conștiința Israelului este eliberată. Egiptul reprezintă încrederea în forțele lumii, credința în supremația naturii. Dar D-zeu, Da’at și copiii lui Israel sunt deasupra naturii. Toți cei care se agață de D-zeu transcend regulile acestei lumi (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Netilat Yadayim Şacharit 2: 4).
În acel moment, copiii lui Israel și-au îndepărtat conștiința limitată pentru a fi deschiși către Da’at. Ei au trebuit să primească revelarea lui D-zeu cu credință. Apele lui Da’at s-au despărțit în fața evreilor și au mers pe pământ uscat cu credință (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Pesach 7:19).
Imaginația
Imaginația corect direcționată este credința, vasul lui Da’at. Este instrumentul pe care îl folosim atunci când ne lipsesc cunoștințele.
Niciun gând nu-l poate cuprinde pe D-zeu. Dar putem atrage conștiința lui D-zeu în noi înșine prin rugăciune, cântare și laudă, imaginând măreția și compasiunea lui D-zeu. În acest fel, ne facem vase pentru cunoașterea lui D-zeu (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Netilat Yadayim 4: 3).
Da’at caracterizează o ființă umană (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Şe’ailah 1: 5). Un animal are doar spiritul imaginației: nu poate percepe decât lucrurile acestei lumi. Un om se poate, însă, ridica dincolo de constrângerile condiției sale. El poate vedea ceea ce nu este înaintea lui. El poate vedea dincolo de starea sa spre libertate. El poate vedea dincolo de fizic până la sfinţenie (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Tereifot 2: 1).
Când ne pierdem legătura cu Da’at, coborâm la un nivel mai animalic. Putem coborî la nivelul păcatului. Prezența copleșitoare a acestei lumi, bogăția sa fizică, ne poate face să ne pierdem legătura cu Da’at. Puterile noastre emoționale și fizice ne pot copleși, determinându-ne să scăpăm de conștiința lui D-zeu. Putem cădea într-o toropeală spirituală. Acesta este nivelul celor șase zile lucrătoare ale săptămânii.
Şabat-ul, pe de altă parte, este cununat cu D-zeu. În acea zi, ne putem trezi din somn și ne putem întoarce la D-zeu. Tora ne instruiește să ne amintim de Şabat chiar și în timpul săptămânii. Este treaba noastră să atragem Da’at a Şabat-ului în viețile noastre lumești, complexe și confuze (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Şabat 3: 7).
Memoria, această lume
Viața noastră este o încercare a memoriei: păstrarea memoriei lumii viitoare pe care am trăit-o cândva. A avea conștiință dumnezeiască în cer nu este o mare realizare: este ca și cum ai aprinde un reflector într-o zi însorită. Lucrarea noastră este aceea de a dobândi această iluminare în întunericul acestei vieți lumești.
O astfel de conștiință este nivelul Torei. Talmudul ne învață că, atunci când un copil este în pântec, un înger îl învață întreaga Tora. În momentul nașterii, îngerul lovește copilul, făcându-l să uite ce a învățat. Deci, de ce îngerul l-a învățat pe copil mai întâi? Comentatorii spun că rămâne o reminişcenţă de memorie. Această reminişcenţă oferă copilului abilitatea de a învăța mai târziu Tora.
Tora predată în cer este infinită. Aici, pe pământ, este exprimată într-o formă finită: un pergament, litere din cerneală. Tora este un suflet închis într-un trup. Noi, ca suflete în trupuri, ne conectăm la Tora.
Natura acestei lumi este constrângerea și uitarea. Lucrăm pentru a dobândi conștiința infinită și dumnezeiască din fizicalitatea și uitarea noastră.
De aceea a creat D-zeu lumea: astfel încât să ajungem la El din fizicalitatea noastră. Această realizare reprezintă slava Sa (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Birkat Hapeirot 3: 6).
