(înapoi cartea CALEA CABALEI – click)
Învăţătorul meu obişnuia să noteze tot ce învățase de la tatăl său. Când am venit să studiez cu el, am început să-i pun întrebările care mă deranjau tot timpul, dar el continua să nu-mi răspundă. Și apoi într-o zi m-a lăsat să citesc un anumit caiet, ca să găsesc în el ceea ce era important și interesant pentru mine. El a adăugat că aceste notiţe mă vor ajuta tot restul vieții, chiar și atunci când el va fi fost plecat și că voi înțelege ce trebuia să înțeleg atunci când le voi citi.
Era în 1981; mi-a dat un caiet pe care l-am copiat, apoi l-am citit și l-am folosit în următorii zece ani. În 1991, cu o zi înainte de a muri, mi-a dat manuscrisul original. El mi-a spus: citește-l, este pentru tine. El mi-a cerut să vin mai devreme a doua zi dimineața pentru a-l ajuta să-și pună Teffilin (o porțiune din Pentateuh scrisă pe o bucăţică de pergament și pusă într-o cutiuţă specială pe care evreii ortodocși şi-o pun la frunte și la braț în fiecare dimineață, cu excepția sâmbetelor și a zilelor de sărbători). Știa ce avea să se întâmple dinainte; nu şi eu, iar când am ajuns, era prea târziu.
Era deja semi-conștient și a pierit chiar în fața ochilor mei. Eseurile și notiţele pe care mi le-a oferit sunt de nepreţuit. De fiecare dată când le citesc, învăț ceva nou. Percepția mea despre cuvinte se adâncește de fiecare dată când le citesc și înțelegerea stării mele interioare se adâncește.
Aceste eseuri au fost scrise din cea mai înaltă dobândire spirituală posibilă. Orice cititor își poate găsi propria stare interioară, poate afla ce trebuie făcut în orice moment și poate descoperi ceea ce autorul a dorit să dezvăluie în acel moment.
Recomand să citiți aceste eseuri sau chiar şi numai câteva rânduri din ele zilnic înainte de a merge la culcare. Rabaş obișnuia să deschidă caietul doar câteva clipe în fiecare seară; asta era suficient pentru extinderea Luminii în suflet.
Unul dintre cele mai profunde și mai importante articole ale învăţătorului este intitulat „Nu există Nimic în afară de El.” Acest articol ar trebui să fie pe biroul fiecăruia care dorește alipirea la Creator. Conține întreaga învățătură a lui Baal HaSulam, abordarea lui referitor la Creație și tot ceea ce trebuie să simţi și de ce anume trebuie să ții cont mereu. Acest articol este primul din cartea „Shamati”(am auzit) pe care am publicat-o după dispariția sa.
„Este scris: «Nu există nimeni în afară de El». Aceasta înseamnă că nu există nici o altă forţă în lume care să aibă puterea de a face ceva împotriva Lui. Iar dacă omul descoperă că există lucruri în lume care neagă Ghidarea de Sus, motivul este că aceasta este voia Lui.
Şi este considerată rectificare, numită «stânga respinge şi dreapta atrage», adică ceea ce stânga respinge este considerată rectificare. Aceasta înseamnă că există lucruri în lume care, de la început, au fost menite să abată omul de la calea cea dreaptă şi prin care este respins de la Sfinţenie.
Iar beneficiul respingerilor este că, datorită lor, omul primeşte o nevoie şi o dorinţă completă pentru ca Creatorul să îl ajute, fiindcă vede că altfel este pierdut. Nu numai că nu progresează în munca sa, dar vede că regresează, adică nu are puterea să respecte Tora şi Mițvot chiar şi în Lo Lișma (nu pentru Numele Ei). Doar dacă depăşeşte cu adevărat toate obstacolele, mai presus de raţiune, poate să acorde atenţie Torei şi Mițvot. Însă omul nu are întotdeauna putere să treacă peste raţiune, aşa încât este forţat să se abată, Doamne fereşte, de la calea Creatorului, chiar şi în Lo Lișma.
Iar el, care simte mereu că ceea ce este sfărâmat este mai măreţ decât întregul, adică există mai multe coborâri decât urcuşuri, nu vede finalul acestor stări şi crede că va rămâne pentru totdeauna în afara sfinţeniei, întrucât vede că îi este dificil să acorde atenţie Torei, chiar şi într-o mică măsură, dacă nu trece peste raţiune. Dar nu este întotdeauna capabil să o depăşească. Şi care va fi sfârşitul?”
