(Exod, 6:3 – 9:35)
(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)
Rezumatul Pericopei
În porțiunea VaEra (Eu M-am arătat), Creatorul apare înaintea lui Moise și promite să-i elibereze pe copiii lui Israel din Egipt, ducându-i în țara Canaan. Moise se întoarce spre copiii lui Israel, „dar deznădejdea şi robia aspră în care se aflau i-au împiedicat să-l asculte ” (Exodul 6: 9).
Creatorul îl instruiește pe Moise să se întoarcă la Faraon și să-l roage să-i lase pe copiii lui Israel să iasă din Egipt. Moise se teme că nu va reuși în misiunea sa și, îi cere Creatorului să-i dea un semn. Creatorul îi spune lui Moise că va fi ca Dumnezeu pentru Faraon, în timp ce Aaron va fi ca un profet şi care va fi cel care, de fapt, va vorbi. Creatorul va împietri inima lui Faraon și va inunda Egiptul cu o mulțime de semne și simboluri. Creatorul le dă lui Moise și lui Aaron câte un toiag și când Moise aruncă toiagul la pământ, acesta se preface în șarpe.
Când Moise și Aaron vin la Faraon, Moise are optzeci de ani, iar Aaron optzeci și trei. Erau mulți magicieni și prezicători în jurul lui Faraon. Când sosesc Moise și Aaron, aruncă toiagul și acesta se preface în șarpe. Magicienii lui Faraon fac şi ei același lucru cu toiagele lor, dar şarpele lui Moise înghite șerpii magicienilor.
În ciuda acestei etalări, Faraon rămâne dispreţuitor și atunci se declanşează cele zece plăgi asupra Egiptului. Acest pasaj menționează șapte dintre urgii: sânge, broaște, păduchi, muște, ciumă, bube și grindină. După fiecare nenorocire, Faraon îşi retrage cuvântul și refuză să-i lase pe copiii lui Israel să plece.
Comentariu
În această descriere atât de pitorească, se transmite de fapt conţinutul Torei, adevărata lege care ne instruiește să ieșim din Egiptul cel din noi. Tora nu ne spune să părăsim un loc fizic anume în favoarea altuia, ci mai degrabă cum ne putem elibera de egoismul nostru.
Porțiunea este pentru aceia dintre noi, care muncesc din greu și descoperim că suntem în Egipt. Se referă, de asemenea, la dorința noastră de a nu fi în Egipt – în egoism, în esența răului. De aceea, trebuie să scăpăm de acolo certându-ne cu egoismul nostru. Nu putem tolera egoismul în această situație, deoarece ne temem că ne-ar putea îngropa sau omorî, așa că ne ridicăm deasupra lui și începem să ne desprindem de el.
Există două forțe în noi. Prima este egoismul, adică Faraon și tot Egiptul. Cealaltă este un punct care „iese în evidenţă” numit „punctul în inimă”. Toate dorințele noastre care sunt în Egipt și sunt hrănite de el, în timp ce „în Canaan era foamete” (Geneza 42: 5), creează în noi o luptă interioară. Acesta este războiul din care căutăm să scăpăm, să ne ridicăm deasupra egoismului cu toate dorințele noastre. De fapt, numai Moise, punctul din inimă, scapă și se ridică deasupra egoismului, fugind din Egipt la Ietro și la tot ce există în Madian.
După patruzeci de ani, timp în care, în Madian, devenim mai puternici lucrând la creșterea forței Moise, Creatorul ni se înfăţişează ca un rug în flăcări. Prin vocea noastră interioară, ascultăm și înțelegem că trebuie să ne întoarcem, să luptăm împotriva egoismului și să ieșim din el, sau nu vom putea dobândi Spiritualitatea.
Spiritualitatea se dobândeşte numai prin corectarea dorințelor noastre, prin corectarea intențiilor noastre, de la scopul de a primi – forma egoistă – la scopul de a dărui, a-i iubi pe ceilalţi. Trebuie să împlinim legea: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Aceasta este legea cea mare a Torei. Punctul din inimă, Moise cel din noi, simte că este timpul să facem acest lucru. Vocea Creatorului ne spune să începem să lucrăm cu dorințele noastre egoiste, înfruntându-l pe Faraon.