Fizicalitatea acestei lumi este reprezentată de cele șase zile lucrătoare ale săptămânii. În aceste zile, clarificăm binele și răul din noi și din jurul nostru. Clarificăm ceea ce este corect și greșit, adevărat și fals, autentic și contrafăcut. Procedând astfel, ridicăm scânteile de sfințenie împrăștiate în toate lucrurile și le adunăm în noi înșine.
Talmudul ne învață că „un deținut nu se poate elibera”. Când suntem prinși în această lume, ne eliberăm prin Şabat. Din Şabat sunt binecuvântate cele șase zile lucrătoare. Şabat-ul este odihna noastră interioară, calmul conștiinței, ca în versetul: „El … mă duce la ape de odihnă” (Psalmii 23: 2). Şabat-ul este un bătrân înțelept, adevărat, a cărui conștiință este liniștită și care nu se mai războiește cu gândurile sale (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Tefillin 6:33).
Şabat-ul este ca lumea viitoare, care transcende timpul.
Se poate ajunge prin credință. Credința ne deschide spre cunoaștere, spre Da’at, dincolo de granițele noastre.
Apoi turnăm această libertate interioară în toate aspectele vieții noastre, în cele șase zile lucrătoare. Nu suntem legați de dorințele acestei lumi, deșertăciunile și suferinţele ei, care sunt cuprinse în matricea timpului. Aceasta este eliberarea de sclavie.
În mod similar, în legea Torei, un evreu care s-a vândut în sclavie ar lucra timp de șase ani și în al șaptelea an va fi eliberat. Cei șase ani reprezintă cele șase zile lucrătoare. Al șaptelea an este Şabat-ul, lumea care va veni (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Mitch 4:13). Păstrarea memoriei noastre înseamnă să ne depășim letargia, iluzia și imaginația greșită. Înseamnă să ne agățăm în gând de lumea care va veni. Suntem conștienți de faptul că forța vieții Divine pătrunde totul. Baal Shem Tov ne-a învățat că „forța vieții tuturor lucrurilor fizice este o porțiune a sfinţeniei superioare” (Ţava’at Harivaş 90; cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Reişit Hagaz 2).
Văzând sfințenia în toate lucrurile
Când știm că D-zeu a creat ceva, conștiința noastră atrage sfințenia în acel obiect și eliberează sfințenia care era ascunsă în el. D-zeu inițial și-a restrâns sfințenia până când universul a putut să apară. Când avem Da’at ridicată și vedem sfințenia în toate lucrurile, eliberăm sfințenia ascunsă.
Esența sfințeniei este să știi că totul este de la D-zeu. Însuși D-zeu este numit „Sfânt”.
„Fără Da’at, un Nefeş nu este bun.” Numai prin dobândirea lui Da’at dobândim adevărata bunătate (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Beit Hakneset 1).
Tragem această conștiență sfântă prin Tora, care este numele lui D-zeu. Numele nostru este o reprezentare restrânsă a ceea ce suntem. Tora este o expresie restrânsă a lui D-zeu. Când studiem Tora, ne conectăm la vitalitatea lui D-zeu, care este un pom al vieții. Atunci atragem acea vitalitate în această lume.
Cu Da’at, ne dăm seama că D-zeu se găsește chiar și în ascuns. Prin această dobândire, ascunderea se transformă în Da’at. Iar atunci când revelăm acest lucru, ne luminăm nu numai pe noi înșine, ci și pe alții (cf. Likutei Halachot: Even Ha’ezer: Gittin 1).
Da’at și Spiritul Animal
A fi o fiinţă umană este Da’at. A fi animal este nivelul prostiei. În slujirea lui D-zeu, sunt necesare aceste două niveluri. Da’at ajunge la D-zeu. Nivelul animalului se păstrează pentru sinee, nu depășește limitele noastre. Recunoaștem lipsa noastră de Da’at în fața realității lui D-zeu.
