BEŞALAH (Când Faraon i-a lăsat)

(Exod, 13:17 – 17:16)

(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)

Rezumatul Pericopei

În porţiunea numită BeȘalah (Când Faraon a lăsat), Faraon îi lasă pe copiii lui Israel să plece din Egipt, ca urmare a celor zece plăgi suferite de egipteni. Creatorul nu-i conduce pe copiii lui Israel direct în țara lui Israel, deoarece asta ar înseamna că vor trebui să treacă prin țara filistenilor. Creatorul nu vrea ca lor să le fie teamă de război și să se întoarcă în Egipt, așa că îi trimite pe copiii lui Israel prin deșert.

Moise ia oasele lui Iosif. Creatorul merge înaintea oamenilor, luminându-le drumul cu un stâlp de nori în timpul zilei și un stâlp de foc în timpul nopții.

Când Faraon află că într-adevăr copiii lui Israel au scăpat din Egipt, se răzgândeşte şi decide să-i urmărească. El adună 600 de care alese cu care îi urmăreşte pe copiii lui Israel pe tot drumul până la Marea Roșie (Iam Suf – Marea de la Sfârșit).

Copiii lui Israel se trezesc cu marea în faţa lor și cu Faraon în spate. Acesta este momentul când are loc primul miracol: Moise lovește marea cu toiagul său, marea se despică în două și copiii lui Israel trec pe pământ uscat. Când Egiptenii încearcă să treacă, apa se închide peste ei și toţi se îneacă. În semn de recunoștință față de Creator pentru acest miracol, copiii lui Israel cântă „Cântecul Mării” (Exodul, 15).

Moise îi conduce pe copiii lui Israel prin deșert pe drumul spre Șur. Când oamenii erau din ce în ce mai însetaţi, ajung la Marah (amar), un loc unde apa este atât de amară încât nu poate fi băută. Aici se petrece un alt miracol, când apa devine dulce (proaspătă). Moise și oamenii continuă să avanseze spre Eilam, unde găsesc douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de curmali. Ei se odihnesc acolo și apoi continuă spre deșertul Sin.

Oamenii se plângeau că au rămas fără provizii, iar Creatorul face două minuni: în prima, coboară mană din cer. În cea de-a doua, zboară prepelițe peste tabăra lui Israel, așa că seara au avut  carne.

Copiii lui Israel primesc prima poruncă – să respecte Şabatul. Li s-a spus că în Şabat, niciun fel de mană nu va pica din cer și că în a șasea zi ei vor trebui să strângă provizii pentru două zile. Copiii lui Israel continuă să meargă prin deșertul Sin și ajung la Refidim. Încă o dată nu au avut apă și Creatorul face un alt miracol: Moise lovește cu toiagul o stâncă și din ea izvorăşte apă.  

În preajma sosirii lor la Muntele Sinai, apare Amalek și luptă împotriva lui Israel. Când Moise își ridică mâinile, Israel câștigă; când le coboară, câștigă Amalek. În cele din urmă, Israel îl învinge pe Amalek și Creatorul îi spune lui Moise să scrie într-o carte de aducere aminte, cum că memoria lui Amalek trebuie să fie ștearsă de sub cer.

Comentariu

Omul se naște cu o dorință egoistă inerentă de a primi. Cu toate acestea, atunci când evoluăm, perspectiva noastră se schimbă și nu ne mai gândim numai la noi înșine. Din momentul în care ne naştem, vrem să folosim întreaga lume pentru propriul nostru beneficiu. Acesta este Amalek din noi. AMALEK este un acronim pentru Al Menat LeKabel (cu scopul de a primi). Ne transformăm dorința de a primi într-o calitate spirituală care urmărește dăruirea printr-un proces în care fiecare dintre noi lucrează cu sine, folosind Lumina Reformatoare. Lumina care reformează (Midraș Rabah, EihaIntroducere, paragraful 2), este o forță care se trezește în cei care studiază Cabala în mod corect, într-un grup. Această forță se trezește și simțim schimbări care se întâmplă constant în interiorul nostru.

