(Exod, 30:11 – 34:35)
(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)
Rezumatul Pericopei
Porţiunea Ki Tisa (Când vei socoti), începe cu cererea Creatorului ca fiecare dintre copiii lui Israel să doneze o jumătate de şekel pentru construirea Tabernacolului. Porțiunea menționează alte cateva detalii despre Tabernacol, cum ar fi ungerea cu ulei, masa, Menora și vasele ei. Bețalel, fiul lui Uri Ben Hur, este desemnat ca meşteșugar, avându-l ca asistent pe Ahaliav Ben Ahisemeh. De asemenea, Creatorul le poruncește copiilor lui Israel să respecte Şabatul.
Mai târziu, Moise urcă pe Muntele Sinai pentru a primi tablele legământului, dar întârzie să se întoarcă, astfel încât copiii lui Israel caută dovezi de existenţă a Creatorului. Ei îi cer lui Aaron să construiască un vițel de aur. Aaron este de acord, le ia vasele de aur, le topeşte și construiește vițelul de aur.
Când Moise se întoarce de pe munte și vede asta, sparge tablele. Creatorul vrea să distrugă și să ruineze întregul popor al lui Israel, dar Moise pledează pentru sufletele lor.
Moise vorbește Creatorului „față în față” și vrea să se ascundă.
La finalul procesului, Creatorul este de acord și face un legământ cu poporul lui Israel. Creatorul le promite, de asemenea, că vor intra în țara lui Israel și repetă porunca celor trei sărbători de pelerinaj (Șaloș Regalim) și interzicerea idolatriei.
Moise rămâne cu Creatorul pe Muntele Sinai, patruzeci de zile și patruzeci de nopți, scrie tablele și coboară de pe munte. Este scris: „Moise s-a coborât de pe muntele Sinai cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se cobora de pe munte, nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul” (Exodul, 34:29). Faţa-i era într-atât de strălucitoare încât a trebuit să se ascundă încă o dată de popor, deoarece acestora le era teamă să vorbească cu el.
Comentariu
Pentru aceia care nu cunosc limbajul Cabalei va fi greu de înțeles că textul se referă la dezvoltarea interioară a omului. Se referă la natura noastră, care este dorința de a primi, o dorință egoistă care necesită corectare. Tora vorbește numai despre corectarea dorinței, așa cum este scris: „Am creat înclinația rea; Am creat pentru ea Tora ca mirodenie”, pentru că „Lumina din ea îi va întoarce la Bine”(Midraș Raba).
Scopul corectării este de a transforma înclinația noastră egoistă, care vizează numai mulţumirea de sine și exploatarea întregii lumi pentru sine, în iubire față de ceilalţi, precum în „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”.
Tora vorbeste despre un proces care nu este simplu, dar a cărui experienţă o trăim cu toţii. Criza generală în care ne aflăm, ne va obliga să ieșim la lumină, să ne corectăm, asemenea ieşirii din Egipt. Astăzi suntem cu toții în fața Muntelui Sinai cu egoismul nostru uriaş, cu toate Kelim (vasele) pe care le-am luat din Egipt. Pe parcursul a mii de ani de dezvoltare, omenirea a acumulat un egoism masiv; acum nu avem nici o idee ce să facem cu el, în afară de a scăpa de el.
Când am fost atrași spre Muntele Sinai, am descoperit un munte de ură între noi. Doar punctul din noi, numit „Moise”, ne trage înainte către conectarea cu ceva mai înalt, un grad mai înalt – gradul uman de asemănare cu Creatorul.
Suntem, încă, toţi precum animalele (Psalmi 49:13), funcționând în întregime prin egoismul nostru, care este natura noastră. În schimb, trebuie să fim ca o națiune liberă în țara noastră, liberă în dorința ei. „Aceasta este calea Torei” (Zohar-ul pentru toți, Pinhas, pct. 247).
Pentru a face acest lucru, dacă dorim să ne ridicăm la gradul uman și să-l descoperim pe Creator și lumile care ne înconjoară, trebuie să urmăm unica linie cunoscută ca „jumătatea de şekel”, ceea ce înseamnă nici la dreapta, nici la stânga, ci la joncţiunea celor două. Dorința de a primi participă, de asemenea, pentru că este „ajutor făcut împotriva noastră” (Geneza 2:18), iar împotriva ei avem nevoie de Lumina Reformatoare.
