(Deuteronom, 29:9-30:30; 31:1-31:30)
(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)
Rezumatul Pericopelor
Porțiunea Nițavim (Să păziţi) se ocupă de discursul lui Moise referitor la legământul dintre Israel și Creator. Moise clarifică faptul că Tora se aplică întregului popor al lui Israel, fiecăruia în parte, și a fost dată pentru posteritate. Moise subliniază principiul alegerii: acela care se închină altor zei, va fi exilat din ţară. Dar dacă dorește să fie reformat, singura cale este cea a pocăinței. Creatorul le permite oamenilor să aleagă între viață și moarte, dar le poruncește: „Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta” (Deuteronom, 30:19).
În porțiunea VaYeleh (Moise s-a dus) Moise își prezintă discursul final înainte de intrarea poporului în țara lui Israel. El întărește încrederea oamenilor, astfel încât să nu le fie teamă de a lupta pentru țară, știind că Creatorul este cu ei. El îi cedează oficial conducerea lui Ioşua, fiul lui Nun. Moise scrie Tora și îi învaţă pe poporul lui Israel să se adune o dată la șapte ani să o citească. Creatorul îi dezvăluie lui Moise că în viitor poporul lui Israel va păcătui și îi porunceşte să scrie o melodie care să reamintească poporului de Creator.
Comentariu
Poate să pară că porțiunile se repetă, dar orice astfel de repetare se petrece la un nou nivel. Întreagă Tora se referă numai la corectarea sufletului. Este ca și cum sufletul ar fi tăiat în felii, în funcție de gradele uriaşei dorințe de a primi, şi de aceea pare să se repete același lucru.
În mod asemănător, fiecare zi din viața noastră pare să semene cu următoarea, dar simţim fiecare zi altfel, iar viața constă din multe zile adunate la un loc. Ceea ce este aparte în acest proces este faptul că nu e vorba despre poporul lui Israel sau despre deșert, ci despre o persoană care trece prin etapele evoluţiei spirituale.
Dezvoltarea spirituală se realizează în două etape. Prima este pregătirea în Babilon – Bilbul (confuzie). A doua etapă se petrece în Egipt. În această lume, încearcăm să facem ceea ce ni se pare nimerit, dar renunțăm pentru că lumea ne îndreaptă către o situaţie în care ceea ce rezultă nu este o viață tocmai bună. Rezultatul nu poate fi decât o criză similară cu cea în care lumea se află astăzi.
Și totuși, nu urmărim să aflăm care este semnificaţia vieții, ci căutăm să avem bani, putere, respect, plăceri, libertate, vacanțe și începem să înțelegem că este imposibil să le obţinem. Fie din cauza crizelor de ordin personal, fie din cauza crizei globale, ajungem în cele din urmă la întrebarea fundamentală: „Care este sensul vieții mele?” Căutăm satisfacția în viață, dar nu o găsim nicăieri. Prin urmare, fără satisfacție, ne simțim ca profetul Iona, care a spus: „Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!” (Iona 4:3).
Căutăm împlinirea, dar ajungem în situația în care există o singură cale, pe care o descoperim în zilele acestea. Treptat, întreaga lume se apropie de momentul în care se întreabă: „Care este sensul vieții?”
Din cauza crizei, cu toții ne confruntăm cu o stare de faliment. Deși, în prezent, se pare că doar băncile și marile corporații se îndreaptă în direcţia asta, în realitate întreaga lume se confruntă cu întrebările: „Ce facem cu noi înșine, cu viețile noastre?” „La ce bun toate astea?” „Ce se petrece aici?” Aceste întrebări ne conduc către răspunsul că, totul se întâmplă numai pentru ca noi să ne putem ridica, în scurta noastră viață, peste căutarea propriei satisfacții.
În timp ce începem să căutăm adevărata împlinire, eternă și completă, dincolo de această viață trecătoare, parcurgem etapele corectărilor interioare care ne conduc către o altă viață, către viața spirituală, viața sufletului. Este ca și cum am dobândi un alt corp, unul lăuntric, ce nu este făcut din carne, ci este totul o dorință. Trupul nostru material, de carne, este locul în care această dorinţă se îmbracă, loc numit „suflet”, şi pe care trebuie să îl revelăm și să îl hrănim.
