(înapoi la pagina O CARTE DESCHISĂ – click)
Pentru noi, este o axiomă în plus. Abia după rectificare vom descoperi și vom înţelege că există o forță superioară, un Creator, care ne dă ceva numit „lumină”. Noi, vasul spiritual, simțim în noi Creatorul și lumina. Ceva umple vasul (o dorință de plăcere, de încântare) – adică pe noi – cu însăși dorința pe care o numim lumină. O combinație a senzațiilor de plăcere ne permite să ne imaginăm ceea ce Creatorul dorește să ne ofere. Creatorul este sursa luminii.
Lumina este plăcere, iar Creatorul este sursa. Aceștia sunt cei trei factori ai creației. Senzația Creatorului se numește lumină. Astfel, creatura poate afla, dar nu înțelege pe deplin perfecțiunea Creatorului, pentru că a-l înțelege în sensul deplin al cuvântului, nu așa cum înțelegem în lumea noastră – superficial, cu mintea – înseamnă a uni spiritual, a completa contactul spiritual cu Creatorul. A înțelege perfecțiunea Creatorului înseamnă a fi perfect, a fi în același grad spiritual ca şi El. Dacă creatura a fost făcută în așa fel încât să se bucure de dobândirea perfecțiunii spirituale a Creatorului, rezultă că perfecțiunea și creatura nu sunt același lucru. Perfecțiunea este lumina care încântă creatura, în timp ce creatura este doar dorința de a fi încântat.
Dacă Creatorul reprezintă perfecțiunea spirituală și El dorește să creeze ceva, atunci creatura trebuie să fie în afara atributelor Creatorului, adică incompletă. Asta înseamnă că singurul atribut al creaturii – este lipsa perfecțiunii. Dar dacă Creatorul este perfect, cum poate El să creeze ceva care nu este perfect? Înțelesul afirmației însăşi că Creatorul este complet și perfect, duce la concluzia că El nu poate crea nimic. Pentru că orice creează El ar trebui să fie incomplet și, dacă creează ceva incomplet, înseamnă că El Însuși este incomplet. La urma urmei, este imposibil ca ceva incomplet să iasă din ceva complet.
Deci, cum a creat Creatorul până la urmă creatura? El a creat-o în așa fel încât El să-și poată accentua propria perfecțiune. Dacă Creatorul dorește să încânte pe cineva, acel cineva trebuie să se ridice la gradul spiritual al Creatorului, cu toate atributele perfecțiunii. Cum se poate face asta? Pe de o parte, ar trebui să creezi pe cineva și, pe de altă parte, să-l creezi pe acel cineva într-un mod care să nu depășească limitele perfecțiunii. Ceea ce rezultă, este să că trebuie să creezi ceva care să contrazică însăși însăşi existența sa. Singura modalitate de a face acest lucru este de a crea o creatură incompletă, de a face din aceasta o aspirație spirituală de a dobândi singură gradul de perfecțiune al Creatorului. Dacă am putea vorbi despre creatură doar ca o voință de a primi plăcere, ne-am da seama în mod firesc că ea nu este completă. Apoi ne-am întreba – cum ar putea Creatorul să creeze așa ceva? Dar dacă ne uităm la asta presupunând că a fost făcută așa intenționat, astfel încât, din acel atribut opus, să realizeze starea de perfecțiune spirituală, atunci piesele s-ar potrivi una cu alta.
Pentru ca noi să ajungem la gradul spiritual al Creatorului, prin dorința de a primi plăcere, trebuie să știm să ne folosim vasul în același mod în care Creatorul își folosește atributele. Creatura nu are decât un singur lucru: aspirația spre plăcere, în timp ce Creatorul nu aspiră decât să dăruiască.
