(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
Recunoscând conflictul existențial aparent și dualitatea care există în inima umană, înțelepții talmudului au numit ceea ce ei vedeau drept cele două forțe interne concurente: Yeţer Tov / înclinația bună și Yeţer Ha’ra / înclinația rea (Brachot, 61a).
După modelul înțelepților noștri, psihicul uman are o înclinație nobilă și bună, cu o tendință spre realizarea acțiunilor pozitive și de afirmare a vieții; această înclinaţie este direcţionată către transcendenţă. În același timp, omul are și o înclinație direcţionată de ego, o forță care dorește și tânjește după supraviețuirea la nivelul corporalului. Această înclinație este fixată pe păstrarea și protecția ego-ului, a simțului sinelui individual sau a “eu”-lui personal.
Pentru a simplifica, putem spune că prima înclinație este sinele transcendent „orientat către interior”, în timp ce cea din urmă este percepția egotică „orientată către exterior” a sinelui; prima este lipsită de egoism, altruistă și orientată către ceilalți, în timp ce cea de-a doua este centrată pe sine, întrucâr încearcă să-și satisfacă propriul apetit și propria mărire.
Yeţer provine din rădăcina cuvântului ebraic Yaţar, care înseamnă a forma sau a construi. Suntem o ființă care se află într-o stare constantă de devenire, în mod constant modelată și influențată de alegerile pe care le facem – din punct de vedere intelectual, emoțional și activ. Alegerea dacă abordăm viața dintr-un Gestalt transcendent sau egocentric este în întregime în propriile noastre mâini; ca atare, a noastră Yeţer este propria noastră Yaţar. Înseamnă că suntem în mare măsură responsabili pentru ființa care am devenit. Suntem co-creatori, în parteneriat cu Creatorul suprem, al formei și funcției vieții noastre.
La începutul Genezei, pe măsură ce Creatorul creează universul, se spune: „D-zeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune”.(Geneza 1:31) Potrivit vechilor înţelepţi ai Midraş-ului, cuvintele „foarte bune” se referă la „înclinația rea”. „Căci dacă n-ar fi fost a noastră Yeţer, nimic nu ne-ar fi obligat să construim o casă, să intrăm într-o relație, să avem copii sau să facem afaceri” (Midraş Rabba Bereişit 9:7). Ego-ul oferă ființei umane anumite puteri și impulsuri esențiale necesare pentru supraviețuire și autoconservare. În acest context putem observa că înclinația bazată pe ego nu este pur negativă, de fapt, ci este destul de importantă și valoroasă întrucât garantează securitatea fizică și supraviețuirea.
De fapt, este destul de normal și adaptabil să fii centrat pe propriul sine până la un anumit punct. Conform comentariului rabinului cu privire la necesitatea acestei Yeţer Ha’ra, egocentrismul în sine poate fi stimulentul inițial pentru fi parte și a lua parte la orice număr de activități fizice, chiar și cele care au repercusiuni pozitive dincolo de satisfacția lor inițială, precum creşterea copiilor.
Creativitatea este un bun exemplu de implicare a ego-ului în etapele inițiale ale procesului și, totuși, acest tip de impuls al ego-ului poate duce persoana doar la planșa de desen, dar nu şi mai departe. Un artist și-a împărtășit odată metoda personală de a picta. „Ceea ce mă trezește mai întâi dimineața și mă duce în atelier”, scrie el, „este ego-ul meu”. Ego-ul îi spune: „Astăzi vei face un tablou minunat”. Dar, încetul cu încetul, în timp ce stă în fața pânzei sale, își dă seama că egoul însuși este incapabil să picteze. Îl poate duce la atelier și chiar îi poate pune pensula în mână, însă nu poate crea de fapt o operă de artă. În timp ce ego-ul său încearcă să picteze, criticul din interior continuă să-i spună eu-lui său că pictura nu merge nicăieri. În cele din urmă, când ego-ul său este complet smerit şi supus, prăbuşindu-se, vocea nemișcată din el iese la suprafață și îl inspiră să picteze.
