(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)
Calificare pentru hrănirea Sufletului
Este imposibil să-ți susții corpul în lume fără o anumită cantitate de cunoștințe despre natura corporală, cum ar fi cunoașterea drogurilor care sunt letale și a lucrurilor care ard sau dăunează, precum și cunoașterea și evaluarea a ceea ce se află în inima prietenului tău, fără de care este imposibil să exişti în lumea materială.
Tot așa, sufletul omului nu poate exista în lumea-care-va-veni fără să fi dobândit o anumită cantitate din natura sistemelor lumilor spirituale, schimbările, cuplările și generațiile lor.
Distingem trei perioade în corp: Prima începe cu momentul nașterii, când individul nu are nicio cunoaștere și tot ce este necesar să știe pentru a exista vine de la tată și mamă, iar el este susținut prin grija și înțelepciunea lor. Această stare este primul stadiu de Katnut (minorat / copilărie).
A doua este aceea când individul a crescut și a dobândit o anume cunoaştere. În acel moment, el se poate feri de lucrurile care îi dăunează corpului urmare a experienţei comune – atât cea a părinților cât și cea a propriei persoane. Acesta este al doilea stadiu de Katnut.
A treia este starea de Gadlut (măreție/maturitate), când individul a dobândit suficientă cunoaștere pentru viață, pentru a avea grijă de sine suficient cât să supraviețuiască. În acel moment, el părăsește autoritatea tatălui și a mamei sale și dobândește autonomie. Aceasta este al treilea stadiu, starea de Gadlut.
Totodată, în ceea ce privește sufletul, individul se reîncarnează până când dobândește pe deplin înțelepciunea adevărului. Fără aceasta, sufletul nu poate atinge nivelul său complet. Dar nu este vorba despre faptul că acea cunoaștere dobândită ridică nivelul sufletului. Mai degrabă, este în natura inerentă a sufletului ca acesta să nu crească prin propriul efort înainte de a fi dobândit cunoaşterea naturii spirituale. Creșterea sa depinde de măsura cunoaşterii sale.
Motivul pentru care se întâmplă acest lucru este că, dacă ar putea crește fără să știe, ar fi rănit, ca un copil ignorant care nu poate merge. Dacă ar putea merge pe picioare, s-ar arunca în foc.
Cu toate acestea, creșterea vine în primul rând prin fapte bune care depind de dobândirea înțelepciunii adevărului. Și atât cunoașterea, cât și faptele bune depind de dobândirea înțelepciunii adevărului. Și, din motivul menționat mai sus, ambele se reunesc. Acesta este sensul expresiilor „Dacă nu știi… du-te”, „du-te și vezi” etc.
Prin urmare, fiecare suflet complet atinge toate sufletele de la Adam HaRişon până la sfârșitul rectificării, așa cum își percepe cunoștințele și vecinii și, conform cunoaşterii sale, se păzește de ei sau se conectează și trăiește cu ei. Și nu este surprinzător că cineva atinge toate sufletele, întrucât spiritualitatea nu depinde de timp sau loc și nu există moarte acolo.
Trup și Suflet
Fiecare trup este nerăbdător și irascibil, căci existența sa trece prin încarnări prin cei șapte ani de foamete și cei șapte ani de abundență. Este o lege inexorabilă că anii de foamete fac ca anii de abundență să fie uitați și trupul se reîncarnează între ei ca pietrele care au fost măcinate de apă. Și o altă nenorocire îl așteaptă în jurul său – își imaginează că aproapele său este fericit și mulțumit.
Acest lucru se întâmplă deoarece, la baza sa, sufletul este împins între înclinația bună și înclinația rea. Se întrupează între ele, uneori simțind ușurare din cauza înclinației bune din jur, iar alteori suferind o suferință suplimentară din cauza înclinației rele din jur.
Dobândirea cunoaşterii în Corporalitate şi în Spiritualitate
Legătura dintre trup și suflet constă doar în faptul că, în primul, lucrurile i se întâmplă în mod natural și de la sine, iar în cel de-al doilea se întâmplă prin muncă și relație comună între spiritual și trupesc.
