înapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)
înapoi la CARTEA ZOHAR VOL.1 – PROLOG (link)
125. Rav Şimon ședea și studia Tora în noaptea în care Mireasa, Malhut, se unește cu soțul ei, Zeir Anpin. Și toți prietenii prezenți în camera nupțială în acea noapte, în ajunul sărbătorii de Şavuot (cincizecime), trebuie să stea împreună cu mirele sub Hupah (baldachin pentru ritualul căsătoriei) și să fie cu el întreagă această noapte și să se bucure cu el în corectările Miresei, adică să studieze Tora, apoi Profeții, apoi Sfintele Scripturi și la final înțelepciunea, căci aceste corectări sunt podoabele Miresei. Și Mireasa primește corectări, se împodobește cu ele și se bucură împreună cu ei toată noaptea aceasta. Iar în ziua următoare, de sărbătoarea de Şavout, ea doar vine la Hupah împreună cu ei. Iar prietenii ei, care au studiat Tora întreaga noapte, sunt numiți fiii Hupei. Și, pe măsură ce ea se apropie de Hupah, Creatorul întreabă de ei, îi binecuvântează și-i împodobește cu podoabele Miresei. Fericiți aceia care merită aceasta!
Toate zilele exilului sunt numite nopți, întrucât atunci fața Creatorului îi este ascunsă lui Israel, întrucât forțele impure sunt cele care conduc și-i separă de El pe servitorii Lui loiali. Acesta este, însă, timpul în care mireasa se unește cu soțul ei (în ebraică pentru „soț” și „stăpân” există un singur cuvânt, așa încât trebuie să avem în vedere în permanență și cea de-a doua semnificație a cuvântului). Hupah este un baldachin de căsătorie, sub care are loc ritualul unirii dintre o mireasă și un mire (contopirea lor într-un Zivug).
Uniunea dintre mireasă și soțul ei (Zohar-ul folosește cuvântul „soț” în loc de „mire”) are loc datorită Torei și poruncilor(Miţvot) celor drepți, la care se face referire ca fiind „cei care urmează Tora”. Și toate Gradele Supreme, numite „secretele Torei”, devin revelate doar mulțumită acestora, căci ei mai sunt numiți și FĂCĂTORI (ca și cum ar CREA însăși Tora), așa cum a fost scris la punctul 124. Așadar, timpul exilului este numit NOAPTEA ÎN CARE MIREASA SE UNEȘTE CU SOȚUL EI. ȘI TOȚI PRIETENII, FII AI BUCURIEI MIRESEI, SUNT NUMIȚI TOȚI ACEIA CARE URMEAZĂ TORA.
Și după SFÂRȘITUL CORECŢIEI și completa eliberare, despre care profetul Zaharia scrie (14:7): „Și va veni o zi, care va fi cunoscută Creatorului, nici zi și nici noapte, ci se va întâmpla să vină pe înserat: va fi lumină.” A DOUA ZI, MIREASA ȘI SOȚUL EI INTRĂ SUB HUPAH, căci BON vor deveni la fel ca SAG iar MA va fi ca AB (vezi punctul 64).
Această stare este definită, prin urmare, ca fiind ziua următoare și o nouă Hupah. Pe câtă vreme, în acest timp (în această stare), cei drepți sunt numiți FIII HUPEI, în care nu există nici un fel de acțiune, întrucât atunci este așa cum este scris: „Ei nu vor face rău pe muntele Meu sfânt, căci pământul va fi plin de cunoașterea Creatorului, așa cum apele acoperă marea” (Isaia, 11:9).
Și, întrucât acești drepți, prin acțiunile lor, au înălţat BON la SAG, adică au făcut ca proprietățile acestora să fie similare cu cele ale lui SAG, se consideră că ei au făcut o nouă Hupah, fiind numiți „fiii Hupei”.
Noaptea de Şavuot (cincizecime) este atunci când MIREASA SE UNEȘTE CU SOȚUL EI, căci Hupah se petrece a doua zi, în ziua de Şavuot, în ziua primirii Torei. În acea zi, întreaga creație dobândește starea de sfârşit al corecţiei, așa cum s-a spus: „El va înghiți moartea pe vecie; și Însuși Creatorul va șterge lacrimile de pe toate fețele” (Isaia, 25:8).
Tora descrie această stare ca fiind „gravată pe suluri de hârtie” (Şemot, 32:16). În ebraică, „gravat” este Harut dar ar trebui pronunțat Herut (libertate), libertate față de îngerul morții. Cu toate acestea, a urmat păcatul vițelului de aur și a fost pierdut Gradul Înalt. Din cauză că Şavuot este ziua în care a fost primită Tora, ea este considerată și ziua sfârșitului corecţiei.
Prin urmare, toate pregătirile necesare (corectările îndeplinite în timpul perioadei de ascundere) sunt completate înainte, în noaptea de dinaintea sărbătorii de Şavuot . Din acest motiv, această noapte este numită noaptea în care mireasa se unește cu soțul ei, pentru ca a doua zi să intre în Hupah, de sărbătoarea de Şavuot, când toate corectările sunt terminate și eliberate de sub îngerul morții, datorită acțiunilor celor drepți, care înalță o nouă Hupah.
Toți prietenii miresei, aceia care urmează Tora, numiți și „fii ai camerei nupțiale”, trebuie să fie alipiți la Şchina-Malhut (mireasă) întreaga noapte, numită „exil”. Doar astfel acțiunile lor în Tora și Miţvot corectează și purifică binele din ea de murdărirea cu rău, așa încât ea să reapară cu toate proprietățile care conțin doar bine, fără rău.
De aceea, cei care urmează Tora ar trebui să se bucure împreună cu mireasa pentru toate marile corectări pe care le-au făcut în ea. Apoi ei continuă în bucurie corectările lor în TORA, apoi în PROFEȚI și la sfârșit, în SFINTELE SCRIPTURI. Toate nivelurile și revelațiile secretelor Torei, care alcătuiesc structura lui Şchina însăși la finalul corectării ei, sunt făcute exclusiv de către cei drepți, care urmează Tora în timpul exilului.
În consecință, toate nivelurile care iau naștere în timpul (starea) exilului sunt numite corectări ale miresei și podoabe din Tora, Profeți și Sfintele Scripturi, deoarece Sfirot Hesed, Gvura și Tiferet constituie Tora, Sfirot Nețah, Hod și Yesod sunt Profeții iar Malhut constituie Sfintele Scripturi. Lumina lui VAK este numită Midrașim iar Lumina lui GAR „secretele Torei”. Toate aceste corectări trebuie să fie făcute în Malhut (mireasa) în noaptea în care ea își termină corectările (exact în acel întuneric al exilului din spiritualitate omul îndeplinește munca de corectare interioară).
Se știe că sfârşitul corecţiei nu aduce nimic nou sau ceva care să nu fi fost cunoscut dinainte. De fapt, toate MAN și MAD, împreună cu toate nivelurile și Zivugim care au apărut consecutiv pe parcursul celor 6.000 de ani, se vor contopi într-un singur nivel și vor fi corectate cu ajutorul Luminii lui Atik.
Mireasa va intra în Hupah sa și CREATORUL VA ÎNTREBA DESPRE FIECARE ÎN PARTE, despre fiecare om care a ridicat vreodată MAN către Zivug-ul Suprem final. Deoarece Creatorul așteaptă ca toate Zivugim mici să se adune, ca și cum se interesează și le așteaptă pe fiecare dintre ele. Și când ele s-au adunat, se va revela un Zivug măreț, numit RAV PA’ALIM U MEKABȚIEL (CEL CARE O BINECUVÂNTEAZĂ ȘI O ÎMPODOBEȘTE). Și când toate creaturile sunt binecuvântate și împodobite împreună, corecţia ajunge la sfârşit. La aceasta se face referire prin cuvintele „împodobirea coroanei miresei”.
126. De aceea, Rav Şimon și toți prietenii săi au stat treji în acea noapte și fiecare dintre ei a reînnoit Tora, mereu și mereu. Rav Şimon era bucuros și la fel erau și prietenii săi. Rav Şimon le-a spus: „Fiii mei, ce binecuvântat este grupul vostru, căci voi sunteți aceia care o veți însoți pe Mireasă mâine la Hupah, pentru că aceia care O corectează și se bucură în Ea în această noapte, vor avea numele scrise în Cartea Aducerii Aminte. Iar Creatorul îi va binecuvânta cu șaptezeci de binecuvântări și de podoabe ale coroanelor din Lumea Superioară.”
Cartea Aducerii Aminte, menționată de profet (Malahi, 3:15): „Voi veți spune, «Cât de zadarnic este să-L servim pe Creator! Când îndeplinim voința Creatorului și mergem triști înaintea Lui – care este câștigul? Și acum îi considerăm pe cei corupți ca fiind binecuvântați: ei au persistat în fărădelegea lor, l-au pus la încercare pe Creator și au fost eliberați.» Apoi aceia care se temeau de Creator au vorbit între ei și Creatorul a luat aminte și i-a auzit și o Carte de Aducere Aminte a fost scrisă în fața Sa, pentru aceia care se tem de Creator și Îi cinstesc Numele. «Ei vor deveni aleși pentru Mine în ziua pe care o voi hotărî și Eu îi voi cruța, precum un om care își iartă propriul fiu, care îl slujește.»”
Dar cum putem noi înțelege că atunci când vorbesc de rău despre Creator, ei se referă la frica de Creator, așa cum spune profetul? Mai mult, ei au fost înscriși în Cartea Aducerii Aminte, ca fiind aceia care „s-au temut de Creator și au cinstit Numele Său?”
Explicația este că la sfârșitul corecţiei, când se manifestă marele Zivug general de Atik, marea Lumină va fi revelată în toate lumile și, în această Lumină, toți se vor întoarce la Creator cu dragoste absolută. Talmud-ul (Yoma, 86:2, Introducere la Studiul celor zece Sfirot) spune: „Aceluia care dobândește căința din iubire, păcatele i se vor transforma în virtuţi.”
Aici profetul se referă la păcătoșii care pretind că munca spirituală este inutilă: în ziua sfârșitului corecţiei, când va străluci Lumina căinței din iubire, toate păcatele imaginabile, cele îngrozitoare și deliberate, se vor transforma în virtuţi iar cuvintele lor vor fi considerate nu disprețuitoare ci teamă de Creator.
În concluzie, toate păcatele, ca și toate faptele bune, sunt înregistrate înaintea Creatorului, căci El va avea nevoie de ele în acea zi măreață a miracolului Său: toate virtuţile se vor aduna pentru a alcătui Kli-ul care va primi Lumina necesară pentru corecţia finală. De aceea se spune: Creatorul va înregistra în Cartea Aducerii Aminte numele celor care se tem de El, căci va avea nevoie de ei în acea zi, pentru a completa Parţuf-ul comun. Este exact ce a spus profetul: aceia care rămân vor fi aproape de Creator, precum fiii care Îl servesc.
Prin urmare este spus că totul și toți vor fi înregistrați în Cartea Aducerii Aminte, chiar și păcatele. Creatorul însă, le va înregistra pe acestea ca și cum ar fi virtuţi, ca și cum ei L-ar fi servit pe El. Acestea sunt cuvintele profetului.
Numărul șaptezeci semnifică Lumina Hohma, GAR, podoaba, o coroană, pe când Lumina Hasadim este numită „o binecuvântare”, căci lumea a fost creată cu litera Bet (binecuvântare), așa după cum este scris: „Lumea a fost construită prin milă” (Tehilim, 89:3), care este VAK. Dar, la finalul corecţiei, Lumina Hasadim va fi și ea asemenea cu șaptezeci de coroane, precum Lumina Hohma, deoarece MA și BON vor urca la AB și SAG. De aceea Zohar-ul spune cum Creatorul îi va binecuvânta pe ei cu șaptezeci de binecuvântări și podoabe ale coroanelor din Lumea Superioară.
