(Exod, 10:1 – 13:16)
(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)
Rezumatul Pericopei
În porțiunea Bo (Vino), Creatorul – prin Moise – îi spune unui Faraon sfidător că trebuie să lase poporul lui Israel să plece. Creatorul aruncă încă două urgii asupra lui Faraon, Lăcustele și Întunericul, iar Faraon îi spune lui Moise: „Ieşi de la mine! Să nu cumva să te mai arăţi înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea mea, vei muri” (Exodul 10:28). Moise răspunde: „Da!…nu mă voi mai arăta înaintea ta.”(Exodul, 10:29). Într-adevăr, Moise se ţine de cuvânt.
Creatorul îi spune lui Moise că, după ultima urgie, Faraon îi va lăsa pe copiii lui Israel să plece. Copiii lui Israel au început să se pregătească pentru a zecea urgie, moartea întâilor născuţi, și împrumută de la egipteni vase de argint și aur, precum şi veşminte, pregătindu-se pentru eliberarea lor.
Creatorul îi arată lui Moise care sunt regulile jertfelor pe care copiii lui Israel vor trebui să le îndeplinească de Pesah (Paşte): să taie un miel în amurg, să stropească cu sângele lui stâlpii de la ușă şi pragul uşii și să mănânce mielul chiar în acea noapte, împreună cu Mața (pâine nedospită) și Maror (hrean). Copiii lui Israel se supun.
La miezul nopții, când un strigăt mare s-a ridicat în Egipt, când a lovit plaga primului născut, Faraon le cere copiilor lui Israel să părăsească degrabă Egiptul. Copiii lui Israel pleacă, luând cu ei o mulțime amestecată de oameni, turme și vite în număr mare.
Comentariu
Exodul din Egipt descris în acest pasaj, este deopotrivă și semnificativ și dramatic. Fiecare moment din viața noastră este o amintire a exodului din Egipt. Acesta este punctul în care omul din noi se naște, când ieșim din egoismul nostru, din dorinţa de a primi.
Toți începem prin a fi egoiști, așa cum este scris: „Am creat înclinația rea”(Talmudul babilonian, Masehet Kdușim, 30b). Această înclinație rea crește în noi și ne face să devenim din ce în ce mai egoiști. De-a lungul istoriei omenirii, ne-am dezvoltat în acest mod, până când am ajuns într-o stare în care simțim că întreaga noastră natură este rea și trebuie să ieşim din ea, deci căutăm o soluție. Este un proces care se desfășoară, atât în indivizi, cât și în întreaga societate.
Când Faraonul – înclinația noastră rea – crește în noi, nu ne lasă să trăim. Punctul din inimă, Moise cel din noi, fuge din egoism pentru a-și câștiga puterea, apoi se întoarce pentru a lupta cu el. Doar atunci când înțelegem cum se desfășoară acest „joc” în noi, ne întoarcem să luptăm cu egoismul, la fel cum Moise se întoarce în Egipt pentru a se lupta cu Faraon.
Când începem să descoperim Forța Superioară, chiar și puțin, descoperim că totul vine de sus, că „Nu este alt Dumnezeu afară de El.” (Deuteronom 4:35), iar asta îi include pe Faraon, pe Creator și pe Moise între ei. În această luptă, Moise cel din noi trebuie să decidă cine va conduce, Faraon sau Creatorul.
Creatorul îl învață pe Moise să se confrunte cu egoismul, să se lupte cu el și să se ridice deasupra lui. El îl trimite întotdeauna pe
Moise la Faraon pentru că „i-am împietrit inima” (Exodul 10:1). Dacă știm, prin Înțelepciunea Cabala, cum să atragem „Lumina Reformatoare”( Midraș Rabah, Eiha–Introducere, paragraful 2) și să o trecem prin cele zece Sfirot ale înclinației noastre rele, cele zece urgii (plăgi), procesul nu va fi atât de greu. Acest proces se numește „accelerare – Ahișena”, spre deosebire de cealaltă cale, „la timpul ei – Beito”, care este pavată cu chinuri, războaie și alte evenimente neplăcute.
Înțelepciunea Cabala apare, pentru a ne uşura procesul de evoluție, pentru a ne duce prin aceste stări ușor și plăcut, pe calea Ahișena. Primul care va trăi această experienţă va fi poporul lui Israel, urmat de restul lumii, după cum este scris: „Toți Mă vor cunoaște de la cel mai mic până la cel mai mare” (Ieremia, 31:34) „căci Casa Mea se va numi «o casă de rugăciune» pentru toate popoarele” (Isaia, 56:7). De aceea toată lumea se va confrunta cu exodul din Egipt, iar primul care o va face va fi poporul lui Israel, deoarece sarcina noastră este să fim „Lumina neamurilor”(Isaia 42: 6).