Într-un astfel de caz, este posibil să dobândim gradul spiritual al Creatorului numai dacă ne rectificăm natura. Dar este imposibil să ne inversăm natura pentru a fi ca cea a Creatorului, întrucât acestea se contrazic fundamental una cu alta. Natura Creatorului este de a da, iar natura creaturii este de a primi. Pentru a ne putea ridica la gradul spiritual al Lui, trebuie să ne rectificăm natura, adică să folosim vasul pentru a da. Cum se face asta? Când Creatorul umple vasul cu lumina Lui, El generează plăcere în vas și, împreună cu aceasta, induce apariția atributului de dăruire. Asta îl diferențiază pe omul de restul creației (spiritual și fizic). În restul naturii – mineralul, vegetalul și animalul, precum și în oameni (deși nu în toți, desigur), există doar dorința de a primi plăceri corporale și nimic mai mult. Dacă obțin ceea ce doresc – îi spun plăcere. Dacă primesc mai puțin decât doresc – îi spun durere. Pe scurt – o plăcere mai mare sau mai mică determină starea cuiva.
Există, însă, oameni care încep să simtă – alături de senzația de plăcere – un simț suplimentar, aparent de neînțeles. Ei încep să simtă că există o forță exterioară care îi împinge și îi dirijează. La început, ei nu înțeleg ce este și unde îi conduce, dar în cele din urmă aceasta apare ca o dorință spirituală de a da. Și când acel atribut începe să acționeze, omul își pierde liniştea. Este ca și cum ar fi părăsit lumea și ar simți nevoia să găsească altceva. El începe să-și critice propria natură, să-și evalueze acțiunile și gândurile prin prisma acestei nature diferite. El constată că nu își poate rectifica natura originală, dar își poate direcționa dorința de plăcere în altă direcție (cu o altă intenţie), adică să primească noi atribute – atributele Creatorului, prin propria sa natură.
Lumina din el îl face să-și dea seama că există două intenții: pentru sine și pentru Creator și el poate lucra cu amândouă.
Cum se întâmplă asta? Pentru că lumina aduce nu numai plăcere, ci dă o senzație a celui care dă, o senzație că şi el poate da. De aceea, individul începe să simtă că prin aspirația sa de a primi, poate lucra în ambele sensuri. Oamenii care trăiesc, muncesc și fac tranzacţii în lumea noastră, nu pot înțelege că, de fapt, ei nu dau nimănui nimic, deși cred că dau și primesc, tranzacţionează. De fapt, ei doar primesc. Ei pur și simplu nu văd natura opusă, a cărei esență este dăruirea pură.
Omul își poate înțelege natura egoistă numai atunci când începe să simtă natura altruistă a Creatorului. De fapt, înainte să început să realizeze acest lucru, el nu are dreptul de a fi numit Om.
Când suntem în lumea noastră, trăim după natura noastră egoistă. Când vom ieși în lumea spirituală, vom înțelege ce este egoismul spiritual, numit „coajă”. În lumea noastră, coaja nici măcar nu există, întrucât egoismul nostru fizic se află la un nivel subconștient. Astfel am fost creați și astfel trăim. Când individul începe să-L simtă pe Creator, el primește lumina spirituală și începe să înțeleagă natura Creatorului și cât de opusă este faţă de natura omului. Aici există deja o dilemă și libertatea de alegere. Dacă el alege să continue să lucreze ca înainte, adică să primească plăcere – acum deja este conștient că primește plăcere – care se numeşte a primi „nu pentru numele Ei”(Lo Lişma). (Această opțiune nu a existat în trecut și a primit doar plăcere. Acum, că există două opţiuni în fața lui și el alege să primească, se consideră a fi o forță malefică, împotriva Creatorului, pentru că el are și o a doua natură). Și atunci individul începe să primească cu adevărat pentru el însuși. Dar dacă alege să-și folosească intenția pentru a se asemăna cu Creatorul, se numește a primi “pentru numele Ei”(Lişma), adică folosirea dorinței sale naturale de plăcere într-o direcție opusă. Astfel individul folosește pe deplin atributul Creatorului de a dărui, prin dorința sa naturală de plăcere.