Acestea sunt schimbările pe care Tora le descrie în acest fragment. Faraon a trimis cu adevărat poporul lui Israel. Ceea ce înseamnă că egoismul nostru se află în stres și suferință, într-un conflict între cele două forțe care acţionează asupra lui. În cele din urmă, „ne permite” libertatea și ne aruncă de la el.

De fapt, doar observăm desfășurarea războiului Creatorului împotriva lui Amalek (Exodul 17:16), războiul Creatorului împotriva lui Faraon și întregul proces (Exodul 10) de a împietri inima lui Faraon „du-te la Faraon” și „vino la Faraon”.

Când copiii lui Israel fug din Egipt cu toate Kelim (vasele),  adică dorințele lor, ne ridicăm deasupra egoismului, dar intențiile egoiste rămân. În procesul de evoluţie, ne curăţăm treptat de ele în timpul numeroaselor schimbări prin care trecem în timp ce ieșim de sub dominaţia lui Faraon și suntem sub guvernanţa calității Creatorului – a calității de dăruire și de iubire pentru ceilalţi.

În tranziția de la iubirea de sine la iubirea pentru ceilalţi, noi suferim diferite schimbări care ne fac să simțim ca și cum Faraon ne mai urmărește încă și încercăm să scăpăm. Uneori putem fugi, alteori nu. Din acest motiv, realitatea permite intervenţia unui miracol, adică influența Forței Superioare asupra noastră.

Influența Forței Superioare asupra noastră se manifestă prin senzația că stăm în fața mării, având în spate cele 600 de care alese ale lui Faraon și nu putem face nimic.

De fiecare dată când ajungem în punctul în care nu e nimic înaintea noastră și toate drumurile par a fi blocate, se produce un miracol. Acesta este modul în care trecem de la un grad la altul, de la o stare la alta.

Diferența dintre niveluri este aceea că nivelul următor se deschide întotdeauna după ce l-am încheiat pe cel precedent. De fiecare dată, nu știm ce să facem și suntem disperați. Deși suntem obișnuiți cu asta, suntem surprinși din nou, de fiecare dată.

După despicarea Mării Roșii ajungem în deșert. Un „deșert” este o stare în care nu putem face nimic. Nu avem nimic cu care să ne hrănim pe noi înșine și suntem într-o stare de gol înterior, neștiind ce să facem. În această stare, pare că viața nu este viață, nici în prezent, nici în viitor.

În etapa următoare, apa este amară și trebuie îndulcită cu ajutorul toiagului. Aceasta înseamnă că înălţăm dorința de a dărui și coborâm dorința de a primi de dragul primirii. În acest fel, dobândim gradul de Bina în loc de Malhut și ne ridicăm deasupra egoismului, reușind din nou să trecem la gradul următor. Ajungem într-un loc numit Eilam, unde sunt douăsprezece izvoare de apă și hrană de la șaptezeci de curmali.  

Se întâmplă de fiecare dată. Dorința noastră egoistă de a primi se trezeşte fără să știm ce să facem cu ea, pentru că nu avem puterea de a-i face față când ţipă, plânge, terorizându-ne. Acesta este momentul în care Forța Superioară ne salvează. Astfel, în mod repetat, are loc,  treptat, exodul nostru din Egipt.

În exodul din Egipt, corectăm pas cu pas dorința de a primi. Ne ridicăm deasupra ei în mod continuu până când putem chiar să ne luptăm cu Amalek. Mâinile lui Moise, care se înalță și cad, simbolizează forța ascendentă a lui Bina și coborârea MAN.

Când intrăm în spiritualitate, nu avem încă nimic cu care să ne reînsufleţim, cu excepția manei căzută din cer. Înainte de asta,        ne-am astâmpărat nevoile egoiste, încercând să luăm de la toată lumea cât am putut. Dar acum, în tranziția noastră către iubirea pentru ceilalţi, către altruism şi dăruire, ne umplem cu dăruire. De aceea se numește „mâncarea din cer”, „mană cerească”.

