(Înapoi la pagina PRELEGERI: ORDINEA CREAŢIEI – click)
(Din Introducere la Prefață la Înțelepciunea Cabala, punctul 2)
În consecință, trebuie să ne întrebăm de ce El a creat lumile, restricționare după restricționare până la această lume opacă și a îmbrăcat sufletele în trupurile opace ale acestei lumi.
Adică, dacă Creatorul a creat Lumea Infinitului, atunci aici există o ființă creată umplută cu Lumină. Nu simțim această stare, dar ea există. O vom simți însă uneori.
De ce o urmărim în această ordine? Adică, din această stare de completitudine, din înălțimile sale, ea începe să coboare prin lumi până ajunge în această lume, cea mai rea, cea inferioară, și suntem aici, fără a avea nici măcar un moment în care să ne simțim fericiți și împliniţi. Nu simțim eternitatea sau completitudinea, şi întreaga noastră viață ne conduce doar către un anume loc, de unde nu vrem să ne imaginăm ce ar putea fi și așa mai departe.
De ce coboară ea dintr-o stare atât de înaltă într-o stare atât de rea? Aceasta este întrebarea. Adică, este oare necesar? Și dacă da, atunci se pun și alte întrebări. De ce a făcut-o Creatorul? Cum se poate ca El să fie perfect și să fi făcut un lucru atât de rău? Cum este posibil să suferim atât și, pe de altă parte, să spunem că El vrea să ne facă bine? Există o mulțime de întrebări. Între timp, problema este: De ce, dacă El a creat inițial ceva bun numit „Lumea Infinitului” și ființa creată din această lume, acea emanaţie a coborât după aceea în lumea noastră, plină de rău?
Iar răspunsul se găseşte în „Pomul Vieții”, adică pentru a aduce în Lumină completitudinea acțiunilor Sale.
Altfel spus, ce este evoluția de sus în jos, de la Lumea Infinitului până la această lume?… „pentru a aduce în Lumină completitudinea acțiunilor Sale”.
Înseamnă că, dacă am fi fost în starea din Infinitate plini de toată abundenţă, nu am fi simțit completitudinea acțiunilor Creatorului. Cum este posibil?
Dimpotrivă, aici este unde nu se dezvăluie completitudinea, ci mai degrabă o coborâre din întreg și etern, până jos, în lumea noastră. Dimpotrivă, ceea ce este se dezvăluie aici este sfârşitul Providenței și ruperea relației Creatorului cu ființa creată.
Deci nu este chiar aşa. De ce? Baal HaSulam ne va explica această problemă mai târziu. Problema este că ființa creată pe care Creatorul a creat-o inițial, complet umplută, nu a simțit nicio lipsă și, prin urmare, nu a putut simți nici umplerea.
Regula plăcerii este că vasul precede Lumina. Trebuie să tânjesc după plăcere, iar atunci când primesc plăcerea mă pot bucura cu adevărat, în măsura foamei și poftei mele, în măsura dorinței pe care o aveam înainte de împlinire. Ori, în această stare (în Lumea Infinitului), nu am avut încă nici o lipsă, nici un dor.
Astfel, se pune aici o altă întrebare: trebuie acum să cobor din starea de infinitate, care este bună și plină, într-o stare de minus infinit? Trebuie să trec prin tot felul de necazuri, chinuri și gol interior, să simt foamea și dorul, să explodez din cauza senzaţiei de gol? Și numai dacă mă simt ca fiind opus, doar atunci pot ajunge mai târziu la bine? Chiar trebuie să funcționeze așa acest proces?
Baal HaSulam ne va explica acest lucru mai târziu și anume faptul că de aceea ne-a fost dată Înțelepciunea Cabala, astfel încât să putem dezvolta o poftă, un vas, fără a fi nevoie să ajungem la el prin suferințe de la minus Infinit la plus Infinit.
Adevărul este că nu-i important cât de mult înțelegi. M-ai auzit deja vorbind despre asta. Nu contează, dau doar ceea ce este necesar și mai târziu va crește treptat acolo și o vei simți din interior. Nu prin intermediul intelectului ajungem în Lumile Superioare. Senzația și deschiderea sunt dobândite prin munca interioară. Atunci începe să funcționeze ceea ce am aruncat acolo.
Și răspunsul este …
(Deoarece tot ceea ce a creat Creatorul) … este pentru a aduce în Lumină completitudinea acțiunilor Sale. Și este într-adevăr necesar să înțelegem cum este posibil ca, din întreg (care este divinul), să emane acțiuni care nu sunt întregi, până la gradul în care acestea trebuie să fie îndeplinite prin acțiuni și fapte în această lume.
