(Geneza, 44:18 – 47:27)
(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)
Rezumatul Pericopei
În porțiunea, VaYigaș (Iuda s-a apropiat), Iosif le cere fraților săi să-l lase la el pe Beniamin, după ce a descoperit pocalul de argint pe care el însuși îl ascunsese în lucrurile acestuia. Iuda îi explică lui Iosif că nu-l poate părăsi pe Beniamin, pentru că răspunde pentru el și i-a promis tatălui lor să i-l aducă înapoi în siguranță. Iuda îi spune lui Iosif că au pierdut deja un frate, fără să știe că Iosif se află în spatele evenimentelor, el fiind cel care le aranjează.
Iosif decide să se arate fraților săi. El le spune cum vânzarea sa în sclavie s-a schimbat în bine și că acum el își poate susține familia fiindcă el conduce tot Egiptul. După împăcare, Iosif îi trimite pe frații săi la Iacov cu căruțe și mărfuri și îi cere lui Iacov să vină în Egipt.
La început, lui Iacov nu-i vine să creadă povestea. Dar odată ce frații îi arată darurile de la Iosif, el este încântat și dorește să meargă în Egipt pentru a-l vedea pe Iosif înainte de a muri. Pe drumul spre Egipt, Iacov se oprește și oferă jertfe. Creatorul îi apare lui Iacov și îi promite că urmașii săi vor fi un popor mare în Egipt și că în cele din urmă toți se vor întoarce în țara lui Israel.
Iacov și fiii lui sosesc în Egipt, în țara lui Goșen, unde Iosif se întâlnește cu ei. El izbucneşte în lacrimi când îşi vede tatăl după atâţia ani. Iosif le spune că Faraon vrea să-i întâlnească.
Pentru a se pregăti pentru întâlnire, Iosif le spune fraţilor şi lui Iacov să spună că sunt păstori și doresc să trăiască într-un loc separat de egipteni, în țara Goșen. Iosif îi prezintă pe tatăl și pe frații săi lui Faraon, care este de acord să-i lase să se aşeze în țara Goșen.
Foametea continuă și Iosif îi aprovizionează pe toți. Egiptenii și toți ceilalți îi dau bani și în cele din urmă se vând ei înșiși ca sclavi lui Faraon.
La sfârșitul pasajului, Iosif stabilește un sistem de taxe prin care Faraon ajunge să dețină toate bunurile; el le dă egiptenilor semințe pentru culturile lor, iar ei îi dau o cincime din recoltă.
Comentariu
Porțiunea descrie atât procesul intern al dezvoltării omului, cât și procesul general de corectare a lumii. Omul și lumea sunt una; particularul și generalul sunt echivalente.
Acesta este un pasaj special, care este încă valabil. El se ocupă de forța spirituală care pătrunde și corectează un om obișnuit.
În scopul conectării, omul are nevoie atât de forța fizică, cât și de forța spirituală, precum cerul și pământul. Cele două forțe – ale Creatorului și ale creaturii – se combină, iar dorința umană se va dezvolta din ele. Acesta este în realitate scopul dezvoltării noastre, acela de a conecta substanța materială cu forma umană, care este similară cu Creatorul.
Nu este simplu să facem ca aceste două forțe să se întâlnească. Creaţia constă numai din aceste două forțe – forța de dăruire, Creatorul și forța de primire, creatura, pe care Creatorul a creat-o cu intenția de a fi o replică a Lui Însuși.
Cele două forțe trebuie să se alăture, astfel încât creatura să devină inclusă în Creator, iar Creatorul să devină inclus în creatură, acolo unde există înțelegere, o conexiune între ele. În cadrul aceastei conexiuni, creatura poate formula cereri către Creator, iar El le înțelege și va dărui creaturii, în virtutea conexiunii lor reciproce, prin acea parte a Creatorului care există în creatură, astfel încât și creatura să-l poată înțelege pe Creator.