Astfel vedem că, pentru a ne folosi corect aspirația noastră naturală spre plăcere, trebuie mai întâi să adoptăm atributul Creatorului și apoi vom putea face o alegere între a da și a primi, adică a fi forța bună sau forţa rea. Putem, într-o anumită măsură, să facem această alegere chiar acum. Dar până când nu primim atributul Creatorului, ne aflăm în cadrul egoismului corporal, care nici măcar nu contează ca egoism, întrucât încă nu are atributul contrar.
Nu este vorba despre un atribut negativ sau pozitiv. Este pur și simplu natura noastră. Nu poate fi evaluat ca un atribut negativ sau pozitiv. Rav Yehuda Aşlag a spus că această lume este ca o școală de pe vremuri. În acele timpuri, hârtia era foarte scumpă, așa că copiii primeau o tablă și o bucată de cretă cu care să scrie, până când învățau să scrie corect. Iar înainte de a învăța cum să scrie, adică cum să se comporte, copilul se afla în condiții restrictive, astfel încât să nu poată provoca nici un rău. Dacă făcea o greșeală, aceasta putea fi oricând ștearsă, iar tabla rămânea curată. Deci, noi, în lumea noastră, putem face orice vrem. Nu se consideră un păcat sau o Miţva, în raport cu lumea spirituală. Tot ceea ce facem în această lume (vorbind din perspectiva Cabalei, a evoluției spirituale individuale a omului) nu poate fi nici măcar evaluat la nivel spiritual. Totul se află sub nivelul lumii spirituale. Numai când individul începe să primească ceva suplimentar plăcerii fizice, diferit de propria sa natură sau începe să simtă absența atributului de a da, când începe să înțeleagă că există ceva mai mult, care este opus naturii sale, începem să vorbim despre dualism, libertate de alegere, capacitatea de a îndrepta natura animalică egoistă către natura altruistă, de a prefera ceva în loc de altceva. Înainte de acel moment, individul nu este responsabil pentru nimic din ceea ce face, nu i se poate cere nimic, pentru că, de fapt, nu are libertatea de alegere. Păcătoși, drepți, păcate și acțiuni spirituale, toate acestea încep să fie relevante doar la un anumit nivel spiritual. Lumea noastră este doar un loc de pregătire prin care să pătrundem în lumea spirituală.
Cum este posibil să intri în lumea spirituală? Și să o facem nu după moarte, ci în timp ce trăim aici, să începem să simțim atributul Creatorului, să ne rectificăm și să îndreptăm dorințele reale, cele naturale ale noastre – asta se numește intrarea în lumea spirituală. Lumea spirituală înseamnă adoptarea atributelor Creatorului. De fapt, totul este foarte simplu și nu așa cum ne imaginăm în fantezii fără nicio bază. Căpătarea unui atribut al senzației Creatorului se numește lumea spirituală sau lumea superioară și nimic altceva! Când începem să simțim atributele Creatorului, înseamnă că intrăm în lumea spirituală. Lumea fizică nu se schimbă, rămâne așa cum a fost. Dar omul simte puteri suplimentare în el, pentru că acum a primit o a doua natură.
Care este cel mai rapid mod de a atinge acea a doua natură, de a termina această „clasă”, de a învăța cum să scrii fără greșeli și să intri în lumea spirituală? Ce înseamnă să înveți să scrii fără greșeli? Rav Aşlag scrie că, în principiu, cei care sunt pregătiți pentru asta sunt doar cei care au senzaţiile și intențiile corecte, care au dobândit deja senzația Creatorului și sunt gata să efectueze acte spirituale, în timp ce încă lucrează în lumea noastră. Acești oameni încep să înțeleagă că trebuie să descopere lumea spirituală, dar nu prin speculații, preziceri, analiza trecutului etc., adică lucruri care aparțin lumii noastre fizice. Pur şi simplu nu-i mai interesează. Trecutul și viitorul corpului fizic sunt irelevante pentru ei. Încep să gândească și să analizeze ceva mai important decât atât. Nu extratereștri de pe altă planetă, nu averi, nimic din ceea ce se referă la această lume, la trupul nostru. Dacă obțin o împingere dincolo de toate acele dorințe, înseamnă că Creatorul îi cheamă. El vrea să îi înzestreze cu senzația atributelor Sale, astfel încât să poată folosi propriile dorințe în mod corespunzător. Apoi ajung la un nivel spiritual care le permite să părăsească senzațiile fizice ale lumii noastre, de la dorințele egoiste la senzațiile dorinței Creatorului, însemnând aspirația spirituală a dăruirii. Prin studiul Cabalei într-un grup, cu un învăţător și cărțile potrivite, este posibil să se dobândească acele senzaţii.