Avantajul spiritualului față de trupesc este faptul că în trupesc există realitate chiar și fără a atinge toate incidentele, similar percepției unui prunc care nu cunoaște motivul lucrului și, totodată, nu va mânca ceva ce îi este dăunător. În spiritual, însă, nicio realitate nu este dobândită înainte de a cunoaște evenimentele și rezultatele lor. În măsura cunoașterii evenimentelor, la fel este și dobândirea propriei măreții și a realității spirituale înconjurătoare.
Revelația Operelor Creatorului – în Ascundere
„Eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui.”(Proverbe 8:30) Înțelepții noștri au interpretat acest verset ca însemnând că, înainte de zilele lui Mesia, când primeau prozeliți, meșterii le ieşeau în cale și fiecare meșter se juca cu El În prima zi, El dezvăluie lumina, în a doua, face firmamentul etc. Acestea sunt cele șase zile de lucru și toți se bucură de odihna din a șaptea zi, punând în ea sfințenie și binecuvântare pentru lumi.
Acesta este sensul a ceea ce au spus înțelepții noștri, că înainte de a aduce primele roade, toți meșterii stau în fața lor. Adică, tocmai atunci când sunt numiți „înțelepți”. Cu toate acestea, meșterii nu stau în fața discipolilor înțelepților. Veniți și vedeți cât de mare este o poruncă la timpul ei.
Meritul Șabat-ului este acela că în el se află binecuvântarea și Kdusha (sfințenia) pentru a rectifica toate zilele lucrătoare. Deși pare că rectificarea depinde de zilele lucrătoare și nu de zilele de odihnă, în care nu se lucrează deloc, nu este așa. Mai degrabă, binecuvântarea și Kdusha Șabat-ului rectifică zilele lucrătoare.
Într-adevăr, fiecare rectificarea pare să necesite muncă. Însă, de fapt, puterea Creatorului apare pe deplin doar în ascundere, căci atunci când puterea ascunderii dispare din lume, perfecțiunea apare imediat de la sine. Și, așa cum cineva își aruncă toiagul pe firmament, toiagul zboară în sus, deoarece puterea aruncătorului se află în el. Prin urmare, întreaga durată a zborului este atribuită puterii aruncătorului. De asemenea, puterea aruncătorului apare în acel moment.
În schimb, pe parcursul întregii sale întoarceri și căderi spre pământ, puterea aruncătorului nu este deloc atribuită căderii. Mai degrabă, se întoarce la rădăcina sa de la sine, fără niciun ajutor.
În mod similar, lucrarea Creatorului este evidentă în toate ascunderile. Dar în întoarcerea la plenitudine, nu este necesară nicio lucrare sau putere, întrucât, în absența forței care o împiedică, se întoarce la rădăcina și la plenitudinea sa de la sine.
Acesta este sensul expresiei „În ziua a şaptea, D-zeu … S-a odihnit, … pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse”.(Geneza, 2:2-3) Adică, în acea zi, puterea lucrării Creatorului a fost îndepărtată din lume, după ce lucrase pentru a o stabili în forma sa actuală de-a lungul zilelor lucrătoare. Dar în ziua a șaptea, nicio putere nu a funcționat, ci a fost lăsată în pace, așa cum este scris: „Îmi voi trage mâna la o parte…” (Exodul, 33.23). Astfel, în mod firesc, forța întregirii este imprimată în mod specific în acea zi, astfel încât puterea ascunderii să nu funcționeze aici.
Dobândirea Formei Spirituale
La fel este și în atingerea formei spirituale. Atingerea greșește în cele două forme ale sale:
- 1) că nu va fi deloc imaginară;
- 2) că dobândirea sa va fi dincolo de orice îndoială, așa cum cineva nu se îndoiește de propria existență.
Titlul de „spiritual” indică faptul că este asemănător cu vântul (în ebraică Ruah înseamnă atât „spirit”, cât și „vânt”), unde, deși vântul nu are limită, asemănare sau aparență, nimeni nu se îndoiește de existența sa, deoarece viața cuiva depinde de el. Dacă vântul este aspirat dintr-o casă şi dacă un animal este dus acolo, acesta va muri. Prin urmare, existența sa este evidentă, căci în el constă viața individului.