Obiectivul final nu este acela de a renunța complet sau de a abandona propriul ego, ci mai degrabă de a-l include și de a-l îmbrățișa într-un context mai transcendent și mai nobil; de fapt, pentru a-l face mai puțin opac și a-l face mai transparent pentru lumina sufletului. Prin acest proces, cineva încearcă să integreze armonios sinele de suprafață cu Sinele mai profund, astfel încât starea exterioară să exprime realitatea interioară. Într-adevăr, Ra (negativitatea) înclinației – Yeţer – trebuie curățată și dezrădăcinată, dar impulsul și vitalitatea în sine ar trebui valorificate și utilizate pentru un scop pozitiv și constructiv. Fără Yeţer, eu-l sinelui (inclusiv ambiția pozitivă, pasiunea și impulsul general al vieții) s-ar opri. Această Yeţer / înclinaţie, împuls, este „drojdia din aluat”, care ne ridică dincolo de starea noastră actuală, asigurându-ne că ne străduim să atingem sau chiar să depășim potențialul nostru adormit (Brachot, 17a).
O poveste talmudică iluminatoare ilustrează în mod specific acest punct. Cândva, un grup de înțelepți s-au întâlnit și au decis că este timpul să îndepărteze definitiv Yeţer / Eros din lume. Mișcând cerul și pământul, cererea lor a fost îndeplinită. În cele din urmă, au avut la îndemână cea mai evazivă, mai puternică și mai desfrânată dintre toate dorințele și energiile animalice, libidoul. După trei zile viața părea mai liniștită și totuși lipsea pofta și vitalitatea vieții, atât de mult încât nici nu au reușit să găsească un ou proaspăt depus. Mai simplu spus, viața lor era acum lipsită de pasiune și, prin urmare, statică, plată și îngrozitor de fadă. Contemplând situația lor, nu au avut altă opțiune decât să-i permită înclinaţiei – Yeţer – să se plimbe din nou liberă (Yumah, 69b). Mesajul pe care dorește să-l transmită această poveste este destul de clar: aceste așa-zise pasiuni, dorințe și impulsuri animalice nu sunt negative în sine. Doar atunci când energia lor este concentrată în direcția greșită, devin dăunătoare și păguboase spiritual şi moral.
Un nume folosit adesea pentru acest nivel al ființei este „sufletul animal”. Animal prin aceea că acționează, sau mai bine zis reacționează, instinctiv și reflexiv, similar cu restul regnului animal. Ceea ce caută acest suflet este supraviețuirea, perpetuarea și creşterea lui însuși. Este impulsul înnăscut pentru orientarea către sine care asigură în cele din urmă supraviețuirea speciei, ca să spunem așa. Acest impuls este similar cu ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de eu identitar, un instinct egoist, amoral și imparțial din punct de vedere etic.
Aici se află provocarea internă supremă: valorificarea și pilotarea acestei înclinații neutre în direcția corectă, asigurându-te că ego-ul este pe drumul către o conștientizare și activitate spirituală crescândă și nu invers. Când acest lucru nu se întâmplă și cineva capitulează timid în fața ego-ului, legile inerției dictează că egoismul necontrolat duce inevitabil la viciu inofensiv și poate chiar la răul însuși. Eu-l și oricine altcineva din vecinătatea sa imediată pot supraviețui simultan, dar în momentul în care ego-ul se simte amenințat, fie real sau imaginar, el va ataca.
Dorința de a te căsători sau de a ieși și de a-ţi câștiga existența este pozitivă în sine. Problema apare atunci când aceste impulsuri nu sunt echilibrate corespunzător cu o Yeţer transcendentă. Când oamenii sunt unidimensional centrați pe sine, relațiile lor cu ceilalți devin vampirice și abuzive, iar relațiile lor de afaceri devin exploatatoare. Deci ceea ce începe ca un impuls neutru poate ajunge ca o sursă de comportament negativ și distructiv. Ca atare, omul este cel care exagerează aceste înclinații amorale, pasiuni și necesități pentru supraviețuire în sensul „rău”. În acest cadru, termenul de Yeţer Ha’ra nu implică o înclinație „diabolică”, pentru că nu este intrinsec naturii sale să graviteze înspre negativitate. Mai degrabă, este o înclinație care se poate transforma cu ușurință, atunci când este lăsată necontrolată, într-o forță diabolică și dezumanizantă (Tanchumah, Bereişit, cap. 7).
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)