127. Rav Şimon a deschis și a spus, „Cerurile mărturisesc măreția Creatorului. Am explicat deja acest lucru, dar, când mireasa se trezește pentru a intra sub Hupah, în ziua următoare, împreună cu toți prietenii care s-au bucurat cu ea pe parcursul acelei nopți, ea se bucură cu ei, se corectează și strălucește în podoabele ei.”
128. Și în ziua următoare, mulțimea de mase populare, gazde și legiuni li se alătură. Și ea, împreună cu toate masele, gazdele și legiunile, îi așteaptă pe toți aceia care au corectat-o, studiind Tora în acea noapte. Este aşa tocmai pentru că Zeir Anpin se unește cu Malhut și ea își vede soțul, fiind spus că: „Cerurile mărturisesc măreția Creatorului.” „Cerurile” fac aluzie la mire (ZA), care intră în Hupah. „Cerurile mărturisesc”, adică strălucesc, precum luminescența unui safir, peste toată Malhut, de la un capăt la altul.
Ziua sfârșitului corecţiei este numită „mâine”, fiind scris în Talmud: „Fă astăzi și primește mâine recompensa” (Eruvin, 22:1). Masele sunt masele lumești care nu-L servesc pe Creator, gazdele sunt aceia care Îl servesc pe Creator iar legiunile sunt carele cu luptători în armură – grupurile Supreme de îngeri, care însoțesc sufletele, așa cum se spune: „Căci El a comandat îngerilor Săi să vegheze asupra ta în toate căile tale” (Tehilim, 91:11). Așa cum Creatorul așteaptă pe toată lumea, după cum am afirmat anterior, tot astfel procedează și Şchina.
„Cerurile” sunt mirele care intră în Hupah – starea de la sfârşitul corecţiei, despre care este scris: „Și lumina lunii (Malhut) va fi la fel ca lumina soarelui (ZA)” (Isaia, 30:26). Creatorul este numit „Ceruri” și, la sfârşitul corecţiei El este numit „mire”, așa cum s-a spus: „Așa cum un mire sărbătorește pentru mireasa sa, la fel va sărbători Creatorul tău pentru tine.” (Isaia, 62:5).
Oriunde se spune cum: Creatorul coboară, este vorba de strictețea și judecata Sa, deoarece vorbește despre diminuarea măreției Sale în ochii celor de jos, așa cum s-a spus: „Măreția și puterea Sa se află în locul Său.” Dar, la sfârşitul corecţiei, când toate păcatele se transformă în virtuţi, căci va deveni clar faptul că toate coborârile spirituale nu au fost nimic altceva decât urcări spirituale, Creatorul devine „mirele” iar Şchina „mireasa”.
Cuvântul ebraic pentru „mireasă” este Kalah, ca în expresia Kalat Moșe (Bamidbar, 7), care descrie terminarea altarului. Prin urmare, în Tora, cuvântul Kalah semnifică sfârșitul construcției. Cuvântul ebraic pentru „mire” este Hatan și semnifică coborârea de-a lungul gradelor spirituale, după cum este scris în Talmud: „Coboară treptele” (Yevamot, 63:1). Această coborâre însă, este mai mare decât toate ridicările anterioare, căci are loc pe calea spre mireasă, la momentul sfârșitului corecţiei.
Hupah reprezintă suma tuturor Luminilor Reflectate, primite pe MAN ridicată de cei drepți în toate Zivugim din toți anii de pe parcursul celor 6.000 de ani. Astfel încât acum ei au adunat totul, într-o unică și măreață Lumină Reflectată, care se înalță și plutește peste Creator și Şchina, peste mire și mireasa sa, precum o Hupah – un baldachin de nuntă.
În această stare, cei drepți sunt numiți „Fiii Hupei”, căci fiecare dintre ei are o parte în această Hupah, depinzând de MAN ridicată de ei la ecranul lui Malhut, care a provocat, a produs Lumina Reflectată, corespunzător cu magnitudinea acestei MAN. La sfârșitul corectării, Creatorul este numit Hatan (mire), pentru că El Nechit Darga – coboară de la nivelul Lui la mireasa Sa și intră în Hupah.
În acel moment (în acea stare), Cerurile spun – acesta este un Zivug măreț al viitorului, așa cum spune Talmud-ul: „Soția vorbește cu soțul ei” (Berahot, 3:1). Cuvântul „vorbește” (Mesaperet) implică un Zivug, fiind derivat de la Sapir (safir), numele lui Şchina, așa cum se spune în Tora, „…și sub picioarele Sale – ca un pavaj de safir” (Şemot, 24:10).
SAFIRUL LUMINESCENT este Lumina Reflectată, care se ridică de jos în sus. LUMINESCENT, CA LUMINESCENŢĂ – Lumina Reflectată, LUMINESCENT este echivalent cu Lumina Directă, LUMINESCENŢĂ. Acest măreț Zivug adună toată Lumina Reflectată de la toate Zivugim efectuate pe parcursul celor 6.000 de ani iar Lumina Directă va străluci în el, așa după cum s-a spus, DE LA UN CAPĂT LA ALTUL.
129. Gloria Creatorului = EL – este mireasa, Malhut, numită EL, aşa după cum este scris: „EL se mânie în fiecare zi.“ Ea este numită EL în toate zilele anului. Şi acum, de sărbătoarea de Şavuot , când a intrat deja în Hupah, ea este numită EL, cel mai mare dintre cei mai mari, luminescent din luminescent, domnie deasupra domniilor.
El este numele milei celei mari. Şi cu toate acestea se spune aici: „El se mânie în fiecare zi“, ceea ce este contrar milei. Tora spune: „Şi a fost seară şi a fost dimineaţă, o zi.“ Şchina este o stea mică, Luna, care domneşte noaptea. Este numită „teama de Ceruri“, fiind calitatea celor drepţi, care trebuie să ridice MAN prin aspiraţia lor de a fi corectaţi, în felul acesta trezind Lumina reflectată, care coboară de Sus peste Malhut şi o corectează.
De aceea este scris: „Creatorul a făcut omul astfel încât acesta să se teamă de El“ (Kohelet, 3:14). Căci este imposibil să se ridice MAN fără frică. Se face referire la absenţa fricii de Creator atunci când se menţionează domnia lui Malhut în timpul nopţii, în starea de întuneric. În absenţa Luminii, sunt revelate toate restricţiile şi suferinţele, ele fiind opuse calităţii zilei, aceea de milă. În acest fel, apare frica de Creator; dacă nu ar fi această frică, nu ar putea fi revelate calitatea de dimineaţă şi de zi.
Este scris aşadar: „Şi a fost seară şi a fost dimineaţă, o zi.“ Noaptea este cea care aduce dimineaţa, deoarece fără noapte nu ar fi nici dimineaţă iar omul nu ar putea exista fără noapte. De aceea este scris că EL SE MÂNIE ÎN FIECARE ZI. În fond, calitatea milei numită EL, este revelată doar cu ajutorul nopţii, prin calitatea MÂNIEI. Astfel că şi această calitate este considerată milă; în consecinţă, Şchina este numită EL.
Din acest motiv s-a spus: MĂREŢIA CREATORULUI = EL – ESTE MIREASA, MALHUT, NUMITĂ EL, căci este imposibil să se ajungă la starea de „zi“ fără starea de „noapte“. Tot aşa este în fiecare dintre cele şase zile ale creaţiei, despre care s-a spus: „Şi a fost seară şi a fost dimineaţă, o zi.“ Vedem că noaptea este inclusă în numele „zi“. Aşa cum se numesc cele şase ZILE ale creaţiei, tot astfel, cei 6.000 de ani sunt numiţi „noapte“ în calitatea milei.
Iar în marele Zivug de la sfârşitul corecţiei, va veni ziua; lumina lunii va deveni precum aceea a soarelui, aşa cum a spus profetul (Zaharia, 14:7): „Se va întâmpla că, la timp de seară, va fi lumină.“ Aceasta va face ca gradele lui Malhut să crească de două ori, deoarece, chiar şi pe parcursul celor 6.000 de ani, lumina lunii a fost în concordanţă cu ceea ce s-a spus mai înainte, „Şi a fost seară şi a fost dimineaţă.“
La sfârşitul corecţiei, când luna va deveni precum soarele (ZA), luna va fi de două ori mai mare ca înainte, întrucât va deveni însăşi măreţia, căci măreţia ei o va egala pe cea a lui ZA, despre care Zohar-ul spune: CEL MAI MARE DINTRE CEI MAI MARI, DOMNIE DEASUPRA DOMNIILOR. Deşi s-a contopit cu lumina dimineţii, în timpul celor 6.000 de ani, aşa după cum s-a spus, „Şi a fost seară şi a fost dimineaţă, o zi“, acum, fiind la fel de mare ca soarele (ZA), ea însăşi devine Lumină, LUMINESCENŢĂ DIN LUMINESCENŢĂ. Mai înainte, Lumina sa era doar rezultatul includerii în ea a calităţilor unor Sfirot Superioare.
De asemenea, DOMNIE DEASUPRA DOMNIILOR, pentru că, în timpul celor 6.000 de ani, domnia ei a fost aceea a unei stele mici, care domneşte doar în timpul nopţii. Acum însă, ea domneşte şi ziua, fiind la fel de mare ca soarele.
130. La ora la care Cerul (ZA) intră în Hupah şi strălucește peste Malhut, toţi prietenii ei, care au corectat-o studiind Tora, sunt cunoscuţi după numele lor, aşa cum s-a spus: „Cerurile mărturisesc munca mâinilor Lui.“ „Munca mâinilor Lui“ se referă la membrii acestui legământ, numit „munca mâinilor Lui“. Aşa cum spui tu: „Confirmă pentru noi munca mâinilor tale“, care este semnul legământului, imprimat în trupul omului.
„Prietenii“ sunt cei care urmează Tora, care include atât faptele bune cât şi pe cele rele, chiar şi acele părţi ale lor care sunt încă rele şi necorectate; FIECARE ESTE CUNOSCUT PRINTR-UN NUME (partea corectată a omului), aşa după cum s-a spus: CERURILE MĂRTURISESC MUNCA MÂINILOR LUI. „Cerurilre“ sunt Cartea Aducerii Aminte, care constituie Lumina marelui Zivug ce conduce la căinţa (corectarea) din iubire, atunci când păcatele devin virtuţi (Talmud, Yoma, 86:2).
Şi până şi despre aceia care vorbeau cu rea intenţie s-a spus: „Apoi ei îşi vor împărtăşi unul altuia frica de Creator“ (punctul 126). De aceea, acțiunea definită ca „susţinerea Torei“, care include atât binele (pentru cei merituoşi) cât şi răul (pentru cei nevrednici), devine acum în totalitate bună şi sfântă. Şi se transformă în MUNCA MÂINILOR LUI – acţiunile Creatorului, căci CERURILE VORBESC chiar şi de cei nevrednici. Rezultă că toţi prietenii au făcut doar fapte bune şi au îndeplinit munca sfântă, pentru că ei toţi o vor corecta pe Malhut şi TOŢI SUNT CUNOSCUŢI DUPĂ NUMELE LOR.
Din acest motiv s-a spus: CONFIRMĂ PENTRU NOI MUNCA MÂINILOR NOASTRE (Tehilim, 90:17). Este totuşi neclar despre mânile cui este vorba: ale Lui sau ale noastre? Înţelesul este unul singur – şi anume, că se face referire la legământ ca fiind „munca mâinilor noastre“, deoarece confirmarea acestuia este Yesod (Yesod este numele unei Sfira, dar mai înseamnă în ebraică şi „bază“ sau „temelie“), temelia întregii construcţii.