Iar din corporal putem înțelege spiritualul: Esența minții interioare este similară cu interiorul trupului, care este numit „sufletul oricărei cărni”, considerat ca o ființă cu deficiența sa.
De asemenea, interioritatea minții, numită „sufletul intelectual”, este, şi ea privită ca o ființă cu deficienţa sa.
Este așa întrucât o astfel de ființă care își simte existența, își simte şi deficiențele. Nu este cazul animalelor, care sunt complet lipsite de această percepție și sunt complet lipsite de sufletul intelectual și de interioritatea sa.
Din această cauză, ele îşi simt deficiența numai în măsura necesară existenței lor fizice. Vitalitatea lor este măsurată prin gradul de consistență al senzației de lipsă. Și dacă nu simte o lipsă, atunci nu se poate hrăni singur și nu-și poate continua existența și moare. Mai mult, mărimea și sănătatea sa depind de senzația lipsei, la fel ca şi corpul fizic, unde cel mai sănătos are și el un apetit mai mare și, prin urmare, mănâncă mai mult și, astfel, crește mai mare și mai sănătos.
Nevoia dobândirii Emanatorului
Trebuie totuși să cunoaștem lipsa pe care o simte sufletul intelectual. Permiteți-mi să vă spun că este nevoia de a-și atinge emanatorul, căci este gravat în natura sa să tânjească să-și cunoască emanatorul și creatorul, deoarece sufletul intelectual își simte propria existență. Adică, a fost pregătit implicit să caute ceea ce este sus.
Nu se poate spune că această lipsă nu este definită în atingerea emanatorului său, ci că urmărește mai degrabă toate secretele și dorințele de a ști despre lucrurile supranaturale și încarnări și despre ceea ce este în inima aproapelui său și așa mai departe.
Acest lucru nu este conform regulii pe care am formulat-o mai sus, conform căreia interioritatea materiei este ceea ce nu se extinde pe sine. Dacă ar fi așa, o lipsă de atingere ar fi descrisă doar în Creatorul său. Dar este clar că numai această atingere constituie o lipsă interioară, care nu este numită „o ramură”. O cercetare în creaturi este, însă, o extensie către altele, căci dacă nu ar fi existat creații în lume – cum ar fi dacă ar fi singura creație – nu ar fi urmărit deloc să le dobândească.
Atingerea emanatorului său este, însă, o deficiență față de sine însuși, iar aceasta este ființa sa. Adică, se simte pe sine ca o ființă emanată. Toate evenimentele sale țintesc spre ea, iar aceasta este deficiența pe care o simte – faptul că va putea să-și atingă emanatorul. Și în măsura în care percepe acea viziune, putem măsura cu precizie dimensiunea propriului său corp.
Atingerea Emanatorului
Este scris: „Fiindcă n-aţi văzut niciun chip” (Deuteronomul, 4:15). Aceasta necesită interpretare, căci ce prost ar crede sau ar înțelege că există vreo asemănare corporală în Creator? De fapt, însă, acesta este motivul pentru care există realizare în Creator în lume, căci nicio dorință nu se trezește pentru ceea ce nu există în realitate.
Mai degrabă, putem discuta acest lucru în sensul spiritual și în rânduielile sale, care este mai spiritual decât întreaga realitate. Acesta este sensul minții a cărei formă cuprinde senzația omului în discernerea adevărului și a falsității. Această distincție se numește „corpul minții”, conform percepției celor corporale. Din acest motiv, acest discernământ a fost definit ca o „parte a lui Dumnezeu de sus”, care este cu adevărat lipsită de orice asemănare, ci este cuprinsă doar în simțuri și se numește „decizie” sau „realitate” sau „absența realității”, care este clarificată în legi și căi. Versetul respectiv este numit „corpul minții și imaginea sa”. Putem spune despre asta că acest verset este o parte a lui Dumnezeu de sus, pentru care această imagine este inclusă în sine și în percepția cuiva despre sine și despre propria existență.
Imaginea din acest verset este o imagine completă și constantă a situației sale, care nu poate fi anulată complet sau parțial. Este numită „formă dovedită și necesară fără adăugiri sau scăderi”.