Explicație: Putem înţelege de la începutul acestui eseu că singurul Conducător al Creației este Creatorul. L-a creat pe om cu anumite proprietăți, i-a oferit toate forțele necesare și l-a plasat în circumstanțele optime pentru a progresa către scopul Creației. Dar Creatorul nu ne ajută – dimpotrivă. El ne derutează cu tot felul de încurcături şi obstacole: pierderea locului de muncă, boala, problemele casnice și o serie întreagă de eșecuri.
Mai mult, El o face în ascundere, fără ca noi să știm că El este Cel care stă în spatele tuturor acestor lucruri. Omului îi este dat să treacă, o bună bucată de timp, printr-un asemenea tratament din partea Creatorului. El nu are de ales decât să parcurgă toate aceste încercări pentru a câștiga experiența care va putea duce în final la completitudine, eternitate și contopire cu Creatorul.
Perioada asta se va încheia atunci când el
„ajunge la concluzia că nimeni nu îl poate ajuta, cu excepţia Creatorului. Asta îl determină să ceară din adâncul inimii să îi deschidă Creatorul ochii şi inima şi să îl aducă, într-adevăr, mai aproape de eterna contopire cu El.”
Dorința Creatorului este ca atunci când ne ridicăm în lumile spirituale, să dobândim toate proprietățile acestor lumi, să devenim asemenea Creatorului în fiecare lume în parte și să-L înlocuim. Totuși, asta este imposibil de realizat fără ajutorul Creatorului. Noi nu suntem în stare să facem nimic singuri. Toate suferinţele și necazurile a căror experienţă o trăim se întâmplă întrucât proprietățile-dorințele noastre sunt opuse celor ale Creatorului, ceea ce înseamnă că sunt opuse Luminii.
Această disparitate de formă ne face să vedem o realitate care nu există adevărat. Ea este doar o consecință a reflectării nivelului nostru de ascensiune către Lumina Superioară. Ne vedem doar propriile noastre proprietăți. Când Lumina provine de sus, nu o simțim, ci avem numai senzaţia propriilor noastre proprietăți deficitare.
Pentru a simți Lumina, trebuie să ne eliberăm mai întâi de egoismul nostru, de obstacolul care ne blochează Lumina. Când cineva ţipă cerând ajutor de la Creator, dintr-o dată află că
„toate respingerile pe care le-a experimentat au venit de la Creator. Acest lucru nu înseamnă că el a greşit sau că nu a avut capacitatea de a le depăşi. Mai degrabă, acelor oameni care doresc cu adevărat să se apropie de Creator şi nu se mulţumesc cu puţin, adică să rămână neştiutori ca nişte copii, li se dă ajutor de Sus, aşa încât să nu poată să spună că mulţumită Creatorului au Tora şi Mițvot şi fapte bune şi, oare, ce altceva şi-ar mai putea dori?
Numai cel care are o dorinţă adevărată va primi ajutor de Sus.
Şi i se arată în mod constant ce greşeşte în starea lui actuală. Mai precis, i se trimit gânduri şi opinii care sunt împotriva muncii. Asta se întâmplă pentru ca el să îşi dea seama că nu este unit cu Creatorul. Şi, pe măsură ce le depăşeşte, vede că este mai departe de sfinţenie decât alţii, pe care îi simte ca fiind uniţi cu Creatorul.
Pe de altă parte, el are mereu plângeri şi cerinţe şi nu poate înţelege comportamentul Creatorului şi felul în care se poartă cu el. Asta îl doare. De ce nu este unit cu Creatorul? În cele din urmă, ajunge să simtă că nu are deloc parte de sfinţenie.
Deşi uneori primeşte o trezire de Sus care, pentru un timp, îl animă, imediat cade într-o stare de micime. Totuşi, aceasta îl face să înţeleagă că numai Creatorul poate să îl ajute şi să îl aducă mai aproape, cu adevărat.
Omul trebuie ca întotdeuna să încerce să se unească cu Creatorul, adică să îşi îndrepte toate gândurile către El. Cu alte cuvinte, chiar dacă este în cea mai rea stare, adică nu poate cădea mai jos de atât, el nu trebuie să părăsească domeniul Lui, şi anume să creadă că există o altă putere care îl împiedică să intre în sfinţenie şi care i-ar putea face bine sau rău.