În această stare suntem complet dezorientaţi. Este foarte dificil pentru noi să ne împotrivim naturii noastre de bază, iar lumea ne arată în mod concret că este imposibil să facem acest lucru. Se pare că oricum am întoarce-o, suntem împresuraţi de egoismul nostru. Aceștia sunt magicienii lui Faraon, înțelepții săi, începând să descopere, cât de nerealistă este calea spirituală de a te ridica deasupra egoismului și a dobândi iubirea pentru ceilalţi. Într-adevăr, unde găsim în lume iubirea pentru ceilalţi? Susţine cineva ideea aceasta?
Israel cel din noi este o forță foarte slabă și, deși pare că nu putem face nimic pentru spiritualitatea noastră, putem totuși să facem, și chiar cu mai mult succes, prin forțele egoismului.
Uneori ne demonstrăm nouă înșine că putem să ne ridicăm prin grupul pe care îl construim, prin mediul bun și corect în care ne aflăm. La fel cum Faraon a fost de acord să-i lase pe copiii lui Israel să plece, dar s-a răzgândit și i-a ţinut în captivitate, și noi trecem prin urcări şi coborâri, care ne împiedică să ieșim din egoismul nostru.
Trăim experienţa celor şapte lovituri care ne curăță și ne corectează. Acestea sunt ZAT ale gradului, cele șapte Sfirot inferioare – Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod, Yesod și Malhut – care corespund celor șapte plăgi ale Egiptului: sânge, broaște, păduchi, muște, ciumă, bube și grindină.
Ultimele trei plăgi sunt GAR ale gradului; primele trei aparțin de Roș (cap), nu de Guf (corpul) gradului. Cei care trec prin ele sunt eliberați.
În munca noastră interioară, ne confruntăm cu lupte dure și cercetări între egoism și punctul din inimă. Acestea ne atrag spre libertate, spre dăruire, spre ceea ce numeşte Baal HaSulam în eseurile sale, Arvut (Garanția reciprocă) și Matan Tora (Dăruirea Torei), „de la iubirea pentru om la iubirea pentru Dumnezeu”. În felul acesta trecem de la natura noastră la natura Creatorului.
Există doar două forțe: forța de dăruire și forța de primire. Suntem cufundați în forța de primire, care ne omoară, ne face viața amară și mărginită și ne-o micşorează până când nu avem nicio idee despre ceea ce ar trebui să fie viața noastră.
Spiritualitatea oferă un răspuns la întrebările referitoare la suferința din lumea noastră. Am ajuns la spiritualitate din cauza întrebărilor: „Care este scopul vieții mele?” „Pentru ce este viața?” În spiritualitate, noi cercetăm permanent aceste întrebări și prin ele ne apare lumea eternă și luminată. Facem asta în ciuda faptului că egoismul se agaţă de noi, nu ne dă drumul şi ne trage „de picioare” înapoi, nelăsându-ne să scăpăm.
Cărțile de Cabala discută despre acest zbucium pe larg. Aceasta este munca noastră interioară şi raţiunea pentru care studiem Înțelepciunea Cabala. Lumina Reformatoare pe care o dobândim ne ajută să trecem de plăgi, una după alta, de jos în sus, spre lovituri încă şi mai mari. Cu cât evoluăm mai mult, cu atât munca este mai grea și loviturile mai dure.
Deși simțim cum ne distruge forța rea din noi, ținându-ne la nivelul animal, nu putem scăpa de ea. În cele din urmă, ajungem într-o stare în care știm că dacă nu vom fugi acum, cu ajutorul Forței Superioare, vom rămâne în egoism pentru că nu putem scăpa de noi înșine. În mod deliberat, Creatorul ne împiedică, așa cum este scris: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima lui” (Exod 10:1).
Creatorul impietreşte intenționat inima lui Faraon, egoismul nostru – inima cu toate dorințele noastre – așa încât să avem nevoie de puterea Lui, şi să simțim din ce în ce mai mult nevoia de El și să ne agățăm de El, și aşa ne va elibera din Egipt.