Avem două linii: în stânga este dorința de a primi; în dreapta este Lumina. Cu cât le combinăm mai mult, cu atât mai mult vom corecta dorința de a primi în direcţia asemănării cu Lumina – adică să lucreze pentru a dărui. Este scris: „ci noaptea străluceşte ca ziua şi întunericul, ca lumina.” (Psalmi 139:12). Astfel evoluăm. Aceasta este prima corectare – nici mai mult, nici mai puțin, ci exact jumătate. Evoluăm atunci când dobândim această corectare, această metodă de a avansa.
Ulterior, Tabernacolul și vasele sale trebuie să fie pregătite, inclusiv uleiul și tot ce vine cu el. Acest rol a fost dat numai lui
Bețalel. Bețalel cel din noi este ceea ce este Bețel El (în umbra lui Dumnezeu), sub umbra Creatorului. Bețalel reproduce calitățile Creatorului, care i s-au înfăţişat și de aceea e numit „inimă înțeleaptă.” El cunoaște combinația corectă dintre inimă, dorință și înțelepciune, adică intelect. Bețalel combină în mod corespunzător dreapta cu stânga și are înțelepciunea inimii. De aceea el este cel care poate instala Tabernacolul.
Tabernacolul este aranjamentul sufletului pe care îl construim înăuntrul nostru din dorințele noastre. El este construit în concordanţă cu calitățile corecte, în care toate părțile sunt conectate în sincronie cu Creatorul. Astfel devenim asemănători cu El.
Înclinația noastră rea are 613 de calități pe care trebuie să le îndreptăm către dăruire, către iubirea pentru ceilalţi. O pot face numai cei care au calitatea lui Bețalel – aceea de a duplica în el calitățile Creatorului, devenind ca o umbra a Lui.
Realizăm acest lucru prin conectarea la Șehina (Divinitatea), Malhut de Ațilut, care începe să reproducă aceste calități de la Zeir Anpin de Ațilut. Zeir Anpin are șase Sfirot: Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod și Yesod, unde Malhut vine ultima și reproduce. De aceea munca noastră este aceea de a reproduce aceste șase calități de la Zeir Anpin – HaKadoș Baruh Hu (Cel Sfânt, binecuvântat fie El) sau Zeir Anpin de Ațilut – având aspectul Creatorului, în toate zilele lucrătoare.
Înțelepciunea Cabala ne prezintă scopul nostru – revelarea Creatorului creaturilor din această lume. Prin simțurile noastre, atunci când ne este revelat Creatorul, ne alăturăm și ne contopim tot mai mult cu El.
Când încheiem replicarea celor șase calități, vine calitatea a șaptea, Şabatul care se încheie singur de Sus. De aceea este considerat o „trezire de Sus”. O Lumină specială vine și pune cele șase calități în ordinea corectă și nu mai rămâne nimic de făcut.
De aceea, interzicerea muncii în timpul Şabatului este echivalentă cu intervenția a ceva ce aparține Lumii Superioare. Lucrăm timp de șase zile aranjând linia din dreapta și pe cea din stânga, direcţionând dorința de a primi și Lumina, mintea și inima. În cele din urmă, prezentăm munca noastră și atunci „Domnul va sfârşi ce a început pentru mine” (Psalmul 138: 8). Este momentul în care primim finalizarea gradului. Acesta este procesul căruia trebuie să ne supunem prin corectarea întregului suflet, săptămână după săptămână, până când încheiem cei șase mii de ani.
Trebuie, totodată, să luăm în considerare faptul că sufletul nostru este constituit din dorințe ce ţin de înclinația rea care nu pot fi reperate printr-o analiză obișnuită. Aceste dorințe necesită o examinare anume pe care numai „vițelul de aur” o poate face.
Deși Tora îl prezintă ca atare, „vițelul de aur” nu reprezintă o cădere sau un declin și nici nu dă vina pe nimeni. Oricine trece prin acest proces trebuie să treacă prin toate coborârile și căderile, așa cum s-a întâmplat cu Faraon în Egipt și cu copiii lui Israel în deșert după evenimentele de pe Muntele Sinai.
