MASAEI (Călătorii)

(Numeri, 33:1 – 36:13)

(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)

Rezumatul Pericopei

Porțiunea Masaei (Călătorii), descrie peregrinările copiilor lui Israel, opririle când şi-au instalat tabăra în deșert și pregătirile lor finale pentru a intra în țara lui Israel. Porțiunea detaliază mai multe porunci, cum ar fi eradicarea închinării la idoli, cetăţile de refugiu, regulile privind omuciderea involuntară, desemnarea căpeteniilor  în triburile conduse de Ioşua, fiul lui Nun și Eleazar Preotul, atribuirea unor cetăţi celor din seminţia lui Levi și o descriere a hotarelor ţării.

Porțiunea se termină continuând povestea despre fiicele lui Ţelofhad, despre teama celor din tribul Manase că, femeile lor se vor căsători cu bărbați din alte triburi, tribul urmând să-și piardă astfel loturile. În consecință, Moise emite un ordin pentru a le interzice fiicelor lui Ţelofhad să se căsătorească cu bărbați din alte triburi, precum și pentru alte interdicții care se referă la căsătoriile între oameni din triburi diferite.

Comentariu

Porțiunea este o pregătire pentru intrarea în țara lui Israel. În acest stadiu, începem munca noastră interioară, ridicându-ne la un grad la care dorința noastră de a primi se conectează cu Forța Superioară. Descoperim aici Forța Superioară, fiindcă trăim în această dorință.

Este scris că pământul lui Israel este țara în care este prezent Creatorul, de la începutul, până la sfârșitul anului. Adică, El este întotdeauna în țara lui Israel – într-o dorință care vizează în întregime să dăruiască, Yașar El (direct la Dumnezeu). Descoperim Forța Superioară în această dorință și suntem în Dvekut (contopire) cu ea. Aceasta este intenția țării lui Israel.

Prin asta, putem afla în ce măsură nu suntem în țara spirituală a lui Israel, ci în cea corporală. Cabaliștii ne spun că ni s-a dat ocazia să ne întoarcem în țara corporală (fizică) a lui Israel, ca să putem ajunge la cea spirituală. În acest scop, toți trebuie să fim împreună, uniți ca o familie, „ca un om cu o singură inimă”, pentru că „Toţi cei din Israel sunt prieteni” precum în sintagma „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Ne-am conectat în baza garanției reciproce, pentru că numai îndeplinind acest criteriu, vom intra în țara lui Israel.

Toate condițiile și legile pe care le-am adoptat până acum și pe care am încercat să le păstrăm atunci când ne-am confruntat cu problemele ce au apărut în noi ca dorințe nefavorabile ce trebuiau corectate, au fost corectate în porţiunea anterioară, Matot (Triburi). În Matot, ne-am aranjat Kelim (vasele) ca un sumar a tuturor celor prin câte am trecut cât timp am fost în deșert, când am ajuns la starea de a vrea să dăruim pentru a dărui. Acum ne confruntăm cu intrarea în țara lui Israel, dorința de a primi pentru a dărui.

De aceea, avem de făcut un rezumat al tuturor problemelor anterioare și o ultimă examinare a condițiilor. Suntem coordonați în starea noastră corectată, pe care o numim „țara lui Israel”. Pe de o parte, trebuie să fim conectaţi cu toate triburile, cu toți ceilalți, cu frații noștri. Trebuie să fim într-o stare în care „toţi cei din Israel sunt prieteni”, „ca un om cu o singură inimă”, căutând mulţumirea fiecăruia, iar între noi, trebuie să fim în echivalență.

Pe de altă parte, trebuie să înţelegm şi celelalte aspecte legate de oameni: să identificăm cele douăsprezece triburi și să susţinem interdicția privind căsătoriile mixte între triburi. Această interdicție înseamnă că trebuie să adecvăm unei anume dorințe acţiunea potrivită. Numim asta „potrivirea unei femei cu un bărbat”, astfel încât să fie în congruență și să poată dobândi rezultate bune, corecte și să nu se confunde unii cu alţii. Pentru a obține ceva, trebuie să lucrăm cu dorințele cu care ne-am născut și să nu le confundăm cu alte împliniri la nivelul pământesc.

Același lucru este valabil și pentru cetățile de refugiu, împărțirea pământului și hotarele țării. Cuvântul, Ereț (țară), vine de la cuvântul „Rațon” (dorință). Cunoscând dorința noastră și dorința generală a oamenilor, trebuie ca toți, la fel ca și celulele dintr-un organism, să lucrăm ca niște rotițe într-o manieră uniformă pentru a dobândi starea de „poporul lui Israel în țara lui Israel”. Atunci, în acord cu nivelul de congruență dintre noi, printr-o integrare avantajoasă și o conexiune potrivită, vom simți prezenţa Forței Superioare între noi. Această stare ne va proteja împotriva oricăror necazuri și greutăți, de la cele mai mici la cele mai mari.