Atunci putem fi deschiși în fața datelor lui D-zeu. Și suntem capabili să acceptăm în mod echilibrat direcția unui maestru spiritual – nu respingem în mod egoist direcția și nici nu acceptăm cu blândețe îndrumarea necorespunzătoare. Când ne liniștim vocile interioare, suntem deschiși spre sinele nostru interior. Putem accepta cuvintele constructive ale învăţătorului (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Chezkat Metaltilim 4: 6).
Când lăsăm deoparte acțiunile care sunt umflate de o cultură superficială, ne uităm la adevărul gol. Aceasta este credința, care este atât de integral conectată la Da’at.
Acum suntem capabili să acceptăm cuvintele unui maestru spiritual. Acest lucru este posibil chiar dacă nu ne-am perfecționat conștiința (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Keri’at Ş’ma 4: 5).
A ne face simpli ca un animal este un nivel ridicat de Da’at. După cum a declarat regele David, „eram ca un animal înaintea ta” (Psalmi 73:22). Este mijlocul de a primi Da’at. Talmudul ne învață: „Tora rămâne doar cu o persoană care se face de parcă nu știe”.
În fiece moment în care primim un nou nivel de Da’at, ne reamintim că încă nu știm nimic. Întrucât nu ne limităm la propriile limitări, continuăm să primim noi niveluri de conștiență.
În acest fel, simplitatea de a fi ca un animal ne deschide spre conștiința lui D-zeu. O astfel de conștiință este adevărata definiție a unei ființe umane (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Pikadon 4: 4).
Bogăţia
Prin Da’at, o persoană primește atât bogăție spirituală, cât și fizică. După cum au spus înțelepții, „Dacă ți-a lipsit Da’at, ce ai dobândit? Dacă ai dobândit Da’at, ce îți lipsește?” (Nedarim 41).
Da’at este rădăcina abundenței, la fel ca în versetul: „Prin Ştiinţă (Da’at), se umplu cămările” (Proverbe, 24: 4). Adevărata bogăție nu înseamnă bani, ci utilizarea corectă a acestor bani – în mod anume, pentru caritate. O gospodărie bogată plină de valori goale și amărăciune nu este bogată. În mod ideal, îl slujim lui D-zeu din toate aspectele bogăției: emoțional, spiritual, al fericirii, al relațiilor bune și, totodată, al bogăției fizice (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Aveidah Umţiah 1:13). Bogăția este analogă manei pe care copiii lui Israel au mâncat-o în pustie (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Hechşer Keilim 3: 2). Ne transformăm mâncarea în mană. Transformăm banii în Da’at (cf. Likutei Halachot: Even Hatezer: Ones Umfateh).
Conflict
Da’at în sfinţenie este nivelul păcii. Cu Da’at, suntem în armonie cu voia lui D-zeu, care este pacea.
Dar există un nivel mai înalt de Da’at: ceartă de dragul cerului. Uneori contrariile nu pot fi reconciliate; trebuie menținută o dialectică. Este ca și căsătoria: bărbatul și femeia sunt contrarii. Nu se combină într-o singură ființă, ci își mențin tensiunea individualității și se echilibrează reciproc.
Talmudul comentează uneori cu privire la două opinii opuse: „Acestea și acelea sunt cuvintele D-zeului viu”. Paradigma autorităților diferite au fost Hillel și Şammai, care, învăţau pe alţii Talmudul, şi erau foarte apropiați unul de celălalt (cf. Likutei Halachot: Even Ha’ezer: Yibum 2: 5).
Da’at este echilibrul dintre dreapta și stânga, dintre zi și noapte, Hochma și Bina. Echilibrează tendințele de tandrețe și strictețe.