Există două etape în dezvoltarea acestui corp: prima este numită „Moise” și a doua este numită „Ioşua”. Moise este numit „păstorul credincios”. În această etapă ne ridicăm la gradul Bina, la dăruirea cu scopul de a dărui. Este un grad care este în întregime dăruire, credință. Gradele prin care am obținut calitatea de Moise, revelarea corpului spiritual, sunt numite „patruzeci de ani în deșert”.
În urma revelării corpului spiritual – a Kli-ului (vasul) sufletului – lucrăm la umplerea lui cu Lumină. Dobândim Kli-ul, cucerim țara lui Israel, dăm afară de acolo ceea ce este nepotrivit și nedorit și umplem Kli-ul cu Lumina Superioară. Acesta este gradul de primire cu scopul de a dărui, gradul Ioşua. Este un grad mai înalt decât Moise, un grad Moise „îmbunătățit”.
Înaintăm pentru cucerirea pământului (dorința), lucrăm la dorința noastră egoistă de a primi, care ne este potrivnică și încearcă, la fiecare pas, să ne împiedice să reuşim. Dăm greş, cădem și avem încontinuu probleme cu legământul. Trebuie să ne conectăm cu dorința de a dărui și în permanenţă să alegem viața, așa cum este scris: „Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta” (Deuteronom 30:19).
Putem dobândi, în plus, viața spirituală în timp ce trăim în trupul nostru fizic. Depinde numai de corectarea noastră, de măsura în care suntem cufundați în intenția de a dărui, cât de plini suntem de Lumina Superioară. Când obținem Lumina Superioară, suntem răsplătiți cu viață veșnică. Acesta este scopul nostru, scopul vieții noastre aici în această lume, în trupul nostru fizic. Această cunoaștere s-a aflat în mâinile unui număr restrâns de indivizi aleşi din fiecare generație; astăzi, însă, întreaga lume se trezește către ea, iar noi toți trebuie să ne revelăm sufletele.
Întrebări şi Răspunsuri
Porțiunile care vorbesc despre intrarea în țara lui Israel pomenesc de noua conducere a lui Ioşua și de noile legi. Astăzi, lumea se mișcă, de asemenea, într-o nouă etapă, cu noi legi. Vor fi explicații referitoare la acest lucru sau este imposibil să înțelegi ceva până când nu suntem de fapt în Noua Lume?
În primul rând, trebuie să ne recunoaștem neputinţa și stricăciunea, la fel cum s-a întâmplat în deșert când ne-am confruntat cu intrarea în țara lui Israel, dar nu știam ce să facem și ne temem să intrăm. Chiar și înainte, la poalele Muntelui Sinai, a apărut problema urii considerabile asemănătoare celei care amenință să izbucnească astăzi în întreaga lume și să ne tragă într-un al treilea război mondial, unul nuclear.
Și înainte de Muntele Sinai, a trebuit să ne aruncăm în apele Mării Roșii și să o traversăm, în ciuda faptului că într-adevăr ne era o frică de moarte. Astăzi, simțim aceleași obstacole uriaşe ce se întrevăd în faţa noastră ca niște ziduri de netrecut. Și totuși, Tora deschide întotdeauna o ușă pentru noi.
Baal HaSulam scrie foarte frumos despre asta, într-o poveste despre un om care vede un zid cu o ușă. Se apropie de ușă, o deschide și intră. În spiritualitate există un „perete”, pentru că în mod normal nu vedem nimic. Nu putem vedea, încă, ce ne desparte de spiritualitate. La început, descoperim zidul. Când vrem să-l spargem și, la prima vedere, ne năpustim asupra lui cu capul înainte, descoperim ușa și încercăm să intrăm, iar ușa se deschide imediat.