Chiar și atunci când plecăm de la Muntele Sinai pentru cei patruzeci de ani în deșert, vom continua să trăim experienţa unor stări care par negative. De fiecare dată când dorințele necorectate ies la suprafață, „cădem” în ele, aşa încât nu avem de ales decât să le descoperim și să le corectăm. Este scris: „Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără păcătuiască” (Eclesiastul 7:20) sau „Un om nu înțelege cuvintele Torei, până nu a eşuat în ele”( Talmudul babilonian, Masehet Gitin, pct. 43a).
Aşa încât, mai întâi trebuie să eşuăm, apoi să examinăm căderea și să o corectăm. Numai atunci avem garanţia că nu se va repeta, pentru că această dorință a fost deja corectată în scopul de a dărui. Acesta este modul în care progresăm către iubirea pentru ceilalți.
Când descoperim că, în ciuda muncii pe care am făcut-o, Creatorul nu ni s-a revelat, se consideră că Moise nu s-a întors de pe Muntele Sinai. Adică, suntem atrași de intenția de a primi, dorința egoistă numită „vițelul de aur”.
Dorințele noastre corupte sunt numite „mulţimea amestecată”. Această mulţime întreabă: „Unde a plecat Moise?” Ei susţin că trebuie să continuăm aşa cum ne taie capul, urmându-ne propria rațiune și propriul intelect, în loc să o facem deasupra rațiunii.
Când revenim la munca în rațiune, suntem încântați. Ni se pare că astfel înțelegem și simțim totul. Nu putem să ne ridicăm la niveluri mai înalte, dar cel puțin suntem într-o lume care se potrivește egoismului nostru. Este o stare atrăgătoare. Putem vedea noi înşine cât de greu este să explicăm oamenilor ceea ce ne impune acum Natura să facem, care este metoda de corectare și cum putem ajunge la gradul următor. Creatorul, Natura, Elokim (care este Natura în Ghematria) ne presează și vrea să ne înălţăm, iar noi părem să îi opunem rezistenţă cu un „vițel de aur”, sărbătorind și bucurându-ne.
Când apare punctul din inima, el se ciocnește foarte puternic cu dorința egoistă care a izbucnit din nou. Această coliziune este spargerea tablelor.
Coliziunea se află între punctul din inimă – prin care dorim să ne ridicăm și să ne lipim de cel de Sus, de gradul superior, să descoperim lumi, infinitatea și să fim pe tărâmul dăruirii – și revelația faptului că suntem în punctul de a fi un vițel de aur. Nu putem tolera acest contrast. Asta face ca toate elementele, cu care am fost anterior în Kdușa (Sfințenie), să se sfărâme.
Cei care au păcătuit cu vițelul au fost condamnați la moarte. Ulterior, Moise a spus: „Cine este pentru Domnul să vină la mine!” (Exodul 32:26). Aceasta este corectarea dorințelor apărute acum, care sunt conectate la vițelul de aur, și cu care nu putem continua.
După corectarea tuturor celorlalte dorințe – cele trei mii de discernăminte pe care Moise le-a ucis – el urcă încă o dată pe Muntele Sinai. Asta înseamnă că acel punct din lăuntrul nostru se ridică încă o dată și primim din nou tablele legământului. Redescoperim Dumnezeirea, Creatorul, și începem să coborâm cu al doilea rând de table.
Este, totuşi, o mare diferență între primul rând de table și cel de-al doilea: Yom Kipur (Ziua Ispășirii). Primele table și vițelul de aur au avut loc în a noua zi din Av (a 11-a lună în calendarul ebraic). Primele table au fost date, de la Șavuot, până pe nouă de Av. Al doilea rând de table s-au dat, din a noua zi din Av, până la Yom Kipur. Patruzeci de zile, plus patruzeci de nopți, reprezintă perioada de corectare de la care putem continua.
Din Zohar: O jumătate de Şekel
„O jumătate de şekel, jumătate de hin” înseamnă o jumătate de măsură. Vav este mijlocul dintre cei doi Hey, deoarece Vav este linia de mijloc, numită „scala”, care cântărește cele două Lumini, dreapta și stânga, care sunt cei doi Hey, astfel încât stânga nu va fi mai mare decât dreapta. De aceea Vav diminuează stânga, deci nu va străluci de sus în jos, ci numai de jos în sus.
