DE CE EXISTĂ LIBERUL ARBITRU PENTRU OM?

(inapoi la CONCEPTE FUNDAMENTALE – link)

Voința Creatorului este de a dărui benevolenţă creaturilor Sale; toate nivelurile creației și guvernarea lor au fost puse în aplicare, astfel încât abundenţa Sa să poată fi emanată, însă, în așa fel încât să poată fi primită. Deplina rigoare va însemna distrugerea a tot ceea ce nu este perfect, în timp ce deplina bunătate va permite totul fără nicio restricție. Aceste două aspecte sunt, însă, amândouă necesare pentru îndrumarea bazată pe dreptate și pentru a oferi omului posibilitatea de a alege liber

După Şvirat HaKelim (spargerea vaselor) cu emanația luminilor din numele Lui, MA (45) și BON (52), Creatorul ar fi putut face Tikun (repararea) tuturor lumilor, dar atunci, nu ar fi existat un motiv pentru participarea omului la această Tikun și posibilitatee de a dobândi meritul.

Pentru ca omul să aibă posibilitatea de a acționa și de a repara creația, Creatorul a restricţionat, într-un fel, fluxul său de adundenţă către această lume, pentru a le oferi oamenilor meritul de a face rectificarea – Tikun cu libera lor alegere; apropiindu-se de Creator și învăţând căile Lui, prin voința lor liberă, oamenii își merită locul în lumile superioare atunci când pleacă.

(inapoi la CONCEPTE FUNDAMENTALE – link)

error: Content is protected !!