Cum se poate face asta? Am spus deja că, dacă individul a primit deja lumina Creatorului în vasul său, Creatorul își transmite atributele împreună cu lumina (celor nevrednici El le dă doar un spirit de viață care nu include lumina Sa spirituală).
Cum îl fac pe Creator să îmi transmită atributul Său? Să spunem că am o anumită aspirație preliminară. Cum îl fac pe Creator să-mi transmită atributele Sale? Există cărți speciale pentru asta. Dacă citim în ele, extindem asupra noastră lumina și astfel primim anumite senzații (unele negative, altele pozitive), deși între timp nu putem simți acea lumină. Creatorul începe să ne transmită treptat cantități mici de senzații de revelare și de înţelegere a scopului Său, a ceea ce este cu adevărat dorința spirituală de a da.
De ce o face în ascuns și nu în mod deschis? Ei bine, dacă ar fi fost ascuns de toți ceilalți și doar noi, cei câţiva aleși, am fi fost demni de acea revelare, l-am fi păstrat și noi secret. Și de ce trebuie să-l ascundem, de ce ne este ascuns? Pentru că în felul acesta vom dori cu adevărat acel atribut.
Este un pic dificil de explicat. Simt că există o mică problemă aici. Fapt este că a ne transmite atributele înseamnă a ni le dezvălui. Dacă Creatorul ne-ar fi fost revelat, am fi primi o plăcere atât de extraordinară, încât nu ne-am fi putut concentra pe nimic altceva. Pentru a preveni distragerea atenției cu această imensă plăcere, dar pentru a ne transmite atributele Sale – din acest motiv Creatorul ascunde acele atribute și plăcerea și ni le transmite în secret, astfel încât să nu o simțim. Putem simți doar rezultatul.
Treptat, de-a lungul multor luni de studiu a Înțelepciunii Cabala, începem să simțim o dorință mai mare de spiritualitate și să o înțelegem mai bine. Se întâmplă foarte încet, întrucât natura noastră este formată dintr-un număr infinit de subsisteme și trebuie să le rectificăm pe toate. Ele trebuie să adopte atribute care corespund atributelor pe care le primim în subconștientul nostru, atribute pe care nu le vom simți niciodată, care sunt de fapt atribute de gradul II și III. Toate aceste subsisteme trebuie să participe la acel proces de rectificare, motiv pentru care acest proces durează atât de mult. Timpul rectificării depinde de fapt de investiție, de eforturile depuse de om. Capacitatea sa de a se adânci depinde de individ. El ne dă doar dorința preliminară, dar de aici depinde de eforturile individului. Ar fi mai corect să spunem că depinde nu doar de eforturile individului, ci şi de anturajul său, cel pe care l-a găsit pentru a avansa spre spiritualitate.
În eseul „Libertatea”, Baal HaSulam scrie că singura modalitate de a ne implementa libertatea de alegere este căutarea și găsirea anturajului potrivit, care l-ar ajuta pe individ să împlinească scopul creației. Singurul factor pe care omul îl poate schimba singur și, astfel, să-și influențeze dezvoltarea spirituală, și întreaga lume cu adevărat, este găsirea mediului care l-ar influența. Nu există nimic altceva în afară de asta. Toate procesele și toate căile sunt predeterminate. Sunt date calea către Creator și gradele spirituale pe care trebuie să le parcurgi. Nu poți aici să schimbi sau influenţezi nimic, în niciun fel. După fiecare pas există următorul pas, apoi următorul pas, întrucât depinde de structura interioară a sufletului, care trebuie să evolueze. Această structură este predeterminată și singurul lucru pe care omul îl poate alege este alegerea corectă a mediului: omul se află sub influența anturajului, iar acesta îl poate rectifica.
