EGO-UL NECONTROLAT

(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)

Mulți psihiatri și criminalişti care studiază unele dintre personajele mai sumbre ale societății concluzionează că există o dispoziție comună întâlnită la mulți oameni și anume aceea că le lipseşte capacitatea de a fi empatici. Ei sunt incapabili să înțeleagă în mintea lor sau să simtă în inima lor suferinţa unei alte ființe umane. Asta înseamnă că acest gen de oameni nu se pot vedea în altul. Și apoi sunt acei criminali care sunt în mod firesc destul de empatici, pentru că cunosc foarte bine durerea pe care o provoacă. În acest caz, lucrul îngrijorător este că ei se bucură să provoace suferinţă altora. Ceea ce le lipsește este compasiunea, dorința de a nu face ca o altă persoană să sufere.

Cel mai grăitor adevăr al acestei ipoteze este că toate aceste stări emoționale, deficiența de empatie sau de compasiune, provin dintr-o doză excesivă de egocentrism, care se numește pe bună dreptate narcisism. Indivizii care îşi revarsă furia și ura se simt ca nişte dumnezei și cred cu adevărat că au puterea și dreptul de a decide a cui viață este dispensabilă și poate fi consumată și a cui nu este; a cui viață merită salvată, a cui viață este nesemnificativă și în schema mai mare a lucrurilor, este pur și simplu colaterală. Acești oameni inumani sunt atât de încurcați și îmbătați cu ei înșiși, încât nu pot vedea dincolo de propriii lor „patru coți”, ca să spunem așa. Nu există un „altul” valid și fiecare relație este a unui “Eu” legat de un “ceva”, un obiect ce poate fi folosit și chiar abuzat.

În timp ce preocuparea față de sentimentul de sine se manifestă în general ca narcisism sau orgoliu, ea se poate manifesta și ca o lipsă totală a stimei de sine și a valorii de sine. În plus, se poate argumenta că narcisismul este de fapt un semn al unei persoane care se disprețuiește pe sine și se gândește puțin la sine; cererile sale de a fi remarcat nu sunt altceva decât apărarea psihologică a unei lipse existențiale mai profunde. În orice caz, fie că această egocentrizare se exprimă într-o stimă de sine exagerată sau o lipsă completă a acesteia, fie că narcisismul are rădăcini în iubirea de sine sau dezgustul de sine, în esență toate aceste expresii sunt expuneri ale unei persoane care este total preocupată de sentimentul său de sine și de propriul ego.

În mod clar, edificarea narcisismului menționat mai sus este un exemplu extrem de egocentrism. Și totuși, rădăcina acestui comportament nu este pur negativă ci, așa cum am menționat mai devreme, este ego-ul, care este adaptativ biologic și benefic din punct de vedere fizic. O formă minoră de narcisism este ceva în care se nasc toate ființele umane.

(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)

error: Content is protected !!