EVOLUŢIA SUFLETELOR

(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)

Dezvoltarea omenirii de-a lungul a mii de ani este o împlinire a diferitelor niveluri de dorință. Căutarea unor modalități de împlinire a acestor dorințe emergente determină un anume nivel sau un altul al evoluției civilizației și tot ceea ce definim ca progres tehnologic și științific.

Întrucât dorințele se îmbunătățesc încontinuu, ele evoluează de la cele mai mici la altele mai mari, iar omenirea avansează. Cabala împarte întregul complex de dorințe umane în cinci etape:

  • Stadiul primar sau gradul mineral: nevoia de sex și hrană
  • Al doilea stadiu sau gradul vegetal: căutarea bogățiilor
  • Al treilea stadiu sau gradul animal: pofta de putere și faimă
  • Al patrulea stadiu sau gradul vorbitor: setea de cunoaștere
  • Al cincilea stadiu sau vorbitorul din cadrul gradului de vorbitor: aspirația către spiritualitate, către Creator

Nevoia de sex și hrană sunt aceleași dorințe ca și cele ale animalelor. Chiar și complet izolaţi, am simți totuși foamea și dorința de a ne reproduce, de a avea relații sexuale.

Dorințele de avere, putere, faimă și cunoaștere sunt dorințe umane, deoarece pentru a le satisface trebuie să fii înconjurat de alți oameni.

Ne naștem, dorințele noastre animalice și umane se dezvoltă și apoi aflăm că împlinirea lor nu ne satisface, întrucât aspirația noastră secretă, dar adevărată, pe care încă nu o putem împlini și formula, cade dincolo de limitele acestei lumi.

Primim această dorință de Sus. Ea nu ne este dată de natură ca dorință animalică, nici nu se dezvoltă sub influența unui anturaj precum dorințele umane. Cabala numește acest nivel al dorinței „dorința de lumină spirituală” sau „sufletul”.

Cabala studiază construcția spirituală numită „sufletul colectiv” sau „Adam”. Această construcție este formată din 600.000 de părţi, fiecare dintre ele împărțindu-se într-o multitudine de fragmente, situate în interiorul dorințelor noastre pământești.

(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)

error: Content is protected !!