(Geneza, 37:1 – 40:23)
(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)
Rezumatul Pericopei
În porțiunea, VaYeșev (Iacov a stat), Iacov s-a aşezat în țara Canaanului. Protagonistul acestei porţiuni este Iosif, cel mai tânăr fiu al lui Iacov. Iosif a fost înzestrat cu un dar al viselor profetice. Într-unul dintre aceste vise, el se vede conducându-i pe frații săi. El le spune fraţilor despre vis și le trezeşte invidia.
Frații lui au dus vitele la Şhem să păşunească acolo, iar tatăl său l-a trimis la ei. În drum el întâlnește un om pe care-l întreabă despre frații săi: „Caut pe fraţii mei” (Geneza 37:16). Până să-şi găsească Iosif frații, ei deja complotaseră să-l omoare din cauza invidiei. Ruben reușește să-i împiedice să comită crima. În schimb, frații decid să îl arunce pe Iosif într-un puţ, plănuind să-l vândă ismaeliților. Un convoi de medianiţi care a trecut prin apropiere l-au luat pe Iosif cu ei în Egipt.
Când ajung în Egipt, Iosif se ascunde în casa căpitanului gărzii lui Faraon, Potifar. Soția lui Potifar încearcă să-l seducă pe Iosif, dar acesta o refuză. Ea se răzbună pretinzând că Iosif a încercat să profite de ea prin forţă. Drept rezultat, Iosif este aruncat în temniță.
În temniţă, Iosif întâlnește doi curteni de-ai lui Faraon, mai marele paharnicilor şi mai marele brutarilor. El le mărturiseşte despre darul său în interpretarea viselor. El le interpretează visele și prezice că mai marele paharnicilor va fi eliberat în trei săptămâni, iar mai marele brutarilor va fi spânzurat. Iosif îi cere paharnicului ca, odată eliberat, să meargă la Faraon și să-i spună că Iosif este închis pe nedrept și cere să fie eliberat.
Comentariu
Această porțiune conține un mesaj spiritual profund. Ea revelează corectarea sufletului, care este scopul omului în viață și, motivul pentru care a fost dată Tora. Inițial, înclinația către rău apare, așa cum este scris: „Am creat înclinația rea, am creat pentru ea Tora ca o mirodenie”(Talmudul babilonian, Masehet Kdușin, 30b), pentru că „Lumina din ea reformează”( Eiha, „Introducere”, pgf. 2).
„Reformarea” înseamnă revenirea la o stare de „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Adică, ne readuce la calitatea de dăruire, la asemănarea cu Creatorul. Asta este ceea ce ar trebui să dobândim, după cum este scris: „Întoarce-te, Israele, la Domnul Dumnezeul tău!” (Osea 14: 1).
Tora demonstrează modul în care egoismul, dorința de a primi, continuă să se schimbe până când este corectat. În exemplul prezentat în această porțiune, vedem cum toate calitățile noastre se conectează, apoi se separă, manifestând un dezechilibru între ele, până când dau naștere unor calități mai avansate, care sunt mai aproape de dăruire.
Iacov este începutul calității de dăruire din noi. Avraam, Isaac și Iacov sunt cei trei patriarhi. Iacov este, de fapt, cel mai înalt, care conține atât dorința de a primi, cât și dorința de a dărui din noi, deoarece putem obține linia de mijloc numai folosindu-le pe ambele. Linia de mijloc, Iacov, nu este încă atribuită nivelului de punere în aplicare (îndeplinire) din noi, ci la nivelul de luare a deciziilor.
Expresia punerii în aplicare a nivelului lui Iacov, este în fiii lui, de la Ruben, cel mai mare, până la Iosif, cel mai tânăr. Și întocmai în această ordine ierarhică se succed în jos calitățile din noi. Acesta este modul în care egoismul, în toate formele sale (încă necorectate), este corectat. Cel care le completează este Iosif, cel drept. El adună toate calitățile anterioare în calitatea lui de Yesod (temelie), care poartă numele de „Iosif cel drept” pentru că „cel neprihănit are temelii veşnice” (Proverbe 10:25).