Cum poate anturajul să-l schimbe pe individ dacă nimic nu poate fi schimbat? Dacă parametrii preliminari și finali sunt predeterminați, atunci ce poate fi totuşi schimbat? Baal HaSulam răspunde că numai viteza cu care se progresează poate fi schimbată. Acesta este un parametru de mare valoare. De ce? Gândiți-vă doar că avansați de la un grad la altul într-o secundă sau într-un milion de ore. Să presupunem că aveți dureri de dinți timp de un milion de ore sau numai o secundă. În acea secundă nu vei simți nimic cu adevărat. Dar dacă se întinde pe un milion de ore, imaginați-vă durerea! Aceasta este o chestiune serioasă. Tocmai în această proporţie, dacă nu chiar mai mare, se poate accelera progresul. Astfel, el diminuează stările neplăcute la nivel calitativ. Acestea nu pot fi evitate, întrucât și ele sunt predefinite. Toată lumea trebuie să treacă prin ele. Dar putem grăbi trecerea prin aceste stări și astfel să simțim mult mai puțină durere sau chiar deloc. Alegerea liberă a grupului, a anturajului, poate influenţa progresul spiritual al omului.
Dar aici trebuie să ne întrebăm: despre ce fel de alegere vorbim? Alegem între o cale mai plăcută sau mai puțin plăcută? Și alegerea noastră este în dimensiunea egoistă? Fapt este că alegem această cale nu pentru că ne face să ne simțim bine. Dacă aleg această cale, pe baza dorințelor mele egoiste – asta nu indică neapărat un progres rapid. A avansa repede înseamnă a avansa cu forța Creatorului, prin primirea atributului Său de dăruire.
Toate lumile pe care Creatorul le-a creat inițial sunt doar o dorință de a se încânta. Atunci când lumina, chiar și foarte slabă, pătrunde în acea dorință, adaugă alte nouă scopuri care aparțin Creatorului. Omul are o singură dorință – să primească plăcere. Celelalte nouă dorințe evoluează sub influența luminii din interiorul omului. Omul este impresionat de operațiunile Creatorului și primește combinația atributelor Creatorului – cele zece dorințe ale sale. O persoană ar trebui să știe cum să le pună în aplicare pe toate, dorința sa naturală de plăcere, precum și dorințele pe care le-a adoptat de la Creator. Cum le poate pune în aplicare, astfel încât să devină asemenea Creatorului? Cum se poate face asta? O poate face dacă își corectează dorința naturală de plăcere – cea de-a zecea Sfira, numită Malhut – și o transformă pentru a semăna cu cele nouă Sfirot anterioare – atributele Creatorului. Adică, el o ia pe Malhut și încearcă să dea folosind intenţia Lişma, „pentru numele Ei”. Apoi o ia pe Malhut și încearcă să o facă să semene cu Sfira Hochma și așa mai departe. Există nouă atribute ale dăruirii Creatorului, nouă posibilități. Folosind diferite tipuri de dorințe, individul încearcă de fiecare dată să semene cu un anumit atribut al Creatorului și astfel adoptă toate cele nouă Sfirot superioare, toate atributele Creatorului. Partea din Malhut care nu poate seamănă cu niciuna dintre cele nouă Sfirot, adică să primească cu intenția „pentru numele Ei” se numește inima de piatră și nu se poate lucra cu acea parte. Individul pur și simplu dă de-o parte aceste atribute (dorințe) și spune: „Nu voi lucra cu aceste dorințe!” Cu toate celelalte dorințe, el poate lucra într-o asemănare deplină cu Creatorul. Odată ce și-a corectat cele nouă intenții din Malhut, rămâne doar a zecea parte, care nu poate fi corectată, întrucât atributele Creatorului nu o afectează. Această parte nu poate înțelege sau simți lumina Creatorului. Simte doar plăcerea, dar nu şi sursa, atributele acesteia. Această stare se numește „sfârșitul rectificării”. Înseamnă că individul și-a rectificat pe deplin intențiile și atributele.