Așa cum am spus mai sus, în realitate există doar două forțe: forța rea, Faraon și forța pozitivă a Creatorului, și trebuie să alegem de care dintre ele să ne lipim. Prin războiul dintre cele două forțe, aflăm că nu avem altă alternativă decât să dobândim Dvekut (contopirea) cu forța Creatorului. În felul acesta ieșim din Egipt.
Chiar de la început, vedem că Moise s-a dus la poporul lui Israel și le-a spus cum Creatorul i s-a înfăţişat și de aceea le-a propus să plece din Egipt. Poporul, însă, a refuzat; ei nu voiau să-l asculte.
Refuzul lor ni s-ar putea părea ciudat, pentru că rezonabil ar fi ca poporul lui Israel să vrea să iasă din Egipt. Cu toate acestea, trebuie să ne amintim că acesta este poporul lui Israel în exil, sub conducerea lui Faraon. Dacă oamenii din Israel ar fi fost în Canaan, lucrurile ar fi fost sensibil diferite.
Dar și în Canaan au fost probleme, de asemenea. Au existat certuri și foamete, deoarece dorinţa de a primi crescuse și nu mai putea fi folosită. De aceea s-a spus că era „foamete” acolo. Aşadar, pentru a-și folosi dorința, poporul lui Israel a trebuit să coboare în Egipt, deoarece doar prin adăugarea de egoism ar fi putut ieși din Egipt cu calitățile lui Israel în ei, Yașar El (direct către Domnul).
Trebuie să ieșim cu dorința egoistă pe care am avut-o înainte și cu care descoperim Lumea Spirituală. Nu avem altceva, decât esența noastră naturală. În urma prăbuşirii, spargerii păcatului Pomului Cunoașterii și celorlalte păcate, natura noastră a fost complet distrusă. A fost complet zdruncinată, precum lumea de azi, care descoperă treptat criza în care ne aflăm. Acesta a fost începutul sistemului egoist care se află între noi.
Copiii lui Israel trebuiau să coboare în Egipt pentru a-și revigora sufletele. Totuși, deocamdată ei sunt la fel ca Iosif, precum copiii lui Israel. Ei au trăit desprinşi de dorințele egoiste, până când au început să se amestece cu egoismul. Este vorba, în mod special, de cei care studiază Înțelepciunea Cabala – care fac ceea ce este scris în eseuri și urmează sfatul Cabaliștilor pentru a descoperi Lumea Spirituală – care se simt din ce în ce mai mici, pe măsură ce se străduiesc să urce. Această stare este numită „copiii lui Israel în Egipt”.
Copiii lui Israel trebuiau să fie în Egipt patru sute de ani, așa cum i s-a spus lui Avraam. Cei patru sute de ani sunt cele patru niveluri de la rădăcină – unu, doi, trei, patru sau Yod-Hey-Vav-Hey. Şi noi trebuie să fim în exil pentru a descoperi întregul Kli (vas) și pentru a obține mântuirea, cu el, într-un Kli corectat. Cu alte cuvinte, toate sufletele noastre se vor conecta și vor descoperi în această legătură Lumina Superioară, Creatorul. Acesta este modul în care sufletul se unește cu Forța Superioară, cu Lumina; aceasta este completa mântuire.
În primul rând, trebuie să ne amestecăm cu cele patru niveluri ale noastre de Aviut (amplitudinea/grosieritatea dorinţei de a primi, a egoismului). Am petrecut doar 210 de ani în Egipt, așa că sunt exiluri în plus şi după Egipt, până când măsura de patru sute de ani se va împlini. În prezent, suntem la încheierea acestei perioade.
Este necesar să coborâm în Egipt și să absorbim aceste patru sute de niveluri, care sunt ca patru sute de şekeli de argint, prețul la care a fost vândută Peştera Mahpelah. Aceasta este o măsură specială a egoismului nostru, în care Faraon simbolizează sufletul corectat în forma spartă. În cele din urmă, scoatem aceste Kelim (vase) din Egipt pentru că ieșim cu mare bogăţie, le corectăm și descoperim în ele țara lui Israel.