Asta înseamnă că omul nu trebuie să creadă că puterea Sitra Ahra (cealaltă parte) este cea care nu-i permite să facă fapte bune şi să urmeze căile Creatorului. Dimpotrivă, totul este făcut de Creator.”
Creatorul ne trimite probleme pentru a ne readuce la scopul creației. În mod normal, dacă suntem fericiți, nici nu ne pasă dacă există Creatorul, dar tocmai în situațiile „bune” trebuie să ne alipim Creatorului. De aceea, El ne trimite necazuri, pentru a ne aminti de El. Dacă ne simțim rău, suntem obligați să ne gândim la Creator. Astfel, munca noastră este în principal să ne gândim la Creator atunci când ne simțim bine, ca şi atunci când ne simțim rău.
Cabala vorbește despre cele mai subtile senzaţii ale omului. Nu ne așteptăm niciodată să primim o lovitură; ea vine întotdeauna pe neașteptate atunci când suntem deconectați de Creator. Providența funcționează individual asupra fiecăruia dintre noi, chiar și atunci când nu ne aducem aminte de El. El ne trimite anume mesaje pentru a ne aminti de El. De aceea ni se spune că trebuie să ne orientăm întotdeauna gândurile către Creator. Aceasta este tot ce ne trebuie.
„…cel ce susţine că există o altă forţă în lume, şi anume Klipot (coji), se află în situaţia în care «serveşte alţi zei». Nu este neapărat gândul ereziei, care este un păcat, ci faptul că el crede că există o altă autoritate şi o altă forţă în afară de Creator şi, astfel, comite un păcat.
Mai mult, cel ce spune că omul are propria sa putere, adică spune că ieri el însuşi nu a vrut să urmeze căile Creatorului, şi aceasta este considerată comiterea păcatului ereziei. Înseamnă că el nu crede că numai Creatorul este Cel ce conduce lumea.”
Nu există nici măcar un singur gând care să nu provină de la Creator. Așa a fost prestabilit în planul Creației și nu putem face nimic pentru a schimba ceva.
Deci cine sunt eu? „Sinele” este cel care simte ceea ce vine de Sus. La început, suntem derutați de gândurile care ne vin de Sus. Este rezultatul insuflării spiritualității în corporalitatea noastră.
După un timp, lucrurile încep să se aşeze și se produc efecte. Începi să înțelegi că de fapt nu poate altfel. O ascensiune constituie consimțământul dat acțiunilor Creatorului. În această stare, te simţi complet, plin și etern, desprins de trup și conectat doar cu spiritualitatea.
„Dar atunci când comite un păcat trebuie neapărat să regrete şi să-i pară rău că l-a săvârşit. Însă şi aici trebuie să plasăm durerea şi tristeţea în ordinea corectă, acolo unde se află cauza păcatului, pentru că acela este momentul pe care ar trebui să îl regrete.
Apoi, omul trebuie să se căiască şi să spună: «Am făcut acel păcat deoarece Creatorul m-a azvârlit de la sfinţenie într-un loc al mizeriei, în hazna, la locul murdăriei». Cu alte cuvinte, Creatorul i-a dat omului dorinţa şi pofta de a se bucura şi de a respira aerul dintr-un loc al duhorii. (Şi s-ar putea spune, după cum este scris în cărţi, că uneori omul se încarnează într-un porc, adică primeşte o dorinţă şi o poftă de a lua însufleţire de la lucruri pe care anterior le-a considerat resturi, iar acum vrea să se hrănească cu ele.)
De asemenea, când are senzaţia că este într-o stare de ascensiune şi simte un gust plăcut în muncă, omul nu trebuie să spună: «Acum mă aflu într-o stare în care înţeleg că merită osteneala să-l preamăresc pe Creator.» Dimpotrivă, el ar trebui să ştie că acum este favorizat de Creator; prin urmare Creatorul îl apropie şi, din acest motiv, simte un gust plăcut în muncă. Şi el trebuie să fie atent să nu părăsească niciodată domeniul Sfinţeniei şi să spună că există altcineva care acţionează în afară de Creator.
(Asta înseamnă că a fi sau nu favorizat de Creator nu depinde de om, ci doar de Creator. Iar omul, cu gândirea lui mereu orientată spre exterior, nu poate să înţeleagă de ce acum Creatorul l-a favorizat, iar altădată nu.)
