(Numeri, 16:1 – 18:32)
(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)
Rezumatul Pericopei
Porțiunea începe cu povestea lui Datan și Abiram și a celor 250 de căpetenii ale obştii, care s-au răzvrătit împotriva lui Moise și Aaron dintr-un motiv ce părea a fi drept: Întrucât întreaga națiune este sfântă, Moise și Aaron ar trebui să aibă același statut ca și restul oamenilor. Răspunsul pe care l-au primit a fost că, deși sunt toți egali, Moise și Aaron sunt singurii dintre conducători care pot intra în contact cu Creatorul. În urma revoltei, pământul a înghițit pe cele 250 de căpetenii ale obştii, precum și pe Core și apropiaţii săi, iar oamenii au suferit din pricina ciumei până când Moise s-a rugat Creatorului să pună capăt urgiei.
Sfârșitul porţiunii dezbate problema conducerii națiunii. Toiagele tuturor conducătorilor au fost supuse unui test, şi singurul care a înflorit a fost cel al lui Aaron, fapt ce l-a confirmat fără niciun echivoc drept conducător.
Comentariu
Putem interpreta explicația Torei (Pentateuh) pe două niveluri – nivelul acestei lumi și nivelul lumii spirituale ascunse. La nivelul lumii noastre, povestea lui Core este foarte relevantă și astăzi.
De mii de ani, lumea noastră se dezvoltă prin egoismul nostru. Cu 3800 de ani în urmă, am trăit în ceea ce este acum cunoscut sub numele de Babilonul Antic. Atunci a venit Avraam – calitatea de Hesed (îndurare) – precum și preoții care l-au urmat, care fac parte şi ei din calitatea Bina, Hasadim.
Avraam a descoperit că întreaga lume trebuie să dezvolte și să dobândească o stare de unitate și conexiune și a împărtășit revelația sa celor din Babilon. Dacă mulți l-au urmat, ei nu au fost decât o mână de oameni în comparație cu majoritatea care i-au respins ideile. Avraam a trebuit să fugă din Babilon, urmărit de Nimrod, regele Babilonului.
Avraam a stabilit o metodă de corectare a naturii umane. Astăzi numim această metodă, „Înțelepciunea Cabala”, al cărei scop este acela de a înălța omul din adâncul egoismului la nivelul de dăruire și iubire.
Acest urcuş este, de fapt, scopul evoluţiei noastre – să ne ridicăm, de la nivelul acestei lumi, la nivelul lumii spirituale. Spiritualitatea este dăruirea și iubirea faţă de ceilalţi, prin care dobândim eternitate și integralitate. Acesta este sensul textului din această porțiune, precum și al Cărţii Zohar, care vorbește despre libertatea faţă de Îngerul Morții.
Conform Înțelepciunii Cabala, toți cei din Babilon erau, la început, uniți ca o națiune care vorbea aceeași limbă. Atunci, însă, a izbucnit „ciuma”, egoismul, și oamenii au început să se urască între ei, pentru ca, în cele din urmă, să se înstrăineze unii de alţii. Deoarece babilonienii nu şi-au însuşit metoda de corectare a lui Avraam (ci mai degrabă şi l-au însuşit pe Nimrod), omenirea s-a dispersat pe tot globul.
Cabala explică faptul că, încă din momentul în care oamenii au ales între aceste metode, a fost necesar ca ei să se reunească. Această unitate se va petrece pentru că suntem obligați să o dobândim. Dacă ne-am fi corectat atunci, am fi redobândit unitatea în Babilon și am fi împlinit scopul Creației – acela de a fi cu toţii „ca un om cu o singură inimă”. Am fi obţinut revelarea Divinității și am fi încheiat corectarea. Din moment ce, însă, babilonienii au ales o altă cale, acum suntem obligați să urmăm procesul de corectare.
Am coborât în Egipt și am ieșit din el, urcând în spiritualitate până la gradul Primului Templu, urmat apoi de cel de-al doilea Templu. Am trecut prin distrugeri, exiluri, eliberări, iar astăzi suntem la sfârșitul ultimului exil – începând să ne ridicăm spre ultima, completa mântuire.