Acest lucru se întâmplă atunci când suntem dispuși să ieșim în „lumina dimineții”, să fim în calitatea de dăruire care strălucește deasupra egoismului, peste dorința de a primi și, atunci noi simţim un gol. Adică atunci când suntem dispuși să rămânem în dorința de a primi chiar și fără împlinire, dar numai în dăruire față de ceilalți, atunci vine mana, umplerea din cer.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Patruzeci de ani în deșert este perioada în care dobândim calitatea completă a dăruirii. Ne hrănim dând celorlalţi, ceea ce este cu adevărat din ceruri, pentru că cine suntem noi să dăm? Avem ceva de dat? De ce ne-am umple din dăruire?

Această senzație, intenția pe care o dobândim peste dorința de a primi – înclinația către ceilalți, conexiunea cu ceilalți – constituie gradul numit „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”(Talmudul babilonian, Masehet Șabat, 31a). Conectându-ne cu ceilalți așa cum o facem cu noi înșine, primim împlinirea numită MAN, Mey Nukvin (în aramaică: apa feminină), care ridică dorinţa noastră de a primi la Bina, nivelul dăruirii.

Multe miracole de petrec în această porţiune, aproape toate în legătură cu apa: trecerea Mării Roșii, apa amară, apa izvorând din stânca lovită de Moise cu toiagul. Ce este un miracol și de ce este atât de strâns legat de apă, mai ales în acest fragment?

Apa este calitatea de dăruire, Bina. Există apa conflictelor (Meribah), apă amară și apă dulce, apă de băut. Există, de asemenea, „apa proaspătă pentru un om obosit” (Proverbe, 25:25) și mai sunt şi alte expresii referitoare la apă.

       Apa este viața. În timp ce ne dezvoltăm în pântecele mamei noastre, suntem scufundați în apă. Într-adevăr, apa este întreaga noastră viață; am evoluat în apă și apoi am urcat pe uscat.

Apa este calitatea lui Bina, care generează de la sine, tot aşa cum din oceane se naşte viaţa. Acest lucru se întâmplă de fiecare dată printr-un miracol, deoarece noi nu avem calitatea de dăruire, Bina, iubirea pentru ceilalţi, conexiunea cu ceilalți spre binele lor. Din acest motiv, noi o primim din afară prin ceea ce se consideră a fi un miracol. Tot ce facem este ca acest proces să se desfășoare şi atunci când se întâmplă, este ca un miracol, așa cum este scris: „Am muncit și am găsit”(Talmudul babilonian, Masehet Meghilah, 6b). Găsirea este de fapt miracolul, iar în calea noastră către dăruire totul se petrece prin miracole.

Creatorul a luat copiii lui Israel pentru un „tur” în deșert din teama de a lupta împotriva filistenilor, așa că au trecut prin Sinai. De ce nu i-a dus direct în Israel?

Copiii lui Israel au mers prin deșert timp de patruzeci de ani, dar de fapt, puteți traversa deșertul într-o săptămână. Avem o dorință atât de mare de a primi, cum ar fi: războaie cu filistenii, cu Amalek, păcate precum închinarea la vițelul de aur și păcatul spionilor și multe alte probleme, numai pentru a ajunge la intrarea în țara lui Israel. În plus, este și războiul pentru a cuceri ţara.

Este nevoie de multe războaie pentru a învinge dorința de a primi și a o transforma dintr-o dorință egoistă, Egiptul, într-o dorință pentru țara lui Israel. Țară (Ereț) înseamnă dorință (Rațon). Trebuie să ne îndreptăm dorința înspre a nu lucra pentru a primi, care este Amalek, ci pentru a dărui, care este Yașar El (direct la Dumnezeu), Ysrael (Israel). Este un proces foarte lung în care miracolele se petrec continuu.

De ce copiii lui Israel evită să se lupte cu filistenii?

Copiii lui Israel nu sunt încă destul de puternici. Ei încă nu au dobândit forța de dăruire care să le permită să lupte și să se confrunte cu filistenii. Nu există încă nicio linie în dreapta, forța de dăruire, deci este imposibil să foloseşti linia de mijloc și să evoluezi cu ea. Când avem doar forța de primire, linia din stânga, trebuie    să-i ocolim pe filisteni.