Este similar relațiilor dintre oameni. Să presupunem că nu am avea nici o legătură între noi. Dar când începem să ne spunem unul altuia despre noi înșine și să empatizăm fiecare cu sentimentele celuilalt, primim fiecare dintre noi o parte din celălalt. Conexiunea dintre noi se face prin acele părți pe care le împărtășim în comun.
Și în lumea materială, trebuie să reglăm instrumentele pentru a le face să lucreze la aceeași lungime de undă, în așa fel încât să „se înțeleagă” unul pe celălalt. De exemplu, pentru ca un computer să-l „înțeleagă” pe altul, trebuie să existe un modem între anumite limitări, între anumite registre și așa mai departe.
La fel se întâmplă și în conexiunea dintre Creator și creatură. Întregul scop al creației este ridicarea creaturii în starea de Dvekut (contopire) cu nivelul Creatorului. Creaţia şi Creatorul ajung la Dvekut prin echivalența lor de formă, echivalența calităților lor. În cele din urmă, omul trebuie să aibă calitățile Creatorului.
„Întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui” (Geneza 8:21). Suntem Faraon; este natura noastră, „sinele nostru”. Prima calitate a Creatorului care apare în noi se numește Avraam. De aceea el este numit „tatăl neamului”, ceea ce înseamnă calitatea dăruirii din noi.
Ulterior, din linia lui Avraam, linia dreaptă, linia Hesed (har), a luat naștere calitatea Gvura (eroism), Isaac. În cele din urmă apare, calitatea Tiferet (glorie) – care este Iacov.
Iacov este începutul formării conexiunii corecte dintre Avraam și Isaac; asta este ceea ce îl face cel mai special dintre Părinți (Patriarhi), cel mai mare. El poate combina cele două forțe, dăruirea și primirea și le poate aranja pe linia de mijloc.
Cu toate acestea, nu este suficient. Trebuie să învățăm noi înșine cum să punem în aplicare aceste trei linii, care ne vin de Sus, de la Creator. Porţiunea descrie modul în care Forța Superioară ne pătrunde treptat, la fel cum apa se infiltrează în pământ pentru a ajunge în locul care este uscat, în Egipt.
Inima problemei rezidă în calitățile lui Iacov, care se regăsesc și în fiii săi. Cu excepţia lui Iosif, ei nu înțeleg ce trebuie să facă. Iosif înțelege că este nevoie să-i unească pe toți fiii lui Iacov, pe frații săi. El le spune: „Voi toți vă veți închina mie, pentru că eu sunt Yesod, fundamentul care vă unește pe voi toți”. Dar ei nu înțeleg.
Deși conținem toate calitățile și începem să le conectăm împreună, nu înțelegem cum să o facem. De aceea, vânzarea și cumpărarea ne învață cum să lucrăm cu acele calități din noi.
Înțelepciunea Cabalei nu se ocupă de evenimente istorice. Mai degrabă se ocupă de corectarea omului în interior. Întregul nostru proces de muncă se referă la corectare. În primul rând, absorbim calitatea dăruirii, a iubirii și a afinității cu ceilalţi și, în consecință, ne apropiem mai mult de Creator, ne schimbăm și ne corectăm pe noi înșine.
Porțiunea ne spune cum se desfășoară lucrurile, începând cu vânzarea lui Iosif în Egipt. Iosif este forța de dăruire, în timp ce Egiptul este vasul nostru de primire, dorința de a primi. Dorințele noastre de primire pot lucra doar ca simpli agricultori, dar Iosif este o calitate care deja știe cum să facă schimb de unelte cu alții, cum să vândă și cum să cumpere. El dă produse agricole și primește în schimb ceva din afară, cum ar fi unelte, de exemplu, de la oameni care produc.