Vedem acest lucru de multe ori în Tora: lângă Marea Roșie, când Nahșon a sărit și marea s-a deschis, precum și la poalele Muntelui Sinai, și în alte cazuri. Suntem obligați să „ne aruncăm înainte”, pentru a alege viața.
Din Zohar: Moise este Domnia Soarelui; Ioşua este Domnia Lunii
„Creatorul i-a spus lui Moise: «Moise, ai vrea să se schimbe lumea? Ai văzut vreodată Soarele închinându-se Lunii? Ai văzut vreodată Luna domnind în timp ce Soarele este încă prezent? Mai degrabă, ţi-a venit vremea să mori; cheamă-l pe Ioşua. Lasă ca Soarele să fie luat şi să domnească Luna. Mai mult, dacă tu vei intra în ţară, Luna va fi luată din cauza ta și nu va putea domni. Într-adevăr, a sosit vremea domniei Lunii, Ioşua, și nu poate stăpâni atâta timp cât ești pe lume»”.
Zohar-ul pentru toți, VaYeleh (Moise s-a dus), pct.12
Acestea sunt două grade. Este imposibil să te muţi de la un grad la altul fără a-l încheia pe primul. Trebuie să finalizăm gradul Moise, nivelul Bina – dăruire cu scopul de a dărui. De la asta, noi avansăm până la gradul Ioşua – a primi cu scopul de a dărui. Aceasta este cucerirea pământului, intrarea în țara lui Israel – o dorință care vizează în întregime dăruirea.
Cu alte cuvinte, gradul Moise este cel la care „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Gradul Ioşua este cel în care trăim legea „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Este un grad mai înalt, o extindere a gradului lui Moise. Următorul grad este întotdeauna un pas mai aproape de sfârșitul corectării, comparativ cu cel precedent, iar Moise este gradul fundamental al tuturor gradelor.
Ce semnificaţie are faptul că Creatorul îl informează pe Moise că poporul va păcătui?
Nu există nici o altă cale. Noi avansăm numai prin păcatele noastre, prin răul care ni se revelează. Creatorul ne spune în prealabil: „Am creat înclinația rea”.
Întreaga Creație este înclinația rea. Înclinația rea este dorința rea, o dorință egoistă, opusul Creatorului. Este dorința de a primi în scopul de a primi, de a fi disprețuitor faţă de toată lumea, de a exploata, de a fura și de a înșela pe toată lumea. Creatorul nu ascunde ceea ce a făcut El, dar explică faptul că El a făcut totul pentru a ne corecta și pentru a ne ridica deasupra acestei dorințe rele.
Înțelepciunea Cabala este singura care ne explică cum să ne corectăm. Cel care simte cu adevărat meritul corectării trebuie să facă ceva cu egoismul, cu sine însuşi, cu viața sa și să-şi găsească împlinirea. Atunci va ajunge la Înțelepciunea Cabala. Tot ceea ce facem altceva în viață sunt doar obişnuinţe, dar ele nu ne corectează şi nici nu ne revelează faptul că suntem răi.
Înainte de Roș HaȘana (Ziua Noului An Evreiesc) și Yom Kipur (Ziua Ispășirii), care constituie momente de introspecție și de reflecție, spunem: „am trădat.” Spunem că suntem într-adevăr răi, atât unul față de celălalt, cât și față de Creator. Dar dacă nu ar fi fost scris în cărțile de rugăciuni, cine ar fi crezut că așa este? De fapt, chiar și atunci când o citim în cărțile de rugăciuni, nu prea simpatizăm cu asta sau nu simțim că aşa ar fi cu adevărat.
De ce trebuie să ne poruncească Creatorul să alegem viața? Cine ar alege moartea?
Viața și moartea noastră fiziologică sunt complet în afara controlului nostru. Odată ce ne-am născut, nu există nicio îndoială că vom muri și noi. Dar chiar și alegerea de a te naște sau nu, nu se află în puterea noastră. Din momentul în care ieșim din pântece, începem marșul către moarte. Rezultă că porunca de a alege viața nu are nimic de-a face cu viața fizică.
