DE LA CORPORALITATE LA SPIRITUALITATE
(înapoi Cartea INTERVIU CU VIITORUL – click)
Oamenii din această lume sunt toți oameni obișnuiți. Dar unui anumit individ din Mesopotamia numit Avram, I s-a revelat Creatorul. Această revelație a făcut din el o ființă umană specială. El a devenit evreu (în ebraică: Yehudi, de la cuvântul Yechud – unificare), adică unificat cu Creatorul. Avraam este un om care a primit o scânteie spirituală la mijlocul vieții sale și în care el L-a simțit pe Creator. În afară de asta, nu era nimic special la el. În orice alte privinţe, el era un om obișnuit.
Nu există nimic sublim la oameni, mâinile lor, picioarele sau orice alt organ. De aceea, atunci când cineva are nevoie de un transplant de inimă, nu există nicio problemă cu plasarea inimii unui porc în pieptul său. Organele noastre nu sunt altceva decât un corp material, la fel ca la orice alt animal și nu există nimic sfânt sau sublim în ele. Nu există nimic la ele care să aibă vreo legătură cu Creatorul.
Scânteia Creatorului este ceea care transformă un gentil în evreu. Dacă această scânteie dispare, persoana revine la a fi un gentil. Şi totuşi, această situație este imposibilă, întrucât nu există niciodată o diminuare a sfințeniei, ci doar o creșterea ei. Este o lege spirituală prin care totul se apropie din ce în ce mai mult de Creator, până la sfârșitul rectificării.
Exodul omului din lumea corporală în cea spirituală este un proces lent. La început, fiecare individ este închis în dorințele acestei lumi. Apoi ajunge încet la conștientizarea faptului că nu există un scop al existenței sale fizice de animal. Atâta timp cât scânteia Creatorului este absentă în om, el nu este mai mult decât unul dintre cei mulți care există în realitatea umană.
Este scris în Hagada (Povestea exodului din Egipt, care se povesteşte în noaptea de Pesah) „La început, părinții noștri erau adoratori ai idolilor”. Idolatria este o situație care apare doar după ce cineva îl simte deja pe Creator și devine conștient de faptul că atributele sale sunt opuse celor ale Creatorului și că el merge împotriva voinței Creatorului. Astfel, idolatria este un anumit grad de conștiință de sine. Lucrurile sunt diferite atunci când individul se află numai sub controlul dorințelor sale naturale, care sunt o consecință a Reşimot care i s-au imprimat în momentul creației, numite „natură”.
Patriarhii au fost și ei adoratori ai idolilor, dar după aceea le-a fost dezvăluit Creatorul, lumina superioară, și a fost înțeles ca o instrucțiune pentru a se muta în Țara lui Israel. Vedem că oamenii se mută dintr-un loc în altul și în lumea noastră, în conformitate cu voința interioară. Oamenii trebuie să-și găsească locul potrivit pe planetă în funcție de dorința din inima lor.
Este scris în cărțile de Cabala că putem trăi în Țara lui Israel doar dacă ne egalizăm cu gradul său spiritual. Altfel vom fi expulzați de aici, așa cum am fost acum două mii de ani. La sfârșitul exilului, Creatorul ne-a adus trupurile înapoi în acest loc, dar este de datoria noastră acum să ne întoarcem în lăuntrul nostru la gradul spiritual numit Țara lui Israel, adică să fim demni spiritual de Țara lui Israel. Acesta este singurul lucru de care avem nevoie.
Biografia Patriarhului Avraam mărturisește acest lucru. De îndată ce a devenit evreu, Creatorul i-a spus: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău şi vino în țara pe care ți-o voi arăta” (Geneza 12: 1). Și Avraam s-a mutat atunci în Țara lui Israel în sens spiritual și a trăit în ea: a început să ridice vase spirituale în interiorul său, numite Galgalta ve Eynaim, vase de dăruire. Apoi a venit Isaac, iar după el a venit „micul” Iacov – o stare spirituală numită Katnut (micime), care implică construirea de noi vase spirituale numite HGT (Hesed, Gvura, Tiferet).