Astăzi, suntem într-o situație foarte asemănătoare cu cea creată în Babilon. Diferența este că astăzi nu avem unde să ne mai dispersăm, deoarece am acoperit deja tot globul. Deși pot exista, astăzi, mulţi „Nimrod”, ei nu pot spune nimic pentru că ne-am acceptat deja propria noastră negativitate. Suntem deja conștienți de faptul că egoismul nostru distruge societatea umană. Realitatea arată că, dacă nu ne unim, vom dispărea de pe fața pământului. Scenariul cel mai rău este că ne vom extermina singuri, sau că ecologia și restul naturii ne vor extermina, deoarece trăim potrivnic Naturii, care este Dumnezeu.
În Ghematria, HaTeva (Natura) este Elokim (Dumnezeu). Trebuie să ajungem în echilibru cu Natura și acest lucru se realizează numai prin unirea noastră „ca un om cu o singură inimă”. Unitatea este valabilă nu numai pentru un număr restrâns de oameni, ca cei care au fugit din Babilon, s-au aflat apoi la poalele Muntelui Sinai, au primit Tora și au devenit o națiune. Dimpotrivă, unitatea este valabilă pentru toată lumea.
Evreii trebuie să fie „o lumină pentru națiuni”, cărora să le explice metoda lui Avraam, prin care ne putem uni, așa cum este scris în Tora: „Toți Mă cunosc pe Mine, de la cel mai mic la cel mai mare dintre ei” și „Căci Casa Mea va fi numită o casă de rugăciune pentru toate popoarele” și, la fel: „Și toate națiunile vor curge la El.”
Ne confruntăm cu o provocare uriașă, crucială: pentru a atinge în final scopul Creaţiei. Vom reuși numai printr-o unitate a tuturor oamenilor.
Această unitate se poate împlini după mari dureri, pe care Înțelepciunea Cabala și a profeților le-au profețit, referindu-se la zilele venirii lui Mesia. Putem, însă, să adoptăm metoda Cabala, care are scopul de a atrage Lumina care reformează.
Cabaliștii ne atrag atenţia că, dacă nu vom folosi Înțelepciunea Cabala, va izbucni un al treilea și chiar un al patrulea război mondial, şi că numai o mână de oameni va supraviețui, iar ei vor trebui, totuși, să pună în aplicare scopul Creației. Prin urmare, nu avem de ales decât să trecem la fapte. Putem să o facem într-o manieră favorabilă, scurtă, plăcută și ușoară, cu ajutorul Cărţii Zohar, a scrierilor lui ARI (Rav Isaac Luria) și a celor scrise de Baal HaSulam (Rav Yehuda Așlag). Putem să le folosim pentru a ne uni prin Lumina lor, care ne va influența. Cabala este considerată „internalitatea Torei”, „adevărata Tora (învățătură/instruire)”, datorită Luminii din interiorul acesteia. De aceea, astăzi trebuie să explicăm tuturor nevoia de a revela și a folosi această metodă.
Povestea lui Core este un exemplu perfect al acestor cuvinte. Core a venit din tribul lui Levi. Datan, Abiram și ceilalţi 250 de reprezentanți ai întregii națiuni, ai tuturor triburilor, par să fi obiectat față de unitate. Ei au respins ierarhia, fără să fi existat o altă opţiune. Trebuia să existe un conducător, Moise, care să facă legătura între Creator şi preoți, urmat de fratele său preot, Aaron, linia dreaptă, calitatea milei, cu care i-au învăţat pe oameni. Cei care au împlinit întreaga muncă, pe lângă preoți, au fost leviții, urmați de restul triburilor, care fuseseră organizate în funcție de structura sufletului comun.
Creatorul a creat un suflet, o dorință. Poporul lui Israel este organizat după această structură, iar restul omenirii ar trebui să fie conectat în jurul său. Când oamenii se ridică brusc și spun: „Nu! Vrem o altă ordine; noi nu vrem să fim atât de strâns legați unii de alţii,” înseamnă a merge împotriva scopului Creației, împotriva unității în sine.
„Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” este legea care induce conexiunea dintre noi. Este marele Klal („lege”, dar și „colectiv”) al Torei. Este un Klal care este un Kli (vas) comun pe care îl construim și în care apare Lumina – Creatorul. Singurul nostru mod în care să fim „ca un om cu o singură inimă”, în garanție reciprocă, este unitatea, conexiunea, la fel ca atunci când am primit Tora. În felul acesta, noi, creaturile, dobândim revelarea Creatorului.