Din Zohar: Israel a văzut Mâna cea Mare

„Și Israel a văzut mâna cea mare (…) și au crezut în Domnul”. Dar, nu au crezut în Creator până acum? La urma urmei, este scris, „Și poporul a crezut; când ei au auzit.” Mai mult, ei au văzut toate faptele mari pe care Creatorul le-a făcut pentru ei în Egipt. „Și ei au crezut” înseamnă, însă, că au crezut în ceea ce le-a spus el: „Și Moise a spus poporului: «Nu vă temeți! Stați să vedeţi mântuirea Domnului»”.

Zohar-ul pentru toți, BeȘalah (Când Faraon a lăsat), articolul 203

      Cu fiecare etapă avansăm în grade. Calea noastră, așa cum scrie în Zohar, este de 600 de care alese, șase zile și a șaptea zi, Şabatul, care corespunde sfârșitului corectării, al șaptelea mileniu. Drumul de la exodul din Egipt până la sfârșitul corectării noastre trece prin 125 de niveluri, fiecare dintre ele fiind împărțit în mai multe niveluri. Se petrec miracole de fiecare dată, și de fiecare dată dobândim o mai mare alipire la Forța Superioară.  

Suntem între două forțe: pe de o parte există dorința de a primi, care este natura cu care ne-am născut, așa cum este scris: „întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui” (Geneza 8:21). Pe de altă parte există dorința de a dărui la care trebuie să ajungem. Pe această scară a naturii noastre, dorința de a primi este la  bază, iar Creatorul, dorința de a dărui, este sus, cu noi la mijloc, ca și cum am fi suspendaţi în aer. Pe măsură ce ni se înfăţişează forța Creatorului, putem să ne ridicăm până ajungem la starea de Dvekut (contopire) cu El.

De aceea, trebuie doar să dezvăluim nevoia noastră, necesitatea noastră pentru Creator. Este scris: „copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei” (Exodul 2:23). Toate plânsetele și certurile noastre dezvăluie lipsa sentimentului că, avem nevoie să primim ajutor de Sus.

În acest fel, trăim prin mila Creatorului. Tot aşa apare și ne salvează Lumina Superioară, Lumina Reformatoare, numită Tora. Acestea sunt Hasadim (mile), forța de dăruire care ne apare. Chiar și astăzi trebuie să înțelegem că, dacă descoperim lipsa corectă, va apărea forța care ne va elibera de toate necazurile și vom traversa Marea Roșie pe pământ uscat.

Deci, ce are de-a face credința cu toate astea? Ce înseamnă că ei au văzut miracolul și au crezut?

Credința este forța de dăruire a lui Bina. Prin forța de dăruire, vedem lumea care ne înconjoară, Lumea Ein Sof (Infinită), Lumea Spirituală, nivelurile și forțele. Cu toate acestea, încă nu avem viziunea dăruirii, a conexiunii cu ceilalţi. Când ne conectăm cu ceilalţi, ni se dezvoltă „ochelari” noi prin care vedem întreaga lume ca fiind circulară, cu o singură forță care acţionează în ea.

Înțelepciunea Cabala ne învață cum să descoperim forța Creatorului care acţionează în lume, metoda de a revela Divinitatea Sa creaturilor Lui din această lume.

Se pare că, în mod continuu, Creatorul pune poporul lui Israel în situaţii neplăcute, precum cea cu apa amară, apoi îi scoate din aceste situaţii, aşa cum a fost cu transformarea apei în apă dulce, proaspătă. Ce reprezintă acest proces?

Trebuie să realizăm faptul că putem înțelege lucrurile privindu-le din ambele părți, întuneric și lumină, sau „cu cât este mai de folos lumina decât întunericul” (Eclesiastul 2:13). De aceea continuăm să descoperim că egoismul este mai rău decât ne-am gândit și căutăm o cale de-a ieși din el, înțelegând că Forța Superioară trebuie să fie implicată.

Când devenim conștienți de faptul că avem nevoie de Forța Superioară și strigăm, Creatorul apare. De fiecare dată, trebuie să ajungem într-o astfel de stare – dezvăluindu-ne neajunsul, nevoia de ajutor din partea Lui – pentru ca El să apară. Acesta este modul în care construim Kli-ul (vasul) nostru și de aceea mâncăm în deșert mana (MAN). Noi nu suntem niciodată deţinătorii sau stăpânii; noi cerem doar ca procesul să se petreacă.