Prin negociere, dăruire și primire, este posibil să te conectezi, să devii avut și să urci la diverse niveluri. Calitatea lui Iosif o permite, deoarece știe cum să conecteze părțile egoiste care nu se pot conecta în alt mod. Așa se întâmplă în Egiptul din interiorul nostru; este ceea ce se întâmplă și în Egiptul fizic.
Putem vedea acest lucru pe tot parcursul istoriei. Evreii care au trăit printre națiuni au muncit şi şi-au desfăşurat activitatea în educație și cultură, dar mai ales în comerț, care este o legătură între toate națiunile. De îndată ce au dezvoltat comerțul, au început să dezvolte industria, așa cum s-a întâmplat în Egipt, care brusc a început să prospere. Împreună cu prosperitatea a apărut o problemă – cu cât crești mai mult, cu atât mai mult eşti predispus la declin, la cădere, pentru a descoperi un nou rău.
De aici vin anii de abundență și de anii de foamete. Doar forța de dăruire din noi le poate gestiona. Cu cât avansăm mai mult în corectarea noastră, cu atât mai mult trecem prin proces într-o manieră mai bună și mai corectă. În acest fel, toate calitățile anterioare de dăruire, neamul lui Iacov, se mută în Egipt, în dorința de a primi. Dorinţa este împlinită prin ei într-atât încât, atunci când Iacov vine cu neamul său în Egipt, Faraon înțelege cât de mult va avea de câștigat prin ei.
Când începem să lucrăm cu vasele de dăruire – eu te ajut pe tine și tu mă ajuți pe mine – egoismul nostru se dezvoltă. Cine știe cum să se conecteze cu ceilalți și să facă schimburi cu ei, similar cu ceea ce se întâmplă în interiorul nostru, știe să lucreze împreună cu forțele de primire și de dăruire.
La început, această muncă este numită Lo Lișma („nu în numele Ei”), pentru că încă profiţi și crezi că totul merge bine și, prin urmare, lucrezi cu ambele forțe. Când Forțele Superioare sunt incluse în noi, începem să înţelegem procesul de avansare, ceea ce duce la simțirea exilului și la exodul din Egipt.
Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că, pentru moment, cele două forțe – forța de dăruire și forța de primire – lucrează în noi în favoarea egoismului, iar Faraon se îmbogăţeşte. Cu alte cuvinte, o parte de Malhut, a cincea parte din Keter, Hohma, Bina, Zeir Anpin și Malhut, este cu adevărat împlinită.
Egoismul nostru primește douăzeci la sută din profitul general și crește astfel. Este același lucru pentru toți „egiptenii”, calitățile noastre egoiste – ele trăiesc și cresc. Neamul lui Iacov crește și el, înmulțindu-se prin adăugarea la sine a mai multor straturi de egoism egiptean, dorința de a primi.
Adăugăm la egoism, crescând și avansând, pregătind procesul de corectare. Cel care studiază Înțelepciunea Cabala în timp ce se află încă în această lume se bucură, atât de această lume, cât și de Lumea Spirituală, câștigând din ambele. În timp ce se află în această lume, studentul ajunge să înțeleagă și să simtă ceea ce i se întâmplă, și în mod vizibil se ridică deasupra celorlalţi. O asemenea persoană câștigă din studiul Înțelepciunii Cabala, simțind astfel că a profitat de ambele lumi. Cu toate acestea, ea ajunge să se schimbe după un anumit timp.
Dar acum, atât naţiunea lui Faraon, cât și neamul lui Iacov se îmbogăţesc. Profitul se duce la calitățile Creatorului și la calitățile creaturii; dorinţa de a primi și dorința de a dărui se amestecă și lucrează împreună. Există o legătură foarte bună între ele până când ajung într-un punct de criză, care nu le lasă să continue.
Aici se află în prezent întreaga lume. Până acum, am folosit forța de dăruire pentru a dezvolta tehnologii, tehnici, instrumente și așa mai departe. Suntem într-o rețea globală de industrie și comerț în aproape fiecare domeniu. Și totuși, am ajuns să recunoaștem răul – să înțelegem că trebuie să fim mai bine conectați pentru a evolua în continuare. Dar, egoismul nostru ne împiedică să ne conectăm.