Acea parte a intenţiei, pe care individul nu a putut să o rectifice și, în consecinţă, s-a desprins complet de ea și nu a folosit-o în timpul rectificării, este cea mai puternică și mai naturală dorință.
Dacă finalizează rectificarea intenţiilor sale, vine o lumină specială de Sus, care poate rectifica „inima de piatră”, astfel încât să o facă să se asemene cu Creatorul. Este imposibil să ne imaginăm cum se întâmplă acest lucru. Doar că de Sus vine o lumină atât de puternică, încât chiar și acea dorință primește intenția „pentru numele Ei”. Astfel toate atributele omului, toate posibilitățile sale de asemănare cu Creatorul sunt împlinite și el devine egal cu Creatorul. Dar ce câștigă prin asta?
La început, când a fost creat pentru prima dată, a fost umplut cu lumina Creatorului, dar nu a putut simți atributele Creatorului. El a fost creat și a primit plăcere ca urmare a dorinței Creatorului de a da. Acum a revenit în acea stare – și anume primește tot ceea ce Creatorul dorește să ofere. Asta întrucât Creatorul o dorește, dar nu el însuși, ceea ce înseamnă că nivelul spiritual a fost dobândit și datorită Creatorului. În plus, pentru că a primit atributele Creatorului și a devenit precum El, el se ridică deasupra gradului spiritual al creaturii, gradul inițial în care s-a născut și atinge un grad superior – cel al Creatorului. De aceea, el poate dobândi viața veșnică, perfecțiunea și dobândirea absolută – tot ceea ce nu a putut dobândi în timp ce a rămas în limitele propriei sale naturi. El ar primi atributele Creatorului, dar nu va deveni ca El. Creatorul îi permite omului să se ridice de la un grad spiritual al creaturii, la gradul spiritual al Creatorului, redând omului atributele Sale și producându-i plăcere.
Vedem că întregul proces este predefinit de Creator. Asta înseamnă că El nu a creat nimic inferior Lui și calea pe care trebuie să o parcurgă omul este necesară pentru a se auto descoperi, pentru a primi acea senzație, pentru că altfel, el nu ar fi în măsură să înțeleagă gradul spiritual al Creatorului. De aceea el începe calea spirituală de la o stare opusă celei a Creatorului. Această cale este necesară pentru ca noi să parcurgem toate gradele spirituale existente, în toate stările lor, de la începutul creației până la sfârșitul ei, de la o stare totalmente imperfectă la deplina perfecțiune, astfel încât atunci când ajungem la gradul de perfecțiune al Creatorului, vom ști să apreciem și să înțelegem plăcerea care vine odată cu gradul spiritual al Creatorului.
Oricum o privim, calea spirituală până la sfârșitul rectificării este pavată cu experiențe și senzații negative. Deci, unde se află diferența dintre calea Torei și calea suferinţei? Calea Torei este diferită nu numai prin cantitatea și intensitatea suferinţei. Fapt este că, atunci când cineva o ia pe calea Torei, adică studiază Înțelepciunea Cabala și extinde asupra sa lumina, înțelege că ar trebui să se raporteze la suferinţa sa fizică, ca fiind lipsa abilității de a dărui Creatorului. Adică, suferinţa se transformă din chinuri fizice în chinuri spirituale, adică dureri de iubire pentru Creator. De aceea, individul nu trebuie să treacă printr-un ciclu nesfârșit de suferinţe fizice pentru a le transforma în cele din urmă în durere spirituală. El extinde asupra sa lumina Creatorului cu ajutorul cărților potrivite și începe să simtă exact ce îi lipsește. El ajunge imediat la genul corect de suferinţă – anume durerea din absența spiritualității. Prin urmare, el este cruțat de oribilele chinuri fizice.