Întrebări şi Răspunsuri
De ce, pe de o parte, Creatorul ne vrea afară din Egipt și apoi împietrește inima lui Faraon, făcând mai dificilă plecarea copiilor lui Israel?
Când oamenii vin să studieze Cabala, ei sosesc cu o mare dorință de a învăța, apoi își dau seama cât este de greu și nu reușesc. Ei încep să „adoarmă”. Egoismul lor creşte, se dau lui și se afundă în el. Ei nu înțeleg că ceea ce li s-a întâmplat este că au intrat în Egipt. Trebuie să continuăm să lucrăm, chiar și atunci când ne înecăm în propriul egoism; nu trebuie să rămânem în el.
Există, de asemenea, cei care se desprind cu totul de corectări și de Înțelepciunea Cabala. Ei se lasă duşi de viață și pot adopta chiar și noi obiceiuri. Dar dacă vor continua și vor trece prin marile nenorociri, prin loviturile interioare, până când vor simți că trebuie să iasă din Egipt, așa cum este scris: „copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei” (Exodul 2:23) și vor striga către Forța Superioară să-i scoată afară, vor fi scoşi.
Înțelepciunea Cabala se referă la fapte, la legile naturale. Cu toate acestea, copiilor lui Israel li se arată semne, cum ar fi un toiag care se transformă într-un șarpe. Simbolizează asta ceva supranatural?
Este o stare interioară pe care o trăim adeseori. Toiagul transformat într-un șarpe reprezintă întâmplări în care ni se înfăţişează spiritualitatea și perfecțiunea. Simțim că atunci când înțelegem și dobândim cu adevărat ceva din calitatea dăruirii, suntem gata să ne conectăm cu ceilalţi și să fim cu ei în minte și în inimă „ca un om cu o singură inimă”. Apoi, curând după aceea vine căderea, ca un nor negru coborând pe noi. Oarecum în același fel, alternează toiagul și șarpele.
Se poate spune că atitudinea cuiva față de spiritualitate este numită „toiag” sau „șarpe”?
Da, și așa suntem manipulați.
Cum de au făcut magicienii Egiptului cu toiagele lor la fel ca Moise?
Egoismul nostru creează aceste lucruri pentru a ne arăta cine are dreptate. În istoria cu Ester, când nu știau cine avea dreptate, au trebuit să decidă dincolo de raţiune. Același lucru este valabil și pentru noi. Nu vrem să părăsim Egiptul pentru că avem de câştigat, dar, nici nu vrem să rămânem în Egipt din acelaşi motiv. Adică, nu suntem nici de partea primirii, nici de partea dăruirii.
Toată lumea ar dori să se conecteze la spiritualitate și să atingă Lumea Spirituală și astfel să aibă totul. Cu toate acestea, suntem făcuți să înțelegem că, atât în primire, cât și în dăruire, nu vom avea nici un câștig personal în egoism. Când vom evolua, ca și magicienii Egiptului, o vom face spre Klipa (coajă), în dăruire pentru a primi, să luăm pentru noi înşine şi lumea următoare. Dar, dăruire înseamnă să ne ridicăm deasupra oricărei recompense.
Ce înseamnă că șarpele lui Moise și al lui Aaron înghite șerpii magicienilor egipteni?
Înseamnă că în cele din urmă trebuie să mergem cu credință peste rațiune. Acest lucru este numit „toiag”, iar cu acesta, importanța dăruirii pentru noi va creşte în loc să scadă, făcându-ne să coborâm la vasele de primire.
Trăim experienţa tuturor acestor lovituri, fiecare dintre noi, chiar și acum?
Tora vorbește despre tot ce se întâmplă cu cei care studiază Înțelepciunea Cabala. Criza prin care trece lumea în prezent ne pregătește să înțelegem că nu avem alternative; trebuie să evoluăm.
Cu excepția copiilor lui Israel, lumea nu va evolua conform pașilor pe care îi învățăm în Tora. Lumea evoluează alăturându-se copiilor lui Israel, după cum este scris: „Popoarele îi vor lua şi-i vor aduce înapoi la locuinţa lor, şi casa lui Israel îi va stăpâni în ţara Domnului” (Isaia 14:2). Întreaga lume va trebui să susțină asta.