Asta este ceea ce copiii lui Israel au descoperit în Egipt – punctul care urma să-i împingă mai departe, la un nivel superior, către țara lui Israel. Toată lumea noastră va trebui, de asemenea, să iasă la suprafaţă din această criză și, să ajungă cu toţii la nivelul, gradul de „țara lui Israel”.
Întrebări şi Răspunsuri
Lumea se îndreaptă acum spre anii de foamete, dar majoritatea oamenilor refuză să o recunoască. Unde este calitatea de astăzi a lui Iosif, calitatea care spune că trebuie să strângem în timpul anilor buni, astfel încât să avem ceva care să ne ţină în anii de foamete?
În timpul abundenței, totul a fost grozav. Iosif era în Malhut, în Egipt. Dar când a început foametea, a început a doua parte a exilului în Egipt și simțim exilul. Acesta este momentul în care Iosif își încheie rolul; el nu mai este aici.
Cele nouă Sfirot – Keter, Hohma, Bina, Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod și Yesod – sunt descendentele abundenței de sus în jos. Iosif este al nouălea; el cumulează cele opt Sfirot anterioare și le aduce în Malhut. De aceea este el numit „Iosif” (de la cuvântul ebraic Osef – a aduna). Malhut este întregul nostru egoism, dorința de a primi, calitatea creaturii, adică noi. Iosif include toate calitățile anterioare, calități ale Creatorului: abundență și Lumină pentru toți.
Ce înseamnă că, „Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu-l cunoscuse pe Iosif” (Exodul 1:8)?
Acesta este începutul procesului către Moise. Sunt mai multe etape în acest proces: la început, copiii lui Israel descoperă că sunt în Egipt. Există o diferență între munca personală a cuiva și procesul general din lume; ele sunt foarte diferite.
Ce se întâmplă astăzi în lume?
Situația actuală din lume ne arată că ne aflăm într-un punct de cotitură. Trebuie să înțelegem că de acum înainte, Faraon preia controlul, așa că vom trăi stări de foamete și stări de abundență. Iosif vine și-i spune lui Faraon că nu are de ales, decât să stabilească o nouă ordine în Egipt, unde totul să fie sub controlul lui.
El va trebui, însă, să dea oamenilor semințe și să le impună o taxă de 20 de procente din recoltă, pe care să o împartă astfel încât, Israel să ramână sărac.
Cu alte cuvinte, dorințele noastre egoiste trebuie să simtă că sunt sărace, că nu au nimic altceva pentru supravieţuire, decât ceea ce ţine de egoism, iar ceea ce le susţine este conexiunea cu Iosif. Iosif le dă semințe, hrană, viață și primește de la ele impozitul. De aceea, și noi trebuie să simțim că numai forța noastră de conexiune cu întreaga lume ne unește într-un întreg și ne permite să evoluăm, să trăim, să ne reînviem sufletele pentru că altfel, suntem condamnaţi.
În primul rând, trebuie să studiem aceste lucruri. Trebuie să trecem prin acest întreg proces și să avansăm către revelarea faptului că, trebuie să ne corectăm pe noi înşine, inclusiv pe Faraonul din noi. Trebuie să ne ridicăm deasupra lui și să scăpăm din Egipt. Întregul proces urmăreşte salvarea noastră, evadarea.
Corectarea Egiptului implică două stări: dacă vrem să corectăm o anumită calitate în noi, mai întâi trebuie să încetăm complet să lucrăm cu ea. După aceea, putem să ne îndreptăm spre ea și să lucrăm cu ea într-un nouă manieră, poate mai puțin decât înainte. De exemplu, dacă ne este interzis să mâncăm sare din motive de sănătate, începem prin a o evita complet, pentru ca apoi să reîncepem să o consumăm, însă în cantităţi mici.