Dacă ajungem cu toții, chiar şi numai puțin, într-o stare ce seamănă cu acea dorință, o stare de dăruire reciprocă, de iubire reciprocă, de conexiune reciprocă, ca o adevărată definiție a țării lui Israel, avem garanţia că vom fi răsplătiți cu Forța Superioară. Vom fi răsplătiți cu cel mai puternic „acoperământ” spiritual posibil, sub care vom prospera și-i vom alunga pe vrăjmașii noștri.

Întrebări şi Răspunsuri

Poporul Israel s-a întors în țara lui Israel acum șaptezeci și doi de ani, dar caută în continuare semnificația reală de a fi „în țara lui Israel”. Ce înseamnă cu adevărat să fii în Israel?

Omul cuprinde întreaga dorință de a primi (care este inima) și gândul (care este mintea). Acestea sunt cele două elemente primare care există în noi, prin care oamenii se disting de animale, de fiare. Trupul omului este un organism care face parte din regnul animal, dar ne deosebim de împărăția noastră prin dorințele și gândurile noastre. De aceea, trebuie numai să ne corectăm gândurile și dorințele.

Dorințele noastre sunt împărțite în „dorințe corporale”, pentru hrană, reproducere și familie și „dorințe sociale”, pentru bani, respect, putere și cunoaștere. S-ar putea să ne dorim multe lucruri, dar toate dorințele noastre se încadrează practic în aceste șapte dorințe primare. Vrem să ne îndeplinim toate dorințele, atât la nivelul fizico-material al hranei, reproducerii (sexului) și al familiei, cât și la nivelul social al banilor, al respectului, al puterii și al cunoașterii. Toate aceste dorințe există în noi toţi, dar în diverse combinații în fiecare dintre noi.

Există și alte dorințe care apar în viața noastră de zi cu zi, despre care nu știm, cum ar fi dorințele dintre oameni. Aceste dorințe sunt îndreptate înspre alții, cum ar fi cea a celui care dă de la el altora, fără a căuta să obțină vreun avantaj pentru sine. Aceste dorințe sunt cele 613 care există între om și om.

Descoperim aceste 613 dorințe atunci când ne conectăm la alții fără scopul de a exploata sau de a avea vreun câștig, ci numai pentru a ieși cu adevărat din noi înșine pentru binele celorlaţi. Le descoperim mai întâi în forma lor egoistă dar, dacă le transformăm în a lucra de dragul altora, aceasta este o corectare, indeplinirea unei Mițva (faptă bună/poruncă).

Îndeplinim Mițvot (pluralul lui Mițva) prin Lumina care vine la noi atunci când studiem corect Înțelepciunea Cabala. Spunem că „Lumina din ea reformează”. Înțelepciunea Cabala este numită „Tora”, „Tora Luminii”, „interioritatea Torei” sau „adevărata lege (Tora)”, pentru că prin studiu atragem spre noi Lumina care corectează dorințele dintre noi.  

Corectarea celor 613 dorințe în relațiile dintre om și om, ne conduce la o dorință corectată care cuprinde toate cele 613 dorințe de iubire, dăruire, prietenie, unitate, conexiune și garanție reciprocă. Numim această dorință, „țara lui Israel”, în care toate dorințele sunt Yașar El (direct la Dumnezeu, Creatorul). Ele sunt Yașar El, nu numai datorită modului în care îi tratăm pe ceilalți, pe prieteni, pe poporul lui Israel, ci pentru că aceasta este dorința de a dărui, aceeași ca a Creatorului – dorința de a face bine tuturor.

Prin urmare, când ajungem în țara lui Israel, în dorința îndreptată direct către ceilalţi, putem, de asemenea, trăi și în țara fizică a lui Israel. Asta, însă, cu condiția să fim într-o stare de conexiune reciprocă, numită „țara spirituală a lui Israel”, starea în care „întregul Israel sunt prieteni”.

De aceea, cabaliști precum Baal HaSulam (Rav Yehuda Așlag) și Rav Kook au scris că, astăzi ni s-a dat ocazia să ne întoarcem în țara corporală a Israelului. Trebuie, însă, să o şi merităm, astfel încât să putem obține corectarea – conexiunea – în scurtul timp ce ne-a fost dat. Cabaliștii explică anume că, dacă nu ne gândim la acest lucru și nu facem paşi în această direcție, nu vom  merita să rămânem aici și vom fi exilați.