Egoismul nostru, Faraon, nu ne va permite să ne unim și să dobândim starea de „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi; legea cea mare în Tora”(Talmudul Ierusalmic, Seder Nașim, Masehet Nedarim, capitolul 9, pct. 30b) – prin care trebuie să ne conectăm în Arvut (garanția reciprocă). Când luptăm împotriva egoismului nostru, suntem condamnați la cele trei urgii (plăgi) finale și cele mai grave care sunt GAR al gradului: Lăcustele, Întunericul și Moartea Primului Născut.
În timpul ultimei plăgi, când simțim cât de cumplită este înclinația noastră rea și cum ne rupe de viață, ne desprindem noi înșine de ea. De aceea, Faraon îl avertizează pe Moise că, dacă va mai veni încă o dată de el, va fi omorât, pentru că această înclinație ne dă morţii cu adevărat.
Moise din noi este pregătit pentru această plagă, pentru că știe că prin ea se va naște; el va ieși din Egipt și se va înălța la un nivel al conexiunii între toți și, va găsi în el calitatea de dăruire. El va dobândi senzația Lumii următoare, senzația eternității, perfecțiunea și Forța Superioară care există în el.
Când atingem perfecțiunea prin acest proces complicat, facem un sacrificiu. Cuvântul ebraic pentru sacrificiu este Korban, de la cuvântul Karov (aproape). Când oferim o jertfă, ne apropiem de calitatea dăruirii. Jertfa de Pesah (Paşte/trecere) exprimă eforturile noastre de a ajunge la înclinația bună, care este deasupra calității de primire, a înclinației rele. Noi „trecem dincolo” de egoism și ne apropiem de dorința de a dărui. Această trecere se face prin sângele de Pesah, la fel cu sângele de la naștere. Noi suntem născuți în sânge, după cum este scris: „Trăiește chiar și în sângele tău”. (Ezechiel 16:6).
Noi evoluăm în acest fel până ajungem în noaptea exodului din Egipt. În această stare, „împrumutăm vasele de la egipteni”, luându-le dorințele. În loc de intenția de a primi, avem doar intenția de a dărui. Luăm dorința de a primi împreună cu dorința de a dărui și ieșim din Egipt cu amândouă. Tot ce lăsăm în Egipt sunt intențiile de a primi, care sunt răul. Adică luăm înclinația, dar lăsăm răul în urmă.
Ulterior, adăugăm la înclinație, la dorință, intenția de a dărui, creând astfel o înclinație bună. Acesta este motivul pentru care am intrat în Egipt – pentru a lua de la egipteni dorința de a primi, cu care, inițial, ne-am născut cu toții.
Apoi vine Plaga Primului Născut pentru toți egiptenii din noi, pentru toată înclinația noastră rea. Aceasta este ultima lovitură, aducând cu ea Lumina care reformează și dând o lovitură decisivă dominației înclinației rele asupra noastră. Este atunci când ne ridicăm deasupra ei și ne îndreptăm către conectarea cu ceilalți.
În acestă conectare, începem să simțim ieşirea din Egipt, din înclinația rea, care interfera cu conexiunele noastre și cu faptul că suntem în Adunarea lui Israel (Kneset Israel – Parlamentul Israelului), care ne strânge laolaltă pe toţi. Doar fiind legaţi între noi descoperim Creatorul, Lumina Superioară, Lumea Spirituală, perfecțiunea și eternitatea noastră.
Când ieșim din Egipt, de Paşte, este o masă festivă în care se mănâncă jertfa răului. Ieșim cu pâinea, cu pâinea celor săraci, Mața, și ne naştem din nou ridicându-ne deasupra egoismului nostru, deasupra voinței de a primi, în dorința de a dărui. De acum încolo, vom fi gata pentru ascensiunea noastră spirituală.
Primul grad, pe care îl atingem după exodul nostru din Egipt, este nașterea spirituală. Aceasta este cea mai dificilă tranziție, în care am îndepărtat toate obiceiurile și obişnuinţele prin care am perceput realitatea, lumea și relațiile noastre. În această tranziție, ne ridicăm deasupra tuturor elementelor care ne-au edificat și prin care ne-am dezvoltat în lumea noastră. Ne mutăm de acolo într-o lume care operează numai în dăruire, în Arvut, în conectare.