Dacă individul are atributul lui Malhut, dorința de a primi plăcere, lumina îl afectează în așa fel încât începe să primească cele nouă Sfirot suplimentare care sunt complet desprinse de Malhut. Este, de fapt, mai mult o problemă psihologică, care poate fi detectată în mod clar în lumea noastră. Dacă primești plăcere de la cineva, începi treptat să îți dorești să fii ca el, vrei să adopți acel atribut. Totul pentru că plăcerea și adoptarea unui anumit atribut sunt unul și același lucru.
Creatorul îi arată omului cele zece Sfirot ale Sale; El îi arată exact cum se poate delecta în Creator. Omul simte nu numai plăcerea, ci și sursa acesteia, cele nouă Sfirot ale Creatorului. Văd o gazdă care îmi pregătește masa, îmi produce plăcere și văd și de ce face asta, îi recunosc atributul. Astfel, pe lângă atributul original al desfătării, Malhut primește alte nouă atribute pentru plăcere. Acum aspiră la Creator, aspiră să primească plăcere prin toate aceste atribute, ceea ce înseamnă că plăcerea pe care o dorește acum este diferită. Dar ce diferă? Unde este diferența? Fiecare atribut aduce cu sine un alt fel de plăcere: plăcere de la mâncare, de la un copil, de la o plimbare în parc sau de odihnă. Tot felul de plăceri. Nu-I putem găsi chiar echivalentul în lume întrucât, la urma urmei, ne parvine în ambalaje diferite ale aceleiași plăceri, doar că sunt diferite feluri de plăcere. În lumea spirituală există, însă, diferenţe distincte. Asta înseamnă că încep să înțeleg că este posibil să primesc plăcere în diverse moduri, adică Malhut se împarte în zece Sfirot suplimentare și simte că mai sunt zece Sfirot înaintea ei.
Cum începe Malhut, care primește plăcere de la primele nouă Sfirot, să aspire la a le fi asemenea? Plăcerea vine înainte de orice. Este prioritatea numărul unu a vasului. Prin urmare, un vas care se ridică la un grad spiritual superior și primește plăcerea, dorește să primească și toate atributele sale. Astfel, de exemplu, dacă ești lângă cineva pe care l-ai admirat toată viața, vei adopta (indiferent dacă îți place sau nu) comportamentul său caracteristic, vei deveni ca el. De ce? Pentru că el este mai mare decât tine. Depinzi de el, bucură-te de apropierea lui. Vrei să primești, să adopți toate atributele sale. Astfel devii ca el în mod automat.
Deci este posibil până la urmă? Este posibil în primele nouă Sfirot din Malhut, cele nouă Sfirot pe care le simte. Dar a zecea Sfira, Malhut în sine, rămâne neschimbată. În acea parte, a zecea, nu există nicio senzație a Creatorului, a Celui care dă. Există doar o simplă senzație de plăcere. Această parte trebuie deconectată și conservată. Nu este utilizată până la sfârșitul rectificării. A zecea parte este „inima de piatră”, esența omului. Este atributul natural al omului – pofta de plăcere. Toate celelalte părți nu sunt atât de egoiste. Sunt influențate de atributul Creatorului și devin asemenea Lui. Și acel atribut al omului, de a pofti plăcere, este ultima Sfira. Deci, de fapt, omul nu își rectifică sinele propriu-zis, propria esență. El rectifică ceea ce Creatorul i-a dat șansa să piardă, ca să spunem așa, să devină ca El. Doar în acea zonă se poate face ceva.
Individul nu poate face nimic cu propria sa natură, pe care Creatorul a creat-o ca existență din absență (în sensul că există în creatură, dar nu şi în Creator). În ciuda acestui fapt, vrea să facă ceva cu ea. Cum putem vedea că face acest lucru? Întrucât el continuă să lucreze cu toate celelalte intenții care i-au fost date de către Creator. El este dispus să facă orice și de aceea Creatorul îi schimbă natura. Este ca un joc: „Te voi rectifica dacă dovedești că vrei cu adevărat să fii schimbat”. Creatorul dă omului natura primelor nouă Sfirot, individul le primește și apoi Creatorul este Cel care îi schimbă natura de bază, care este cea de-a zecea Sfira.