Zohar-ul pentru toți, Ki Tisa (Când vei socoti), pct. 4
Marea noastră dorință de a primi, egoismul, este pe partea stângă. Lumina pe care o putem atrage dacă lucrăm corect, conform Înțelepciunii Cabala, este pe dreapta. Acestea sunt cei doi Yod, ca în litera Alef (א), cu diagonala din mijloc care este Parsa (întoarcere). Trebuie să ne alăturăm Luminii de Sus, Yod cel de sus, cu dorința de a primi de jos, și anume Yod de jos (uneori scris ca Dalet, în loc de Yod, care este faza Behina Dalet, Malhut din noi). Diagonala păstrează echilibrul între ele, creând astfel linia.
De aceea, Alef este prima literă din alfabet. Porțiunea Ki Tisa (Când vei socoti) este începutul efectiv al Torei, deoarece se ocupă de construirea și umplerea Tabernacolului. De aceea trebuie să ne păstrăm mereu la jumătate, aşa încât dreapta să nu fie mai mult decât stânga sau invers. Dacă există un surplus de dorințe de a primi pe care nu le-am corectat în întregime, atunci nu suntem în dorința de a dărui. Dacă luăm din dorința de a primi mai mult decât putem corecta, suntem într-o stare de recunoaștere a răului. Trebuie ca operația asta să fie foarte precisă.
Odată ce ne-am restricţionat toate dorințele și evităm folosirea dorinței pentru a primi și o folosim numai pentru a dărui, putem continua alegerea acelor părticele ale dorinței noastre, de la cele uşoare până la cele grele și să alipim toate corectările la Lumină.
Aceasta este litera, Vav, cu semnele de punctuație, Holam, Șuruk, Hirik sau Kamaț, care este ca o Parsa (întoarcere). Lumina trebuie să fie deasupra ei, deoarece toate corectările sunt în urcare. În lumea noastră – în situația noastră – nu vom ajunge niciodată la revelația Dumnezeirii. S-ar putea să existe mai multe fenomene psihologice, dar revelarea Dumnezeirii se poate întâmpla numai dacă ne ridicăm peste Parsa.
După restricție, odată ce avem linia de mijloc, când ne alăturăm unui grup și încercăm să ieșim din noi înșine și să fim deasupra rațiunii, deasupra diagonalei Vav, de jos în sus, atunci vom primi revelarea Lumii Spirituale.
Întrebări şi Răspunsuri
Bereşit (Geneza) vorbește despre crearea lumii. În deșert, lucrurile iau mult timp să se desfășoare, cu numeroase detalii de-a lungul drumului, așa cum descriu pasajele. Ce simbolizează aceste detalii?
Tora nu ne poate spune despre toate prin câte vom trece. Ea explică numai reperele. Este similar cu a conduce pe un drum, în care fiecare kilometru este marcat cu câte o bornă.
De ce în porțiune sunt menţionate tot felul de veşminte și se face o descriere a altarului?
Este corectarea sufletului nostru. Am primit un sistem de 613 dorințe, fiecare dintre ele incluzându-le pe toate celelalte, toate fiind conectate. Acest sistem este complet spart. Este ca și cum ni s-ar fi dat un dispozitiv electronic sau mecanic care este complet stricat și nu avem nici o idee cum să-l reparăm. Ne uităm la el consternaţi fără să știm cum să-l abordăm.
De aceea ni se spune cum să facem: „Uită-te la asta, repară asta, apoi asta, dar mai întâi asta.” Sunt atât de multe detalii în sufletul nostru și fiecare dintre ele trebuie să devină asemenea Creatorului, în ce privește structura și modul în care acţionează. Deși este ca substanță opus Creatorului, „existența din absență”, sufletul trebuie să ajungă să semene cu „existența din existență”.
Nu putem înțelege cât de importantă este lumea noastră, cu toate complexitățile și multitudinea de conexiuni ale ei – fiecare atom și fiecare celulă din univers. De aceea sunt atât de multe detalii în corectarea sufletului. Mergând pe această cale, luând parte la ea și descoperind-o, trezeşte în noi o emoţie imensă și un sentiment de armonie și împlinire.
Cum explici că totul există și se întâmplă simultan – punctul din inimă este pe Muntele Sinai, cea mai înaltă conexiune, în timp ce alte dorințe din mine construiesc un vițel de aur?