Pe de o parte, Iosif folosește toate calitățile sale anterioare – Keter, Hohma, Bina, Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod și Yesod – dar, pe de altă parte, trebuie să le ducă în Malhut. Malhut este dorința egoistă de a primi, Faraon, Egiptul, simbolizând întregul egoism al nostru.
Odată ce am ajuns la o stare de descoperire în cadrul acestor calități de dăruire – de la Avraam, calitatea lui Hesed, prin Gvura, Tiferet, Nețah, Hod și prin Yesod, care este Iosif – este timpul să ne despărțim de părinți și să aparținem voinței de a primi. În primul rând, trebuie să pătrundem dorința de a primi, iar apoi dorința de a primi ne va pătrunde.
Odată ce suntem pătrunși de ambele calități – cea de primire și cea de dăruire – trebuie să înţelegem că în primul rând calitatea de a dărui intră în calitatea de a primi și începe să o corecteze. Numai atunci ea începe să scoată din calitatea de a primi, o parte din dorința de a primi ce poate fi corectată.
Este similar cu un educator care lucrează cu o bandă de infractori. Poate să ia mai mulți dintre cei mai avansați membri ai grupului, care sunt dispuși să lucreze cu el, și să-i aducă la corectare. Cu alte cuvinte, când intrăm în dorința de a primi, intrăm în exil. Iar când ieșim din ea, ieșim cu „multă substanță”, adică cu mulți „infractori” care au dorit o corectare și, asta se numește răscumpărare (mântuire). Odată ce sunt corectaţi, omul are „multă substanță”, pentru că el a dobândit o putere suplimentară în calitatea generală de dăruire.
Astfel, prin toate aceste exiluri și ispăşiri, corectăm întreaga înclinație rea. Acesta este și modul în care înțelegem întregul proces, prin care ajungem să cunoaștem planul Creației și, devenim asemănători cu Creatorul. Iosif, ultima dintre calitățile de dăruire, suferă multe procese pentru a se desprinde de calitatea dăruirii și a se pregăti să intre în calitatea de primire, adică Egipt.
Acesta este motivul disputei lui cu frații săi. Ei îl urăsc și îl resping, pentru că nu înțeleg ce vrea. Ei nu înțeleg cum cel mai tânăr fiu poate fi cel mai mare. Dar Iosif este diferit de ei.
Banim (fiii) sunt de trei ori Yod-Hey-Vav-Hey, în trei linii. Aceștia sunt cei doisprezece fii. Nu numai că Iosif este cel mai mare, pentru că este dispus să se conecteze cu ei, dar și ceilalți se pleacă lui, se predau lui. Atâta vreme cât ei nu intră în Malhut, în timp ce el este deja amestecat cu Egiptul, ei acceptă situaţia pentru că înţeleg cum se va rezolva, mai târziu, în dorința de a primi în scopul corectării.
Rezultă că trecem prin etape care ni se par complet nefireşti și rele, așa cum nu înțelegem comportamentul fraților săi faţă de Iosif. Iacov suferă și este neputincios. Frații doresc să-l omoare pe Iosif și îl mint pe Iacov, dar nişte străini îl salvează pe Iosif din puţ, deși intenția lor este să-l vândă.
Acesta este modul în care ne detașăm de calitățile noastre anterioare. Acumulăm acele calități anterioare în calitățile lui Yesod, calitatea lui Iosif, și ne ţinem departe de folosirea lor. Altfel spus, părăsim țara Canaanului și intrăm în Egipt.
În Egipt, când intrăm în contact cu dorința de a primi, atunci când calitatea dăruirii intră în dorința de a primi, dorința de a primi imediat simte cât de mult poate câștiga și profita de ea. Dacă ar fi fost doar o altă formă de primire, nu ar fi contat atât de mult. Dar dacă putem dărui pentru a primi, suntem ca niște comercianți. Calculăm orice fel de dăruire pe care o adăugăm voinței de a primi prin conectarea la tot, iar prin negociere putem obține profituri pentru noi înşine.