Ar trebui totodată ca, atunci când regretă că Creatorul nu îl apropie, să fie atent să nu se preocupe de sine însuşi, adică de faptul că este îndepărtat de Creator, pentru că în acest mod el devine un primitor în propriul beneficiu, iar cel ce primeşte este îndepărtat. Dimpotrivă, ar trebui să regrete că este exilat de Șhina (Divinitate), ceea ce înseamnă că a provocat tristeţe Divinităţii.
Omul ar trebui să-şi imagineze că se află într-o stare în care un mic organ al său este rănit. Totuşi, durerea este simţită în primul rând în minte şi în inimă (inima şi mintea reprezintă omul ca întreg). Desigur că senzaţia unui singur organ nu seamănă cu senzaţia omului ca întreg, unde este simţită o durere mult mai mare. La fel este şi durerea pe care omul o simte atunci când este îndepărtat de Creator. Din moment ce el este doar un organ singular al Sfintei Șhina, pentru că Sfânta Șhina este sufletul comun al lui Israel, senzaţia unui singur organ nu seamănă cu senzaţia durerii generale. Asta înseamnă că există tristeţe în Șhina atunci când organele sunt separate de ea, iar ea nu poate să le hrănească.
(Ar trebui să ne amintim ceea ce au spus înţelepţii noştri: «Când un om regretă, ce spune Șhina? ‘Este mai puţin important decât capul meu’»). Prin faptul că nu asociază tristeţea îndepărtării cu sinele însuşi, omul este scutit de căderea în capcana dorinţei de a primi pentru sine, care este considerată separare de sfinţenie.
Acelaşi lucru este valabil atunci când omul simte o oarecare apropiere de sfinţenie, când simte bucurie pentru că a fost favorizat de Creator. Aici, de asemenea, trebuie să spună că bucuria lui se datorează, în primul rând, faptului că acum există bucurie Sus, în Sfânta Șhina, pentru că poate să aducă lângă ea organul care a fost separat, aşa încât nu este nevoită să-şi îndepărteze propriul organ.
Şi omul primeşte bucuria de a fi recompensat fiindcă a adus plăcere Sfintei Șhina. Conform calculelor de mai sus, asta însemnă că atunci când este bucurie pentru una dintre părţi, această bucurie este doar o parte din bucuria întregului. Datorită acestor calcule omul îşi pierde individualitatea şi evită să fie prins de Sitra Ahra, care este dorinţa de a primi în propriul beneficiu.
Deşi dorinţa de a primi este necesară, pentru că ea înseamnă omul ca întreg (fiindcă tot ce există în om, în afară de dorinţa de a primi, nu aparţine creaturii, ci este atribuit Creatorului), această dorinţă de a primi trebuie rectificată pentru ca ea să aibă scopul de a dărui.
Cu alte cuvinte, dorinţa de a primi ar trebui să obţină plăcere şi bucurie doar pentru că Sus există încântare atunci când creaturile simt plăcere, întrucât scopul Creaţiei este să aducă beneficii creaturilor Sale. Aceasta se numeşte bucuria lui Șhina în Lumea Superioară.
Din acest motiv omul trebuie să caute sfaturi cu privire la modul în care poate aduce mulţumire Creatorului. Şi, desigur, dacă el primeşte plăcere, Sus se va simţi încântare. Prin urmare, omul mereu tânjeşte să fie în Palatul Regelui şi să se poată juca cu comorile Regelui. Iar asta, cu siguranţă, va produce mulţumire Sus. Rezultă că toate dorinţele lui ar trebui să fie îndreptate doar către Creator.”
Creatorul ne este binevoitor, dar simțim Benevolenţa Lui ca pe o cruzime când vine prin intermediul egoismului nostru. Ea se exprimă prin boli, stres, și alte dificultăți. Nu putem fi recunoscători Creatorului atunci când ne simţim rău. Dacă am ști cât de rău se simte Creatorul, că Benevolenţa Lui este transformată în contrariul, sau cât de fericit este El când suntem fericiți, atunci am acţiona cu totul altfel.
Cu alte cuvinte: toate gândurile noastre, toate acțiunile noastre și orice se întâmplă ar trebui să fie întotdeauna îndreptate către Creator. Aceasta este singura modalitate de a evada din ego și a dobândi spiritualitatea.
(înapoi cartea CALEA CABALEI – click)