De aceea nu poate fi nimic mai rău decât ceea ce a făcut Core. Asta se numește „un păcat nu de dragul Creatorului”, care este diferit de alte dispute, cum ar fi cea dintre casa lui Șamai și casa lui Hilel. Acelea au fost „păcate de dragul Creatorului”, în care lucrurile sunt discutate și examinate.
Există dreapta și, există stânga. De fiecare dată când dobândim puţin mai multă spiritualitate, apare în noi un egoism mai mare – pe linia stângă. Când dobândim puțin mai multă spiritualitate, reapar Dinim (judecăţi) – pe linia dreaptă, a lui Aaron. În felul acesta ne ridicăm, de parcă am merge pe două picioare, urcând pas cu pas, treaptă cu treaptă, ca pe o scară.
Liniile din dreapta și din stânga apar alternativ, ba una, ba cealaltă. Linia stângă dă substanța, iar linia dreaptă o corectează în intenția de a dărui. Pe de o parte, există o dorință egoistă; pe de altă parte, există linia dreaptă care vine și o corectează în a dărui celorlalţi.
Acesta este modul în care avansăm și de aceea Înțelepciunea Cabala încurajează creșterea dorinței, de aici și numele ei, „Înțelepciunea Cabala (primire/recepţie).” Ea ne învață cum să primim totul – toată Lumina – pentru a ne atinge scopul în întregime. Cabala este destinată anume celor mai egoiști dintre oameni, care ştiu, însă, cum să-și corecteze egoismul.
Aceasta este metoda lui Avraam, care se deosebește de toate celelalte metode care au provenit din Babilon. Avraam a învățat și alte neamuri, cum ar fi copiii ţiitoarelor pe care le-a avut, pe care i-a trimis spre răsărit. El i-a învățat metoda opusă, pentru că dacă nu-ţi corectezi egoismul prin Înțelepciunea Cabala – prin atragerea Luminii Reformatoare – este mai bine să-ţi ții egoismul sub control și să nu-l laşi să crească.
În acest scop, el le-a dat metode, religii și credințe care încurajează diminuarea dorințelor și a poftelor și să trateze cu bunătate pe alții, diminuând dorința de a primi cât mai mult posibil. El a făcut acest lucru pentru că, dacă nu știm cum să corectăm dorința, este mai bine să avem un egoism redus decât unul mare, cauzându-ne astfel mai puțin rău nouă și celorlalţi.
Când adoptăm, însă, Înțelepciunea Cabala, folosim cel mai mare egoism. Iar când acesta crește, suntem și mai fericiți pentru că „El, care este mai mare decât prietenul său, înclinația lui este mai mare decât el”, cu excepția faptului că această înclinație este corectată.
Acesta este motivul pentru care Core a vrut să-i despartă, să rupă conexiunea. Ceea ce dorea cu adevărat era să desfiinţeze scara. El voia ca poporul lui Israel să nu fie conectat, să nu se supună acelei ierarhii, în conformitate cu structura propriu-zisă a triburilor.
Triburile sunt Yod-Hey-Vav-Hey. Când înmulțiți cele patru litere cu cele trei linii incluse în fiecare dintre ele, veți obține cele douăsprezece triburi. Core a vrut să rupă această structură, însă acest lucru este imposibil deoarece, fără această structură, nu putem să ne atingem scopul. De aceea păcatul lui este atât de grav și se numește „un păcat nu de dragul Creatorului”, adică nu în direcția evoluţiei.
Argumentaţia lui Core și a apropiaţiilor săi părea să fie corectă. Tot ce au cerut ei a fost egalitatea. Nu au spus că nu vor să se unească, cel puțin nu în mod deschis. Ei au întrebat doar de ce Moise și Aaron aveau un statut mai ridicat și au cerut o dovadă care să justifice superioritatea celor doi.
Este imposibil să întrerupi procesul de corectare la jumătatea drumului. Nu arăți unui nebun o treabă pe jumătate făcută. Core avea dreptate când spunea că vom ajunge toți la egalitate „ca un om cu o singură inimă”, o singură dorință. Acesta este, însă, sfârșitul procesului, care va arăta astfel la sfârșitul corectării, nu la mijloc, în etapa deșertului.