În acest fel, descoperim cum calitatea lui Iosif poate fi foarte profitabilă pentru dorința de a primi. Te simţi mai perspicace, mai puternic, mai util și mai de succes decât alții. Nu te comporţi agresiv pentru a primi, ci mai curând obții totul în urma unor negocieri: „Ţi-o vând pe asta, iar tu mi-o vinzi pe aceea”. Aceasta este o dezvoltare a egoismului.
De aceea, atunci când calitatea Iosif se amestecă cu dorința noastră de a primi, așa cum s-a amestecat Iosif cu Egiptul, aduce mari profituri celor care sunt cu el în Egipt, adică formelor noastre de egoism.
De fapt, profitul este atât de mare, încât dezvoltăm dorința de a folosi dăruirea pentru a primi, dar omul din noi nu poate fi de acord cu asta. Așa s-a întâmplat când Iosif a ajuns la casa lui Potifar. Când a sosit, a fost bine, dar cu soția sa s-a întrecut măsura. Aici, omul din noi vede că există o dorință care foloseşte dăruirea în scopul de a primi, adică de a ne îndepărta de fundamentul nostru, iar aşa ceva nu putem accepta. Când nu suntem de acord cu asta, ne simțim neputincioşi, întemnițați și încarcerați.
Această senzație durează mult și crește, în starea de întemniţat, prin „forțele străine”, mai marele paharnicilor şi mai marele brutarilor. Aceste calități în noi sunt în legătură cu Iosif cel din noi. Ele ne duc la Faraon și ne însoțesc. Calitatea mai marelui brutar este distrusă, deoarece aparține forțelor de dăruire ale egoismului, cu care Iosif înțelege că nu poate lucra.
Dar, forțele de primire ale egoismului – mai marele paharnic, echivalentul vinului – sunt cele care se trezesc. Mai marele paharnic nu îl salvează imediat pe Iosif, ci numai după ce ne trezim din cădere, din coborâre.
Pentru a ne ridica de la un nivel la altul, visăm. Un vis este o stare de pierdere a stării anterioare și de dobândire a uneia noi. Trebuie să fim inversați pentru a ne renaște.
Ne confruntăm cu trei stări: culcat, așezat și stând în picioare. „Culcat” este starea de vis. Când suntem în această stare, capul, trupul și picioarele noastre se găsesc la același nivel, indicând faptul că nu avem nici intelect, nici înțelepciune. Dar întocmai în această formă dobândim Kelim (vasele) nivelului următor și devenim inversaţi, la fel cum iese un nou-născut din pântecele mamei sale. În timp ce în uter este cu capul în sus, pentru a se naște se întoarce cu capul în jos și, odată ieșit, se răstoarnă din nou cu capul în sus.
„Culcat” înseamnă a ne pierde întregul Mohin (Lumina Hohma, Înțelepciunea). Acesta este modul în care ar trebui să ne transferăm de la o stare la alta. Pe de o parte, ne pierdem gradul anterior și, pe de altă parte, începem să dobândim gradul următor, care devine o nouă lume pentru noi. Aceasta este viziunea lăuntrică cu care începem să înțelegem semnificația lui „mâine”, gradul următor în care intrăm.
Acest grad nu este cu nimic asemănător viselor din lumea noastră. Dimpotrivă, aici Tora ne relatează intrarea într-un nivel superior. În starea de vis, ne vedem în forme mai evoluate, știm cum să folosim calități precum mai marele paharnic, mai marele brutar sau Faraon și putem evolua împreună cu ele pentru că ele sunt deja formate înăuntrul nostru.
În cele din urmă, când Iosif este întemnițat din cauza soției lui Potifar, el descoperă în el calitățile de paharnic șef și de brutar șef. Anume pentru faptul că îl ucide pe mai marele brutar și hrăneşte calitatea mai marelui paharnic, ajunge la casa lui Faraon.