Acesta este sensul expresiei: „«Eu sunt Domnul Dumnezeul tău … Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine» (Exodul, 20:2-3), le-am auzit de la Cel Atotputernic”. Cuvântul „Eu” include „Să nu ai alţi dumnezei”, adică dacă Creatorul le-ar fi fost revelat în mod necesar, nicio lege sau avertisment nu ar fi fost înfățișate – „Să nu ai alţi dumnezei” – ci Creatorul le-ar fi fost revelat prin voința Sa și nu ar fi fost un imperativ.
Este ca o persoană care îi arată prietenului său averea sa și îi spune: „Pot să ți-o arăt, dar acum nu-mi recunoști deloc averea. Așadar, străduiește-te să-ți amintești această formă și atunci voi dori să-ți dau o parte din averea mea, darămite să-mi vezi toată averea, atâta timp cât păstrezi această formă în memorie. Adică, nu ți-am dat această decizie printr-un imperativ asupra căruia nu există un conducător. Mai degrabă, Eu sunt conducătorul, căci tot pământul este al meu.” Toată vederea este cu voința Lui simplă. Și când vreau, nu-ți vei aminti nici măcar ce ai văzut în viziune. Și când vreau, Mă vei vedea întotdeauna. Mai mult, îți voi aminti și de toate lucrurile uitate. Aceasta este din minunile Creatorului, care nu poate fi descris de niciun intelect, adică să înțelegi problema pe deplin, păstrând în același timp mintea acelui om, și este voluntar și nu obligatoriu să rămâi pentru guvernarea celui superior.
Recunoaşterea Înţelegerii – Numai pe Calea Torei
Mă minunez de cercetătorii Sfinţenieii, a căror întreagă cercetare este o rușine pentru noi, căci se străduiesc să aducă dovezi la ceea ce este cunoscut și nu necesită dovezi, și resping și desconsideră ceea ce este ascuns din cauza negării limitelor corporale.
Adevărul este că prima percepție nu are nevoie de nicio dovadă filosofică, întrucât constituie primul concept oriunde te întorci. Este similar cu întrebarea unuia: „Cine a scris această carte minunată de înțelepciune?” Și el a răspuns că, de fapt, nu există un astfel de înțelept în lume, ci s-a întâmplat ca băiețelul său să verse cerneală pe acele pergamente, care apoi s-a răspândit sub formă de litere, creând aceste combinații în conexiuni de cuvinte minunate de înțelepciune.
Într-adevăr, toate ascunzișurile provin din călăuzirea Lui asupra creaturilor, iar negarea lor se numără și ea printre limitele corporale. Dar despre aceasta ei păstrează complet tăcerea, întrucât de fapt poate fi respectată doar pe calea Torei și a Mițvot (a poruncilor) și nu prin vreo altă examinare a lumii.
Ar trebui știut, de asemenea, că o confirmare a realității trebuie să se extindă din senzația Providenței. Aceasta se numește „conștientizare completă”, care aduce cu sine iubirea Lui și abundența Lui de plăcere. Nu este la fel cu ceea ce se extinde prin examinarea seacă, intelectuală; această cunoaștere nici nu adaugă, nici nu scade.
Acesta este sensul a ceea ce au spus înțelepții noștri, că există cel prezent și cel absent. Rezultă că toate sufletele lui Israel au fost prezente pe Muntele Sinai, deoarece din acel eveniment se extind toate sufletele lui Israel de-a lungul generațiilor. Așa cum am spus, se referă la sufletul trupesc, care este o ființă și deficiența sa există odată cu el. Extinderea vitalității sale depinde de determinarea deficienței, căci dacă vederea nu ar fi pozitivă, sufletul intelectual nu ar mai fi deficitar. Astfel, nu ar putea mânca până la săturare și, prin urmare, ar fi anulat cu totul.