Deșertul este o etapă intermediară pe care o parcurgem pentru a dobândi calitatea la nivel de Bina, intenția de a dărui pentru a dărui. Numai după aceea urmează intrarea în țara lui Israel, unde ne inversăm dorința de a primi în completă dăruire – intenția de a primi pentru a dărui. În deșert, încă ne cucerim propriul egoism, nu-l lăsăm să izbucnească pentru a primi pentru sine și în dauna altora. Aceasta este un grad numit Hafeț Hesed (care dorește milă).
La aceste grade, este imposibil să faci ceea ce spunea Core. Pe de o parte, el are dreptate dar, pe de altă parte, momentul este greșit. Va veni un timp când această dorință se va împlini, dar nu acum. Dorințele și pretențiile oamenilor, fie ele bune sau rele, devin pe deplin împlinite numai la sfârșitul corectării.
Soluția este în Mateh (toiag/baston). Mateh înseamnă că știm unde să mergem și cum să ajungem acolo. Primim un semn cum că nu putem avansa pe calea pe care am pornit, decât dacă folosim Lumina credinței, urmând toiagul lui Aaron și toiagul lui Moise.
Întrebări şi Răspunsuri
Cum ajunge favorizarea să fie, în cele din urmă, pozitivă?
Tora explică interioritatea noastră, calitățile noastre, gândurile, emoțiile și dorințele noastre. Luptele pe care le avem nu sunt numai între noi, ci și înăuntrul nostru. Vrem să progresăm egoist, dar știm că este greșit și că trebuie să depășim egoismul și să urmăm o cale de dăruire și iubire afaţă de ceilalţi. La urma urmei, aşa este scris. Acesta este scopul și calitatea Creatorului – dăruire și iubire – iar noi suntem opuși calităţii Creatorului.
Aceste calcule funcționează întotdeauna în interiorul nostru și ne aruncă dintr-o parte în alta. Fiecare dintre noi avem un Faraon în noi, un Core, un Haman, un Moise și un Aaron. Suntem nişte „mici lumi”, fiind alcătuiţi din toate aceste forţe. Pe măsură ce evoluăm de-a lungul căii spirituale, aceste forțe sporesc și devin contradictorii, iar noi purtăm puternice bătălii lăuntrice.
De aceea oamenii par corectați, dacă-i priveşti din perspectiva lor subiectivă. Acestea sunt forțele Naturii pe care Creatorul le-a creat și există un bun motiv pentru care noi gândim într-un fel sau altul. La urma urmei, toate forțele – de la cea mai rea la cea mai bună – există în Natură.
Întrebarea este cum le poţi utiliza. Nu trebuie să ștergem nimic din ceea ce există în noi. Până la urmă îl corectăm chiar și pe Core cel din noi. Vom taia sălbăticiunea din noi, o vom arde și vom împrăştia restul sângelui.
Pentru moment, când efectuăm astfel de acțiuni fizice, nu avem nici o idee despre acțiunile lăuntrice pe care acestea le reprezintă. În cel mai bun caz, doar „înghețăm” dorința. Dar și aceasta este o corectare ce trebuie utilizată mai târziu.
De ce Core vede asta ca pe o favoare?
Întotdeauna există o luptă între forțele din noi. Ne punem într-o balanţă și trebuie să ne asigurăm că una dintre forțe nu o depăşeşte pe cealaltă, că linia dreaptă nu este mult mai mică decât cea stângă. Trebuie să menținem încontinuu dreapta mai mare decât stânga. Se numește „mersul pe linia dreaptă”. Porunca este să fim mereu pe dreapta, deși linia stângă va crește în mod corespunzător și ne va echilibra, astfel încât vom continua să avansăm pe dreapta.
Această senzație de zbucium lăuntric este un sentiment foarte bun. De fiecare dată, simțim cât suntem de cufundați în aceste schimbări. Este ca o roată, la care partea de sus se deplasează înainte, iar cea de jos pare să se deplaseze înapoi, dar roata este într-o continuă mișcare înainte.
Ce semnifică această corectare: a fi „înghițit” de Pământ?