De-a lungul evoluției generațiilor există ură între frați – între Cain și Abel, între Isaac și Işmael și între Iacov și Esau. Această ură este definită ca fiind între Klipa (coajă) și Kdușa (Sfințenie). În această porţiune, sunt doisprezece frați, fiii lui Iacov, care sunt calitățile omului, dar există aşa o ură între ei încât sunt gata să omoare calitatea numită „Iosif”.
Cu toate acestea, ura este numai față de Iosif. Frații se înțeleg între ei. Fiecare dintre ei reprezintă o calitate diferită din noi. Avem multe calități, dar nu avem cunoaşterea pentru a le integra în linia de mijloc. Nu putem înțelege cum să lucrăm împreună cu diversele calități la un loc, adică cu egoismul nostru, dorința noastră de a primi.
Lucrul interesant despre Iosif este că el le spune fraților: „Un om are o dorință egoistă, dar nu calitățile de dăruire pe care le aveți voi. Asta este, eu pot conecta calitățile voastre la dorința egoistă; Știu cum să o fac”. Prin urmare, fiecare care reprezintă o anumită calitate știe că prin dăruire va realiza ceva, de la dreapta sau de la stânga – de la Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod, dar nu de la Yesod.
Întreaga structură a celor doisprezece frați, doisprezece fii ai lui Iacov, este aceea că toți lucrează deasupra egoismului, deasupra dorinței de a primi, dăruind de dragul dăruirii. Este așa pentru că linia de mijloc, Iacov, care încă aparține capului (Roș), la nivelul patriarhilor, generează toate calitățile fraților, cu excepția celei a lui Iosif, iar ei sunt toți în dăruire de jos în sus.
Întrebări şi Răspunsuri
Deci, de ce Iacov a înțeles și chiar l-a iubit pe Iosif?
Iacov îl iubea pe Iosif pentru că era o continuare a lui; erau ambii pe linia mijlocie – Iacov în Tiferet și Iosif în Yesod.
Ce înseamnă că fiecare dintre fraţi reprezintă o anumită calitate?
Cei doisprezece fii ai lui Iacov sunt calități care se referă la dăruire. De fapt, ele sunt unsprezece, deoarece Iosif nu are nici o calitate; el este o cumulare a acestor calități.
Ideea din spatele calității lui Iosif cel din noi este că, putem să luăm toate aceste calități, să le îmbinăm în diferite combinații și să le folosim cu egoismul nostru. Cu alte cuvinte, putem începe să lucrăm cu egoismul astfel încât să funcționeze cu aceste calități și să le sprijine. În acest mod, ne putem corecta pe noi înșine. Aceste calități nu înțeleg modul în care este posibil să furi pentru a dărui.
Ce este o calitate? Furtul este o calitate? Sunt furia și lenevia calităţi?
Hesed, de exemplu, este calitatea de dăruire. În starea Hesed, te afli în Hasadim (milă). De aceea, tu dăruieşti, contribui și faci tot ce poţi. Se pune însă întrebarea: „Cum poate egoismul tău să se adauge stării tale Hesed?” Un om poate dărui, dar numai dacă o face în ideea de a obține un profit. De fapt, așa este folosit Iosif în Egipt, mai întâi în casa lui Potifar, apoi cu Faraon.
Iosif le aduce calitatea Hasadim și ei o folosesc. Egiptul devine bogat și înfloritor prin Iosif, deoarece toți egoiștii înțeleg că dăruirea îi face pe toți să beneficieze egoist.
Cu toate acestea, calitățile de dăruire în sine nu înțeleg cum este posibil să se folosească egoismul pentru a le sprijini. Aceasta este esența contrastului dintre Avraam și Isaac, care l-au iubit pe Işmael, deoarece calitatea pură nu-și poate menține forma curată și, în același timp, să se conecteze cu Malhut, dorința de a primi.