Dar, pentru a dobândi alipirea de Creator, omul are nevoie de mai mult decât de capacitatea de a da cu intenția de a dărui (genul de muncă pe care o facem în starea de Katnut); are nevoie de capacitatea de a primi pentru a da. Acest lucru se poate face numai cu vasele de primire, numite AHP (Awzen, Hotem, Peh), care sunt rectificate de intenția de a-I dărui Creatorului. Dar omul nu are acele vase, nici măcar în forma lor stricată, decât dacă le ia din Egipt.
Astfel, când cineva se află în Țara lui Israel, el vrea să-i dea Creatorului. Dar în acea stare, el nu are nimic de dat, nu există nimic cu care să-și „satisfacă” voința de a dărui. Drept urmare el coboară în Egipt – pentru a căpăta noi vase cu care să dea Creatorului.
Căpătarea intenției de a da Creatorului contrazice în totalitate natura omului, care este în întregime pentru primire. De aceea nimeni nu o înțelege. În afară de Înțelepciunea Cabala, nu există nicio altă metodă care să o folosească, întrucât acest act de a da Creatorului este împotriva naturii umane. Toate celelalte metode îşi au originea în natura umană, care este aceea de a-şi face viața mai confortabilă, cu excepția Înțelepciunii Cabala, prin care Avraam și-a primit revelația.
Nu există nicio modalitate prin care omul să poată coborî în Egipt, în dorințele sale cele mai rele, din propria sa voință. Omul este derutat de Sus, este pus în situaţia de foame atât spiritual cât şi fizic, şi alte obiective îi sunt înfăţişate brusc, astfel încât să înțeleagă cu cât este spiritualitatea mai bună decât corporalitatea. I se dau delicii spirituale în plăcerile corporale. Înțelepții noștri s-au referit la asta spunând că, după dărâmarea templului, plăcerea relaţiilor intime a rămas numai pentru slujitorii Domnului. Gustul real al plăcerii corporale a rămas doar pentru cei înțelepți. Înțeleptul este cel care dorește să fie unul, pentru că ei trebuie să facă față celor mai mari plăceri. De ce după dărâmarea templului? Pentru că atunci dorințele sunt sub controlul părții celeilalte (Satana, în ebraică: Sitra Achra).
Pe măsură ce omul avansează în studiu, el începe să se vadă pe sine ca fiind din ce în ce mai rău, pentru că în el se trezesc cele mai josnice dorințe. Aceasta este, de fapt, coborârea în Egipt. Cel care dorește să se ridice spiritual, cade sub stăpânirea voinței de a primi. La început, el consideră benefic faptul că este scufundat în senzația corporală și poate trăi în Egipt și se poate bucura de „egipteanul” din el, adică de voința de a primi.
De aceea se spune în Tora că frații lui Iosif, adică cele douăsprezece triburi ale lui Israel, au coborât în Egipt să-l vadă pe Iosif, ascunzându-se, în secret. Coborârea în Egipt se întâmplă atunci când cineva își pierde vasele de dăruire, Galgalta ve Eynaim, care sunt partea spirituală din el. Ele par să dispară sub controlul vaselor sale AHP, adică ale voinței de a primi. Această stare durează destul de mult în progresul omului către spiritualitate.
La începutul studiului, el are vitalitate, este pașnic și fără nicio grijă, „plutind printre îngeri” ca să spunem așa. Dar, după câteva luni, începe să se simtă altfel, spiritualitatea nu mai strălucește ca odinioară, obstacolele corporale reapar și i se pare că cerul nu i se va deschide niciodată și nu va intra niciodată în lumea superioară.
Întrebare: De ce se întâmplă lucrurile astea?
Răspuns: Se întâmplă pentru că vasele noastre AHP trebuie să crească și trebuie să dobândim un „ecran” peste dorințele Egiptului. Deși are vase de dăruire (Galgalta ve Eynaim), acestea sunt ascunse. Când începe munca în Egipt, omul tânjește după spiritualitate, dar cu cât tânjește mai mult după ea, cu atât își dă seama cât de imposibil este să o dobândească.