Cum se poate ca noi, mizerabile, mici și josnice creaturi din această lume, să putem adăuga ceva la spiritualitate atunci când întregul nostru univers este cât o mică particulă în comparație cu cea mai mică lume spirituală?
Cum este posibil să putem activa cu adevărat întregul sistem spiritual de aici?
Nu înțelegem, nu simțim. Puteți spune chiar că noi nici măcar nu îi aparținem.
De ce am face-o, de la nivelul la care ne aflăm aici? Dacă există vreo legătură, de unde am căpăta creierul și abilitatea? Nici măcar nu putem să ne îngrijim de noi înşine în mod corespunzător.
Dar cu siguranță, odată ce înțelegem întregul sistem, când cea mai gravă lipsă de putere și înțelegere este dezvăluită în om în totalitate, vedem că este în mod anume din lumea cea mai de jos, din cel mai rău loc, dintr-o astfel de starea, omul începe brusc să reveleze în el însuşi mijloacele, vasele, cu care să dăruiască prin toate lumile părţii celei mai înalte, însuși Creatorului.
Asta însemnând că este un aspect de mare importanță pentru coborârea noastră aici în această lume, în această situație mizerabilă în care ne aflăm, iar problema este doar că nu înțelegem cum să facem ceva bun din asta.
Iar problema este aceea că este necesar să discernem în suflete aspectul Luminii și aspectul vasului, întrucât esența sufletelor care au fost create este vasul care se află în ele (dorința de a primi, de a se bucura). Iar toată abundenţa pe care Creatorul a gândit să le-o dăruiască, este Lumina care se află în ele. (Adică, în general, avem Lumină și vas – o dorință de a primi și o umplere. Ceea ce a creat Creatorul, care nu este în El, este doar dorința de a primi). Iar acesta este considerat vasul sufletului. (Așa se numește – un vas). Iar aspectul plăcerii și al abundenţei este considerat a fi Lumina sufletului care este extrasă din esența Lui: existență din absență.
Adică trebuie să distingem între dorința de a ne încânta, care se numește „Creatorul”, și un suflet, care include un vas, o dorință de a ne încânta; și abundenţa care vine la el – Lumina. Un vas vine, existență din absență, iar Lumina vine din Esența Lui, de la Însuși Creatorul.
Adică, ce este Lumina în sine? Lumina vine de la Creator. Însuși Creatorul locuiește în interiorul vasului și senzația Creatorului în vas se numește „Lumină”.
Astfel, nu trebuie să crezi că există trei lucruri; sunt doar două în total. Există un Creator și există o ființă creată. Iar senzația Creatorului din interiorul ființei create se numește Lumină. Mă bucur de El; asta e tot.
Inițial, El m-a creat astfel încât să poată intra în mine și să îmi ofere plăcere, astfel încât să-L simt. Mai târziu, așa cum ai auzit deja, există o restricționare în care nu vreau să-l simt pe Creator, ci doresc doar să-l simt în măsura în care îi ofer plăcere, așa cum vrea El să-mi facă plăcere.
Și în cele din urmă se dovedește că Creatorul este în mine, oferindu-mi plăcere în acest sens și sunt dispus să-L simt pentru a-I oferi plăcerea în schimb. Această stare se numește „alipire”. Aceasta este starea la care trebuie să ajungem, întrucât ne egalăm unul cu altul; dobândescting nivelul Creatorului, eternitatea, completitudinea și acesta este de fapt scopul creației.
Întrebare: Dacă Creatorul nu are vase de primire, ce înseamnă „a-I dărui”?
Dacă Creatorul este o dorință de a dărui, atunci El vrea să dea. Cum este posibil ca El să vrea să primească de la mine atâta timp cât El nu are nicio dorință de a primi? Ascultă ceea ce spui: „El are dorința de a da și ce se întâmplă dacă eu nu primesc? Atunci El nu poate da? Atunci El suferă, nu?” Da. Deci El are o dorință.
Pot să mă joc cu El? De ce râzi? Ai copii? Vezi cum se joacă copiii mici cu părinții lor. Deci, ce avem aici? Dorința este deja o deficienţă, numai că dorința de a dărui, ai putea spune, nu este o asemenea deficienţă. Este, însă, o dependență, cu siguranță o dependență faţă de cel de care depinde dorința. Asta este.
Iar, prin faptul că Creatorul creează ființa creată cu dorința de a primi, El devine cu siguranță atașat, dependent, de ființa creată. Asta este.
Întrebare: Dacă copilul nu mănâncă, mama suferă …
Da. Dacă copilul nu mănâncă, mama suferă. Exact. Este adevărat. Astfel, dacă vrem să înțelegem bine această regulă și să-L simțim ca pe cel care dă; problema noastră este că nu simțim. Până în momentul în care ajungi să simţi, există o problemă. În momentul în care începi să simți Forţa Superioară, totul va fi clar – cum să te joci cu El; cum să configurezi întreaga relație într-un mod corect.