Există un proces foarte special și complicat aici de ură și de neînțelegeri între ele. Dar Iosif poate conecta calitățile de dăruire cu dorința de a primi, astfel încât, în cele din urmă, aceasta să beneficieze de calitățile de dăruire. Frații – calități de dăruire din noi – nu înțeleg cum este posibil acest lucru, așa că se opun. Noi, de asemenea, nu înțelegem cum este posibil acest lucru.
Înțelepciunea Cabala ne învață cum să folosim în mod corect calitățile de dăruire pentru a ne corecta egoismul. În afară de Cabala, nimeni nu se ocupă de aceasta, deoarece nimeni nu are metoda cu trei linii. Toate religiile, credințele și metodele sunt aparent superioare egoismului; cu ajutorul lor ne ridicăm aparent deasupra acestuia ca și cum n-am fi egoiști și am fi în dăruire totală.
Asta înseamnă că „sinele” trăiește între cele două linii?
Da, dar numai calitățile de Iosif și Iacov. Iacov este în această calitate în linia de mijloc în Roș (cap), iar Iosif se află la capătul liniei de mijloc, la intrarea în Malhut, pentru că el este Yesod (fundamentul). Prin Iosif există de la început contactul cu casa lui Faraon și apoi cu Faraon însuși. Din acest motiv el este înțeles greșit; frații lui nu înțeleg ce vrea să facă. Ei cred că acest contact cu egoismul, dorința de a primi, le va face rău.
Suntem la fel, în interiorul nostru, ca și societatea omenească. Putem vedea cum toată lumea urăște Înțelepciunea Cabala. Nimeni nu înțelege ce face și nici la ce foloseşte, deoarece Cabala se ocupă cu lucruri ciudate – corectarea omului, corectarea sufletului. Pare să fie iraţional să luăm aceste calități sublime – dăruirea și sfinţenia – și să le conectăm cu egoismul, cu dorințele de furt sau viol, cu cele mai rele niveluri ale egoismului. Dar de aceea este numită această metodă „Înțelepciunea Cabala” ( cabala – în limba ebraică înseamnă „primire”), pentru că ea ne învață cum să folosim cea mai rea dorință de a primi, pentru a dobândi iubirea, tocmai, prin ea.
Nici o altă metodă nu poate ajunge la corectarea omului, la starea de „a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi”. De aceea toată lumea uită de această lege a Torei și nu o ia în seamă. Numai Înțelepciunea Cabala ne corectează. Trebuie să ne amintim că toți cei care lucrează „deasupra” egoismului, prin orice formă de religie sau credință, nu înțeleg cum este posibil să se corecteze egoismul omului, astfel încât fac numai gesturi superficiale fără să pătrundă adânc în egoism pentru a-l atrage cu adevărat înspre corectare. Ei nu se ocupă de esență, anume: „Am creat înclinația rea, am creat pentru ea Tora ca mirodenie.”
În acest pasaj, vedem pentru prima data, cât de dificil este să ne ocupăm de asta. De acum înainte, va exista o explicaţie pentru tot prăpădul, fărădelegile, problemele din deșert și toate războaiele. Problema care încă rămâne este modalitatea în care să unim în noi, în mod adecvat, calitățile de dăruire cu acelea de primire, pentru a ne corecta egoismul.
Putem trage concluzii din ceea ce se întâmplă în lumea de azi? La urma urmei, astăzi lumea este înrobită egoismului nostru. Cine este Iosif de astăzi?
„Iosifii” de astăzi sunt aceia care au metoda de corectare a egoismului, care apare în lume prin Forța Superioară. Cu alte cuvinte, sunt cei care studiază Înțelepciunea Cabala, așa cum este scris: „Am creat pentru ea Tora ca mirodenie”, pentru că „Lumina ei reformează, ne întoarce la Bina”. Metoda Luminii este Înțelepciunea Cabala, și este foarte dificil să o explicăm lumii. Este, de asemenea, dificil să acceptăm că există o cale de a corecta egoismul, ura reciprocă, crizele pe care le trăim, care sunt rezultatele egoismului nostru.