Munca în Egipt continuă atât timp cât omul simte că este de fapt în sclavie, până când „Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu cunoscuse pe Iosif”(Exodul 1: 8). O persoană simte atunci că Faraonul din el îl controlează și îl conduce împotriva Creatorului.
Întrebare: Ce este în neregulă cu dorinţa de a primi pentru a mă încânta? În ce măsură este îmi este dăunător controlul ei?
Răspuns: Când vreau ceva mai mult decât satisfacerea voinței mele de a primi, de pildă, contactul cu Creatorul și văd că plăcerile corporale mă îndepărtează de el, atunci încep să văd dorința mea de a mă încânta pe mine însumi ca pe o forță de obstrucţionare care îmi face rău.
Această stare este numită: „Acum a apărut un nou rege” care nu-i recunoaște pe Copiii lui Israel, care sunt dorința pentru Creatorul, şi care era la putere în Egipt în acea vreme. (Dorința pentru Creator este numită Israel datorită unei combinații de cuvinte: Yashar-El, adică direct către Creator). Prin urmare, încep să simt că, în afară de Creator, sunt și eu controlat de ego-ul meu și începe un război în mine: sunt eu cel care vrea alipirea cu Creatorul sau sunt eu cel care vrea să se bucure de plăcerile corporale? – care este eu-l cel real?
Aceste două dorințe se luptă între ele: pe de o parte sunt Moise și Aaron, în timp ce pe de altă parte este Faraonul. Este imposibil de spus care este mai puternic, întrucât magii lui Faraon fac aceleași minuni ca și Creatorul. Din această cauză este posibil să ieși de sub autoritatea naturii și să te alipeşti Creatorului numai după ce El trimite cele zece plăgi.
Pentru ca „eu-l” meu neutru să înțeleagă de unde vine de fapt lumina, trebuie să simtă cele zece plăgi, să simtă cât de opus este Faraon față de Creator, tocmai ca să mă pot rupe de el și să ajung într-o stare în care Faraon însuși spune: „Du-te, am suferit suficient din cauza ta”.
Cele zece plagi îi arată omului că stăpânirea lui Faraon, stăpânirea ego-ului asupra omului, este într-adevăr intolerabilă, până când cineva vrea să scape de ea. Vrea … dar nu poate! Pentru ca evadarea să aibă succes, trebuie să se petreacă în anumite condiții exterioare: trebuie să fie bruscă, grăbită, în timpul nopţii și ascunsă de Faraon.
Abia atunci cineva își poate aduna toate dorințele, le poate separa de voința de a primi și se poate ascunde de Faraon. Evadarea are loc în întuneric, când nu există lumină spirituală. În caz contrar, omul va alerga spre plăcere, spre a beneficia de propria voință de a primi. Evadarea din propria natură se face cu „credința mai presus de rațiune”, împotriva celei mai bune judecăți proprii.
Se spune: „Dacă munceşti și găsești, să crezi”. Adică, cineva a depus deja cantitatea necesară de muncă pentru a primi revelarea Creatorului, dar nu se poate ști din timp că munca sa a cumulat cantitatea necesară pentru a ieși din această lume și a intra în cea spirituală. Ieșirea din propria natură se petrece brusc.
Omul nu poate controla acest proces, el doar fuge! Merge pe uscat, între malurile Mării Roșii, ultima mare, bariera … și ajunge în deșert. Beneficiul este acela că omul intră în Egipt doar cu o scânteie, cu o dorință foarte mică de spiritualitate și îl părăseşte având vasele de primire goale, adică având senzația deșertului.
Se spune că „au plecat cu multă substanță”. Adică, acum omul are dorințele impure de a primi și trebuie să înceapă să lucreze cu ele și să le rectifice. Atâta timp cât aceste vase se află sub stăpânirea Egiptului, el va simți în ele doar întuneric. Dar când le rectifică și le folosește corect, va primi întreaga lumină superioară în acele vase. Acestea sunt vase foarte mari, vase de la sfârșitul rectificării. Copiii lui Israel au luat totul de la Faraon, așa că acum Egiptul nu mai are nimic.