Dar este de mirare că regula despre vedere este aceea că dorința o însoțește prompt, fără nicio forțare, și oferă prompt hrană pentru a stabili această dorință, așa cum este scris: „pentru ca zilele tale să se înmulțească”, ceea ce înseamnă respectarea Torei și a legilor ei. În acest fel, legea despre vedere este evidentă ca și cum ar fi primit-o astăzi de la Sinai, și fiecare zi este la fel de nouă pentru ei, căci de aceasta depinde legea privind vederea. Dar când încalcă vreo lege din Tora, rămân imediat în întuneric, ca niște orbi care nu au văzut niciodată lumina.
Esența Percepției Intelectuale
Se ştie deja că cei intelectuali, cu trupuri, nu sunt jefuiți de cunoașterea Emanatorului lor, la fel cum nu sunt jefuiți de cunoașterea prietenilor lor, care sunt ca ei. Este așa pentru că un prieten, ca un frate, nu își recunoaște doar spiritul și interioritatea, fără nicio îmbrăcăminte, deoarece mintea însăși este deja înfășurată în îmbrăcăminte, adică de puterea imaginației.
Și pentru că nimeni nu își poate imagina o formă spirituală, întregul fel este invizibil pentru el. Și totuși, privirea lui cade constant asupra exteriorității, adică asupra corpului aproapelui său și a mișcărilor sale fizice. Și prin insistență, vor recunoaște pe deplin toate gradele spirituale din ea, căci aceasta este tot ce vrea să știe, și cu siguranţă, nu propriul său trup.
Nu va simți nicio lipsă sau tristețe pentru că nu își cunoaște mintea și gradele în forma sa reală, spirituală, căci nu este obligat să-și cunoască aproapele mai mult decât se cunoaște pe sine. Și nici măcar propria sa interioritate nu o dobândeşte.
Din acest motiv, atunci când creatura este bine versată în toate legile naturii și rânduielile sale trupeşti și le respectă cu sârguință, se poate spune că îl cunoaște pe Creator față în față. Este așa cum vorbești cu aproapele tău, acolo unde fiecare dintre părțile sale este lipită de aproapele său în asemănare, adică o putere de imaginație a formelor și mișcărilor intelectuale.
Și când cercetăm esența minții cât mai bine putem, vom descoperi că aceasta rezultă prin adunarea ființelor spirituale și din acea colecție se extinde „conduita” sa. Adică, tot avantajul omului față de fiară constă în faptul că în om există un organ care poate aduna în el ființe spirituale.
În mod similar, avantajul unui individ față de altul constă în puterea extensiei menționate mai sus și în formele ființelor în sine, căci unul extinde ființe importante, iar altul ființe care nu sunt atât de importante.
Diferența dintre o ființă spirituală și guvernare este că o graniță a ființei este o imagine intelectuală care se extinde și este prezentă în mintea individului neschimbată, adică nu poate fi explicată prin evenimente care se întâmplă în timp.
Iar guvernarea cade sub influența timpului și a locului. Este la fel cum cineva care este zgârcit din fire poate face o donație mare o dată în viață, datorită locului sau momentului.
Extensii care se adună în mintea omului
Trebuie ştiut că preparatul menționat mai sus, numit „mintea omului”, este ca o picătură din extractul tuturor organelor și calităților corpului fizic. Se atașează de primele extensii care se adună și se extind până la mintea individului.
De pildă, încă din copilărie, individul urmărește conduita lumii și a Creatorului ei. Unele dintre ele se atașează de cunoaștere, altele de bogăție și altele de putere. Dacă alege calitatea cunoașterii, pentru că îi place, rezultă că a atras în sine o creație bună din care se vor extinde conduite bune. Dar dacă se agață de bogăție, se spune că a atras în mintea sa o ființă spirituală inferioară.
Mai târziu, când crește, vede mai multe măsuri. De pildă: unul își lasă toate bunurile corporale și se dedică învățării, în timp ce altul alege învățarea, dar se ocupă în continuare de treburi lumești. Dacă copilul hrănește meritul primului, atunci a extins o ființă bună în mintea sa. Dar dacă îl favorizează pe cel de-al doilea, atunci a atras în sine o ființă inferioară. După aceea vin tipurile de învățare – de la Creator sau de la ființele create – și după aceea el verifică dacă primește sau nu recompensă. Toate acele imagini sunt ființe create, iar din această colecție se formează o substanță, numită „minte”.
(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)