Ce trebuie să facem pentru a părăsi Egiptul acum?
Tora ne spune că până când nu suferim toate loviturile, nu vom striga atât de tare încât Creatorul să ne salveze. Când se va întâmpla acest lucru, Forța Superioară, Lumina care ne reformează, ne va influența atât de puternic, încât vom putea să ne desprindem de egoism.
Din Zohar: voi aduce, voi da, voi răscumpăra, voi lua
Creatorul a dorit să le spună mai întâi lucrul cel mai frumos – exodul din Egipt. Cel mai frumos dintre toate este: „Și vă voi lua la Mine ca un popor și voi fi pentru voi un Dumnezeu.” Dar El le-a spus acest lucru ulterior. În acel moment nu era nimic mai frumos pentru ei decât ieșirea, din cauză că ei credeau că nu vor ieși niciodată din sclavia lor, pentru că văzuseră că toți prizonierii dintre ei erau legați cu legături magice, din care nu puteau ieși niciodată. Acesta este motivul pentru care li s-a spus mai întâi ceea ce şi-ar fi dorit cel mai mult.
Zohar-ul pentru toți, VaEra (Eu M-am arătat), articolele 52-3
Este munca Creatorului. Nu noi suntem cei care facem munca și nu este munca pe care o face Creatorul atunci când ne corectează. Mai degrabă este munca pe care Creatorul o face „în spatele scenei”. Este „partea din spate a gâtului”. Aşadar, împietrirea inimii lui Faraon este munca pe care o face Creatorul, în aşa fel încât să avem nevoie de El.
Asta se întâmplă când vrem să ieșim din Egipt?
Este atunci când vrem să ieșim din Egipt, dar este și atunci când definim corect ieșirea. Dacă întrebi o persoană obișnuită: „De ce te rogi?” „Ce este mântuirea?” sau „Ce sau cine este Mesia?”, vei auzi multe răspunsuri. Fiecare avem propriul Mesia. Dar aici, vorbim despre o persoană care trebuie să atingă starea lui Mesia. Asta te aduce la iubirea față de ceilalți, la starea de „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, legea care ne include pe toţi, deoarece toți trebuie să fim reciproc cuprinşi în ea, în garanție reciprocă.
De aceea garanția reciprocă este atât de importantă pentru noi; este ca exodul din Egipt, ca o salvare. Atâta timp cât nu există nici o garanție reciprocă, nu va exista salvare. De aceea toți trebuie să lucrăm pentru a face acest lucru și pentru a explica tuturor că, cu cât ajungem mai mult la acest ideal, cu atât mai mari sunt șansele noastre de a ieși în curând din Egipt.
Termeni
Profetul
„Profet” este acela care vorbește cu Creatorul, Forța Superioară. Este unul care se află la nivelul vorbirii. „Vorbirea” este revelare, emisia de Hevel (fum, ceață) prin gură. Această Hevel emanând prin gură este Ohr Hozer (Lumina Reflectată) emisă din Parțuf, de suflet, ca Lumină a dăruirii.
De asemenea, există profetul care vede, care este la un nivel superior. Unii profeți spun: „am văzut” iar alţii spun: „am auzit.” Acesta este un nivel al unui Cabalist care se află, fie la nivelul de vorbire, fie la nivelul de vedere.
Moise
„Moise” este Forța Superioară din noi, care ne trage către dăruire, către iubirea față de ceilalţi și astfel către iubirea faţă de Creator. Este o forță care nu ne dă odihnă. Această forță vine de la spargerea sufletului, ca o scânteie de Lumină în noi. Dacă scânteia se trezește în noi, putem considera că am primit o invitație. Nu garantează nimic, dar este invitația făcută de a începe efectiv muncăa sfântă, care i-a fost dată.
„Sfântă” înseamnă dăruire. „Urcarea Muntelui Sfințeniei”, înseamnă că ne-am ridicat deasupra egoismul nostru cu punctul lui Moise din noi și, astfel, ne împlinim.