„Pământul” este dorința generală de a primi, forța pe care în prezent nu o putem folosi în mod corect, cu scopul de a dărui. Corectarea lui este asemenea celei pe care o facem cu un trup mort – o îngropăm.
O dorință „moartă” este una pe care nu o putem folosi cu scopul de a dărui și care a apărut în noi cu scopul de a primi. Acest scop de a primi este Core. Dorința însăși nu este nici bună, nici rea; ceea ce contează este intenția – dacă folosim această dorință pentru noi înșine sau pentru binele altora. Tora ne instruiește să examinăm cu exactitate intențiile noastre, fie pentru noi înșine, fie pentru alții, iar noi trebuie să transformăm intenția de a primi pentru noi înşine, în a fi în beneficiul celorlalţi, în a dărui.
Putem „îngropa” în pământ intenția de a primi sau să o ardem. Adică, fie să o înghită pământul, fie să fie oferită ca jertfă prin ardere de tot, în scopul de a ne apropia (în ebraică: Korban, de la cuvântul Karov – apropiat). Când corectăm acest obiectiv de la primire la dăruire, ne apropiem de Creator, de aici și numele, Korban.
Aceste corectări nu au nimic de-a face cu oamenii din carne și oase sau cu astfel de evenimente tragice cum este să fii înghițit de pământ, să fii ars sau să mori de ciumă, deși aceste lucruri se petrec în lumea noastră. Dimpotrivă, aceste descrieri se referă la corectările ce se produc în noi. De aceea se spune că omul este o „lume mică”.
Trebuie să verificăm și să-i găsim pe Core, Abiram, Datan și pe cele 250 de căpetenii în noi, ceea ce înseamnă a fi egal sau inegal cu aceştia și să descoperim scopul Creației. De aceea trebuie să ne sortăm dorințele și intențiile.
Ar trebui să căutăm și să reţinem şi cele referitoare la toiagul lui Aaron, şi cel al lui Moise și ce anume înseamnă înflorirea lor în noi – pentru că de-a lungul drumului deschidem vasul pentru a primi Lumina Superioară și, astfel, evoluăm.
Din Zohar: Și Core a luat
„Core a mers pe calea disputei, care este înlăturarea și respingerea, atât de Sus, cât și de jos. Iar cel care dorește să respingă corectarea lumii este pierdut din toate lumile. O dispută este înlăturarea și respingerea păcii. Iar cel care nu este de acord cu pacea nu este de acord cu Numele Său Sfânt, deoarece Numele Său Sfânt este numit Pace.”
Zohar-ul pentru toți, Core, pct. 5
Șalom (pacea) se referă la Șlemut (plenitudine), o stare pe care o realizăm atunci când stânga și dreapta se completează reciproc. Natura noastră și natura Creatorului se egalizează și ajung la conexiune și Dvekut (contopire). Acesta este rezultatul dorit care dă pace, astfel încât nu vom fi niciodată opuși, detașați sau distanțați, ci mai degrabă atât de legați, astfel încât va fi imposibil să ne deosebim.
Trebuie să realizăm Dvekut cu Dumnezeirea, când El și noi devenim unul. Oricât de nerealist ar părea, este scopul nostru și trebuie să ne îndreptăm spre el. Cu cât avansăm mai mult prin noi înșine, cu atât mai mult ne vom scuti de suferință.
De ce este calea spirituală plină de atâtea îndoieli?
Motivul pentru care suntem încontinuu plini de întrebări și incertitudini este că, trebuie să evoluăm și să ne dezvoltăm. Când ne confruntăm cu îndoieli serioase, am putea ajunge într-o stare în care să cerem ca pământul să se „deschidă și să ne înghită cu totul”. Ar putea să pară ca și cum am fi noi cei care acţionează, când de fapt cel care operează este Creatorul. Noi doar înregistrăm evenimentele ce se petrec în fața noastră, ca și când ar rula un film în interiorul nostru.
Noi dezvoltăm, încetul cu încetul, o viziune interioară care detectează, în interiorul nostru, calități precum Moise, Aaron, Core, Datan, Abiram, triburile, toiagul și pământul. Distingem aceste elemente între calitățile noastre și ne înfăţişăm întreaga situație ca pe o imagine înăuntrul nostru. Examinând rețeaua de conexiuni dintre aceste elemente, punem în lumină modul în care evoluăm.