Creatorul aşterne calea cea bună și pe cea rea și apoi ne spune „Alegeți”, recomandându-ne să alegem binele?
Alegerea binelui indică faptul că poţi dobândi viața spirituală încă în această viață. Prin urmare, „alegeți viața” se referă la viața spirituală. Alegerea este aceea de a pune capăt vieții de om obişnuit – la sfârșitul existenței fizice, după ce ai trăit pentru a-ţi servi trupul, a-l pune în pat, a-l spăla și a-i satisface celelalte nevoi – sau a te ridica la un alt nivel, în timp ce te afli încă în corpul fizic. Tora este pentru cei care doresc să se înalțe la un alt nivel, așa cum este scris: „Am creat înclinația rea; am creat pentru ea Tora ca mirodenie.” În acest caz, „Lumina din ea reformează.”
Când ajungi la acea Tora (lege) a vieții, la eternitate și perfecțiune, dobândești o viață suplimentară, în această viață. Când se întâmplă asta, nu mori, nici măcar atunci când trupul tău o face.
În aceste zile, începem să ne simțim mai mult ca un singur popor. Noi empatizăm şi, începem să deliberăm. Ne aflăm în faţa unei mișcări foarte mari pe care va trebui să o facem?
Acum este prima dată în istorie când oamenii nu știu ce să facă cu lumea. Descoperim că tot ceea ce am dezvoltat de-a lungul anilor şchioapătă treptat, devenind disfuncțional. Nu știm ce va funcționa și ce nu. Dintr-o dată, totul „ne scapă printre degete”, iar liderii nu știu ce să facă, cu toate cunoștințele și consilierii lor.
Este acesta zidul despre care am vorbit mai devreme, pe care îl întâlnim ori încotro am privi?
Da, descoperim că sistemul Dumnezeiesc începe să apară. Se numește „revelarea Creatorului, creaturilor Lui”. Când forța divină – calitatea divină (a dăruirii) – îşi face apariţia, avem de-a face cu un sistem pe care nu știm să-l manevrăm.
Omul este înclinația rea. Cu toate acestea, dintr-o dată, în faţa noastră apare înclinația bună. Cu toate acestea, nu o recunoaștem ca fiind bună. Vedem că lumea este globală, integrală și că toată lumea este interconectată și interdependentă, dar nu vrem să trăim în acea lume. Aici este momentul în care descoperim că suntem făcuți dintr-un material opus. La urma urmei, Creatorul spune: „Am creat în tine înclinația rea” și aici îşi face apariţia un sistem care ne creează binele, unde toți suntem conectați. Dacă încerci să te adaptezi la acest sistem, vei ajunge la „aşadar alege viața”.
De care Ioşua avem nevoie acum?
Ambele forțe, Moise și Ioşua, există în fiecare dintre noi.
Există vreo diferență între modul în care oamenii căutau în urmă cu treizeci de ani, când fiecare căuta personal și, maniera în care căutăm astăzi?
Chiar și atunci când totul era bine, oamenii aveau totuşi nevoie să răspundă la întrebarea despre scopul vieții.
Este, însă, o mare diferență, deoarece astăzi oamenii nu se întreabă pentru ce trăim. Criza le bate la uşă.
Chiar și astăzi, unii oameni studiază Cabala, deoarece caută sensul și scopul vieții, chiar dacă sunt, în mare, fericiți. Ei nu vin din cauza suferinței în viața lor de zi cu zi, ci din cauza durerii emoționale pe care ţi-o dă senzația de gol. Cu toate acestea, cei care vin să studieze Cabala sunt aproximativ un procent din populația la nivel global. Ceilalți vin din cauza problemelor din viața lor de zi cu zi.
Dacă ne gândim la cineva din Japonia care a trăit experienţa cutremurului și a tsunami-ului și apoi a dezastrului nuclear de la Fukușima, oare nu ar trebui să-şi pună întrebarea: „Ce se întâmplă aici?” „Îmi scapă ceva?” Sau pur și simplu s-ar pierde și nu ar ști cum să facă față lumii? Altcineva care simpatizează cu acea persoană ar simţi oare la fel?
