(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
În mod inevitabil, asta deschide ușa pentru o discuţie despre ideea generală de fantome, spirite, apariții, stafii și toate entitățile sau energiile invizibile pe care mulți le simt că pătrund în propria noastră atmosferă. Cei care mărturisesc o credință în cele menționate mai sus vorbesc despre un al șaselea simț care rezonează și preia vibrațiile sau urmele acestor forțe. Modul în care aceste „entități” sau energii sunt experimentate normativ este prin simțirea că ceva este acolo, un senzaţie exterioară sau cvasi-obiectivă sau o prezență de genul acesta. Spiritele sunt privite ca o rezonanță reziduală a trecutului care se exprimă în prezent. În mod clar, aceste energii „externe” nu pot fi percepute vizual sau empiric, cel puțin în modul tradițional de a vedea lucrurile, totuși pentru cei care pretind că simt aceste realități sunt la fel de reale ca orice altceva. În timp ce ochiul fizic nu vede spiritul, „al treilea ochi” îl vede.
Cu ani în urmă, înainte de revoluția modernă a științei, orice forță care nu putea fi distinsă cuantificabil, dar era încă simțită cumva, era atribuită lumii spiritelor. Acesta este un mod în care omul modern încearcă să explice ideea de spirite, surghiunindu-le într-o lume a iluziei sau a fanteziei – conceptul că ceva este o născocire a imaginației cuiva este o altă metodă colocvială de a ignora aceste fenomene sau apariții. În consecință, un număr destul de mare de indivizi orientați științific vorbesc despre apariții ca despre un tip de iluzie, o imagine mentală care își are originea în minte și care este proiectată ca o entitate exterioară.
Percepția iluzorie este într-adevăr modul în care unii interpreți autentici tratează povestea biblică clasică despre necromanție. Cartea lui Şmuel / Samuel spune povestea primului rege al lui Israel, Saul, și a vrăjitoarei. În vremurile biblice, înainte ca un conducător să se angajeze în luptă, mai întâi îl întreba pe profet dacă credea că este o idee bună, iar profetul, la rândul său, intra într-o stare profetică și căuta îndrumarea divină. Când, după moartea profetului Şmuel, războiul cu filistenii părea să se pregătească, Saul / Şaul, a uzat de toate metodele posibile pentru a obține un sfat divin, dar fără rezultat. Când toate celelalte au eșuat, a simțit că nu mai avea altă opțiune decât să cheme sufletul profetului prin vrăjitorie – chiar dacă asta este împotriva legii Torei. Și exact asta a făcut. Deghându-se într-un simplu călător, și-a părăsit palatul și a mers să viziteze o vrăjitoare.
În timpul întâlnirii lor, vrăjitoarea se pare că a reușit în sarcina ei și Şaul a putut comunica cu stăpânul său plecat. În timp ce majoritatea comentariilor tradiționale văd acest episod ca pe un schimb autentic între un suflet decedat și unul viu, există unii care interpretează acest incident ca pe un caz de imaginație elaborată și un mod de a te chinui fără vreun miez sau urmă de veridicitate (Şmuel 1, 28:14, Radak, Raşi și Ralbag, ad loc). Potrivit acestor critici, Şaul a trăir experienţa unei conversații iluzorii și a perceput-o ca fiind autentică, însă pur și simplu a fost păcălit.
Pe lângă funcționarea imaginației care poate intra în joc, există și o explicație rațională pentru observarea spiritelor, una care nu are legătură cu supranaturalul sau paranormalul. Orice tip de înregistrare care se realizează este obţinută prin imprimarea unei imagini sau a unui sunet pe un anumit tip de suport care este receptiv. De pildă, o fotografie este realizată atunci când lumina activează anumite substanțe chimice pentru a produce reacții fotochimice. Scena din imagine este transferată pe suport și ulterior este reprodusă pe o coală de hârtie. Poate, așa cum sugerează unii oameni de știință, vederea unor „fantome” este doar o reproducere a unei imagini care a fost cu mult timp în urmă imprimată și înregistrată în țesătura unei suprafețe, la fel ca un film, și atunci când lumina strălucește într-un anumit mod pe acea suprafață. imaginea reapare. Prin urmare, obiectul pare să existe, când de fapt tot ceea ce este acolo nu este decât o „imagine”.
Într-un caz în care o imagine fotografică nu este fezabilă, cei cu minte științifică recurg la ideea percepției iluzorii ca o explicație validă. Dintr-o perspectivă spirituală, acestea două, imaginația și realitatea, nu se exclud reciproc neapărat. Iluzoriul nu înseamnă automat că lucrul pe care îl halucinăm nu are nicio proprietate exterioară. O iluzie poate fi o viziune neclară sau chiar lucidă a ceva care de fapt există. Unele iluzii sunt bazate în interior și sunt pur şi simplu o creaţîe a imaginației. Există, însă, unele „lucruri” care pot avea o realitate exterioară și, totuși, singurul mod în care pot fi percepute nu este prin intermediul modurilor normative sau raționale de percepere (adică modul în care mintea procesează în mod normal realitățile tridimensionale), ci mai degrabă. prin facultăţile mai imaginative ale conştiinţei umane.
Sufletele, fie că sunt sau nu îmbrăcate într-un corp, tind să simtă prezența celuilalt. Modul în care conștiința simte această atracție este prin simțirea unei „prezențe”, ceva care îi trage sau îi îndeamnă către o anumită direcție, concentrându-și astfel atenția asupra unui fenomen specific din împrejurimile sale imediate. Motivul pentru care unii oameni vorbesc despre simțirea unui suflet neînsuflețit în proprietățile fizice este acela că sufletul, chiar și atunci când părăsește starea de corporalitate, este încă conectat și îmbrăcat într-un tip de masă, un „corp” translucid fără greutate și este acest „corp” pe care îl percep cei vii.
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)