Întrebare: Deci, ce se schimbă în relație? Ce e nou?
Singurul lucru nou este dorința de a primi, a ființei create. Dorința de a dărui Creatorului nu este considerată a fi o inovație ca și plăcerea care vine de la El. A da ființei create nu este, de asemenea, o inovație. Inovația este ceea ce nu a existat în Creator. Și se poate numi Briya (creație). Briya este considerată ca fiind Bar (separat) de un anumit nivel. Este considerate a fi exterioară la un anumit nivel, ceva care nu exista înainte și vine din absență. Deci, înainte, nu a existat nicio dorință de a se încânta, de a primi. S-a format din dorința Creatorului de a dărui și a devenit mai grosieră.
Aici, pentru prima dată putem vorbi despre cauză și efect. Cauza – dorința de a dărui Creatorului. Efectul – dorința de a primi, dorința de a încânta de El. Asta este. Și asta se numește „existență din absență”. Este ceva care nu exista anterior, iar acum există. Aceasta se numește inovație. Nu este nimic nou în afară de asta. Doar dorința de a primi, care a fost creată, a ieșit din nimic, din dorința de a dărui.
Și această acțiune nu este realmente înțeleasă de noi, întrucât tot ceea ce vedem a venit din ceva care a precedat-o, care a pregătit-o.
Și aici, din dorința de a dărui, vine dorința de a primi. De aceea se numește „absență din absență”. Această acțiune nu este înțeleasă de noi. Se numește „actul creației”.
Pe lângă aceasta, totul, tot ceea ce există, există și evoluează, acționează după reguli absolute și clare. Numai că există o problemă cu aceasta; pe care noi nu o putem înțelege.
Începem să înțelegem din nou acest lucru pe măsură ce ne ridicăm din această lume înapoi la infinit și dobândim cu adevărat aceeași rădăcină. Apoi începem să înțelegem și cum s-a întâmplat ca existența să iasă din absență. De unde am venit? De unde a ieșit brusc această dorință de a primi, în creație?
Asta nu este realmente pentru noi acum; nu o putem înțelege și nu o putem simți.
Deci, ceea ce spune el este:
Întrucât, de vreme ce D-zeu, Binecuvântat fie El, a gândit să le dăruiască, rezultă că El le-a făcut în mod necesar din esența dorinței de a primi plăcerea Lui. Întrucât, conform mărimii dorinței de a primi abundenţa, crește și plăcerea și bucuria.
Și ar trebui să știi că această dorință de a primi este întreaga esență a sufletului, întrucât este creată „existență din absență” și este considerată a fi vasul sufletului, iar bucuria și abundenţa sunt deslușite ca Lumina sufletului care este extras „existență din existență” din Esența Lui.
Adică, avem dorința de a primi și avem Lumina în interiorul ei. Dorința de a primi este numită ființă creată; Lumina din ea este de fapt Creatorul, simțit în acest fel în ființa creată. Nu există nimic altceva în afară de aceste două lucruri. Aceasta este întreaga creație. Nu există altceva. Toate celelalte pe care ni le imaginăm pentru noi înșine – îngeri și fantome, oameni vaci, vegetație, indiferent c ear fi – toate aceste entităţi pot fi atribuite împreună cu ceea ce le umple. Viața lor sau lipsa de viață, nu contează, orice putem denumi, poate fi atribuit fie Creatorului, fie ființei create, Luminii sau vasului. Nu există nimic în afară de acestea.
Punctul 4, Clarificări.
Întrucât creația înseamnă o reînnoire a ceva ce nu exista anterior, care este considerat „existență din absență.” Într-adevăr, cum ne putem imagina ceva ce nu este inclus în El, Binecuvântat fie El.
Adică, dacă Creatorul este întreg, cum poate fi ceva ce nu este în El? Însemnând că acest numai acest lucru, care într-adevăr a fost reînnoit, acum existență din absență, dorința de a primi, nu exista înainte. Este într-adevăr existență din absență, întrucât deficienţa nu aparține Creatorului. Iar dacă vorbim despre dorința de a dărui, dorința de a dărui nu este o deficienţă – este natura celui bun de a dărui. Când în sfârșit îl dobândim pe Creator, îl înțelegem ca fiind benevolent.
Nu avem nicio idee despre ce este bine, pentru că în noi vine sub forma a „ceva care simte” și „ceva care este simţit.” Există un subiect; există un perceptor și ceea ce este perceput. Deci, nu știm ce înseamnă bine. Simțim binele doar în deficienţa noastră.
