(înapoi la pagina SCRIERILE ULTIMEI GENERAŢII – click)
- În mod evident, motto-ul „De la fiecare după propriile capacităţi, fiecăruia după propriile necesităţi”, defineşte altruismul absolut. Când se aplică acest principiu, majoritatea, sau întreaga colectivitate, va fi înarmată cu măsura „al meu este al tău”. Aşadar, spuneți, care sunt elementele care ar putea aduce colectivitatea la această dorință? Elementele din ziua de azi, anume ura capitaliștilor și tot felul de animozități care decurg din aceasta, vor conduce doar la un rezultat opus. Care va insufla în oameni măsura lui „al meu este al meu și al tă este al tău”, care este Legea Sodomită, opusul iubirii faţă de om.
- Nu am nimic de spus celor care se lasă duşi de curent, ci mă interesează numai cei care au propria minte și puterea de a critica.
- Conceptul fundamental al lui Engels, în numele lui Marx, afirma faptul că: „Clasa oprimată și exploatată nu poate fi eliberată de clasa asupritoare și exploatatoare fără ca, în acelaşi timp, să fie eliberată de opresiune și lupta de clasă, întreaga societate, o dată pentru totdeauna”. Acest lucru este în contrast cu comportamentul comunist contemporan de sacrificare și degradare a tuturor elementelor burgheze ale societății. Această puternică dușmănie nu va fi niciodată ștearsă din memoria copiilor lor. Este, totodată, în contrast cu faptul că aceștia instaurează o clasă suverană, care să guverneze, care monitorizează clasa muncitoare. Nu există o luptă de clasă mai dureroasă și mai regretabilă decât aceasta. Ei scot untul din muncitori și le lasă numai resturi, împreună cu frica perpetuă de moarte sau groaza de a fi trimiși în Siberia. Unde este mântuirea aici? N-au făcut decât să ia locul clasei burgheziei, care nu era deloc atât de cumplită. De fapt, umbra lor trăieşte încă, întrucât muncitorii se pot îndrepta împotriva lor. Au înlocuit-o cu o clasă suverană, care guvernează și conduce o clasă de sclavi exploatați, care sunt perpetuu terorizați de o pedeapsă mult mai gravă decât au avut-o în lupta lor împotriva burghezilor.
- Țara este împărțită în două clase: cei sârguincioşi și cei neputincioşi. Sârguincioșii sunt angajatorii și conducătorii; cei neputincioşi sunt muncitorii și cei conduşi. Este o lege naturală conform căreia sârguinciosul îl va exploata pe neputincios. Singura întrebare este câtă libertate, câte drepturi şi ce nivel de viață îi sunt lăsate celui din urmă. Si, totodată, câtă muncă îi vor cere acestuia sârguincioşii? Cai neputincioşi constituie întotdeauna marea majoritate a societății. Sârguincioșii reprezintă numai zece la sută din aceasta, care este exact cuantumul necesar pentru ca societatea să funcţioneze. Dacă acest procent creşte sau scade, se naşte o criză. Acestea sunt crizele din societatea burgheză. Crizele din societatea comunistă vor lua o formă diferită, dar cu aceeași cantitate de suferinţă. Numele „sârguincios” îi include și pe moștenitori și pe cei care-l mituiesc pe acesta. Numele „neputincios ” se referă și la sârguincioşii care, dintr-un motiv oarecare, au fost aruncați în clasa neputincioşilor.
- În ceea ce privește religia: starea morală permanentă nu provine din religie, ci din știință. („Empirio Criticism”, pag.324) [5]
- Morala bazată pe beneficiul public există și la animalele sociale. Acest lucru nu este însă suficient, întrucât devine vulgaritate atunci când este dăunător societății, cum ar fi un mare criminal patriot, purtat pe umeri de naționaliști. Astfel, numai moralitatea bazată pe religie este durabilă, valabilă și de neînlocuit. Găsim acelaşi lucru și în rândul națiunilor sălbatice, al căror nivel de moralitate este mult mai mare decât cel al națiunilor civilizate.
- O societate nu poate fi bună decât dacă majoritatea ei este bună. Cu toate acestea, unii uimesc sau ademenesc majoritatea celor răi cu tot felul de artificii până când aceştia sunt obligați să aleagă o conducere bună. Așa fac toate democrațiile. Din păcate, majoritatea învață în cele din urmă, sau alții îi învață, și aleg o conducere malefică ce se potrivește cu reaua lor voință.
- Trebuie să înțelegem de ce Marx și Engels au decis că perfecțiunea comunismului înseamnă „munca după capacităţi și recompensa în funcție de necesităţi”. Cine le-a impus-o? De ce nu ar fi îndeajuns să primeşti în funcție de cât produci și să nu trebuiască să fii egal cu unul leneş sau cu unul care nu are fii ? Problema este că comunismul nu va rezista prin egoism, ci prin altruism, din motivele menționate mai sus.
[5] Aceasta este o afirmație făcută de Lenin în Cartea sa, Materialism şi Empiriocriticism.
(înapoi la pagina SCRIERILE ULTIMEI GENERAŢII – click)