Trebuie să scăpăm din Egipt pentru ca, în cele din urmă, să ne putem uni cu adevărat. Nu ne putem uni în timp ce suntem în Egipt. În Egipt, numai copiii lui Israel se pot uni, și numai într-o anumită formă. Când suntem în egoismul nostru și încercăm să ne construim în mod corespunzător, să fim în acord cu Natura, descoperim de-o dată că construim Pithom și Ramses. Tot ceea ce construim este înghițit de egoism, dorinţa de a primi, astfel încât nu ne alegem cu nimic. Astăzi, vedem cum tot ce am construit peste tot în lume se află sub amenințarea unui tsunami, care nu va lăsa nici o urmă a muncii noastre și nu avem nici o garanție privind viitorul copiilor și nepoților noștri.
Iosif a acordat un tratament special familiei sale. El a plănuit ce ar trebui să spună ei și în ce fel. Asta arată faptul că s-a îngrijit personal de ei. Există, în Lumea Spirituală, ideea de a fi „favorizat”?
Egiptul și întreaga lumea nu pot exista fără copiii lui Israel. De asemenea, nu putem exista personal fără contact cu abundența Superioară și suntem pe cale de a simţi asta. Numai dacă ne adunăm cu toţii, inclusiv egiptenii, adică întreaga lume, vom fi capabili să mergem înainte, să avansăm.
Iosif spune cum copiii lui Israel ar trebui să trăiască numai în afara Egiptului, în țara Goșen. Asta deoarece, pentru a avansa, trebuie să separăm vasele noastre de primire de vasele de dăruire. Dacă nu, s-ar putea să constatăm că lucrăm numai pentru egoism și că nu vom putea ieși niciodată din el.
Pentru a conduce corect Egiptul, calitățile de dăruire trebuie să fie în afara Egiptului. De aceea copiii lui Israel, care se află în țara Goșen, în afara Egiptului, muncesc în slujbe considerate nedemne în ochii egiptenilor, cum ar fi cea de păstori, deoarece prin ele, ei hrănesc aparent calitățile de dăruire cu calități de primire. Egiptenii lucrează în așa fel, încât toate calitățile de dăruire sunt bune pentru a umple cu ele calitățile de primire, adică egoismul. Pentru copiii lui Israel, munca este diferită; întreg egoismul lor, toate calitățile de primire, lucrează pentru a dezvolta calitățile de dăruire.
Pare ca şi când Iosif şi-ar fi favorizat familia, ca şi când le-ar fi dat întâietate.
Este corect, dar chiar și Faraon a înțeles că era în avantajul lui, până în momentul când s-au despărţit. Atâta timp cât au fost amândoi în dorinţa de a primi, a meritat. Este o perioadă numită Lo Lișma (Nu în Numele Ei). Tu îţi ai partea ta, eu îmi am partea mea. S-ar putea să ai mai mult, iar eu s-ar putea să am mai puțin, sau invers, dar ne înțelegem. Nu putem să o facem unul fără celălalt.
Acesta este modul în care evoluăm până ajungem la o criză, o barieră pe care trebuie să o depășim cu efort. Această trecere se va petrece la poalele Muntelui Sinai, acolo unde se naște omul.
Din Zohar: Nefeș, Ruah, Neșama
„Atunci (…) s-a apropiat de el” este apropierea unei lumi de o altă lume, apropierea lumii inferioare, Nukva, Nefeș, Iuda, de Lumea Superioară, Yesod de Zeir Anpin, Ruah, Iosif, şi astfel totul va fi un întreg. Pentru că Iuda era un rege și Iosif era un rege, s-au apropiat unul de celălalt și s-au unit unul în celălalt.
Zohar-ul pentru toți, VaYigaș (Iuda s-a apropiat), pct. 22
Există multe discernăminte pe parcursul procesului ce poartă numele Iosif, începând cu vînzarea sa, sosirea sa în Egipt, trimiterea fraților și primirea lor. În acest proces, conectăm în noi cele două calități, cele ale Creatorului și cele ale creaturii.