Corectarea lui Yesod este Brit Milah (circumcizie). De aceea, este spus că existenţa legământului se numeşte „munca mâinilor noastre“, pentru că noi separăm Orlah (prepuţul) de Yesod, prin munca mânilor noastre. Dar asta este valabil doar în perioada de până la sfârşitul corecţiei. Iar la sfârşitul corecţiei, va fi revelată MUNCA MÂINILOR NOASTRE. Cu alte cuvinte, Însuşi Creatorul va detaşa Orlah-ul de noi şi CERURILE MĂRTURISESC MUNCA MÂINILOR LUI. Dar, până când va veni acea stare, corectarea circumciziei ne-a fost încredinţată nouă. De aceea cerem noi: CONFIRMĂ PENTRU NOI MUNCA MÂINILOR NOASTRE.
131. Rav Hamnuna-Saba a spus apoi următoarele: „Nu lăsa gura ta să-ţi facă trupul să păcătuiască“, adică omul nu trebuie să-i permită gurii sale să se apropie de rău şi să provoace păcatul cărnii sacre, care poartă semnul sfântului legământ cu Creatorul. Dacă face astfel, el va fi târât în iad. Iar conducătorul iadului, numit Domeh, stă la porţile iadului împreună cu sute de mii de îngeri, fiindu-i însă interzis să se apropie de aceia care au respectat în această lume legământul sfânt.
Aici apare un avertisment: ca fiecare om să aibă grijă ce rosteşte, astfel încât rugăciunea lui să fie curată atunci când ridică MAN cu ajutorul Torei şi al poruncilor (Miţvot). Dacă forţa impură se agaţă de rugăciunea lui, aceasta este cea care va primi a sa MAN. Drept urmare, omul va dezvolta o ranchiună faţă de Creator şi gândurile străine, făcând ca Orlah să se agaţe iarăşi de sfântul legământ. În consecinţă, sufletul lui sfânt va cădea în captivitatea forţelor impure iar acestea îl vor târî în iad. Acest lucru este similar cu ceea ce a spus Rav Elazar cu privire la căderea în mâinile lui Lilit (punctul 68).
CARNEA SACRĂ, CARE POARTĂ SEMNUL SFÂNTULUI LEGĂMÂNT face aluzie la sufletul sfânt păzit de sfântul legământ, aşa cum s-a spus: „din carnea mea Îl voi vedea pe Creator“, adică din natura mea, din calităţile mele. Pe de altă parte, îndoielile evocă întoarcerea forţei impure a lui Orlah. Aceasta atinge legământul sfânt şi sufletul Divin este alungat instantaneu. De aceea, „Pomul a strigat: nu mă atinge, păcătosule“, căci acest Pom este Yesod, Ateret Yesod (prepuţul – esenţa însăşi a creaţiei, egoismul), Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului.
DOMEH, CONDUCĂTORUL IADULUI – DOMEH derivă de la cuvântul Dmamah – lipsit de viaţă, pentru că el îl jefuieşte pe om de suflet, lăsându-l fără viaţă. Acesta este îngerul care umple inima omului cu îndoieli cu privire la măreţia Creatorului şi creează în acesta o dorinţă păcătoasă de a percepe planurile Lui, ca şi cum ar fi planurile unuia născut din femeie şi anume, ca și cum ar fi din această lume. Şi, deoarece el face ca în percepţia omului, gândurile Creatorului să fie asemenea cu ale unui om, el este numit astfel (Domeh mai înseamnă şi asemănare, similaritate).
La început, omul înţelege că gândurile şi căile Creatorului sunt diferite de ale noastre, căci mintea creată nu poate să-L înţeleagă pe El şi nici gândurile sau rânduiala Lui, mintea noastră fiind inferioară celei a Lui. Prin păcat însă, îngerul Domeh plantează în om un spirit necugetat, care îl forţează să spună că mintea unuia născut din femeie este similară cu cea a Creatorului. Acesta îl lasă însă pe om deschis îndoielilor care ÎL TÂRĂSC ÎN IAD.
De aceea, puterea îngerului Domeh stă în numele lui, aşa cum s-a spus: „Cine este la fel de măreţ ca Tine, cine este LA FEL CA Tine, Rege care ucizi şi retrezeşti la viaţă?“ Asta arată că legătura cu cel care este ASEMENEA lui conduce la moarte, în timp ce în înţelegerea faptului că nu există nimeni ca El, omul găseşte viaţa.
Cu toate acestea, gândurile şi îndoielile pe care omul le primeşte de la îngerul Domeh sunt nenumărate, aşa cum spune Zohar-ul, SUTE DE MII DE ÎNGERI SUNT CU EL şi ei stau cu toţii la porţile iadului, prin care omul este târât înăuntru, chiar dacă porţile în sine, încă nu sunt considerate iad.
DAR LUI (ÎNGERULUI) ÎI ESTE INTERZIS SĂ SE APROPIE DE ACEIA CARE AU PĂSTRAT LEGĂMÂNTUL SFÂNT ÎN ACEASTĂ LUME. Chiar dacă nu a respectat (păstrat) în totalitate legământul şi, în faptele sale, întrucât există încă şi bine şi rău în faptele sale, se consideră că el a respectat legământul sfânt. Astfel încât, fără ca omul să fi ajuns să se îndoiască, îngerului Domeh îi este interzis să-l târască în iad.
132. Când acest lucru i s-a întâmplat Regelui David, el a fost cuprins de frică. Chiar atunci, Domeh a urcat în faţa Creatorului şi a spus: „Stăpâne al lumii, se spune în Tora (Vaikra, 20:10): «Şi bărbatul care comite adulter cu soţia altuia …» David şi-a încălcat legământul, nu-i aşa?“ Creatorul i-a răspuns: „David este drept şi legământul lui sfânt rămâne pur, căci Îmi este cunoscut faptul că Bat Sheva i-a fost destinată încă de la crearea lumii.“
Deşi David nu a comis nici un păcat, aşa cum se explică în Talmud (Şabat, 56:1) cum că acela care afirmă că David a păcătuit se înşeală, el a fost totuşi cuprins de frică, ca şi cum ar fi păcătuit într-adevăr, pentru că Domeh a citat Tora în plângerea lui.
Bat Sheva însă, i-a fost destinată lui David încă de la crearea lumii (Talmud, Sanhedrin, 107:1); aşadar el nu şi-a încălcat legământul. Dar, dacă Bat Sheva a fost destinată lui David, atunci de ce a fost măritată mai întâi cu Uriah? Până la urmă, soţia este jumătate din trupul soţului ei. Şi, dacă ea este jumătate din trupul lui David, cum a putut să o ia Uriah, atâta timp cât nu există nimic în el care să corespundă cu ea?
Adevărul este că Bat Sheva este adevărata Nukva (femeie) a lui David, încă din ziua creării lumii, căci David este partea masculină a lui Malhut, în timp ce Bat Sheva este Nukva lui Malhut. Întrucât, pe măsură ce lumea a fost creată, Malhut s-a ridicat la Bina pentru a primi de la aceasta calitatea de milă (dăruire), a fost necesar ca şi Bat Sheva să primească această corectare în GAR. În lipsa acesteia, ea nu ar fi putut să dea naştere sufletului Regelui Solomon.
Uriah hititul a fost un suflet înalt, cu calităţile lui GAR, de unde şi numele „Uriah“, care este alcătuit din Ur = Ohr (lumină) şi i(a)h = i (Yod) + h (Hei) = primele două litere din numele Creatorului, HaVaYaH. Cu alte cuvinte, Uriah semnifică „Lumina Creatorului“. Faptul că numele său conţine doar primele două litere Yod–Hei = Hohma–Bina, lipsindu-i ultimele două litere Vav–Hei = ZA–Malhut, indică faptul că Lumina sa este Lumina lui GAR. În concluzie, pentru a o corecta pe Bat Sheva în calitatea de milă, ea a fost unită cu Uriah. Drept rezultat, ea a devenit demnă pentru a domni şi a devenit Regina lui Israel.
133. Domeh a spus Creatorului: „Stăpâne al lumii, ceea ce Ție Îţi este revelat, lui îi este ascuns.“ Creatorul a răspuns: „Tot ce a făcut David, s-a petrecut cu permisiunea Mea. Căci nici un bărbat nu pleacă la război fără să-i dea, mai înainte, soţiei sale un ghet (document de divorţ).“ Domeh a spus atunci: „Dar dacă este aşa, David ar fi trebuit să aştepte trei luni, ceea ce el nu a făcut.“ Creatorul a răspuns: „Această prelungire este necesară pentru a fi sigur că femeia nu este însărcinată cu soţul ei anterior. Dar Eu ştiu că Uriah nu s-a apropiat niciodată de ea, Numele Meu imprimat în el dovedind acest lucru. Într-adevăr, Uriah este Ohr-Iah, Lumina Creatorului, deși este scris Uriahu = Ohr + i + a + hu (Yod-Hei-Vav), fără ultimul Hey, Malhut, ceea ce dovedește că el nu a folosit Malhut.“
Literele Yod-Hey din numele lui Uriah (Alef-Reiş-Yod-Hei) arată că el nu a atins-o niciodată pe Bat Sheva, deoarece Uriah are legătură cu GAR, fără VAK. Iar Zohar-ul subliniază faptul că, de fiecare dată când este folosit VAK, se aplică numele de Uriah. Cu toate acestea, este scris aici că Uriah a fost primul soţ al lui Bat Sheva, adică el nu avea nimic din VAK în el, ci doar GAR – Lumina Hohma fără Lumina Hasadim, Vav având semnificația de Hasadim. Din acest motiv, el nu se putea apropia de Bat Sheva.
134. Domeh I-a spus: „Stăpâne al lumii, este exact ceea ce am spus şi eu: dacă Tu ai ştiut ca Uriah nu s-a culcat cu ea niciodată, atunci cine i-a revelat acest fapt lui David? El ar fi trebuit să aştepte trei luni. Iar dacă Tu vei spune că David ştia că Uriah nu s-a culcat cu ea niciodată, atunci de ce l-a trimis el pe Uriah la soţia sa, spunându-i: «Mergi în jos, acasă la tine şi spală-ți picioarele»?“
De obicei, cititorii Torei dau acest exemplu de „triunghi amoros“, ca dovadă a calităților mai puţin sfinte ale Regelui David şi a inconsistenţei judecăţii Creatorului – modul în care El l-a iertat pe David pentru că „l-a omorât“ pe Uriah etc. Trebuie să ne aducem aminte că Tora vorbește doar despre lumile spirituale şi legile lor, care nu au nici o consecinţă evidentă în lumea noastră. Există o conexiune de tip cauză-şi-efect: tot ceea ce se petrece în lumea noastră este rezultatul unei cauze Înalte, dar nu şi invers, adică tot ceea ce este descris că are loc în Lumea Superioară, nu se manifestă în mod necesar şi în lumea noastră. A considera Tora o poveste despre lumea noastră degradează Tora lumii Aţilut, numele sfinte ale Creatorului şi Lumina Creatorului, până la nivelul cel mai de jos al creaţiei, lucru strict interzis: „Să nu-ţi faci idol.“
135. El i-a răspuns: „Bineînţeles că David nu a ştiut, dar el a aşteptat mai mult de trei luni, căci au trecut patru luni.“ Aşa cum am învăţat, în ziua a 15-a din Nisan, David a ordonat întregului popor al lui Israel să se pregătească de război. Au plecat împreună cu Yoav în ziua a şaptea din Sivan, au cucerit pământurile Moav-ului şi au rămas acolo timp de patru luni, până când el s-a dus la Bat Sheva, în luna lui Elul. Iar de Yom Kipur Creatorul i-a iertat păcatul. Dar sunt şi unii care spun că David şi-a trimis ordinele în ziua a şaptea de Adar, că trupele s-au adunat într-a 15-a zi a lui Iyar, că s-a dus la Bat Sheva în ziua a 15-a a lui Elul şi că de Yom Kipur Creatorul l-a iertat şi l-a salvat de la moarte şi din mâinile îngerului Domeh.