De ce există o împărțire atât de strictă în douăsprezece triburi, cu interdicția căsătoriilor mixte?

„Conectare” înseamnă căsătorie. Diferitele organe din corpul nostru funcționează foarte diferit unul de altul. Nu poți conecta rinichii la plămâni sau la ficat, deoarece fiecare organ funcționează în propriul sistem. Este ca un motor în care un piston funcționează într-o direcție, iar celălalt funcționează în alta. Nu poți conecta aceste contrarii fără o ajustare adecvată. Trebuie urmat un plan la nivel global.

Rezultatul final este un sistem unic?

Rezultatul este un sistem: poporul Israel în țara lui Israel.

Care sunt componentele?

Componentele sunt precum pistoanele, părți ale unui motor, care se mișcă în direcții opuse, dar în conformitate cu același vector.

Aşadar un individ este similar unui piston?

Individul face parte din întreg. Fiecare parte trebuie să-și actualizeze dorința în modul adecvat. Dacă ne realizăm cu toții, cu ajutorul acelor calități cu care ne-am născut, vom ajunge la sfârșitul corectării noastre, la nivel individual, adică la împlinire personală. În acest fel, nu ne vom confunda unul cu altul.

Este aceasta egalitate versus diferență?

Exact.

Cum facem această egalizare?

Inițial, nu suntem egali; suntem diferiti. Nu există nici un motiv să negăm aceast lucru. Imaginați-vă o persoană care are un talent unic pentru ceva, cum ar fi muzica, și îi spunem: „Nu, tu trebuie să fii mecanic”. Poți forța un muzician să fie mecanic?

Cum poţi ști care-ţi este rolul?

În ziua de azi, am ajuns să fim „împrăștiați” în toate direcțiile. De aceea ni se spune: „Nu vă căsătoriți, nu vă uitați la alții, aflați care vă este obârşia”. Dacă suntem născuți într-un anume trib și avem anumite calități în cadrul acelui suflet comun numit „poporul lui Israel”, trebuie să ştim care ne este destinul și să îl împlinim. Atunci vom fi fericiți.

La copii, este ușor de văzut cât de aparte este fiecare. Asta conduce, însă, la concurență.

Nu poate exista concurență dacă unul este mecanic, altul este muzician, al treilea este medic, al patrulea este scriitor, iar un al cincilea este inginer. Singura competiție posibilă se referă numai la cât de mult contribuim fiecare dintre noi la societate.

Să presupunem că doi mecanici se nasc într-un trib de mecanici. Unul dintre ei este mai inteligent decât celălalt și poate să inventeze mașini speciale. Cel mai inteligent ar trebui să fie un lider de echipă într-o mare uzină care fabrică motoare, în timp ce cel mai puțin inteligent ar trebui să lucreze într-un mic garaj sau pentru proprietarul unui garaj.

De ce societatea de astăzi îl apreciază mult mai mult pe mecanicul inteligent decât pe celălalt?

Problema este că societatea noastră nu este uniformă și nu apreciază oamenii în funcție de eforturile lor relative. Într-o familie, admirăm un copil care face cele mai prostești lucruri ca și cum ar fi cea mai mare realizare. Dar un observator neimplicat nu ar găsi nimic amuzant în asta.

Ideea este că, dacă ne tratăm reciproc cu iubire, vom simți că atunci când cineva contribuie la societate din toată inima, acela ar trebui apreciat mult mai mult decât unul care este pur și simplu talentat și a cărui contribuţie nu presupune prea mult efort.

În ziua de azi, nu ţinem seamă de cei care contribuie la societate, ci îi idolatrizăm pe cei bogați și faimoși.

Aceasta e problema. Nu ne realizăm scopul pentru care am primit țara lui Israel. De aceea situația noastră este atât de sumbră.

Este asta „închinarea la idoli de care se vorbeşte în porțiune?

Da, este închinare la idoli atunci când admirăm oameni celebri, figuri emblematice în societate și așa mai departe.

Cum putem schimba asta? Nu face, oare, parte din mecanismul uman?

Singura modalitate de a face o schimbare este prin educație, explicându-le oamenilor zi de zi, pentru o perioadă de timp, până când înţeleg situația așa cum este cu adevărat și se schimbă. Astăzi, lumea ne presează și nu vom putea continua să facem ce ne place.  Nu ne putem izola de lumea aflată în declin.

Pentru a intra în țara lui Israel, trebuie eliminată închinarea la idoli. Este aceasta o sarcină realizabilă?

