DESCOPERIND ÎNSUŞIRILE SPIRITUALE

(înapoi cartea CALEA CABALEI – click)

Pentru a începe să percepem lumea spirituală, trebuie să dobândim însuşiri spirituale. Dar ce înseamnă de fapt „dobândirea însușirilor spirituale”? Și cum le putem dobândi? Oamenii care au descoperit deja lumea spirituală ne spun că atunci când examinează lumea noastră din afară, ei văd natura ei ca pe o manifestare a egoismului pur, veritabil. Asta înseamnă că totul în lumea noastră se bazează pe ego – natura minerală, vegetală, animală și umană. În toate incidenţele și în fiecare grad, există o singură lege – urmărirea exclusivă a indulgenţei faţă de sine, în funcție de intensitatea egoismului în fiecare obiect sau creatură.

Întrucât toate gândurile și faptele noastre se bazează pe unica decizie de a primi cât mai multă plăcere pentru sine, în orice situație dată, asta și numai asta constituie esența naturii noastre. Prin urmare, este pur și simplu imposibil să unim atomii în molecule, să menținem o formă existentă sau să dezvoltăm corpuri fizice și o conștiință umană fără a urmări un anumit scop cu caracter egoist.

Chiar dacă ne gândim că motivul pentru acțiunile unuia au drept scop să beneficieze un coleg al lui, după ce vom analiza motivele din spatele acestora, vom afla că nu sunt de fapt decât rezultatul unei ambiții egoiste deghizate, o formă sofisticată de exploatare egoistă. Și pentru că natura noastră este egoismul absolut, suntem capabili să descoperim și să simțim stimuli externi care corespund însuşirilor noastre egoiste interioare.

Tabloul colectiv al stimulilor externi pe care îi simțim cu însuşirile noastre egoiste se numeşte „lumea noastră”. Aceasta este tot ce putem simți cu atributele noastre egoiste. De fapt, nu organele noastre senzoriale sunt egoiste, ci inima care stă în spatele simțurilor, ambiția noastră de a obține plăcerea maximă din toate aceste senzații. Dacă ar fi existat o inimă altruistă în spatele acestor simțuri în loc de una egoistă, am fi fost capabili să extragem informații complet diferite cu aceleași simțuri. Acesta ar fi fost tabloul „lumii viitoare” sau al lumii spirituale.

Însă, în timp ce am fi fost în lumea spirituală, am fi fost încă în stare să vedem tabloul propriei noastre lumi. Acest lucru se datorează faptului că nu încetăm să trăim în această lume și nu o părăsim pentru a intra într-o altă dimensiune fizică, ci pur și simplu adăugăm tabloul colectiv la percepția noastră despre această lume. Începem să înțelegem motivele și consecințele a tot ceea ce ni se întâmplă și să distingem forțele spirituale din spatele corpurilor fizice din lumea noastră.

Unul care se află în lumea spirituală începe să vadă rădăcinile care influențează realitatea și formulează evenimentele acestei lumi. În cele din urmă, el începe să vadă și să înțeleagă motivul și scopul existenței.

Cei care încă nu sunt în stare să simtă sau să vadă acest tablou nu trebuie decât să creadă că această posibilitate există. Un cabalist nu poate descrie sau transmite senzații spirituale personale celor  care nu le pot vedea şi singuri. Dar dacă ţinem cont de sfatul unui Cabalist care a parcurs deja această cale, acesta poate ajuta foarte mult pe oricine caută o ieșire către lumea spirituală.

(înapoi cartea CALEA CABALEI – click)

error: Content is protected !!