Domeh este răspunzător pentru adulter. David însă, a fost iertat în Ziua Ispăşirii, așa încât a scăpat de moartea în mâinile lui Domeh. Cu toate acestea, moartea era o consecinţă a morţii lui Uriah, venită prin mâinile fiilor lui Amon, aşa cum este consemnat în Cartea Regilor (Melahim, 1, 15:5), „Căci David a făcut ceea ce este drept în ochii Domnului şi nu s-a dat la o parte de la nimic din ceea ce El i-a poruncit, în toate zilele vieţii sale, cu excepţia chestiunii legate de Hititul Uriah.“
136. Domeh a spus: „Stăpâne al lumii, am totuşi o reclamaţie împotriva lui: de ce a deschis gura spunând: «Domnul este drept, doar un muritor procedează astfel», în acest mod condamnându-se singur la moarte. Creatorul i-a răspuns: „Nu îţi este permis să-i aduci moartea, căci el s-a căit şi s-a spovedit: «Eu am păcătuit în faţa Creatorului», deşi nu a păcătuit. Dar a păcătuit într-un singur caz – omorându-l pe Uriah. Eu am consemnat pedeapsa lui şi el a primit-o.“ Apoi Domeh a renunţat imediat la plângerile sale şi s-a întors, deznădăjduit, la locul său.
Ultima literă Hei din numele HaVaYaH are două puncte – restricţie (stricteţe) şi milă. şi toate corectările lui Malhut cu ajutorul legământului (a circumciziei) au ca scop să ascundă stricteţea şi să reveleze mila. Apoi, numele Creatorului coboară în Malhut. Deşi Malhut există acolo sub interdicţia primei restricţii (stricteţe şi judecată) şi toate forţele impure se alipesc ei, totuşi, acest punct este ascuns, fiind revelată doar calitatea milei lui Bina. În acest fel, forţele-dorinţe impure, care sunt străine de sfinţenie şi spiritualitate, sunt lipsite de putere şi nu se pot alipi ei.
A încălca legământul înseamnă a revela în Malhut (litera Hei) stricteţea şi judecata. Rezultatul este că forţele impure i se alipesc imediat, pentru că aceasta este calitatea lor – a unei părţi dintre ele. Din această cauză, sufletul sfânt, numele Creatorului dispare pe dată, aşa după cum este scris (Iov, 4:9): „Prin răsuflarea Domnului ei pier.“
David însuşi este partea din Malhut legată de calitatea de milă a lui Malhut. Din acest motiv, el trebuie să manifeste o deosebită grijă pentru a preveni revelarea în el, a calităţii de stricteţe a lui Malhut. Căci cel care revelează calitatea de stricteţe şi încalcă legământul cu Creatorul, se predă singur forţelor impure, care îl condamnă la moarte. Toate acestea deoarece calitatea de stricteţe se revelează singură în el, înainte de forţa impură (îngerul Domeh), care dorea să se alipească sufletului lui David şi să-l târască în iad.
Deși nevinovat, David s-a rugat la Creator să fie iertat de adulter şi a primit iertarea. Dar, cu privire la faptul că Regele David l-a trimis la moarte pe Uriah, Domeh nu avea dreptul să ceară Creatorului să-l pedepsească, el fiind responsabil doar de adulter.
137. Iar David a spus la asta: „Dacă nu ar fi fost ajutorul Creatorului, Domeh aproape că mi-ar fi revendicat sufletul.“ „Dacă nu ar fi fost ajutorul Creatorului“ înseamnă „în cazul în care Creatorul nu ar fi fost gardianul meu şi călăuza mea împotriva îngerului Domeh“. „Aproape” înseamnă că mai rămăsese doar o distanţă cât grosimea unui fir de aţă şi Domeh mi-ar fi târât sufletul în iad.
David este Malhut, despre care este scris (Mişley, 5:5): „Picioarele ei coboară în moarte“, căci ea este sfârşitul, şfârşitul sfinţeniei (a spiritualităţii). Forţele impure îşi au originea în Malhut şi ea le hrăneşte, așa după cum s-a spus (Tehilim, 103:16): „Împărăţia Lui dumneşte peste tot.“
Totuși, când Malhut există în calitatea ei corectată de milă (punctul 122), ea este definită ca fiind alcătuită din două puncte: propriul său punct al judecăţii şi punctul milei, pe care l-a primit de la Bina. Punctul judecăţii este ascuns, în timp ce punctul milei este revelat. Datorită acestei corectări, tot ce pot obține forţele impure de la Malhut este Ner Dakik (o luminescenţă slabă), care le întreţine doar existenţa, dar nu permite extinderea lor.
Ner Dakik, sursa existenţei forţelor impure, este cunoscută şi sub numele de Hoteh Dakik, mic păcat, rădăcina tuturor păcatelor, aşa cum este scris (Talmud, Suka, 52:1): „Iniţial, forţa impură pare subţire ca o pânză de păianjen, dar apoi creşte groasă ca un trunchi.“ şi este numită mică (Dakik), pentru că judecata şi restricţiile sunt ascunse în interiorul calităţii (a punctului) milei.
Cu toate acestea, cel care încalcă legământul face ca punctul judecăţii din Malhut să se reveleze. Drept rezultat, forţele impure se alipesc lui Malhut şi extrag multă Lumină din ea, primind astfel puterea de a se împrăştia și extinde. Iar acela care provoacă toate acestea se spune că şi-a abandonat propriul suflet, aşa după cum este scris: „Prin răsuflarea Domnului, ei pier.“ (Iov, 4:9).
Iar atunci când el merită să se întoarcă la Creator, se întoarce şi o corectează pe Malhut cu calitatea milei. Din acest motiv, procesul acesta este numit Teşuva (întoarcere), de la cuvântul Tașuv (a se întoarce) + „A“, unde „A“ (Hei) Îl desemnează pe Creator. Cu alte cuvinte, este întoarcerea calităţii milei, pe când calitatea judecăţii ajunge să fie iarăşi ascunsă în calitatea milei, precum o candelă mică şi nimic mai mult.
Aşadar, este scris că: DACĂ NU AR FI FOST AJUTORUL CREATORULUI, făcându-se referire la faptul că El a acceptat întoarcerea mea şi respingerea îngerului Domeh, aducând-o pe Malhut înapoi la locul ei (la calitatea ei) de milă şi reducând calitatea judecăţii la o candelă mică, un foc de dimensiunea unui fir de păr, a cărui LUMINĂ MĂ SEPARĂ DE FORŢA IMPURĂ.
Aceasta este Lumina minimă care trebuie să rămână întotdeauna între Malhut şi forţa impură, în aşa fel încât să-i permită lui Malhut să existe, fiind susţinută de această mică Lumină numită „păcat mic“, atât de mic încât DOMEH SĂ NU POATĂ SĂ-MI TÂRASCĂ SUFLETUL ÎN IAD.
Tocmai mărimea acestei Lumini este ceea ce m-a salvat din mâinile lui Domeh, căci, dacă proprietatea judecăţii nu s-ar fi întors la Malhut având măsura unui păcat mic, eu aş fi căzut în mâinile lui Domeh.
138. Prin urmare, omul ar trebui să fie atent să nu spună ceea ce a spus David, căci îngerului Domeh nu i se poate spune că „A fost o greşeală“ (Kohelet, 5:5), aşa cum s-a întâmplat cu David, când Creatorul a câştigat disputa împotriva lui Domeh. „De ce ar trebui să fie supărat Creatorul pe cuvântul tău“ (Kohelet, 5:5) adică din cauza a ceea ce ai spus. „Ai distrus munca mâinilor tale“ (Kohelet, 5:5) și anume, carnea sfântă, legământul sfânt, pe care tu le-ai încălcat, din această cauză urmând să fii târât în iad de către îngerul Domeh.
Există două căi de întoarcere la Creator (Introducere la Studiul celor zece Sfirot, punctele 45, 59, 64; Talmud, Yoma, 86:2):
1) Căinţa din frică, atunci când păcatele intenţionate devin neintenţionate,
2) Căinţa din iubire, când păcatele intenţionate devin virtuţi.
În perioada de dinainte de sfârşitul corecţiei, când forţele de stricteţe, restricţie şi judecată sunt încă necesare în lume, aşa cum este scris (Kohelet, 3:14), „Creatorul a făcut astfel încât omul să se teamă de El“, Malhut trebuie să susţină existența forţelor impure, sub formă de Ner Dakik, pentru ca acestea să nu dispară din lume.
Prin urmare, în această perioadă (în această stare), corectările lui Malhut sunt făcute în două puncte: milă şi judecată. Judecata însă, este ascunsă, pe când mila acţionează deschis. De aceea este de temut Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului: dacă omul este merituos – este bine, dacă nu – este rău (punctele 120-124).
În concluzie, ÎN TIMPUL CELOR 6.000 DE ANI, NE ÎNTOARCEM LA CREATOR DOAR DIN FRICĂ, astfel încât păcatele noastre intenţionate se transformă în unele neintenţionate – în greşeli. Drept rezultat al căinţei noastre, noi o aducem înapoi pe Malhut la calitatea milei. Dar stricteţea şi judecata sunt ascunse în ea, reduse la dimensiunea unei mici candele (un păcat mic), pentru că Malhut trebuie totuşi să rămână în calitatea de frică. De aici şi numele acestei întoarceri, „întoarcere din frică“.
Micul păcat care trebuie să rămână, mai este numit şi „păcat neintenţionat“, o „greşeală“, o „eroare“, nefiind considerat un păcat în sine. Mai curând, el îl conduce pe om numai către comiterea unui păcat neintenţionat. Omul păcătuieşte intenţionat doar după ce a comis prima oară un păcat neintenţionat: el a comis neintenţionat ceva, dar s-a dovedit că a păcătuit.
Astfel, acest mic păcat rămâne în Malhut, dar deşi rămâne aici, nu este considerat cu adevărat a fi un păcat. Şi totuşi, prin această judecată şi stricteţe ascunsă ajungem la păcate intenţionate. De aceea s-a spus: „Iniţial este subţire cât un fir de păr“, adică precum un păcat mic. Insă, apoi, dacă nu păstrăm cu grijă legământul nostru, el devine „la fel de gros ca un trunchi“, pe măsură ce calitatea stricteţii şi judecăţii este revelată în Malhut.
Prin urmare, este spus că Domeh stă la porţile iadului, căci puterea unui păcat mic este doar o intrare, fiind spus că pare subţire ca o pânză de păianjen. De aceea căinţa noastră poartă numele de „păcate iertate“, care se transformă în erori neintenţionate, ca şi cum ar fi fost greşeli. Întrucât un păcat mic rămâne fiind capabil să ne conducă la păcate intenţionate.
Toate acestea se referă la căinţa din frică, pe când cel de-al doilea tip este căinţa din iubire, când păcatele intenţionate se transformă în virtuţi (punctul 126).
În concluzie, OMUL AR TREBUI SĂ AIBĂ GRIJĂ SĂ NU SPUNĂ CEEA CE A SPUS DAVID, adică să nu rostească acel cuvânt care provoacă revelarea calităţii judecăţii în Malhut (aşa cum a făcut David). CĂCI ÎNGERULUI DOMEH NU I SE POATE SPUNE CĂ A FOST O GREŞEALĂ iar omul nu este sigur că se poate întoarce imediat spre Creator, astfel încât păcatul lui să poată fi iertat şi transformat în unul neintenționat, AŞA CUM S-A ÎNTÂMPLAT CU DAVID, CÂND CREATORUL A CÂŞTIGAT DISPUTA ÎMPOTRIVA LUI DOMEH.
Acest fapt s-a petrecut cu David pentru că, pe parcursul întregii sale vieţi, acţiunile sale au fost pure în faţa Creatorului, el nu a comis crime, singura excepţie fiind comportamentul lui faţă de Uriah. Din acest motiv, Creatorul a devenit apărătorul lui şi l-a ajutat să se întoarcă la El imediat, păcatul lui fiind transformat în greşeală, așa cum s-a spus în Zohar (punctul 137): DACĂ NU AR FI FOST AJUTORUL CREATORULUI, DOMEH APROAPE CĂ MI-AR FI REVENDICAT SUFLETUL. Ceilalți oameni însă, ar trebui să se teamă de acest înger, căci un păcat neintenţionat îi poate conduce în iad, în mâinile lui Domeh.