Orice acţiune care nu unește națiunea în egalitate și iubire sau nu pune conceptul de unitate mai presus de toate celelalte valori, duce la idolatrie.

Cum putem recunoaște limitele dorinței numită „țara lui Israel” înainte de a intra în ea?

Dorința noastră conține întreaga realitate. Din această realitate, putem identifica întreaga dorință ce există pe pământ. Din dorința care există pe pământ, putem evidenţia dorința suplimentară numită „țara lui Israel” care, dacă ne uităm pe hartă, este o țară foarte mică.

Abia se vede.

Asta ne dă o idee despre ceea ce corectăm. În primul rând, trebuie să corectăm această dorință. Odată ce am corectat-o, putem trece la corectarea dorinței generale, a restului continentelor și a întregii lumi. Acesta este sensul lui, a fi „o lumină pentru națiuni”. Textul nu menționează acest lucru, dar intrarea în țara lui Israel trebuie să fie prin transcenderea dorinței egoiste a omului și a fi gata să înceapă  corectarea dorințelor, în iubire pentru ceilalți.

Cum găsim granițele acestui pământ?

Când lucrăm la conexiunile noastre cu alții, începem să înţelegem prin care dintre cele 613 dorințe putem să relaționăm cu alții. Acestea sunt granițele. În noi există mai multe dorințe, numite „dorințele națiunilor lumii”. Acestea sunt foarte puternice, la fel cum este lumea de mare în comparaţie cu dimensiunile ţării lui Israel, dar le corectăm mai târziu.

Acestea sunt etapele. Oricine se angajează în Înțelepciunea Cabala atinge ambele tipuri de dorințe.

În Tora, am citit despre granițe mult mai largi decât punctul pe care îl vedem astăzi pe hartă. Este ceva la care vom ajunge vreodată?

Fără îndoială.

Fizic?

       Vom ajunge și fizic, dar nu vor mai fi hotare. Adică nu vor mai exista frontiere pentru că, vom fi în starea de totală mântuire.

Există frontiere și în spiritualitate?

Nu, de aceea noi toți, întreaga lume, vom fi precum „un om cu o singură inimă”. Copiii lui Israel vor fi cei care vor începe corectarea, dar mai târziu, ca „o lumină pentru națiuni”, ei se vor alătura întregii lumi în corectare, după cum este scris: „Căci casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Isaia 56:7). Ceea ce a fost limitat anterior va deveni nemărginit.

O altă problemă o constituie cetăţile de refugiu unde, dacă cineva comite o crimă, el poate fugi într-o astfel de cetate unde va fi protejat.

Acest lucru se întâmplă atunci când încă nu lucrăm cu toate dorințele noastre. Dacă facem o greșeală sau dacă avem o nereuşită, nu înseamnă că nu mai suntem demni de a fi în țara lui Israel, ci faptul că se nasc totodată și diverse căutări și probleme. În mod clar, activăm dorința, astfel încât să fie îndreptată înspre iubire frățească, iubire pentru toți. Acest lucru  a fost imposibil în deșert, cu excepția  legii: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Când intrăm, însă, în țara lui Israel, se aplică legea „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, legea iubirii.

Este posibil să facem greșeli aici?

Bineînţeles. Există dorințe noi, corectări noi, precum și cucerirea pământului. În toate aceste dorințe, trebuie să ne confruntăm cu dorințele noastre egoiste și să le exploatăm, să le învingem, să le frângem și să le eliminăm. Trebuie să facem toată munca pe care o face poporul lui Israel în țara lui Israel. Aici, însă, este vorba despre o poveste interioară referitoare la dorinţele din lăuntrul nostru şi aici putem greși. De aceea am primit Tora. Așa cum Israel a făcut în mod repetat greșeli în deșert și apoi s-a corectat, același lucru este valabil și pentru cucerirea pământului. Facem greșeli și apoi le corectăm.

Ce înseamnă să faci greșeli dacă spunem că nu este nimeni altul decât El?

Înseamnă că trebuie să descoperim acele dorințe.

Unde începem realmente să corectăm?

De fiecare dată când reușim, imediat cădem în greșeală, comitem o abatere.

Este din cauză că ne atribuim nouă înşine succesul?

Nu. Greşeala, păcatul, nu sunt chiar ale noastre. Suntem prezenți într-o dorință nouă, coruptă, în care ne considerăm păcătoși, ca păcatul spionilor, păcatul apei, păcatul șerpilor și multe alte păcate. Poporul Israel nu pare să asculte niciodată ceea ce li se spune.

Totuși, acest lucru se întâmplă numai pentru că ei reușesc. Li se prezintă tot mai multe dintre dorințele lor corupte pentru a fi corectate. Noi toți provenim din spargere, din Faraon. De aceea Faraon ni se înfăţişează treptat ca fiind crud, frânt și egoist și trebuie să-l corectăm.