Iosif nu încerca să explice nimic; el a fost pur și simplu vândut ca sclav, s-a dus în Egipt și s-a integrat acolo. De ce trebuie să explicăm astăzi lucrurile acestea?
Asta este ceea ce trebuie să facem astăzi: să explicăm, prin diseminarea Înțelepciunii Cabala, care se numește „Șofarul (cornul/trompeta) lui Mesia”. Trebuie să o facem să circule, să o răspândim în întreaga lume, deoarece prin aceasta suntem incluşi în neamurile lumii, cum a fost Iosif în Egipt. În acest fel plantăm semințele dăruirii care vor face ca toţi să înceapă să înțeleagă motivul tuturor necazurilor, până când și ei vor putea să se ridice.
Aceste probleme se agravează și nu există nici o modalitate de a le evita, deoarece ascensiunea noastră, evoluția noastră continuă. Starea actuală a lucrurilor este motiv de război. Războiul dintre Gog și Magog (Armaghedon) provine din același motiv, ca toate războaiele noastre. Ne aflăm într-un punct critic, iar această porţiune este foarte pertinentă și semnificativă.
Punctul central al problemei îl constituie ura neîntemeiată în rândul fraților, și aceasta este starea în care ne aflăm astăzi. Pe de o parte, pare că nu putem face nimic; există ură între oameni, precum și față de Înțelepciunea Cabala. În plus, este de așteptat ca această ură să se amplifice, pentru că este greu pentru oameni să înțeleagă Înțelepciunea Cabala în ciuda tuturor explicațiilor. Pe de altă parte, chiar şi acest moment critic pune în evidenţă cele două stări opuse din noi: sufletul și trupul. Este imposibil să le separi, iar Iosif este punctul care le conectează.
Termeni
Iosif
Iosif este Yesod, o calitate care include toate calitățile noastre bune, calitățile de dăruire. Este o cumulare a tuturor calităților de dăruire și, pentru că nu are nimic al său, în afară de însumarea calităților anterioare, se poate conecta la calitatea de a primi.
Această calitate poate conecta în ea toate calitățile de dăruire, la partea superioară, și toate calitățile de primire, la partea inferioară. Este Iosif pentru că el adună toate calitățile în interiorul lui (numele Iosif vine de la cuvântul Osef (a reuni/a aduna)).
Iosif este numit și „temelia lumii”, deoarece lumea apare cu adevărat în această calitate, o reunire a două forțe – cea de dăruire și cea de primire – în care Creatorul și creatura se întâlnesc.
Tunica dungată
Tunica dungată este formată din trei dungi, care sunt de fapt două, evident alb şi negru, deoarece este făcută din lână, care este atât albă cât și neagră. Din alb şi negru, însă, apare o linie de mijloc care nu există în realitate. Nu există în tunică, dar o face omul. Când porţi tunica dungată, devii linia de mijloc între cele două dungi.
Îmi caut frații
Iosif înțelege că, fără puterea tuturor calităților de deasupra lui – adică fără frații săi – nu va putea să se ocupe de Egipt. De aceea, când îi întâlnește în Egipt, el le spune: „Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!” (Psalmul 133:1). Ceea ce înseamnă că acum devine evident cât de bine este că s-au amestecat în Egipt și că există o deschidere pentru corectarea Egiptului, o ușă către corectarea egoismului omului.
Din Zohar: Și un om l-a găsit
„Iosif a fost legământul superior, Yesod din ZA. Atât timp cât există legământul, care este Iosif, există Divinitate așa cum ar trebui, în pace în Israel. Pentru că Iosif, legământul superior, a părăsit lumea, fiind vândut în sclavie, legământul, Divinitatea și Israel au fost împreună exilați.”
Zohar-ul pentru toți, VaYeșev (Iacov a stat), pct. 104
(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)