AI DISTRUS MUNCA MÂINILOR TALE, CARNEA SACRĂ, LEGĂMÂNTUL SFÂNT, PE CARE TU L-AI ÎNCĂLCAT, URMÂND SĂ FII TÂRÂT ÎN IAD DE ÎNGERUL DOMEH. Corectarea din noi numită „sfântul legământ“ este considerată ca fiind „munca mâinilor noastre“, aşa cum este scris: „Mărturisesc munca mâinilor noastre.“ Sufletul sfânt este numit carne sacră, aşa cum s-a spus, „Din carnea mea îl voi vedea eu pe Creator“ (Iov, 19:26) (punctul 131). Din cauza revelaţiei calităţii stricteţii şi judecăţii în Malhut, corectarea legământului a fost coruptă şi Domeh târăşte sufletul în iad.
Aşadar, CERURILE MĂRTURISESC MUNCA MÂINILOR LUI (punctul 130.) La sfârşitul corecţiei, Cerurile vor mărturisi munca mâinilor Lui, pentru că va fi revelată răsplata pentru toate aceste corectări. Va deveni clar că aceasta a fost MUNCA MÂINILOR LUI şi NU ALE MÂINILOR NOASTRE iar CERURILE MĂRTURISESC asta. Şi marele Zivug RAV PA’ALIM U MEKABŢIEL va fi făcut pe aceste acţiuni (corectări) (punctul 92). MĂRTURISESC se referă la Lumina care coboară de Sus.
Aflaţi că aceasta este singura deosebire din lumea noastră, înainte şi după sfârşitul corecţiei. Înainte de sfârşitul corecţiei, Malhut este numit Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului, căci Malhut este revelarea rânduielii Creatorului asupra acestei lumi. Şi, până când oamenii nu vor dobândi starea în care ei vor putea primi Lumina Sa (aşa cum El a conceput-o şi pregătit-o pentru fiecare om, încă din momentul Gândului Creaţiei), lumea va fi rânduită prin bine şi rău, prin răsplată şi pedeapsă.
Motivul aflându-se în faptul că vasele noastre de primire (Kelim de Cabala) sunt impure, pătate de egoism, care (i) împiedică Lumina Creatorului să împlinească aceste dorinţe şi (ii) ne separă de Creator. Iar infinita bunătate pe care El ne-a pregătit-o poate fi primită doar în dorinţele altruiste, întrucât aceste încântări nu sunt restrânse de limitele creaţiei, precum plăcerile egoiste, în care împlinirea stinge imediat plăcerea.
Prin urmare, este scris: „Creatorul a făcut totul pentru propria Sa glorie“ (Mishley, 16:4), adică toate faptele din lume au fost iniţial create de El, pentru ca noi să putem să-I facem Lui plăcere. Rezultă de aici că oamenii din lumea noastră s-au angajat în fapte care sunt total opuse faţă de ceea ce ar trebui ei să facă, conform scopului în care au fost creaţi. În fond, Creatorul afirmă clar că El a creat lumea pentru El Însuşi: „Eu am creat-o pentru gloria Mea“ (Isaia, 43:7).
Cu toate acestea, noi pretindem exact opusul – că întreaga lume a fost creată pentru noi, vrem să o înghițim cu totul, pentru propria noastră plăcere, satisfacţie, răsfăţ şi exaltare. Nu este aşadar surprinzător că suntem nedemni de a primi bunătatea perfectă a Creatorului. De aceea, El ne conduce prin bine şi rău, sub forma răsplatei şi a pedepsei, căci una depinde de cealaltă: răsplata şi pedeapsa dau naştere binelui şi răului.
Din cauză că ne folosim dorinţele de a primi (plăcere), devenind astfel opuşi Creatorului, percepem rânduiala Lui faţă de noi ca fiind rea. Asta provine din faptul că omul nu poate percepe răul evident ca venind de la Creator, întrucât acest lucru ar zdruncina profund percepţia sa despre un Creator măreţ şi perfect, deoarece cel Perfect nu poate crea ceva rău.
De aceea, atunci când omul simte răul şi binele, și neagă Providența Divină, asupra lui cade imediat un văl şi senzația existenţei Creatorului dispare. Aceasta este pedeapsa cea mai grea din lume!
Prin urmare, senzaţia de bine şi rău din rânduiala Creatorului ne dă un sentiment al răsplatei şi pedepsei. Toate astea întrucât acela care depune eforturi de a nu-şi pierde credința în existența şi în rânduiala Creatorului, chiar dacă gustă răul în rânduiala Lui, este recompensat cu găsirea puterii de a nu-şi pierde credința în această rânduială şi în scopul bun din influenţa „rea“ a Creatorului. Însă, dacă nu a meritat încă oportunitatea de a face eforturi în a crede că El urmăreşte un anume scop atunci când îi trimite senzaţii neplăcute, omul este pedepsit cu îndepărtarea de credinţa în Creator şi de senzația existenţei Lui.
De aceea, deşi El a făcut, face şi va face toate faptele din lume, rămâne semi-ascuns celor care percep atât binele cât şi răul. Căci atunci când ei percep răul, forţei impure îi este permis să ascundă rânduiala Creatorului şi credinţa în El. Astfel, omul suferă pedeapsa cea mai îngrozitoare din lume – senzația detaşării de Creator – şi devine plin de îndoieli şi negări cu privire la existenţa şi rânduiala Creatorului. Iar cînd se întoarce la Creator, el primește o răsplată corespunzătoare şi este capabil să se unească din nou cu El.
Dar tocmai prin această rânduială a răsplatei şi pedepsei, Creatorul ne-a pus la dispoziţie oportunitatea de a o folosi pentru a împlini sfârşitul corecţiei, atunci când toți oamenii işi vor fi corectat Kelim (dorinţele lor) şi le vor fi folosit pentru a face plăcere Creatorului, aşa după cum este scris că El a creat totul pentru El Însuşi! Cu alte cuvinte, dăruirea noastră trebuie să fie absolută.
Apoi va fi revelat măreţul Zivug de Atik, noi ne vom întoarce, cu toţii, către Creator cu iubire, toate păcatele noastre intenţionate se vor transforma în virtuţi, tot răul va fi simțit ca bunătate infinită iar Providenţa Sa Divină va fi revelată în toată lumea. În acest fel, TOŢI VOR VEDEA că doar El a făcut, face şi va face toate faptele din lume şi nimeni alcineva nu acţionează, în afara Lui. După ce senzaţia de rău şi pedeapsă este transformată în bine şi răsplată iar dorinţele noastre egoiste devin altruiste, nouă ni se dă oportunitatea de a-L dobândi pe Cel care ne-a creat, deoarece ne conformăm muncii mâinilor Lui, prin faptul că-L binecuvântăm şi-L slăvim, mai presus de tot răul şi pedepsele pe care le-am îndurat cândva.
Cu toate acestea, cel mai important lucru care trebuie subliniat aici, este faptul că, până la sfârșitul corecţiei, toate corectările au fost considerate ca fiind MUNCA MÂINILOR NOASTRE. De aceea primim pentru ele răsplată sau pedeapsă. Dar, în marele Zivug de la sfârşitul corecţiei, va fi revelat faptul că toate corectările şi pedepsele sunt MUNCA MÂINILOR LUI.
Aşadar, este spus că CERURILE MĂRTURISESC MUNCA MÂINILOR LUI. Întrucât marele Zivug semnifică ceea ce vor declara Cerurile, anume că toate faptele sunt munca mâinilor Lui, că El a făcut, face şi va face toate faptele din întreaga creaţie.
139. Aşadar, „Cerurile mărturisesc munca mâinilor Lui.“ Aceştia sunt prietenii care s-au unit în mireasă (Malhut) atunci când au studiat Tora în noaptea de sărbătoarea numită Şavuot. Ei sunt toţi cei care au participat la legământ împreună cu ea şi sunt numiți „munca mâinilor Lui“. Iar ea îi laudă şi-i însemnează pe fiecare dintre ei. Ce este Cerul, firmamentul? Firmamentul, acolo unde sunt localizate soarele, luna, stelele şi zodiacul. Acest firmament este numit Cartea Aducerii Aminte, care îi înregistrează şi îi confirmă, astfel încât ei devin fiii palatului Lui şi El le va împlini toate dorinţele.
Yesod de Zeir Anpin este numit şi „firmament”, pe el efectuându-se un Zivug pentru revelarea tuturor Nivelurilor Supreme, numite soare, lună, stele şi semne ale zodiacului. Toate stelele Supreme există pe firmamentul numit Yesod de Zeir Anpin. Şi totul există datorită lui, căci el face un Zivug cu Nukva, numită pământ şi străluceşte asupra ei cu toate aceste stele, adică îi dă ei aceste stele.
Rezultă de aici Malhut este mai mic decât soarele (ZA). La sfârşitul corecţiei, însă, lumina lunii va fi la fel ca cea a soarelui, iar lumina soarelui va fi de şaptezeci de ori mai mare decât înainte – Malhut va deveni la fel de mare cât Zeir Anpin în timpul celor şase zile ale creaţiei. Când se va petrece asta? Rav Yehuda răspunde: în ziua în care moartea dispare pe vecie, iar Creatorul şi Numele Lui sunt unul.
Cerul sau firmamentul (ZA) este HaVaYaH, numit „soarele“. Malhut (Nukva) primește de la acesta şi este numită „luna“. Pe parcursul celor 6.000 de ani, Malhut primeşte Lumina de la cele şase zile ale creaţiei, dar Zeir Anpin nu revelează faptul că Creatorul şi Numele Său sunt unul. De aceea luna este mai mică decât soarele. Mărimea sa mai mică este urmare a faptului că Malhut constă atât din bine cât şi din rău, atât din răsplată cât şi din pedeapsă.
Între „El“ şi „Numele Lui“ există o diferenţă considerabilă. „Numele Lui“ este Malhut, acolo unde se acumulează toate Zivugim,precum şi toate stările de unire şi separare. La sfârşitul corecţiei, însă, atunci când se spune că moartea va dispărea pe vecie, HaVaYaH şi Numele Lui vor fi unul. Numele (Malhut) va fi ca Lumina lui Zeir Anpin – doar bine fără rău iar rânduiala privată va fi revelată în ea, ceea ce înseamnă că lumina lunii va deveni egală cu cea a soarelui.
De aceea, la acea vreme (în acea stare), Nukva va fi numită „Cartea Aducerii Aminte“, fiindcă în ea sunt înregistrate toate faptele oamenilor. Yesod de Zeir Anpin este numit „amintire“, pentru că îşi aminteşte toate faptele din întreaga lume, le studiază şi analizează toate creaturile care primesc de la el.
În timpul celor 6.000 de ani de dinaintea sfârşitului corecţiei, Cartea Aducerii Aminte există uneori împreună şi uneori separat. Dar, la sfârşitul corecţiei, aceste două niveluri se vor contopi într-unul şi Malhut însăşi va fi numită „Cartea Aducerii Aminte“, când ZA şi Malhut devin un singur întreg, căci Lumina lui Malhut va fi egală cu cea a lui ZA.
În concluzie, firmamentul este un loc în care sunt localizate soarele, luna, stelele şi semnele zodiacului. Firmamentul este Yesod de ZA, care emană întreaga Lumină a lumii şi susţine toată viaţa. El îi trece Lumina lui Malhut atunci când aceasta este mai mică decât el şi nu a fost încă împlinită starea lui „El şi Numele Lui sunt unul“. La sfârşitul corecţiei el va fi exact ca şi Malhut, care de aceea este numită, Cartea Aducerii Aminte.
În acest fel, atunci când Malhut primeşte toate calităţile lui Zeir Anpin (firmamentul, numit „Amintire“), ea va deveni Cartea Aducerii Aminte, adică ea şi firmamentul vor fi unul.