Aşadar, nu trebuie să ne atribuim propriul nostru egoism pentru că, „cel care este mai mare decât aproapele lui, dorința lui este mai mare decât el”. Dimpotrivă, tot ce ne este dezvăluit în Tora este sufletul nostru spart, pe care îl corectăm. Și nici măcar nu suntem noi cei care facem asta; a fost făcută înaintea noastră. Creatorul ne spune: „Am creat înclinația rea” și „am împietrit inima lui Faraon” (Exod 10:1).

„Interdicţia” se referă la închinarea la idoli?

Munca noastră este de a corecta. De aceea, ne dezvăluim în mod constant răul și îl corectăm.

Dar pare ceva fără sfârşit.

Nu este fără sfârșit. Noi deja trăim în țara lui Israel și construim în el o casă de sfințenie. Lumina Hohma este deja plină de Lumina  Hasadim și ne umple sufletele, astfel încât deja începem să descoperim lumea eternă și perfectă.

Țara lui Israel este o stare de „fără greşeli”, o stare perfectă?

Este starea perfectă. Astăzi trebuie să ajungem într-o stare în care țara lui Israel se răspândește în fiecare țară și în fiecare continent. Se numește „țara gazelei”, pentru că dorința cu scopul de a dărui, de a-i iubi pe ceilalţi, trebuie să cuprindă, în cele din urmă, întreaga realitate.

Avem metoda care explică modul în care să o facem și trebuie să o explicăm şi restului omenirii. Munca de răspândire a Înțelepciunii Cabalei este numită „Șofar-ul lui Mesia”. Este datoria noastră să o îndeplinim pentru că, altfel, omenirea va obține oricum până la urmă o corectare completă, dar după un mare chin, în timp ce dacă o facem urmând calea noastră, înseamnă că omenirea poate dobândi corectarea rapid folosind Lumina Reformatoare.

Termeni

Opririle

„Opririle” sunt grade prin care avansăm spre corectare. Există perioada de pregătire și apoi stările în care intrăm în corectare, spre dorința de a dărui, în scopul dăruirii, adică starea de „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Trebuie să fim neutri, ca și cum ar trebui să ne neutralizăm egoismul. Asta se cheamă „obținerea gradului Bina” sau respectarea Mițvot (porunci) pentru cele 248 de organe. În spiritualitate se numește Galgalta veEynaim (craniu și ochi). Aceste grade se numesc „ gradele deșertului”.

După aceea, intrăm în gradele numite „țara lui Israel”, Yașar El (direct la Dumnezeu), unde ajungem la „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, corectarea dorințelor numite „365”. Sunt 248 de organe în gradele deșertului și 365 tendoane în gradele țării lui Israel și toate acestea sunt părți ale sufletului.

Închinarea la Idoli

„Închinarea la idoli” este atunci când nu vrem să lucrăm în dăruire pentru ceilalţi, ci numai pentru noi înșine. Ne purtăm ca niște zei și ne facem singuri plecăciuni.

Hotarele/granițele ţării

„Hotarele ţării” sunt limitele prin care marea noastră dorință de a primi marchează cât de departe putem ajunge, care sunt dorințele cu care putem dărui și care sunt acelea pe care trebuie să le restricționăm și să ne reţinem a le folosi.

Cetate de refugiu

„Cetăţile de refugiu” sunt dorințe pe care le „înghețăm”. Uneori suntem cufundați în astfel de gânduri, dorințe și predilecții cu care nu putem lucra pentru a le corecta. Aşadar, punem aceste dorințe „în așteptare”. Aceasta este o stare în care suntem neputincioși, lipsiți de un Masah (ecran) cu care să lucrăm în dăruire pentru ceilalți. Cu toate acestea, putem fi într-un „loc” unde să ne corectăm și, după un timp, să ieșim afară pentru a reveni în lume.

Țara completă a lui Israel

„Țara completă a lui Israel” este perfecțiunea. Se numește Șalom (pace), de la cuvântul Șlemut (plenitudine/perfecțiune). Aceasta înseamnă că totul este corectat în iubire pentru ceilalţi, așa cum este scris: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți; este legea cea mare …”.

Nu este nimic mai mult decât asta. De aceea țara completă a lui Israel este o dorință pe deplin corectată în a fi Yașar El, înspre conectarea cu ceilalţi. Cheia acestei porțiuni este descoperirea în această stare, a Dumnezeirii, prin conexiune, în Dvekut (contopire).

(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)

error: Content is protected !!