Când trecem dincolo, începem să trăim experienţa Naturii într-o manieră inversă, respectând legile dăruirii în loc de cele ale primirii. Începem să acționăm diferit, să respectăm reguli diferite, iar realitatea pare alta decât înainte. Continuăm să evoluăm cu același Faraon pe care l-am lăsat în urmă; am luat numai vasele de la el, după cum este scris: „şi pe urmă va ieşi de-acolo cu mari bogăţii.” (Geneza 15:14).
Când suntem înconjurați de un grup de studiu și de Lumina care reformează, atragem forțele care ne duc afară din Egipt. Prin urmare, chiar și în situații foarte dificile, nu trebuie să ne temem să ne împotrivim egoismului nostru.
Întrebări şi Răspunsuri
Când simțim că am ieșit din Egipt?
Se întâmplă deodată, în întuneric. Nu simțim nimic înainte să se întâmple; suntem uluiţi, dezorientați, la fel ca în timpul nașterii. Vom ieși într-o nouă viață pe care nu o cunoaștem și luăm doar ceea ce avem nevoie – dorințele care nu au intenții de a primi, fără intențiile rele, numite „vasele mari” pe care le luăm din Egipt. Copiii lui Israel sunt cei care le iau, cei care vor să fie Yașar El (direct la Dumnezeu), direct spre dăruire, spre iubirea față de ceilalţi.
Exodul din Egipt se petrece la miezul nopții. În conformitate cu Înțelepciunea Cabalei, construirea vaselor Kelim începe când se crapă de ziuă. În această stare, ne simțim rău din cauza întunericului, dezorientării și confuziei. Nu înțelegem ce se întâmplă cu noi. Dar un punct în noi ne spune: „Fă-o”, și suntem dispuși să o facem, urmând pregătirea, care nu ne lasă să rămânem în egoismul nostru – cel care în realitate ne omoară. Așa că ieșim și scăpăm.
Din Zohar: Un Miel pentru o Familie
„Israel nu a ieșit din Egipt până când, sus, nu s-a spart autoritatea tuturor conducătorilor lor.” Asta poartă numele de „toate cele zece Klipot (coji)”, cele zece urgii (plăgi), prin care Egiptul este sfărâmat. „Şi Israel și-a părăsit pământul și au ajuns pe pământul Sfințeniei Superioare”, numit „dăruire”, „iubirea pentru ceilalţi”, „în Creator și legaţi de El (…) căci, «i-am scos din țara Egiptului»; I-am scos de sub cealaltă autoritate și i-am adus în autoritatea Mea”.
Zohar-ul pentru toți, Bo (Domnul a zis), pct. 165
Ideea este de a trece de la intenția de a primi la intenția de a dărui, dintr-o stare de a gândi permanent numai pentru noi înșine – cum să profităm, cum să reușim și cum să exploatăm lumea noastră – în starea opusă. Este o adevărată revoluție interioară în om, care încă nu înțelege că există un alt mod de a trăi – în dăruire, iubire, înălțare deasupra sinelui – deși există constant în noi dorința de a primi.
În cei patruzeci de ani în deșert, copiii lui Israel trăiesc experienţa unor evenimente cum ar fi, cel cu vițelul de aur sau despicarea Mării Roșii. Aceste evenimente nu sunt mai ușoare decât exodul din Egipt, dar exodul este desprinderea noastră din egoism.
În urma ieșirii există căderi și ascensiuni, iar dorința noastră de a primi continuă să se arate tot mai mult. Copiii lui Israel nu ies singuri. Împreună cu ei vine mulțimea amestecată: oameni care sunt atrași de ei, care doresc, de asemenea, să ajungă la o lume luminoasă, dar fără a-și corecta egoismul. Ei sunt dispuși să urmeze Tora și Mițvot, dar fără a-şi corecta egoismul.
Care este diferența dintre exodul din Egipt pentru cei cu un punct în inimă și cei fără?
Există o mare diferență între ei. Israelul este numit Li Roș („am cap”) pentru că o fac conștient, conștient de ceea ce se întâmplă cu ei. Noi încercăm aceste acțiuni pe noi înșine și le trăim împreună cu Creatorul. Noi atragem Lumina Reformatoare, iar acest lucru se cheamă, „a lucra cu Galgalta veEynaim” (creștetul capului și ochi), așa cum este scris: „Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt”(Exodul 19: 6) adică, toți vor fi în dăruire.
În schimb, cei care nu au nevoie de ea – pentru că nu au acest tip de legătură cu Divinitatea, punctul în inimă – sunt numiți „națiunile lumii”. Ei nu simt că trebuie să corecteze răul din ei, egoismul lor, sau că trebuie să se ridice și să fie în Dvekut (contopire) cu Creatorul.