Asta este o desprindere în interior, unde Moise cel din noi dispare. Când Moise dispare, pierdem contactul cu Creatorul, deoarece acesta este singurul punct care ne conectează cu El. De îndată ce ne deconectăm, ne regăsim scufundați în dorințele noastre, căzând în vițelul de aur. Acestea sunt Kelim (vasele) pe care le-am scos din Egipt, Kelim care doresc Lumina Hohma (înțelepciune), și anume plăcerea, numai pentru noi înșine.
Cum este posibil ca dorința să intre în contact cu Forța Superioară pentru ca, apoi, să cadă imediat într-o conexiune cu vițelul de aur?
Nu există niciun obstacol. Există, fie Kdușa (Sfințenie), fie Klipa (carapace/coajă). Nu există nimic între ele. Trebuie să ne obișnuim să fim mereu în una dintre cele două stări.
Ascensiunile şi coborârile lui Moise pe Muntele Sinai, sunt urcuşurile și coborâşurile despre care vorbim?
Este vorba despre o alternare a revelaţiilor şi ascunderilor. Este la fel ca sărbătoarea de Purim și povestea lui Esther, care sunt, de asemenea, revelare în ascundere. Nu poate avea loc o revelare dacă nu este precedată de o ascundere. Dacă Moise nu ar fi urcat pe Muntele Sinai, nu ar fi fost nici un vițel de aur. Dar, fără viţelul de aur, nu am fi știut ce să corectăm. Acesta este modul în care înaintăm mereu, pe două „picioare”.
Termeni
Jumătate de Şekel
„Jumătate de şekel” este condiția pe care ne-am stabilit-o pentru propria noastră analiză și corectare, pentru a nu ajunge niciodată la starea în care să atragem Lumina pentru noi înșine, de sus în jos, ci să primim întotdeauna Lumina de jos în sus, în respingere. Acesta este modul în care descoperim Ein Sof (Infinitul).
Problema este că, atunci când atragem încontinuu pentru noi înşine, putem vedea numai nivelul cel mai apropiat de noi, cunoscut sub numele de „această lume”. Tot ce se află dincolo de acest nivel sunt lumile, Ein Sof, eternitatea, integralitatea, care sunt ascunse și tăiate de la noi. Dacă percepem realitatea, nu prin atragerea către noi înșine, ci prin ieșirea din noi înșine, vom descoperi dintr-o data, Ein Sof.
Noi suntem cei care determinăm jumătatea de şekel?
Fără jumătatea de şekel, nu putem începe să lucrăm cu Tora. Fiecare dintre noi trebuie să dea jumătatea de şekel. Trebuie să ne setăm în așa fel încât, din acest moment, instrumentul nostru pentru revelarea Divinității să fie jumătatea de şekel – echilibru, numai dăruire, și cât mai mult posibil echivalenţă de formă.
Vițelul de aur
„Vițelul de aur” este întregul Zahav (aur), ceea ce înseamnă Ze Hav (dă asta). Reprezintă întreaga dorință uriaşă de a primi care există în noi pentru toate plăcerile. Toate dorințele noastre există simultan.
Oameni încăpățânați(cei cu ceafa înțepenită)
Lucrăm cu revelarea dorințelor noastre egoiste și, prin urmare, revenim mereu la ele. Ceafa este ca Faraon, partea posterioară a Creației. Când apare marea dorință de a primi, în realitate ne ajută.
„Oamenii încăpățânați” (cei cu ceafa înţepenită) nu sunt neapărat răi; avem uriaşele Kelim (vase) cu care putem atinge Dumnezeirea. Cine are dorinţe mici nu poate aparține lui Israel; Israel trebuie să fie foarte egoist. Națiunile lumii au, totuși, Kelim mici și, prin urmare, nu pot dobândi Dumnezeirea. Poporul lui Israel este numiți „popor încăpăţânat”, ceea ce înseamnă că avem ceva cu ce să evoluăm, ceva ce trebuie corectat și la care este de lucrat.
Rezumat
Cel mai important lucru pentru noi este să continuăm să evoluăm, să ne urmărim obiectivul și să avansăm spre el. Indiferent ce se va întâmpla, fie că este vorba de vițelul de aur, trei mii de oameni uciși sau alte circumstanţe, totul trece. Și, în pofida tuturor acestora, ne vom atinge scopul.
(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)