Oamenii caută adesea uniformitatea credinței. Dar există un nivel superior al conștiinței divine: conștientizarea faptului că există multe forțe diferite, uneori opuse. Aceste forțe trebuie să lupte între ele. Deși există dispută, aceasta este o dispută vindecătoare. Disputa dintre părinte și copil îl ajută pe copil să crească în responsabilități mai noi și-i poate ajuta și pe părinți să crească. Disputa dintre prieteni și cupluri îi ajută să se maturizeze. Conflictele din interiorul unei persoane o ajută să vadă aspecte mai profunde ale realității și ale propriei sale ființe. Capacitatea de a nu fi de acord este un precursor necesar al capacității de reconciliere. Și dimpotrivă, dorința de a zdrobi dezarmonia poate duce la ură, care este opusul lui Da’at (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Geviat Malveh 2).
Mâncarea
Faptul că Adam a mâncat din fructului pomului cunoașterii reprezintă o internalizare a pasiunilor. Este probabil similar cu procesul de a deveni adult. După puritatea copilăriei și idealismul adolescenței, ajungem la un acord cu limitările noastre. Adesea, facem compromisuri cu carnea: nu putem menține idealismul arzător al anilor noștri tineri, când am crezut că putem atinge cele mai mari înălțimi în virtutea voinței noastre. Acest „realism” implică renunțarea la visele noastre anterioare. Capitulăm în faţa trivialităţii și mediocrităţii (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Nidah 2:24).
Acum totul este confuz: spiritual și fizic, uman și animalic, claritate și traumă (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Tereifot 2: 1). Și relația noastră cu lumea s-a schimbat, de asemenea. Nu mai vedem lumea „încărcată de măreția lui D-zeu” (Hopkins). În schimb, suntem târâți de lume, de obligațiile ei, de oboseala ei: „În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea” (Geneza, 3:19).
Ne ridicăm noi înșine din această mocirlă conectându-ne la D-zeu. Atunci când, de pildă, facem o binecuvântare asupra hranei, ridicăm hrana la nivelul de fruct al pomului vieții. Mâncarea devine un canal al lui Da’at.
Făcând o binecuvântare asupra mâncării, o transformăm în mana care a căzut din cer. Mâncarea noastră este legată de exodul nostru personal din robie (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Beţiat Hapat 3: 2).
Se spune despre un mare învăţător hasidic că, în timp ce majoritatea oamenilor fac binecuvântarea mâncării pentru a mânca, el ar mânca pentru a putea face o binecuvântare. Când mâncăm în sfințenie, mâncăm pentru a-L sluji pe D-zeu. Când Adam a mâncat din rodul pomului cunoașterii, a confundat binele și răul. Nu mai putea gândi drept; a putut să se păcălească.
Când mâncăm mâncare într-o manieră sfântă, ne clarificăm spiritul uman de natura noastră animalică, binele nostru de rău. Prin urmare, ar trebui să mâncăm cu bucurie, pentru că ne conectăm conștiința la o realitate veselă (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Beţiat Hapat 3: 2 și Likutei Halachot: Yoreh Deah: Tereifot 2: 1).
Da’at și sexualitatea
Cel mai fizic aspect al omului este marcat de natura sa sexuală. Când o persoană este condusă de sexualitatea sa, a sa Da’at este defectă. Prima ceremonie la care participă un bărbat evreu, fiind astfel iniţiat în comunitatea lui Israel, este tăierea împrejur: sfințirea organului său sexual. O persoană demonstrează că cea mai fizică parte din cine este el va acționa ca o expresie a sfinţeniei. Astfel, Tora numește circumcizia un legământ cu D-zeu.
Tora ne spune că o persoană trebuie să-și facă circumcizia inimii. Asta întrucât Da’at se odihnește în inimă. Există o legătură integrală între modul în care ne sfințim dorința sexuală și modul în care îi permitem lui Da’at să se răspândească prin inima noastră (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Milah 2: 3).
Da’at este un ecran împotriva pasiunii fizice. Da’at este rugăciune; este și compasiune. Rugăciunea ne leagă de D-zeu; compasiunea este darul lui D-zeu. Când ne deschidem către D-zeu prin rugăciune, obținem o conștiință spirituală, care cuprinde compasiunea Lui. Compasiunea lui D-zeu este conștiința care ne permite să nu fim prinși de pornirile noastre fizice (cf. Likutei Halachot: Even Ha’ezer: Işut 2: 1).