Trăim vremuri foarte speciale. Întreaga lume este în criză; toţi trebuie să se renască, fie că vor, fie că nu.
Adevărat, dar restul lumii este împins din spate prin suferință. Ei nu sunt și nu vor fi atraşi din față. Restul lumii simte nevoia de a ieşi din necazuri, în timp ce noi, Israel, simțim o necesitate în a ne îndrepta către dăruire, către iubirea față de ceilalţi și prin aceasta să dobândim iubirea pentru Creator. Este o diferență fundamentală. Noi evoluăm prin forța pozitivă de dăruire, forța care ne atrage, în timp ce restul lumii evoluează prin forța de împingere, care îi împunge. Este o mare diferenţă, şi de aceea ei nu pot evolua singuri.
Trebuie să ne conectăm cu ei precum Galgalta veEynaim cu AHP și să le transmitem dăruirea prin noi. Noi trebuie să fim „Lumina pentru națiuni”. Deși nu vor înțelege ce fac, se vor conecta cu noi, așa cum spune Isaia: „Popoarele îi vor lua şi-i vor aduce înapoi la locuinţa lor, şi casa lui Israel îi va stăpâni în ţara Domnului” (Isaia 14:2). Acesta este modul în care vor fi corectaţi.
Care a fost marele strigăt în Egipt, în timpul Plăgii Primului Născut? A fost strigătul egiptenilor către egoism?
Plaga Întâiului Născut se află în opoziţie cu Keter; aceasta a fost concluzia tuturor plăgilor. Cu fiecare urgie (plagă), o altă parte din intenția de a primi a fost tăiată din dorința de a primi. Intenția de a primi este o Klipa (coajă) care este sortată și separată, iar dorința de a primi rămâne goală și nefolosită.
Malhut, Yesod, Hod, Nețah, Tiferet, Gvura, Hesed, Bina, Hohma și Keter corespund celor zece urgii (plăgi). Cea care corespunde lui Keter este cea mai grea, deoarece este ca Roș-ul (capul) în raport cu restul loviturilor, dar și pentru că a sa Aviut (grosieritatea dorinței de a primi) este cea mai mare. Dintre toate nivelurile dorinței – rădăcina, unu, doi, trei, patru – Keter este cea mai puternică dorință egoistă.
Acesta este modul în care ne desprindem de egoism și aparent îl „omorâm” pe Faraon. Exact aşa începe egoismul să înțeleagă că, existăm în realitate pentru a dărui și a le cere copiilor lui Israel să-l binecuvânteze.
Nu este simplu, pentru că încă nu am reușit să înțelegem totul. În cele din urmă, „Nu este alt Dumnezeu afară de El”. O singură forță, Creatorul, conduce totul. Faraon este un înger care pare a fi împotriva noastră, dar și el este în mâinile Creatorului; este modul în care ei lucrează împreună. În prezent, acesta este modul în care corectarea noastră se petrece cu dreapta și cu stânga cu care lucrăm, după care vom învăţa, însă, cum să lucrăm cu amândouă, pe trei linii. Vom învăța acest lucru în legătură cu Masah de Hirik, în corectările mari.
Din Zohar: Și a fost să plece la miezul nopții
Chiar și „Toți întâi născuții”. Un prim născut este considerat Hohma și „Toți întâi născuții” indică faptul că până şi nivelurile superioare și inferioare s-au rupt de stăpânirea lor. Toate acele niveluri care conduc prin puterea lor de la Hohma, care este înțelepciunea Egiptului, după cum este scris: „Toți întâi născuții din țara Egiptului.”
Zohar-ul pentru toți, Bo (Vino), articolul 118
Egoismul nostru suferă fiecare lovitură la cel mai înalt nivel. Dorința noastră de a primi este în noi și nicăieri altundeva, nici măcar în Egipt. Totul se desfășoară inăuntrul nostru, pentru că omul este o lume mică. Începem să simțim că îngerul morții este destinat să ni se alăture în dăruire, așa cum este scris că, îngerul morții va fi un înger sfânt. De aceea Faraon cere binecuvântarea, deoarece el încă nu se poate conecta singur. El înțelege, însă, că a început o nouă eră.
Egiptul de astăzi prezintă aceleaşi semne. Există piramide pe care le-au construit copiii lui Israel și există piramide pe care le-au construit egiptenii și care sunt construite complet diferit.
În legătură cu procesul din lăuntrul nostru, se pare că suntem personalități divizate. Îl avem oare în noi, pe de o parte, pe Faraon cel urgisit și, pe de altă parte, pe Moise bucurându-se de exod?
