(înapoi la „Reîncarnarea” – link)
Argumente Comune Împotrivă şi Răspuns
O dispută tipică atunci când vorbim despre reîncarnare este în legătură cu problema liberei alegeri. O persoană simte că, dacă destinul său a fost decis de acţiunile întrupării sale anterioare, nu există o adevărată alegere liberă în viața sa. Totul a fost decis cu mult înainte ca el să se nască. Prezenta bunăstare materială, emoțională și așa mai departe, toate au fost ordonate anterior de un alt trup care i-a posedat sufletul. Prin urmare, conform acestui argument, nu există loc pentru realizări personale adevărate în timpul vieții cuiva, nicio forță motrice-motivatoare care să-l oblige la aspirații mai înalte.
Conform interpretărilor cabalistice ale reîncarnării, fiecare persoană este judecată numai în baza meritului propriilor acțiuni și fapte. Încarnările anterioare nu au niciun efect asupra recompensei și pedepsei încarnării din prezent. Fiecare încarnare individuală a sufletului este considerată o ființă nouă, neafectată de nimic din cele făcute de încarnările sale anterioare. Efectele pozitive ale încarnărilor anterioare există doar în potențial și pot fi valorificate prin cultivarea conexiunii sufletești. Elementele negative, însă, nu au nemurire și încetează să existe odată cu dispariția trupului.
Pentru cei a căror unică cunoaștere despre reîncarnare provine din gândirea și cultura orientală, conceptul de Karma, de cauză și efect, pare să excludă nevoia unui D-zeu al dreptății și al judecății. Credința în Karma presupune că fiecare acțiune provoacă o reacție, iar faptele unei persoane găsesc o reacție în următoarea încarnare. Prin urmare, pentru acești oameni, reîncarnarea pare a fi un concept neevreiesc, negând prezența lui D-zeu.
Cauza și efectul au un rol fundamental în iudaism. Pentru fiecare faptă pozitivă există o forță pozitivă creată în această lume, la nivel individual și global, și invers în ce priveşte negativitatea. Cu toate acestea, această credință în iudaism diferă foarte mult de credința în Karma prin aceea că efectele acțiunilor unei persoane se răsfrâng în timpul vieții sale și numai în acel interval de timp. Atunci când trupul trece mai departe, el ia cu sine efectele acțiunilor sale în această lume, iar noua întrupare a aceluiași suflet se naște ca un nou-născut, o foaie de hârtie nouă, care așteaptă să fie umplută cu o nouă viață, o nouă poveste.
Există multă rezistență față de conceptul de reîncarnare din partea celor care cred că în viață există mult mai mult decât ce se vede la nivel superficial. Ei simt că nu există răspunsuri ușoare și îi deranjează pe cei care ar da explicații simple pentru problemele dificile din viață. Reîncarnarea pare să le ofere unora abilitatea de a explica acele experiențe care par să contrazică gândirea noastră rațională. Când are loc tragedia cu cei nevinovați, aceasta se datorează faptului că „încarnarea lor anterioară nu a fost merituoasă”, iar atunci când cei răi reușesc, „încarnarea lor anterioară a fost cu siguranță un individ grozav”. Acestea sunt niște răspunsuri care îi îndepărtează pe cei care simt că aceste probleme nu au o rezolvare atât de simplă.
Cu toate acestea, iudaismul nu oferă soluții simple la aceste probleme complicate și complexe. Deși în unele cazuri poate exista adevăr la răspunsurile care implică întrupări anterioare, niciunul dintre noi nu are capacitățile spirituale ale unui astfel de calcul. Chiar și marele Moise, despre care s-a spus că: „Nu a fost înaintea lui un profet de statura lui Moise și nu va mai fi niciodată un altul”, a fost îngreunat de suferința celor nevinovați și de prosperitatea celor răi și l-a întrebat pe D-zeu cu privire la asta.
Sunt mulți cărora le este incomodă ideea reîncarnării. Ei simt că le provoacă individualitatea, plasându-i într-un lanț lung de trupuri care se conectează la un suflet comun, fiecare trup fiind un simplu vas pentru același suflet „generic”. Ei simt că personalitatea și atributele lor sunt unice și individuale și nu ceva care este duplicat, ca o copie la indigo, de la o viață la alta.
Aceste sentimente sunt valabile și adevărate. Fiecare persoană este un individ complet unic, care nu a existat niciodată înainte și nu va mai exista niciodată. Sufletul pe care îl împărtășeşti cu atât de mulți dinaintea ta este un suflet cu mai multe fațete, construit din straturi și straturi de dimensiuni spirituale. Fiecare încarnare manifestă un aspect complet unic și individual al acestui suflet complex, rezultând o personalitate și un spirit noi și nevăzute până acum. Prin urmare, fiecare persoană este inegalabilă și incomparabilă cu orice persoană care a trăit vreodată.
Apoi sunt cei care simt că întregul concept de reîncarnare este de fapt o metaforă (o metaforă fiind o imagine care sugerează altceva), ei ar prefera să creadă că existența într-o formă anterioară și în viitoarele întrupări reprezintă dimensiuni ale caracterului prezent și al ființei unei persoane. care s-ar putea să nu fie incluse în conceptul propriu de sine. Cu alte cuvinte, existența cuiva poate fi mult mai profundă și mai cuprinzătoare decât ne-am putea imagina și am putea percepe în viața de zi cu zi.
Maeștrii cabalistici interpretează reîncarnarea ca un fapt real și simultan ca o pildă. În timp ce reîncarnarea are loc cu adevărat atunci când sufletul trece mai departe, există și dimensiuni ale sufletului cuiva care se extind cu mult dincolo de percepția noastră asupra realității și sunt mai complexe decât imaginația.
(înapoi la „Reîncarnarea” – link)