În interiorul acestei rețele de calități interioare – cele 613 dorințe egoiste care ţintesc primirea – noi ne reorientăm dorințele, astfel încât să lucreze în direcţia dăruirii. Asta înseamnă ceea ce se numeşte „respectarea celor 613 Mițvot (porunci).” Lumina care coboară și corectează intenția de a primi în intenția de a dărui este numită „Îndeplinirea unei Mițva (corectare/faptă bună)”.
Pe măsură ce îndeplinim Mițvot, descoperim lumea noastră interioară, iar în acea lume vedem cum ne putem conecta cu ceilalți. Astfel ne descoperim sufletul și învățăm cum să-l împlinim. Acestea sunt introspecţiile, zbaterile și conexiunile pe care le trăim și, împlinirile pe care le dobândim. Este calea prin care ni se revelează munca Creatorului. Aceasta este munca adevărată a lui Dumnezeu pe care noi o îndeplinim.
Ajungem, astfel, într-o fază în care înțelegem care este scopul Creației, ce înseamnă corectarea Creației și cum să o îndeplinim. În final, ajungem în acea stare în care înțelegem totul. Este starea în care „Și toți Mă cunosc, de la cel mai mic la cel mai mare dintre ei”. Obținem un Kli (vas) complet numit „casă”, „căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Isaia 56:7). Este casa tuturor dorințelor noastre; le regăsim pe toate acolo, și în ele toate, simțim, de fapt, Dumnezeirea întregului nostru suflet.
Termeni
Căpetenie
O „căpetenie” este calitatea care controlează în mod curent toate celelalte calități.
Invidia cea bună
Aceasta este dorința de a ţine socoteala beneficiilor, cât avem de primit, cât avem de dat, şi cât de mult evoluăm în spiritualitate. Noi evoluăm într-un fel anume datorită invidiei; este invidia cea bună. Invidia față de anturajul nostru ne îndeamnă şi mai mult către spiritualitate.
Core (Korah)
Este dorința de a primi ce pare a fi în opoziţie cu (diferită de) calitatea lui Moise. Prin această dispută, anume, noi evoluăm.
Ciumă, urgie
O urgie, „ciuma”, este o modalitate de corectare. Corectarea desprinde și pune în ordine intențiile noastre de a primi – le corectează pentru a fi în dăruire, fie în gradul Bina, fie în gradul Keter.
Focul din Cer
„Focul” reprezintă Gvurot care apar pe linia stângă, fără Hasadim. Pot exista Gvurot atenuate și Gvurot bune. Este o forță de corectare care vine din stânga.
Sfânt
Acesta este gradul Bina, dăruirea.
Ispășirea
Lumina care vine și ne dă puterea de a ne căi pentru fărădelegile noastre, de a le transforma din dorinţa de primire în dăruire. Toate fărădelegile noastre, egoismul nostru, tot ce era înăuntrul nostru, a devenit acum dăruire.
Toiag (baston)
„Toiagul” este linia de mijloc prin care ne atingem obiectivul. Dacă ne conectăm corect la toate calitățile, la toate discernămintele, el înflorește.
Înflorire
„Înflorirea” este linia de mijloc care ne arată că suntem plini de Lumină.
Ce înseamnă în muncă: „Pace, Pace Lui care e departe și Pace Lui care este aproape?”
„Ce este o dispută? Este îndepărtarea și respingerea de Sus şi de jos … îndepărtarea și respingerea păcii … pacea de Sus – linia de mijloc, care se numește Tora, făcând pace între dreapta și stânga – și de jos, a lui Moise. … O dispută intervine ori de câte ori există două opuse … O dispută este necesară … pentru că este imposibil să corectezi ceva fără să cunoşti greşeala. Prin urmare, atunci când știm că există o dispută dintre dorințe, putem face pace între ele.”
Rav Baruh Așlag, Scrierile lui Rabaș, vol. 2, p. 1361
Trebuie să luăm în consideraţie disputele, dar ele trebuie să fie constructive, așa cum este scris: „O contradicție între bătrâni zideşte” (Talmudul babilonian, Nedarim, 40a), și astfel ne atingem ţinta.
(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)