Fiecare națiune, persoană și fiecare parte a lumii sunt tratate diferit. Nu știm în ce fel, pentru că avem de-a face cu „sentințe sufletești”, dar vom simți cu toții presiunile imense care ne împing spre intrarea în rețeaua de conexiuni dintre noi, rețeaua globală și integrală, care-şi face acum încet apariţia, și la care nu suntem adaptaţi.
Acum este prima dată în istorie când trebuie să ne adaptăm la legăturile care apar între noi. Anterior, am construit între noi conexiuni egoiste, așa cum ne-am dorit. Dar acum trebuie să lucrăm în mod opus. Rețeaua care a apărut acum „ne spune”: „Trebuie să vă adaptaţi mie sau nu veți reuși”.
Moise a încurajat poporul lui Israel să fie curajos, deoarece Creatorul este cu ei. De unde poate veni o asemenea încredere? Oare pentru că ne îndreptăm spre o situație foarte proastă?
Este credința. Nu este o situație proastă; depinde din ce unghi o priveşti. Privind la ceea ce ni se înfăţişează, putem înţelege că este salvarea. Ni se prezintă un exemplu frumos, o oportunitate de a ne conecta unii cu alţii. Reacțiile negative pe care le simțim cu toții, suferința, haosul, problemele și confuzia sunt astfel încât vom încerca să ne orientăm corect cu ajutorul lor și să încercăm să ne adaptăm la noile conexiuni create.
Aceste noi legături sunt Însuşi Creatorul; este calitatea dăruirii care apare între noi. Bineînțeles că o urîm și o respingem. Nu o înțelegem, dar este El. Aceasta se numește „revelația Creatorului, creaturilor Lui”. Acestea sunt într-adevăr zilele lui Mesia, când această Lumină apare treptat, o lumină a dăruirii care ne scoate din egoismul nostru și ne trage treptat în Sus.
Dar dacă există cineva care nu are nici un punct în inimă, poți vorbi cu acesta înainte să sufere?
Nu, nu poți.
Ce încredere putem promite? Îi putem spune: „Așteaptă, suferă încă puțin și apoi vorbim”?
Nu. Bineînţeles că el trebuie să sufere, dar aici apare Înțelepciunea Cabala pentru a explica motivul suferinței. Trebuie să suferim foarte puțin, ca și copiii inteligenți care înțeleg și pornesc în direcția cea bună după primul indiciu.
Calendarul nostru garantează că vom atinge toate corectările și abundența până la sfârșitul celor șase mii de ani. Întrebarea este: „Cât de mult vom suferi pe parcursul acestui drum?” Putem să scurtăm acest interval de timp cu de la noi putere și să nu mai așteptăm încă 220 de ani, ci chiar să le realizăm în viața noastră actuală.
Sfârșitul porțiunii vorbește despre faptul că lui Moise i s-a poruncit să scrie un cântec, să pregătească pentru Israel ceva care să le reamintească scopul. Ce este atât de special la acest cântec?
Cântecul este pentru viitor, dacă Israel va cădea în păcat. Nu seamănă cu cântecele pe care le cunoaștem astăzi, ci este o legătură specială între noi și Forța Superioară de corectare. Este un sistem de conexiuni prin care trezim în noi puterea corectării.
Chiar și atunci când păcătuim, putem fi siguri că mecanismul pe care l-a construit Moise în noi va fi de folos. Moise este forța de dăruire din noi. Este complet lipsită de primire și ne întoarcem la ea atunci când păcătuim, astfel încât să ne ajute să ne reformăm.
Nu există nici o legătură între acest cântec și cele despre care vorbim astăzi, cu rime și linie melodică?
Evident, nu există nicio legătură între acest cântec și cele cu rime și melodie. Cântarea despre care vorbim este ca o carte. O carte este o dezvăluire, o Meghila (sul de piele pe care se scria, de la cuvântul Ghilui – dezvăluire).