Același lucru se întâmplă și astăzi cu procesul prin care trecem și cu procesele chiar mai dificile care ne aşteaptă. La urma urmei, scopul procesului este pur și simplu să ne aducă într-o stare în care nu avem controlul, o stare de neputinţă și disperare totală, care să oblige Forța Superioară să apară. Fără ea, nu vom putea să evoluăm. Cu cât înțelegem mai bine procesul, această predilecție și cu cât ne pregătim mai bine pentru el, cu atât mai mult vom putea să atragem Forța Superioară, înainte de a ne afla într-o stare disperată. De aceea  ne-a fost dată Tora, conţinutul Torei, Înțelepciunea Cabala, pentru ca noi să ştim de fiecare dată cum să prescriem tratamentul înaintea apariţiei bolii.

Astăzi este foarte dificil să-i facem pe oameni să înțeleagă că nu au controlul. Suntem obișnuiți să gândim că prin știință și tehnologie vom controla Natura.

Așa a fost până la izbucnirea crizei. Acum înțelegem că nu controlăm nimic. Nu controlăm sistemul educațional, propriile noastre familii, pe noi înșine, terorismul, schimburile comerciale, economia sau finanțele, iar acestea sunt semne ale crizei globale, ale unui colaps sistemic în care toate sistemele se prăbuşesc. Ajungem într-o stare în care vom avea nevoie de o revelare aparte a forței colective a Naturii.

Suntem construiți în așa fel, încât fiecare dintre noi să tragem pe felia noastră, iar criza în creștere demonstrează că suntem cu toții legați unii de ceilalţi și că numai în garanţie reciprocă vom putea rezolva problema. Cu toate acestea, deoarece nu putem stabili o conexiune de tip Arvut (garanție reciprocă), vom avea nevoie de ajutorul Forței Superioare. Va dura mult timp înainte să înțelegem că avem nevoie de forța unității, ceea ce înseamnă Creatorul făcând pace între noi, după cum este scris: „Cel ce face pacea în cerurile Sale, El va face pace pentru noi și pentru toți ai lui Israel”(din rugăciunea Kadiș).

Ce reprezintă procesul de traversare a Mării Roșii?

Când Malhut intră în Bina, este o apă de sus și o apă de jos. De asemenea, la momentul creării lumii, a existat Forța Superioară care a venit și a lăsat dorinţa de primi să intre în mare, în apă – conectând astfel dorința de a primi cu dorința de a dărui. Dorinţa de a primi este forța pământului. Israel, care se conectează la forța pământului, dezvăluie uscatul în mare, în timp ce marea însăși este forța de dăruire, unde există Gvurot (ape înalte), o mare furtunoasă.

Israel dezvăluie, de asemenea, forța specială, Nahșon, care se aruncă prima în apă. Este o forță înăuntrul nostru, dispusă să meargă mai departe cu dedicație completă, doar pentru a dobândi calitatea dăruirii, a legăturii cu Bina, indiferent ce se întâmplă. Când ieșim, facem primul contact cu dorința de a dărui. Întreaga scăpare din Egipt este o evadare din noi înșine, în afară, către toți ceilalţi, către conexiunea cu ceilalți.

Din Zohar: Și Faraon s-a apropiat

Israel se apropia de mare și au văzut-o în faţa lor devenind furtunoasă, cu valurile înălţându-se în sus. Li s-a făcut frică. Şi-au ridicat privirea și l-au văzut pe Faraon cu armata lui, şi prăştii, şi săgeţi, și au fost îngroziți. „ Şi copiii lui Israel au strigat”, Cine a făcut ca Israel să se apropie de Tatăl lor în ceruri? Era Faraon, așa cum este scris: „Și Faraon s-a apropiat.”

Zohar-ul pentru toți, BeȘalah (Când Faraon a lăsat), articolul 67

De fiecare dată egoismul nostru se trezeşte și nu ne lasă să evoluăm. De fapt, egoismul lucrează pentru noi, pentru că Faraon (egoismul) este partea din spate a Creatorului, care a creat dorința de a primi. El ni se dezvăluie în mod constant, până când vedem că dorința de a primi, șarpele, ne omoară, așa că trebuie să scăpăm de ea.