Așa că vom ajunge și noi acolo; o vom simți. Și odată ce simțim ce înseamnă această categorie, filosofic poate – nu știu cum să exprim conceptul de „bine” – natura, în sine, este o acțiune care este bună. Se numește „a dărui”. Uneori o simțim, știi, mă simt bine, vreau să împărtășesc asta şi cu alții.
Iese doar din noi sub forma unei dorințe de a primi, întrucât prin acea dăruire mă bucur și mai mult, prin faptul că alții se bucură. Le aduc vasele mai aproape de mine și devin inclus în ele. Asta e tot ce avem. Dorința sa de a dărui nu vine dintr-o lipsă, ci din natura binelui.
Natura binelui înseamnă ceea ce face. Nu este posibil să existe vreo lipsă sau vreun rău cauzate de acțiunea sa ființelor create. Și ceea ce simțim – permanent avem a ne plânge – dacă în afară de noi există doar Creatorul, atunci de unde provin toate lucrurile rele pe care le trăim noi, dacă nu de la El?
Deci ne vine să întrebăm „de ce merităm oare asta din partea Lui?”, din partea celui ce se presupune a fi bun. De ce binele și dăruirea se transformă în opusul lor când ajunge la noi?
Astfel încât trebuie să ne echipăm cu adevărat cu o mare înțelepciune numită Înțelepciunea Cabala. Este înțelepciunea care be învaţă cum să primim corect ceea ce emană de la El, astfel încât să nu ajungă la noi în forma sa opusă.
5) Și este necesar să știm că conexiunea și deconectarea în spiritualitate sunt derivate numai din echivalenţa şi disparitatea de formă.
Înţelegând prin asta că suntem doar eu și Creatorul și nimic altceva. Și există între noi fie conexiune, fie suntem îndepărtați într-o oarecare măsură sau suntem complet separați – mai mult sau mai puțin apropiați? Ar putea exista tot felul de relații între stările noastre. Deci, spune el, ar putea exista conexiune sau ar putea exista detașare, dar în spiritualitate, totul depinde de măsura echivalenţei de formă, a calităților, dintre entitățile spirituale.
Adică, în măsura în care sunt egal sau asemănător cu cineva în privinţa calităților, suntem mai mult sau mai puţin apropiați. Cu cât suntem mai diferiți, cu atât suntem mai îndepărtați.
Dacă vorbim despre spiritualitate, atunci în spiritualitate avem o regulă simplă. Spiritualitatea înseamnă forțe. Nu materie, ci numai forțe.
Materia – ceea ce simțim în această lume – este doar o iluzie. Deci există o forță și o altă forță și o oarecare distanţă între ele. Care este distanţa dintre ele? Este măsura în care una este diferită de cealaltă. Dacă nu sunt diferite, atunci sunt unul şi același lucru.
Dacă sunt complet diferite unele de altele, atunci distanța dintre aici este infinită. Aici distanța este zero. Iar distanța dintre ele ar putea fi mai mare sau mai mică, în măsura în care se egalizează. În consecință, s-ar putea ca una și cealaltă să fie situate într-o zonă comună.
S-ar putea să am câteva atribute comune cu un alt suflet și atunci suntem într-o zonă la un anumit nivel între noi. S-ar putea să fim atât de asemănători unii cu alții, încât unul să fie în interiorul celuilalt și să nu existe nimic care să ne separe. Atunci suntem ca unul. Ar putea exista şi detașare. Adică, dacă ignorăm timpul, spațiul, distanța, adică toate lucrurile care aparțin lumii noastre și dacă începem să vorbim despre concepte spirituale, doar despre forțe, cum ar fi câmpurile, câmpurile magnetice, orice fel de câmpuri sau forțe, atunci va trebui pur și simplu să recunoaștem echivalenţa de formă și disparitatea de formă.
La fel este și cu noi. Aș putea trăi în aceeași cameră cu cineva întreaga mea viață, dar aș putea fi foarte îndepărtat de acea persoană în opiniile și în caracterul meu, iar distanța în corporalitate este complet irelevantă atunci când vine vorba despre diferenţa dintre noi.
Iar ca opus: oamenii ar putea fi foarte departe unul de celălalt, ar putea fi la distanță de două continente și ar putea fi la fel de uniți ca și cum ar fi împreună. Totul depinde de ceea ce au în comun.
Este același lucru și în spiritualitate. Numai că, în spiritualitate, este atât de important și de remarcabil încât trupurile în sine nu contează, ci doar partea interioară, ceea ce este în interiorul omului. De aceea, Baal HaSulam spune că diferența dintre distanță sau apropiere între două entități spirituale este numai în funcție de similaritatea sau disparitatea de formă dintre ele.
(Înapoi la pagina PRELEGERI: ORDINEA CREAŢIEI – click)