Problema conexiunii în interiorul nostru a calităților de dăruire cu calitățile de primire, nu este atât de simplă. Vedem asta la prietenii noștri, mai ales în rândul începătorilor. Vedem cât de dificil este să accepte aceste calități spirituale, pe care nu le-au simțit niciodată înainte. Ei încep să simtă că aici există dăruire, iubire și conexiune, un nou mod de a vedea lumea cu ajutorul unor „ochelari” noi și nu este atât de ușor.
Termeni
Recolta
Recolta este ce rezultă dintr-o plantă ce crește din mineral. Este abilitatea de a ne ridica de la dorinţa de a primi, dorința noastră egoistă, care este mineralul. Dacă plantezi o sămânță în mineral și îi dai apă, săruri minerale și îi asiguri o îngrijire corectă, din ea se va dezvolta o plantă – următorul grad în evoluția ei.
Totul iese din mineral. Dorinţa de a primi este substanța generală, iar formele care ies din ea – vegetalul, animalul și vorbitorul – sunt forme ale dorinței de a dărui împreună cu dorinţa de a primi. Dorinţa de a primi dă toată substanța. Dacă, de exemplu, forma este vegetală, forma următoare va fi animală, urmată apoi de forma vorbitor.
Binecuvântare
„Binecuvântarea” este Forța Superioară care vine de la Bina. Bet este Beraha (binecuvântare). Fără această Forță Superioară nu există creștere. Este la fel ca apa, care reprezintă forța lui Bina în lumea noastră.
Promisiunea
Aceasta este promisiunea ce i-a fost făcută lui Iosif că va putea ieși din Egipt. Marea problemă este cum să lucrăm cu egoismul nostru și să fim siguri că nu ne „înghite” mai jos de linie. Acesta este motivul pentru care i s-a spus lui Iosif: „Du-te în Egipt o vreme, apoi întoarce-te în țara lui Israel cu mari bogăţii”.
Plânsul
„Plânsul” este o stare de Katnut (copilărie, micime), când se face trecerea de la o stare la alta. Între acestea, trebuie să fii „mic”, precum un embrion sau un nou-născut care plânge. Acestea sunt semne ale copilăriei Katnut. În această etapă, nu ai deloc Mohin (Lumina Înțelepciunii); încă nu înțelegi unde eşti şi de ce exişti. Îţi pare rău, eşti într-o situație dificilă, într-un loc îngust în care nu există suficientă Hasadim (îndurare), prin urmare, plângi.
Sclav
„Sclav”-ul este dorința noastră. În general, vorbim mereu numai despre dorință. Întreaga Creație este doar o dorinţă de a primi împărțită în 613 dorințe. Un sclav este una dintre acele dorințe, care se află sub controlul complet al celui de jos. Este mai jos, fie de partea lui Faraon, fie de partea Creatorului. Este, fie un slujitor al Creatorului, fie un slujitor al lui Faraon. Nu poate fi la mijloc.
Din Zohar: Luați cărucioare … pentru cei mici
Israelul a fost sub conducerea acestei juncane timp de 210 de ani, când au fost în Egipt. … Numai pentru a examina acel „cărucior”, care este VAK de stânga, s-a aflat Israel sub Klipa Egiptului de mai multe ori și mai mulţi ani, pentru că mai mult decât această măsură, numită „cărucior”, era interzis să se ia din Egipt.
Zohar-ul pentru toți, VaYigaș (Iuda s-a apropiat), pct. 112
Exilul nostru a durat 400 de ani, la fel cât patru Behinot (discernăminte), dar de fapt am petrecut doar 210 de ani în exil. Acesta este rădăcina tuturor celorlalte exiluri.
(inapoi la pagina „Dezvăluind Secretele Bibliei” – LINK)