Deci, este un mecanism spiritual, cum ar fi Cântarea cântărilor. Cântarea cântărilor nu este o melodie pe care o cânți. O piesă muzicală are cu adevărat ceva aparte, iar un cântec trezeşte anumite emoții.
În mod clar, avem expresii emoționale la diferite niveluri. Cu toate acestea, aici vorbim despre un mecanism special, cum ar fi regele David, care a scris Psalmii, Solomon, care a scris Cântarea Cântărilor sau Moise, care a scris cântecul despre care vorbim aici. Este vorba despre a scrie referitor la un mecanism special de conexiune, care ajută următoarele grade ce cad în păcat, să se ridice din nou.
Citim Psalmii, sau Cântarea Cântărilor, sau cântecul lui Moise, ori de câte ori avem nevoie să luăm ceva în mâinile noastre, să ne bazăm pe ceva și, astfel să evoluăm.
Creatorul i-a poruncit lui Israel să citească Tora la fiecare șapte ani, odată ce au intrat în țara lui Israel.
Șapte ani marchează un grad complet: Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod, Yesod, Malhut.
Odată ce suntem în țara lui Israel și ne unim, vom mai păcătui?
Da, fără îndoială. De la începutul porțiunii, ni se spune: „Nu vă temeți să veniți; acolo vor fi războaie, dar veți fi mântuiți.”
Războaiele lui Israel sunt doar războaie cu dorințele noastre. Nu este țara lui Israel, unde trebuie să cucerim șapte națiuni, ci propriile șapte Klipot (coji), opuse celor șapte calități spirituale pure. Războiul este purtat cu dorința noastră de a primi, care este egoistă și o numim Klipa (coajă). Este înclinația cea rea pe care o corectăm și, astfel, împlinim cucerirea pământului, după cum dorința se transformă în dăruire, în iubire pentru ceilalţi.
Întreagă Tora este „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Aceasta este ceea ce trebuie să împlinim. Prin urmare, sistemul care se iveşte în faţa noastră ne va obliga în cele din urmă să o facem, indiferent dacă ne place sau nu. Dacă nu reușim să ne unim cu întreaga lume, până la punctul de a-l iubi pe fiecare om din această lume, nu vom putea continua; nu vom avea pâine.
Când devine cineva liber?
Atunci când cineva decide: „Nu vreau să fac ceea ce-mi vine din lăuntru, urmând tot felul de trăsături, reacții și impulsuri”. În primul rând, trebuie să se confrunte cu versetul „Aşadar alege viața”. Adică, este realmente pentru viaţa eternă, spirituală? Dacă este, atunci urmeaz-o! Dacă nu, atunci nu! Acesta este punctul în care omul are independență.
Termeni
Dăruirea Torei
Forța din jurul nostru, pe care o putem atrage, se numește „Lumina” care ne reformează înclinația rea. Dacă o dorim, este gata și o putem folosi.
Alți Dumnezei
Dumnezeu este stăpânul omului. Slujeşti altor dumnezei atunci când îţi slujeşti propriului egoism. Un astfel de om ţine la ce spune, fără ca măcar să-şi dea seama de asta. Suntem slujitori atât de loiali, încât nici măcar nu credem că avem de fapt un stăpân, un alt dumnezeu, care ne spune din lăuntrul nostru ce ar trebui să facem.
Încrederea
Aceasta este o iluminare specială care vine către noi. Cu ea, putem merge împotriva naturii noastre și rămânând încrezători că vom reuși. Hazon Iș a scris în cartea sa „Credința și încrederea” că este „o rafinată înclinaţie a subtilităţii sufletului”.
Pocăinţa
Teșuva (Pocăinţa) vine de la versetul, Tașuv Vav legabey Hey – lasă-l pe Vav să se întoarcă la Hey (din Zohar-ul pentru toți (Porunci), pct. 237), ceea ce înseamnă să o ridicăm pe Malhut la Bina și să ajungem astfel într-o stare în care dorința de a primi doreşte, în întregime, să dăruiască.
(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)