140. Zi după zi fac Omer – un snop. Ziua sfântă dintre acele zile (Sfirot) ale Regelui (Zeir Anpin) îi slăveşte pe prietenii care studiază Tora în noaptea de Şavuot . Ei îşi spun unul altuia, „Zi după zi fac un snop“ şi îl slăvesc. Iar cuvintele „noapte după noapte“ se referă la toate gradele, Sfirot de Malhut, care domnesc în noapte, slăvindu-se unul pe celălalt, primind de la un prieten, de la o altă Sfira. Şi starea de completă perfecţiune îi transformă în prieteni dragi.
După ce a explicat cum că expresia CERURILE MĂRTURISESC MUNCA MÂINILOR LUI este CARTEA ADUCERII AMINTE, Zohar-ul continuă să clarifice scrierile din Cartea Malahi (3:14-16): „Aţi spus: «Cât de inutil este să-L servim pe Creator! Când am îndeplinit dorinţa Creatorului mergând cu inima grea în faţa Lui – la ce au folosit toate astea? Iar acum îl privim pe cel corupt ca fiind binecuvântat: s-au complăcut în situaţia de a fi corupţi, l-au încercat pe Creator şi au fost eliberaţi.» Atunci cei care se temeau de Creator au vorbit UNUL CU CELĂLALT şi Creatorul le-a dat ascultare şi i-a auzit şi înaintea Lui a fost înregistrată o CARTE A ADUCERII AMINTE, pentru aceia care se tem (în fiece zi) de Creator şi cinstesc numele Lui (sfânt). «Şi ei vor deveni aleşii Mei» – a spus Domnul – «în ziua pe care Eu o voi hotărî şi îi voi cruţa, aşa cum omul îşi cruţă fiul care îl serveşte, – în acea zi voi face o minune, în ziua sfârşitului corecţiei.»“
Înainte de sfârşitul corecţiei, înainte să ne pregătim dorinţele „de a primi“ doar pentru Creator şi nu pentru mulţumirea de sine, Malhut este numită „Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului“, întrucât Malhut rânduieşte lumea în concordanţă cu faptele omului. Atâta timp cât noi nu suntem încă pregătiţi să primim toată încântarea pregătită de Creator pentru noi prin Gândul Creaţiei, nu avem de ales şi trebuie să ne supunem rânduielii exercitate de Malhut, prin bine şi rău.
Şi tocmai această rânduială are rolul de a ne pregăti pentru corectarea ulterioară a dorinţelor noastre de a primi (Kelim de Cabala) în dorinţe de dăruire (Kelim de Hașpa’a), dobândind astfel binele şi încântarea concepute de El pentru a ni le dărui.
Aşa cum s-a menţionat anterior, senzaţia de bine şi de rău creează în noi un sentiment al răsplatei şi pedepsei. De aceea, atunci când cineva încearcă să-și păstreze credinţa în Creator în vreme ce simte răul, continuând să respecte Tora și Miţvot aşa cum o făcea mai înainte, el este recompensat.
Dacă nu poate depăşi această încercare şi se îndepărtează de Creator, el se umple de îndoieli referitoare la buna rânduială. În schimb, încetează cu totul să mai creadă că Creatorul este cel care guvernează lumea întru totul, sau simte resentimente faţă de Creator, drept urmare a acestor senzaţii neplăcute. Creatorul pedepseşte toate gândurile, aşa cum o face şi pentru toate acţiunile (Talmud, Kidușim, 40:1).
Se mai spune şi că virtutea nu îi este de nici un folos omului în ziua în care a păcătuit. Dar, uneori îndoielile omului sunt mult prea puternice şi el își regretă chiar şi faptele bune pe care le-a făcut mai demult şi spune (Malachi, 3:14): „Ai spus: «Cât de inutil este să-L servim pe Creator! când am îndeplinit dorinţa Creatorului mergând cu inima grea înaintea Lui – la ce ne-au folosit toate acestea?»“ El devine întru totul un păcătos, care îşi regretă trecutul virtuos (plângându-se că a irosit timp şi eforturi, în loc să se bucure de această lume, aşa cum fac alţii!) iar îndoielile şi regretele sale îl fac să piardă toate faptele bune, aşa cum ne avertizează Tora: „Virtutea nu îi este de nici un ajutor omului în ziua în care comite un păcat.“
Insă, chiar şi în această stare, omul se poate întoarce la Creator. I se spune însă, că trebuie să o ia de la capăt pe drumul său, ca un nou născut, deoarece toate faptele bune din trecut s-au pierdut.
Cele de mai sus nu trebuie luate ad litteram, nici măcar în context spiritual, întrucât acela care munceşte pentru a îndeplini necondiţionat fapte altruiste, trece permanent prin coborâşuri şi urcuşuri, este plin de îndoieli pe care încearcă să le depăşească. Numai acela care avansează în acest fel simte că o ia mereu de la capăt, că nu înţelege mai mult decât un nou-născut. În schimb, cel care aparţine maselor – care munceşte în dorinţele sale egoiste – este încontinuu mulţumit de sine, considerând că, în fiecare zi, adaugă ceva la ziua precedentă, şi nu i se pare că pierde ceva. Asta face imposibilă creşterea lui spirituală.
Doar acela care urcă într-adevăr gradele spirituale simte, în fiecare clipă, că este precum un nou-născut în faţa Creatorului său. În fond, pe măsură ce urcă de la un grad la altul, starea anterioară (gradul anterior) dispare şi, până să dobândească un Grad Superior, el se află în întuneric total, simţind că începe de la zero în loc să-şi îmbogătească acumulările. tot aşa cum percep cei neînsufleţiţi spiritual (Domem de Kdușa).
Rânduiala binelui și răului ne face să urcăm şi să coborâm – fiecare în felul său… Fiecare urcare este considerată o zi (senzaţie de Lumină) distinctă. Drept urmare a marii căderi prin care tocmai a trecut regretându-şi faptele bune din trecut, omul trece la o stare de urcare, precum un nou-născut.
Prin urmare, la fiecare urcare, este ca şi cum omul şi-ar începe de la capăt drumul său spre Creator. De aceea, fiecare urcare este considerată o zi distinctă, căci între aceste stări există o fractură (noaptea). Astfel încât fiecare coborâre este considerată o noapte distinctă.
Acest lucru este spus în Zohar: ZI DUPĂ ZI VA FAC UN SNOP – în fiecare zi ne tragem mai aproape de ziua măreaţă a Creatorului (sfârșitul corecţiei), EL ÎI SLĂVEŞTE PE PRIETENI ŞI EI VOR VORBI UNII CU ALȚII. Totul datorându-se faptului că prin marele Zivug de la sfârşitul corecţiei, ei vor merita, cu toţii, să se întoarcă la Creator din iubire, dorinţa „de a primi“ fiind complet corectată şi vor începe să primească doar de dragul Creatorului, pentru a-i face plăcere Lui.
În acest Zivug măreţ, noi vom revela toată bunătatea şi încântarea supremă cuprinse în Gândul Creaţiei. Şi vom vedea atunci, cu ochii noştri, că toate acele pedepse pe care le-am simţit în perioadele de coborâre şi care ne-au făcut să ne îndoim şi să regretăm eforturile făcute în Tora, toate acele pedepse ne vor corecta şi ne vor purifica. Iar acum, la sfârşitul corecţiei, ele sunt cauza directă aflată la baza senzaţiei și a primirii noastre a bunătăţii Creatorului.
În lipsa teribilei suferinţe şi a pedepselor, noi n-am fi fost capabili să ajungem la starea de a fi împliniţi cu încântarea perfectă. De aceea, chiar şi aceste păcate intenţionate se transformă în virtuţi, aşa după cum s-a spus: ZI DUPĂ ZI FAC UN SNOP – fiecare urcare în Malhut, până la sfârşitul corecţiei, este ca o zi distinctă.
Această zi este revelată prin cuvântul care susţine Tora în întreaga ei măreţie. Care este acel cuvânt? Când ei spun, „Cât de inutil este să-L servim pe Creator! când am îndeplinit dorința Creatorului mergând cu inima grea înaintea Lui – la ce au folosit toate acestea?“
Aceste cuvinte au adus pedepse care acum au devenit merite, pentru că întreaga perfecţiune şi măreţie a acelei zile mari pot acum fi revelate întocmai datorită acestor pedepse din trecut. Astfel, cei care au rostit aceste cuvinte sunt consideraţi acum ca fiind cei care se tem de Creator şi Îi laudă Numele. (Iar aceste cuvinte au putut fi rostite numai de aceia care au făcut efortul de a avansa pe Calea Adevărului şi s-au simţit frustraţi atunci când au primit un egoism necorectat de la un Grad Superior. Cu alte cuvinte, frustrarea vine doar la cei care lucrează într-adevăr de dragul Creatorului.)
Prin urmare, s-a spus despre aceia: „Domnul a zis: «În ziua pe care Eu o voi hotărî, şi îi voi cruţa, aşa cum omul îşi cruţă fiul care îl serveşte»“, întrucât toate nopţile – stările de cădere, suferinţă şi pedepse, care retează conexiunea cu Creatorul – devin acum merite şi fapte bune. Noaptea se transformă în zi, întunericul în Lumină, nu există disticţie între zile iar toţi cei 6.000 de ani se adună într-o unică zi măreaţă.
Şi toate Zivugim care au fost efectuate unul după celălalt, revelând urcările şi nivelurile consecutive separate, s-au strâns acum într-un singur nivel al unui Zivug măreţ – Unitate, care străluceşte în lume, de la un capăt la altul. De aceea este scris: ZI DUPĂ ZI FAC UN SNOP, pentru că intervalele dintre zile au devenit acum glorie magnifică, fiind transformate în virtuţi. Astfel, totul devine ziua glorioasă şi unică a Creatorului!
Iar cuvintele „noapte după noapte“ se referă la toate nivelurile care domnesc în noapte. Ele se slăvesc unul pe celălalt şi fiecare primeşte tot ceea ce simte omul ca fiind suferinţă în starea de cădere – aceasta se numeşte noapte. Prin aceste senzaţii, se formează intervale între senzaţiile de zi.
În general, toate gradele sunt separate unele faţă de celălalte. Noaptea reprezintă aspiraţia de a-L atinge pe Creator. Şi dacă orice noapte este plină de întuneric, acum toate nopţile (stările în care simţim că suntem goi pe dinăuntru, lipsa de speranţă, dificultatea eforturilor, ascunderea Creatorului) se adună împreună pentru a forma un vas unificat de primire a Înţelepciunii Supreme, care umple tot pământul cu Cunoaşterea Creatorului, astfel că noaptea străluceşte precum ziua.
Căci fiecare noapte îşi primește partea de Cunoaştere doar unindu-se cu celelalte nopţi. De aceea se spune că fiecare noapte le ajută pe celelalte nopţi în Cunoaștere. Altfel spus, omul devine pregătit de a primi Cunoaşterea doar dacă se alătură altor nopţi.
Şi, întrucât noaptea constituie senzaţia lipsei cunoașterii, a dobândirii şi senzaţiei Creatorului, prin unire ele formează un vas perfect de primire a Cunoaşterii Creatorului. Şi ei se slăvesc unul pe celălalt, căci fiecare dintre ei şi-a primit partea sa din Cunoaşterea Creatorului datorită exclusiv prietenului său, unindu-se cu acesta. Doar prin unitate merită ei primirea Cunoaşterii Supreme. Din acest motiv este spus că, prin perfecţiunea realizată de toți, nopţile devin prieteni dragi.
141. Face el vorbire despre celelalte din lume care nu ascultă de Creator şi despre care El nu vrea să audă? Acestea au făcut, însă, linii peste tot pământul, adică aceste lucruri fac o linie din cele ce aparţin de Sus şi cele ce aparţin de jos. Din primele – sunt făcute firmamentele iar din celelalte, din reflectarea lor – pământul. Şi dacă ai spune că acestea se învârt în jurul pământului într-un singur loc, este spus că ele se află, de asemenea, şi la capătul lumii.