Începutul legăturii dintre primele nouă Sfirot ale Creatorului și Malhut este predat atunci când cineva începe să studieze Înţelepciunea Cabala. Conexiunea începe înainte de prima restricționare. Atunci, însă, când începe să dobândească aceste atribute în lumea noastră, este o poveste diferită, întrucât sufletul cuiva din lumea noastră conține deja totul. Lumea Ein Sof și toate gradele spirituale pentru a ajunge acolo sunt deja în el. Include și Reshimot (reminiscențe) ale gradelor spirituale din lumea Ein Sof, până în lumea noastră. Totul face parte din sufletul fiecăruia dintre noi, ca genă spirituală, ADN.
Deci, cum evoluează procesul? Lumina strălucește asupra noastră de Sus și luminează Reshimo a gradului spiritual din fața mea și încep să aspir să mă ridic la el. Apoi, lumina strălucește în gradul următor – și încep să vreau să mă ridic la gradul următor. Creatorul mă înzestrează treptat cu atributele Sale, din afară, din interior, din tot ce este în jur. Toate gradele spirituale sunt în noi, într-o stare embrionară. Lumina care strălucește de sus ne face să dorim să urcăm de la un grad spiritual la altul.
O chestiune secundară: „Căci pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.”(Eclesiastul 7: 20)
Există multe astfel de versete. Fapt este că drumul celor drepți este o ascensiune în gradele lumii spirituale și, în fiecare dintre aceste grade, individul acumulează egoism suplimentar, îl rectifică și îl transformă în altruism și astfel îl justifică pe Creator. De aceea, i se spune unuia că este neprihănit, drept, întrucât el simte că Creatorul are dreptate (este drept).
Niciun grad nu cuprinde numai o parte pozitivă.
În procesul de rectificare, individul trebuie să se afle în partea negativă, în dorințele rele, în coji, în egoism. Când este scufundat în egoism el este numit păcătos, comite păcate. Mai târziu, când devine, prin rectificare, un drept, el este capabil să facă binele. Orice individ va păcătui ori de câte ori ajunge să fie neprihănit. Și așa este în fiecare grad spiritual. Dacă nu păcătuiește, nu va avea nimic de rectificat, pentru a deveni neprihănit. Așa merg lucrurile. După cum putem vedea, aceștia sunt termeni complet diferiți decât cei utilizați în lumea noastră. Înțelepciunea Cabala vorbește despre procesele interioare din lăuntrul sufletului, în fiecare dintre noi. Toţi avem în noi un păcătos și un neprihănit care fac schimb între ei. Fiecare grad spiritual cuprinde această combinație. De aceea, cel care se ridică mai sus cade mai adânc și păcatele sale sunt mai grave. Dar apoi se ridică și mai sus. Nu există frică de păcate în Cabala, întrucât este ceva prin care trebuie să treci în fiecare grad, înainte să poţi fi rectificat. Este așa cum se spune: „Căci pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască”. Păcatul trebuie să vină înainte de rectificare.
Ce înseamnă să păcătuiești? Este o captivare completă în propriul egoism, o identificare totală cu acesta, până la punctul în care nu-ţi poţi simți decât propriul egoism, iar din interiorul acestei stări îl condamni în mod conștient pe Creator pentru ca apoi să te ridici din acea stare. Rămâne, însă, totuşi o reminiscență clară a acelei stări, moment în care începi să-ţi corectezi atributele, intenţiile, către partea pozitivă, altfel nu poate exista o rectificare. Doar acela care are ceva ce necesită rectificare poate fi rectificat. Oamenii din lumea noastră au o concepție diferită despre ce înseamnă neprihănit (drept) și păcătos, întrucât Creatorul nu a intenționat ca ei să aibă o muncă mai serioasă, deoarece nu pot trece printr-un process de rectificare completă.
(înapoi la pagina O CARTE DESCHISĂ – click)