Astăzi suntem într-o situație similară. Învățăm treptat că egoismul nostru nu ne lasă să ne conectăm și să construim sisteme potrivite pentru a trăi în familii, națiuni și state sau să construim planeta și o lume circulară și conectată, pentru că asta ne va conduce spre corectare. De aceea trăim într-un moment special, când vom fi cu adevărat nevoiți să stabilim că Arvut (garanția reciprocă) este legătura dintre noi.

Lui Moise i s-a spus să scrie într-o carte că memoria lui Amalek  ar trebui ștearsă. Ce este o carte în sensul spiritual?

O carte este o revelare. Este dezvăluirea pe care o avem în cartea Torei, care descrie munca Creatorului în relaţie cu creatura. Noi acționăm prin aceste revelații, prin literele care sunt scrise negru peste alb pentru a șterge intenția lui Amalek – adică de a face astfel ca dorinţa de a primi pentru a primi să devină o dorință de a primi pentru a dărui. Acest lucru se numește Rațon (dorința), Ereț (pământul, țara) și „pentru a dărui” este asemenea Creatorului, când dobândim Yașar El (direct la Dumnezeu), Ysrael (Israel).

Cu alte cuvinte, Amalek este opusul țării lui Israel. Amalek este un termen general, la fel ca Haman, șarpele, sau Faraon, cu excepția faptului că include și părți mai mici, specifice. Aflăm că, de fiecare dată, poporul lui Israel se confruntă cu ei. Fiecare dintre noi este precum poporul lui Israel – făcut din calitățile de dăruire care sunt plasate sub dorinţa de a primi.

Termeni

Filistenii

Filistenii sunt dorințele noastre egoiste. Chiar și după ce vom scăpa de domnia dorinţei de a primi, ei sunt conectați, încă, la dăruire. Se numește „dăruire pentru a primi”. Atunci când dăm, ajungem la ceilalţi. Dar când începem să dăm, vedem că putem şi să câștigăm din asta. De aceea, trebuie să ne ridicăm deasupra dorințelor găsite şi în afara limitelor Egiptului, deși corectarea în ele este diferită de cea care a avut loc în Egipt.

Nu am putut descoperi aceste dorințe în Egipt pentru că am fost „îngropați” sub egoismul nostru. Când ieșim din egoism, vedem cum ne-a tras pe toți, în timpul celor patruzeci de ani în deșert și chiar şi după aceea, în țara lui Israel, când am ocupat ţara.

Cântecul Mării

Cântecul Mării este o formă de mulțumire. Este recunoștința pentru trecerea graniţei, pentru a nu ne întoarce niciodată în Egipt. Uneori am putea să plângem pentru ce a fost în trecut, ca în acest fragment, dar nu există cale de întors. Facem ultima ieșire din Egipt. După evadare, începem să simțim Lumea Spirituală și nu doar existența acestei lumi, iar acest sentiment ne induce o izbucnire de bucurie.

MAN

MAN este Mey Nukvin (în aramaică: apa feminină). Este dorinţa de a primi care vrea să se ridice la nivelul lui Bina. Când simțim că putem și trebuie să dăruim în aceste dorințe, cerem să se întâmple. Așadar, avem nevoie de ajutorul Forței Superioare pentru a face acest lucru, iar atunci forța va apărea de Sus.

Când începem să folosim această Forță, ea ne umple cu dăruirea către ceilalți și acest lucru se numește „a mânca mană”. În această lume, însă, nu vom simți niciodată acest lucru, deoarece în lumea aceasta ne umplem prin primire, în timp ce în Lumea Spirituală ne umplem prin dăruire.

Din Zohar: Povestea lui Haman

Cel mai prețios lucru dintre toate este cu ce anume se hrănesc prietenii angajaţi în Tora, hrană ce provine de la înalta Hohma, adevărata Hohma. Asta pentru că Tora iese din Hohma de Sus, iar cei care se angajează în Tora pătrund în esența rădăcinilor, de aceea hrana lor provine din loc înalt și sfânt.

Zohar-ul pentru toți, BeȘalah (Când Faraon a lăsat), articolul 382

(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)

error: Content is protected !!