Și astfel se ajunge în deșert. El nu se află încă în Țara lui Israel, dar acum are nevoie de lumină pentru a vedea cum fiecare dintre proprietățile sale merită și este utilă în avansarea sa în lumea spirituală. Primirea acestei lumini se numește primirea Torei.
Un ins care există şi în lumea noastră şi în lumea spirituală, începe să lucreze pe trei linii: stânga, dreapta și linia de mijloc. Trebuie să înțelegem că nu noi suntem cei care trebuie să facem munca, ci că întreaga noastră sarcină este aceea de a descoperi că totul este făcut de Creator – este lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie doar să vedem cum lucrează el asupra noastră! Creatorul a făcut întreaga creație perfectă și desăvârşită. Dar o creatură poate aprecia starea de perfecțiune doar din contrariul ei, din absența acesteia. Prin urmare, un om trebuie să trăiască experienţa tuturor stărilor incomplete. Întreaga sa muncă este un proces de creștere a conștiinței de sine, pentru a simți cum operează Creatorul asupra lui în fiecare secundă.
Există o lume iar în interiorul acesteia există un suflet. Contactul cu Creatorul este alcătuit din trei elemente: Olam, Şana, Nefeş. Şana este legătura dintre Olam și Nefeş. (Olam, Şana, Nefeş – Lumea, Anul, respectiv Sufletul). Cuvântul Olam provine din cuvântul ebraic Ha’alama, adică ascundere. Aceasta înseamnă că lumea este măsura ascunderii Creatorului față de creatură sau, cât de mult este o persoană ascunsă față de Creator.
Întrebare: Putem obține rezultate spirituale prin acte fizice?
Răspuns: Tot ceea ce face individul, face din dorința sa de a primi. Chiar și o piatră neanimată are dorința de a-și păstra forma, de unde și numele: „neanimat” al mineralului. Planta are dorința de a crește. Râvneşte după lumină și crește către ea (la modul fizic), adică în ea există mișcare, declanșată de dorință.
Dorința omului este exprimată întotdeauna printr-o anumită acțiune. Chiar dacă individul nu este întotdeauna conștient de acest fapt, trupul său, dorința sa, are nevoie totuși de o anumită satisfacție. Acesta este motivul pentru care fiecare acțiune pe care o face un animal este întotdeauna cea potrivită.
Prin urmare, dacă individul dorește să obțină ceva, face ceea ce trebuie făcut pentru a obține acel ceva. El acționează inconștient, activând și operând dorința naturală imprimată în el ca în orice altă creatură din natură. Dar într-un individ cu o dorință pentru Creator, deși el este încă scufundat în dorințele lumii noastre ca la orice alt animal, există și această altă dorință în interiorul său, numită „om” – dorința de Creator.
Orice dorință interioară este exprimată printr-un act exterior. Cu toate acestea, omul nu este întotdeauna conștient de dorințele sale. Și, deși un străin poate constata actul, el nu va înțelege intenția din spatele acestuia. Știința care investighează intențiile este numită „Înțelepciunea ascunsului”, întrucât nimeni în afară de tine nu știe ce simți în inima ta și de multe ori nici măcar tu nu știi asta. Dar ca întotdeauna, forma exterioară reflectă dorința interioară.
Atâta timp cât nu ne aflăm în lumile spirituale, nu putem alătura alte suflete la ecranul nostru, adică să ne ridicăm vasele noastre AHP la Galgalta ve Eynaim. Astfel, până una alta, munca noastră se află în primul rând pe tărâmul acestei lumi, diseminând Înțelepciunea Cabala. Acest act este unul pur spiritual, întrucât prin asta îi ajutăm pe ceilalți să se alăture. Astfel, asistăm la răspândirea spiritualității prin acte fizice.
(înapoi Cartea INTERVIU CU VIITORUL – click)