Până acum am discutat despre cele mai teribile pedepse şi suferinţe din lume – acelea rezultate din detaşarea de Creator şi de pierderea credinţei în El. Mai mult, Zohar-ul ne spune că toate pedepsele, toate suferinţele iadului şi ale trupului, care izvorăsc din păcatele personale şi umplu această lume, chiar şi ele se adună şi sunt incluse într-un singur mare Zivug, aşa cum este scris: „Şi se va întâmpla că, aşa cum Domnul s-a bucurat de voi făcându-vă bine şi înmulţindu-vă; tot astfel Domnul se va bucura de voi făcându-vă să pieriţi şi distrugându-vă” (Devarim, 28:63).
Toate se vor strânge şi vor deveni o mare Lumină, totul se va transforma în bucurie imensă şi extaz. Prin urmare este spus că NU EXISTĂ NICI SNOP ŞI NICI LUCRURI ÎN CELELALTE CUVINTE ALE LUMII, pe care omul să nu le percepe în această lume ca fiind suferinţă. Dar ele se vor transforma în bucurie şi extaz, astfel încât şi sfântul Rege va dori să le audă.
Toată suferinţa din timpul celor 6.000 de ani se va aduna la sfârşitul corecţiei şi va deveni o extraordinară încântare, aşa cum a spus profetul: „În acele zile şi în acea vreme, spuse Domnul, chiar dacă s-ar căuta fărădelegile lui Israel, nu se va găsi niciuna“ (Ieremia, 50:20).
Totul se va transforma în virtuţi, într-atât încât ei vor cere şi vor căuta „păcate din trecut care să poată fi incluse în Zivug şi de care să se poată râde, fiindcă au fost simţite ca suferinţă iar acum sunt bucurie şi extaz“, dar nu vor găsi nici unul. Nu va mai exista nici un pic de suferinţă în forma sa adevărată, aşa cum a fost în trecut, deşi ei doresc enorm de mult să o găsească şi să o simtă, căci întreaga suferinţă se va fi transformat acum într-o mare Lumină.
Acest Nivel Suprem, creat de marele Zivug din toate sufletele şi toate faptele, atât bune cât şi rele, este acum definit ca un stâlp de Lumină, care străluceşte de la un capăt la celălalt al lumii. Iar această unitate este perfectă, așa cum a spus profetul (Zaharia, 14:9): „Şi Creatorul va fi unul (pentru toţi) şi numele Lui unul“ – toate simţurile vor percepe numele complet şi perfect al Creatorului, „binele Infinit“.
Tocmai din cauză că acest Nivel Suprem este împlinit ca rezultat al reunirii tuturor suferinţelor şi pedepselor, el umple întregul univers cu Lumină, inclusiv pământul. Trebuie totuşi notat faptul că suferinţa despre care vorbeşte Zohar-ul nu este suferinţa trupului lipsit de plăcere, ci este suferinţa provocată de absenţa unităţii cu Creatorul!
Dar, dacă suferinţa este atât de folositoare, de ce este atunci scris, „nici ele şi nici răsplata pentru ele?“ Suferinţa este necesară, fiind corectare. Adevărata suferinţă însă, pentru care omul poate să primească gradul la sfârşitul corecţiei, este provocată de îndepărtarea temporară de Tora şi Miţvot, drept urmare a simţirii durerii suferinţei iar aceasta îl doare pe Creator. De aceea suferă Şchina, căci omul suferă în inima sa, el vorbeşte rău despre ea, cu sau fără voie. Deşi Tora îi spune omului să aibă răbdare, să îndure şi să aibă credinţă mai presus de raţiune – credinţa altruistă în faptul că toate acestea fac parte din corectarea pe care el trebuie să o suporte – el înjoseşte Şchina, nefiind doritor să le îndure şi să ajungă la sfârşitul corecţiei.
Sufletul omului este şi el un Parţuf alcătuit din zece Sfirot. În starea sa iniţială, nenăscută, nedezvoltată din punct de vedere spiritual, sufletul este definit ca un punct, un potenţial viitor corp spiritual. Dacă omul lucrează asupra lui însuşi, acest punct din interiorul său dobândeşte treptat un ecran şi el face un Zivug pe acesta. El respinge toate plăcerile de dragul încântării Creatorului şi primeşte Lumina în acest punct. În acest fel, el „măreşte“ acest punct până la dimensiunea unui Parţuf şi îl transformă într-un corp, un Parţuf nou-născut.
Ulterior, el continuă să-şi cultive ecranul, hrănind starea de micime până ajunge treptat una de măreţie şi primeşte în interiorul acestui corp spiritual întreaga Lumină care i-a fost destinată de către Creator. Această stare este numită „sfârşitul corecţiei personale“. Când toate corecţiile personale se unesc într-una, are loc corecţia generală a lumii întregi (a lui Malhut). Malhut este un Parţuf care constă din suflete distincte; fiecare suflet, Parţuf-ul fiecărui suflet, este parte a lui Malhut iar Malhut este o colecţie, o sumă a tuturor Parţufim care trebuie realizaţi de toţi oamenii. A realiza un Parţuf înseamnă a dobândi un ecran şi a deveni plin de Lumină.
ACELEA CARE APARŢIN DE SUS ŞI ACELEA CARE APARŢIN DE JOS se referă la ordinea temporală din lumea eternă, spirituală, care este diferită de cea din lumea noastră. Atunci când Creatorul a dorit să creeze lumea, El a creat imediat totul: toate sufletele pline cu Lumină într-o stare de absolută perfecţiune, numită „sfârşitul corecţiei“, în care toate creaturile primesc infinita încântare pe care El a avut-o în vedere.
Această stare finală s-a născut odată cu primul gând al Creatorului de a crea lumea şi există în forma sa finală încă din primul moment, căci viitorul, prezentul şi trecutul sunt contopite în Creator, factorul timp neexistând în El.
Întregul progresul uman este necesar numai pentru a ne permite să ne imaginăm ca sunt posibile și următoarele:
- Schimbarea timpului: extinderea la infinit a timpului, adică atunci când timpul se opreşte şi prezentul se contopeşte cu trecutul şi viitorul; când timpul îşi inversează cursul şi dispare. Şi totuşi, timpul este singurul lucru care ne permite să percepem existenţa. „Oprind“ timpul noi încetăm să mai percepem faptul că existăm!
- Transformarea spaţiului: expansiunea şi contractarea spaţiului într-un punct; spaţiul care ia alte forme, alte dimensiuni; infinitul şi totala absență a spaţiului luate împreună.
Am dezvoltat deja aceste chestiuni în cartea mea Cabala, ştiinţa şi semnificaţia vieţii şi aş prefera să nu mă îndepărtez de textul Zohar-ului. Totuşi, pentru a înţelege adevărata noastră stare şi nu pe aceea pe care o percepem astăzi, este esenţial să reţinem că noţiunile de spaţiu şi timp nu există în legătură cu Creatorul. În realitate, noi suntem total diferiţi şi existăm într-o formă şi o stare complet diferite de ceea ce percepem noi acum. Simţim aşa pentru că senzaţiile noastre sunt distorsionate de egosimul nostru, care ne îmbibă simţurile şi ne posedă trupurile, ca un nor.
Aşadar, tot ceea ce este descris în Tora se referă strict la tărâmul spiritual. Aceste informaţii transcend timpul, referindu-se în acelaşi timp la trecutul, prezentul şi viitorul nostru, pentru că timpul există doar pentru aceia care sunt încă închişi în propriile Kelim egoiste. De aici putem înţelege ceea ce este scris în Tora: „Creatorul i-a arătat lui Adam fiecare generaţie şi pe reprezentanţii acestora şi i-a arătat același lucru şi lui Moise“ (Talmud, Sanhedrin, 38:2).
Şi totuşi, dacă toate acestea s-au desfăşurat înainte de crearea acestor generaţii, cum a putut Creatorul să le arate lui Adam şi lui Moise? Este posibil deoarece toate sufletele cu toate destinele lor, din momentul creării lor şi până la sfârşitul corecţiei, au apărut în faţa Creatorului în întregime şi sălăşluiesc în Grădina Supremă a Edenului. Ele coboară de acolo şi intră în trupurile din lumea noastră, fiecare la „momentul“ său. Iar acolo, „Deasupra“, Creatorul le-a revelat lui Adam, lui Moise și altora care au meritat acest lucru. Această noţiune este însă una dificilă şi nu toate minţile sunt pregătite să o recepteze.
De aceea, se spune în Zohar (Terumah, 163) că aşa cum se unesc cele şase Sfirot de Zeir Anpin ca UNUL deasupra Hazeh-ului lui Zeir Anpin, acolo unde sunt eliberate de Klipot, tot astfel şi Malhut se uneşte cu Zeir Anpin sub Hazeh-ul acestuia, în aşa fel încât să existe unitate jos, aşa cum există şi Sus. Căci Creatorul (Zeir Anpin) este Unul (masculinul) Sus. Iar Malhut devine Una (femininul), astfel încât Unul (masculinul) să fie împreună cu Una (femininul). Acesta este secretul unităţi exprimat în cuvintele: „El și Numele Lui sunt unul“; „El” (ZA) şi „Numele Lui“ (Malhut) sunt unul în celălalt.
Nivelul născut la sfârşitul corecţiei, în starea de „El şi Numele Lui sunt unul“, există deja Sus, fiind suma tuturor celor 600.000 de suflete şi fapte din perioada celor 6.000 de niveluri (numite „ani“) din lume, care vor lua naştere înainte de sfârşitul corecţiei, dar care există în forma lor eternă Sus, acolo unde viitorul este ca şi prezent.
În concluzie, stâlpul de Lumină, care va străluci peste lume de la un capăt la altul al corectării, există deja în Grădina Supremă a Edenului, pe care o iluminează cu aceeaşi strălucire care ne va fi revelată şi nouă în viitor. Este aşa întrucât, la sfârşitul corecţiei cele două grade vor străluci ca unul şi „El şi Numele Lui vor fi unul“. Un stâlp (linie) de Lumină va apărea, alcătuit din acelea care aparţin de Sus (sufletele care sălăşluiesc în Grădina Supremă a Edenului) şi acelea care aparţin de jos (sufletele îmbrăcate în trupurile din lumea noastră). Şi „Unu primeşte Unu“; aceste două grade strălucesc împreună, revelând astfel unitatea Creatorului, aşa după cum este spus că, în acea zi „El şi Numele Lui vor fi unul“.
Din cele afirmate anterior se poate presupune că stâlpul de Lumină care străluceşte în Grădina Supremă a Edenului coboară şi străluceşte în Grădina Edenului din lumea noastră. Dar nu este aşa. De fapt, DIN PRIMELE – SUNT FĂCUTE FIRMAMENTELE, căci acest grad există peste un Zivug al lui Yesod de Zeir Anpin, numit „firmament“. De aceea, toate Zivugim care se ridică peste firmament strălucesc peste cei care le primesc de la firmament în jos. Gradul de deasupra firmamentului este denumit „Ceruri“ iar gradul care primeşte de la firmament este numit „pământ“.
Chiar şi atunci când linia (stâlpul) de Lumină îi uneşte pe cei ce aparţin de Sus cu cei de jos, se face încă distincţie între Grădina Supremă a Edenului şi locuitorii acestei lumi. Întrucât cei din Grădina Supremă a Edenului primesc de la un Zivug de deasupra firmamentului şi ceea ce primesc este numit „noul Cer al celor de Sus“. Numai o mică luminescenţă, numită „noul pământ“, coboară sub firmament la cei de dedesubt. Iată ce spune Zohar-ul: „Din primele – sunt făcute firmamentele şi din celelelate, din reflectarea lor – pământul.“
Deși în acest măreţ Zivug, la fel ca în toate Zivugim, tot ceea ce s-a decis deasupra firmamentului, peste Zivug, se extinde în jos spre pământ, sub linia Zivug-ului, nu trebuie să ne imaginăm că acest Zivug (ca şi toate cele anterioare lui), ar fi numai o linie fină de Lumină, numită „unul“, un loc interior, limitat, aşa cum este scris la începutul creaţiei: „Fie ca apele să se adune toate într-un singur loc“, adică în locul interior al lumilor (şi nu în afara lor), un loc al lui Israel.