În mod similar, atunci când ne oprim să comitem încălcări sexuale, ne păstrăm Da’at pură (Likutei Halachot: Yoreh Deah: Tereifot 3).
Da’at și Căsătoria
„Nu este bine ca omul să fie singur” (Geneza 2:18). Masculinul uman reprezintă adevărul. Adevărul singur nu poate prospera, pentru că nu putem realiza adevărul fără ajutorul credinței. Femininul uman reprezintă credința. Când un bărbat și o femeie se unesc, se unesc adevărul și credința. Din unirea lor vine o cunoaștere desăvârșită a sfinţeniei: Da’at (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Ribit 5:22).
Această Da’at trebuie atrasă în lume. De aceea un bărbat și o femeie au copii. Copiii lor sunt o expresie a lui Da’at. Ei sunt noua generație, care răspândește Da’at a lui D-zeu în întreaga lume (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Haşkamat Haboker 5:10).
La sfârșitul zilelor
La sfârșitul zilelor, Ezechiel ne învață, un firicel de apă, apa Da’at, va ieși din Beit Hamikdaş, depozitul lui Da’at. Pârâul va crește treptat până când va fi un râu măreţ. Odată cu curgerea acestui râu, un cântec grozav va răsuna în toată lumea, un cântec din care va curge esența bucuriei. Asta va fii bucuria împlinirii, bucuria cunoașterii, bucuria de a vedea și de a cunoaște rețeaua realității din care această existență lumească este doar o parte. Va fi o bucurie a unei conștiențe superioare; o bucurie a conștientizării cauzei și consecinţei; o bucurie a conștientizării prezenței lui D-zeu, a bunătății incipiente, a forței de viață care curge ca un râu de-a lungul întregii creații: pe tot cerul nopții, anemona și nebuloasa, lanțul muntos, un fir de păr. Va fi o bucurie care pătrunde în fizicalitatea noastră, astfel încât membrele noastre să-L laude pe D-zeu, astfel încât să trăim experienţa spargerii râului ca mâinile aplaudând în omagierea spiritului Divinității. Va fi transformarea existenței în forță de viață sclipitoare, tremurândă; transformarea luminii fizice în strălucire spirituală. Va fi transformarea minții, a inimii și a mâinilor. Va fi consum și nu abnegație; auto-anulare dar nu auto-sacrificare. Va fi curentul conștiinței divine care curge de-a lungul vieții noastre normale. Va fi realizarea faptului că „Domnul este D-zeu”; „nu există altul decât El”. Viziunile incipiente ale unor mii de viziuni vor fi actualizate, astfel încât să devină țesătura realității. Transformarea lui Da’at nu va însemna transformarea viziunii indivizilor asupra realității. Va fi transformarea realității în sine.
_______________
[6] Biblia ne învață că D-zeu a făcut specia umană „după chipul Său”. Asta înseamnă că bărbații oglindesc Sfirot „masculine”; femeile oglindesc Sfirot „feminine”.
Hesed este o energie masculină iar Gvura o energie feminină. În anumite privințe, această denumire este contra-intuitivă. Se crede că bărbatul este mai fizic, mai lumesc și mai agresiv; iar femeia mai atrasă către conexiune și mai plină de compasiune.
Dar există și alte aspecte ale masculinului și femininului. Masculul este, în general, mai extravagant, revărsându-se în energia sa. Acest lucru poate apărea ca iubire sau agresiune. Femela este mai direcționată înspre interior – ceea ce poate însemna, de asemenea, că păzește lucrurile și pune bariere. Dăruirea extravagantă se numește Hesed; reținerea și păstrarea în siguranță se numesc Gvura.
Înapoi la pagina CELE ZECE SFIROT (link)