Da, aceste două forțe se află în noi. De obicei le simțim când suntem în urcare sau în cădere. Când suntem egoiști sau când nu știm ce să facem cu egoismul nostru, suntem în întuneric. Dimpotrivă, când suntem entuziasmaţi, lucrând pentru a dărui, la fel ca şi Creatorul, Lumina strălucește pentru noi. Un începător este precum Moise întorcându-se de la Ietro; el l-a descoperit deja pe Creator, așa că acum el se reîntoarce cu ambele forțe.
Ne confruntăm cu ambele forțe?
În efortul nostru ne confruntăm, atât cu forța lui Faraon, cât și cu forța lui Moise. Știm deja cum să facem ca forța de dăruire să domine forța de primire.
De aceea a fost spus: „Du-te la Faraon”?
Da, și de fiecare dată când Creatorul face dorința de a primi mai grea, mai puternică. El deschide în noi, din ce în ce mai mult, dorința de a primi, iar noi trebuie să o depășim și să ne străduim în continuare.
Termeni
Lăcustele
În toate plăgile din Egipt, simţim cât de benefice sunt ele. Plaga vine pentru că suntem scufundaţi în propriul egoism, într-o stare aparte, iar ea ne ajută să ieșim din acea stare. Plaga lăcustelor corespunde cu Bina.
Întunericul
În fiecare stare avem întuneric. Cu toate acestea, în stările de întuneric, este vorba de întunericul nostru personal din care putem ieși la o altă stare. Aici, starea de întuneric apare când suntem confuzi, neștiind nimic, așa cum se spune în povestea de Purim, când oamenii nu știau cine avea dreptate, Haman sau Mordehai. Într-o stare de întuneric, trebuie să dobândim Lumina Hasadim, deoarece întunericul vine de la Lumina Hohma și ieșim din el prin Lumina Hasadim. Avem nevoie de Hasadim, înțelegând prim asta că avem nevoie de Lumină, și pentru că suntem gata, apare stâlpul de foc sau norul.
Plaga întâiului-născut
„Plaga întâiului-născut” este ultima şi cea mai mare lovitură. Este o lovitură care este rădăcina, deoarece întâiul-născut este omul. Este cea mai mare dorință de a primi, la nivel de Keter, după care nu mai este nimic de făcut în Egipt. Acesta este locul în care Faraon se dă bătut.
Faraon este lăsat fără armată, fără nimic. Odată ce copiii lui Israel părăsesc Egiptul, Faraon trimite după ei tot ce a rămas din armata sa. Dar după aceea, mulțimea amestecată se unește cu Israel, iar Faraon rămâne fără nimic.
Strigătul Egiptului
„Strigătul Egiptului” este strigătul egoismului nostru, întrebându-ne: „Cum voi putea trăi dacă voi fi complet gol fără nimic de primit pentru mine, fără să înțeleg cum să exist în această lume? Nu sunt obișnuit cu această situație. Trebuie să fac mutaţia către o nouă paradigmă, către o lume opusă, în întregime dăruire, conexiune, garanție reciprocă și iubire. Nu pot trăi așa. Nu știu cum!”
Acesta este marele strigăt al Kelim (vaselor) noastre egoiste. Este o stare prin care trebuie să trecem, similară cu o naștere fizică în care bebeluşul nou-născut trăieşte, totodată, o anume traumă. Învățăm din Zohar că rădăcina acestei stări este faptul că şarpele a mușcat căprioara. Ceea ce înseamnă că Malhut este sursa și ea este cea din care se naște sufletul. Este o stare foarte dramatică și aparte. Dacă trecem prin această stare împreună, uniţi între noi, așa cum explică Tora, ne vom simți entuziasmaţi și vioi și vom ieși din ea cu ușurință.
Din Zohar: Slăvind exodul din Egipt
Fiecare om care relatează povestea exodului din Egipt și este încântat, se va bucura în lumea următoare de Divinitate (care este numai bucurie). Acesta este un om care este încântat de stăpânul său, iar Creatorul este încântat de această poveste a Sa.
Zohar-ul pentru toți, Bo (Vino), articolul 179
Există aici două contradicţii. O persoană se naşte pe sine însăşi, prin sine însăşi. Pe de o parte, regretăm acea parte din noi care ne presează în timpul durerilor facerii, până când ne facem loc şi ne naştem în lumea cea nouă. Pe de altă parte, suntem încântați de acea parte a noastră care este conectată cu Creatorul. Este la fel cu bucuria pe care o resimţim la nașterea unui copil.
(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)