Ci Lumina acestui Zivug înconjoară lumea şi o umple în întregime. Această Lumină ajunge chiar şi în părţile exterioare ale lumilor (naţiunile lumii), aşa cum scrie profetul : „Pământul va fi plin de Cunoaşterea Creatorului“ (Isaia, 11:9).
142. Dar, dacă din ele au fost făcute Cerurile, atunci cine aparţine de acel loc? El s-a întors şi a spus: „În ele, acolo, există un adăpost pentru soare. Acesta este sfântul soare numit Zeir Anpin, acesta sălăşluieşte acolo şi aparţine de acel loc, împodobindu-se cu ele.“
143. Zeir Anpin aparţine acelor firmamente şi se îmbracă în ele, de aceea el apare ca un mire de sub baldachinul său de nuntă şi se desfată şi aleargă de-a lungul acestor firmamente, şi iese din ele şi intră, şi aleargă spre un turn altundeva. El apare de la un capăt al Cerului, din Lumea Superioară, din locul Cel Mai Înalt, din Bina. Iar timpul său – unde se află? Este jos, în partea opusă, adică Malhut, care constituie timpurile anului ce formează toate marginile şi leagă totul – de la Cer până la acest firmament.
Zohar-ul vorbeşte despre marele secret al soarelui venind din ascunzişul său. Merită de subliniat faptul că, deseori Cabaliştii folosesc cuvântul „secret“ numai pentru a explica sau ca şi cum ar dezvălui misterul în pasajele care urmează. Cu toate acestea, cititorul ar trebui să înţeleagă că în lume nu există secrete. Omul dobândeşte totul de la gradul său. Chiar şi în lumea noastră, în procesul de dezvoltare mentală, omul înţelege noţiuni noi la fiecare nou grad. Şi orice ar fi considerat numai devreme de ieri a fi un secret, astăzi îi devine clar şi îi este revelat.
Acelaşi adevăr se aplică şi la împlinirile spirituale. Cabala este numită înţelepciunea secretă, întrucât este ascunsă oamenilor obişnuiţi, constituind pentru ei o taină. Insă, de îndată ce omul dobândeşte un ecran şi începe să perceapă lumea spirituală, el vede că taina devine o realitate. Acest proces continuă până când omul înţelege complet întregul univers, toate secretele Creatorului (Introducere la Studiul celor zece Sfirot, punctul 148).
Soarele apare din ascunzişul său (înveliş – Nartik), de sub Hupah şi se grăbeşte spre un turn aflat altundeva – după măreţul Zivug de sub Hupah. Zeir Anpin îşi părăseşte ascunzişul şi întră în Malhut, numită turnul Oz (al puterii) Numelui Creatorului, căci Malhut urcă şi se uneşte cu ZA, împreună devenind ca unul.
Terminaţia lui Malhut este numită „timpurile anului“. Iar până la sfârşitul corecţiei, forţele impure numite „sfârşitul zilelor“, se alipesc acesteia. Acum, după sfârşitul corecţiei, este încă necesar să se corecteze partea aceasta a lui Malhut, numită „sfârşitul zilelor“. În acest scop, soarele iese din ascunzişul său, CA MIRELE CARE IESE DE SUB HUPAH, străluceşte şi intră în turnul lui Oz (Malhut), se grăbeşte să strălucească peste toate terminaţiile lui Malhut, pentru a corecta „timpurile anului“ de la limita inferioară a Cerurilor.
Iar această ultimă acţiune corectează toate terminaţiile lui Malhut şi uneşte totul, de la Ceruri la firmament. Cu alte cuvinte, Malhut primeşte Lumina SFÂRŞITULUI CERURILOR deasupra firmamentului (ZA).
144. Nu există nimic ascuns faţă de timpurile anului şi faza soarelui care se roteşte în toate direcţiile. Şi nu există nici o ascundere, adică nici măcar un singur Grad Suprem nu îi este lui ascuns, căci toate au fost legate împreună şi fiecare a apărut înaintea lui, întrucât niciunul nu i-ar putea fi ascuns. Mulţumită lui şi acestora, el s-a întors la ei, la prieteni, în faza de revenire şi corecţie completă. Tot anul acesta şi tot timpul acesta este pentru Tora (pentru a studia), aşa după cum este scris: „Tora Creatorului este perfectă.“
După marele Zivug, a fost impusă o restricţie pe toată Lumina Superioară (punctul 94). Aşadar, este necesar un nou Zivug (TURN), care revelează iarăşi toată Lumina Superioară, care fusese ascunsă în urma dispariţiei gradului lui BON, înainte ca acestea să-şi înceapă înălţarea la SAG. Prin urmare, NIMIC NU ESTE ASCUNS ACELEI FAZE A SOARELUI CARE SE ROTEŞTE ÎN TOATE DIRECŢIILE.
Într-adevăr, un Zivug între faza soarelui şi timpurile anului corectează terminaţiile lui Malhut din toate părţile, până când este sfârşită corecţia. În acest fel, BON se înalţă şi devin similare lui SAG, fapt care ridică BON până la corectarea totală, după care NU EXISTĂ NICI O ASCUNDERE, NICI MĂCAR UN SINGUR GRAD SUPREM NU ÎI ESTE LUI ASCUNS, pentru că toate gradele şi Lumina Superioară sunt din nou revelate, în perfecţiunea lor. ŞI NIMIC NU ÎI POATE FI LUI ASCUNS, căci toate gradele, împreună cu Lumina, se întorc la El treptat, până când totul devine revelat.
Este aşadar spus că revelaţia nu se petrece dintr-o dată, pentru că, atunci când se găseşte în faza sa, soarele călătoreşte şi străluceşte într-o măsură suficientă pentru o ÎNTOARCERE COMPLETĂ, aşa după cum este scris că El îi pedepseşte pe păcătoşi şi-i vindecă pe cei drepţi, motiv pentru care ei toți merită dezvăluirea completă a Astrului.
145. Cuvântul HaVaYaH este scris de şase ori şi există şase versete de la „Cerurile mărturisesc“ până la „Tora Creatorului este perfectă“ (Tehilim, 19:2-8). Şi acesta este secretul cuvântului BEREŞIT care constă din şase litere: CREATORUL A CREAT CERURILE ŞI PĂMÂNTUL, în total şase cuvinte. Celelalte surse ale versetului de la „Tora Creatorului este perfectă“ şi până la „ei sunt mai buni ca aurul“ (Tehilim, 19:2-8) corespund celor şase rostiri ale numelui HaVaYaH cuprinse în ele. Sursele de la „Cerurile mărturisesc“ şi până la „Tora Creatorului este perfectă“ sunt pentru cele şase litere ale cuvântului BEREŞIT pe când cele şase nume, ele sunt pentru cele şase cuvinte de la „Creatorul a creat“ şi până la „Cerurile şi pământul“.
Este cunoscut faptul că orice grad născut sau revelat în lumi este mai întâi revelat prin literele sale, care reprezintă ceea ce nu poate fi ca atare dobândit. După care va apărea în combinaţia de litere. Acest grad ajunge apoi să poată fi dobândit, conţinutul său devine cunoscut, aşa cum a fost descris anterior cu literele RYU = 216 şi AB = 72 (punctul 116).
Cele şase litere din cuvântul BEREŞIT conţin tot ceea ce există în Cer şi pe pământ, însă într-o formă de nedobândit, fiind aşadar desemnate numai prin aceste litere, fără combinaţiile lor. Apoi sunt cele şase cuvinte: Bara Elokim Et Ha-Șamaim Ve-Et Ha-Areţ (CREATORUL A CREAT CERURILE ŞI PĂMÂNTUL), unde tot ceea ce este conţinut în cuvântul BEREŞIT (Cerul, pământul, şi tot ce le populează) este deja dobândit.
Acelaşi principiu ne permite să înţelegem ce este inclus în cele şase versete de la „Cerurile mărturisesc“ până la „Tora Creatorului este perfectă“. Acesta este doar începutul revelaţiei împlinirii sfârşitului creaţiei sub formă de litere, la fel ca şi cele şase litere din cuvântul BEREŞIT.
Iar revelaţia completă, împlinirea sfârşitului creaţiei începe cu versetul „Tora Creatorului este perfectă“. Acest verset conţine şase nume, fiecare constituind o împlinire unică, ce indică astfel că, doar după completarea acestui grad, ajung să fie revelate şi sunt dobândite toate combinaţiile de litere, în marele Zivug de la sfârştul corecţiei, aşa cum a fost spus, NIMIC NU ÎI ESTE LUI ASCUNS, AŞADAR.
De aceea Zohar-ul spune: CUVÂNTUL BEREŞIT CARE CONSTĂ DIN ŞASE, ESTE SCRIS (VORBEŞTE) DESPRE ACEST SECRET. Cuvântul BEREŞIT conţine şase litere, în care sunt ascunse Cerurile şi pământul, mai înainte să fi fost revelate în cele şase cuvinte, CREATORUL A CREAT CERURILE ŞI PĂMÂNTUL.
Acelaşi lucru se aplică şi celor şase versete (Tehilim, 19:2-8): marele Zivug al sfârşitului corecţiei nu este revelat încă de la CERURILE MĂRTURISESC şi până la TORA CREATORULUI ESTE PERFECTĂ. Cele şase nume sunt revelate numai după NIMIC NU ÎI ESTE LUI ASCUNS, AŞADAR, care la rândul lor revelează sfârşitul corecţiei în absoluta sa perfecţiune.
146. Pe când şedeau şi vorbeau, a intrat Rav Elazar, fiul lui Rav Şimon. El le-a spus: „Cu siguranţă a sosit faţa lui Şchina, prin urmare v-am numit Pniel (Pnei-faţă + El-Creator = faţa Creatorului)“ (punctul 119), căci voi aţi văzut Şchina faţă la faţă. Şi acum că l-aţi dobândit pe Benaia Ben-Iehoiada, acest fapt se referă cu siguranţă la Atik, la Sfira Keter, la fel ca şi la tot ceea ce s-a petrecut ulterior, aşa cum este scris în Tora: „Şi el l-a ucis pe egiptean.“ Şi el, cel care este ascuns de tot – este Atik.
S-a spus în continuare în „Conducătorul măgarilor“, cine a fost cel care le-a revelat lui Rav Elazar şi Rav Aba sufletul lui Benaia Ben-Iehoiada, urmare a cărui fapt, Rav Şimon i-a numit pe aceştia Pniel. Întrucât sufletul lui Benaia Ben-Iehoiada este un grad spiritual destinat a fi revelat în viitor, la sfârşitul corecţiei. De aceea erau ei într-o stare de ascundere a Luminii Superioare (punctul 113), aşa cum s-a spus deja cu privire la măreţul Zivug dintre faza soarelui şi timpurile anului, până când i-au găsit pe Rav Şimon Ben Lakunya şi pe ceilalţi, meritând astfel din nou, toată Lumina.
De aceea le-a spus Rav Şimon VOI AŢI DOBÂNDIT, BENAIA BEN-IEHOIADA V-A FOST REVELAT. Adică ei au dobândit deja cele şase versete, esenţa expresiei CERURILE MĂRTURISESC şi există în cele şase nume. Atunci când au dobândit sufletul lui Benaia Ben-Iehoiada cu ajutorul conducătorului măgarilor, dobândirea lor nu le fusese încă revelată, întrucât ei existau încă în cele şase versete – de aceea aflându-se în ascundere. