(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
Totuși, chiar și după ciclul primului an, sufletul păstrează un anumit grad de conștienţă și este foarte conectat cu oamenii pe care i-a iubit și de care i-a îngrijit. În timp ce sufletul își eliberează din ce în ce mai mult legătura cu calitățile nesubstanțiale ale acestui univers, cum ar fi mașina pe care a condus-o sau slujba pe care o avea, și nu mai ratează „lucruri”, sufletul nu își pierde niciodată legătura cu cei dragi.
Înțelepții explică faptul că acest tip de conștienţă a întâmplărilor din domeniul fizic este reținut prin Nefeş care rămâne cu trupul (Zohar 1, p. 81a). După cum am explicat anterior, o mică parte a sufletului rămâne de fapt conectată cu mormântul prin osul Luz. Prin acest os Luz, sufletele din tărâmurile superioare ale existenței sunt capabile să observe și să fie conștiente de ceea ce se întâmplă în tărâmurile inferioare.
În general, după ce o persoană trece mai departe și renunță la forma fizică, sufletul continuă să fie destul de conștient de oameni și de universul pe care l-a lăsat în urmă. Însă, pe măsură ce timpul trece – urmând ciclurile de trei zile, șapte zile, treizeci de zile, un an și apoi încă mai departe – încetul cu încetul sufletul încetează să „atârne” de această dimensiune. Cu timpul, pe măsură ce oamenii pe care sufletul i-a cunoscut și iubit încep să treacă din această lume și lumea continuă să se schimbe, așa cum se întâmplă întotdeauna, sufletul plecat devine din ce în ce mai puțin concentrat sau preocupat de această lume. Odată ce sufletele sunt reunite cu cei dragi, chiar și calitățile pozitive ale acestui univers captează mai puțin din atenția lor. Pe măsură ce conștiința abandonează progresiv modul de a înțelege experiențele caracteristice acestei lumi fenomenale și este pe deplin ajustată într-o realitate non-dimensională, își pierde interesul pentru fizic.
Destul de interesant, deși nu este opinia predominantă, există surse tradiționale care sugerează că un Yarţeit / memorial pentru trecerea unei persoane (respectat prin recitarea Kaddiş-ului, studierea Torei sau aprinderea lumânărilor) nu mai trebuie să fie respectat de rudele în viață. după o perioadă de cincizeci de ani. Explicația este aceea că până în acel moment sufletul a atins un loc sigur și nu mai are nevoie de asistență din partea sufletelor înrudite de jos. În cele din urmă, toată lumea este de acord că, după perioade de timp excepțional de lungi, nu este necesar ca cineva să respecte Yarţiet-ul stră-străbunicii sale, de exemplu. Argumentul în acest caz este doar despre cât timp după moartea unui membru al familiei trebuie să fie respectat în continuare un Yarţiet.
La vremea potrivită, sufletele care au fost odată întrupate se obișnuiesc pe deplin cu nivelurile pur spirituale ale existenței. Deși nu vor renunța niciodată la „individualitatea” lor, ele vor deveni dezinteresate de o lume și de un popor care le este necunoscut. Chiar și așa, ele vor avea pentru totdeauna potențialul de a se reconecta din nou la această lume prin Nefeş-ul lor – mica măsură de suflet care continuă să locuiască la locul înmormântării lor. Din acest motiv, oamenii continuă să se roage la mormântul rudelor, mai ales dacă defunctul a fost un Ţadik, mulți ani după trecerea lor.
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)