Aaron
„Aaron” este forța opusă lui Moise. Cele două forțe trebuie să lucreze împreună. După ele sunt Preoții (Cohanimii), Leviții și Israel. Sunt Avraam, Isaac și Iacov. Munca noastră este întotdeauna pe linia de mijloc.
Vedem cele două forțe, Aaron și Moise, chiar înainte ca întreaga linie de mijloc să apară. Aceste două forțe lucrează împreună: Aaron pune ordine în noi, iar Moise ne dă direcţia.
Semnul
Un „simbol” (sau un „semn”) este o iluminare provenind de la un grad mai înalt. Este o forță suplimentară prin care evoluăm la fiecare grad. Este ceva ce se distinge între toate acele stări care se petrec în noi în mod nefiresc, o stare ce nu ne este familiară în termenii puterii și intenției gradului curent. Această stare se întâmplă atunci când apare un grad superior și dezvăluie semnul. Gradul superior ar putea proveni din dreapta sau din stânga.
Klipa (coaja) este, de asemenea, în spiritualitate. Klipa și Kdușa (Sfințenia) sunt două linii între care ne construim pe noi înşine. Luăm puțin din Klipa, o corectăm folosind Kdușa, iar între ele două, noi ajungem pe linia de mijloc, pe calea de aur. Același lucru se întâmplă la gradul următor și la următorul, până când urcăm toate cele 125 de niveluri.
Din Zohar: Ia-ți toiagul
Creatorului i-a fost limpede că acești magicieni vor face șerpi. Prin urmare, care este importanța faptului că o fac în fața lui Faraon? Este aceea că, a fost începutul pedepselor, adică șarpele primordial care a i-a dus în greşeală pe Adam și pe Eva. Dominația lui Faraon începe de la începutul șarpelui, din partea stângă. Apoi, când au văzut că toiagul lui Aaron s-a transformat în șarpe, toți magicienii s-au bucurat, pentru că așa a fost începutul înțelepciunii șerpilor lor.
Zohar-ul pentru toți, VaEra (Eu M-am arătat), cap.118
Șarpele lui Aaron a înghiţit șerpii magicienilor. Există o diferență între un șarpe, un crocodil și o balenă. Există numeroase denumiri pentru aceeași dorință de a primi, deoarece pe calea corectării, trecem prin diferite stări pe care le exprimăm diferit în limbajul nostru.
„Șarpele” este șarpele primordial, forța rea, forța de primire din noi, care ne face să greşim. Trebuie să înțelegem că toate aceste greşeli nu sunt cu adevărat greşeli. Mai degrabă, când ni se arată greșelile noastre, ni se dă șansa să cerem Lumina care reformează pentru a ne corecta.
Aici se ascund nişte contradicţii: de sus, ni se dă întotdeauna ceva cu care să lucrăm, ceva potrivit pentru noi și pentru care putem cere ajutor. Este o stare pe care o putem corecta. Nu primim niciodată o stare pe care să o ratăm.
Magicienii și transformarea șarpelui într-un toiag, și invers, se întâmplă astfel încât să învățăm cum să mergem între linii, pe linia de mijloc. Trebuie să învățăm cum să transformăm egoismul, dorința noastră de a primi – ceea ce ne distruge și ne ţine de picioare astfel încât să nu putem face un nou pas înainte – într-o dorință de a dărui. Este o luptă lăuntrică, o muncă interioară foarte grea.
Acest lucru se întâmplă pentru ca să strigăm după ajutor. Fără să cerem ajutor, nu vom descoperi niciodată Creatorul. Încercând să-L descoperim pe Creator, ne lovim de o barieră; este ca și cum am spune: „Nu avem nevoie de Tine. Suntem bine”, pentru că suntem desprinşi de senzația Creatorului. De aceea trebuie să trăim această experiență; este un ajutor împotriva voinţei noastre.
Dacă nu era șarpele, Eva, întreaga parte stângă și Faraon, a cărui inimă este împietrită de Creator, nu am avea nevoie de Lumina Reformatoare. Drept consecinţă, nu ne-am îndrepta niciodată către Creator. De aceea, ajutorul lui Faraon este necesar, așa cum se spune că „Faraon i-a adus pe copiii lui Israel mai aproape de Tatăl lor din ceruri”.
(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)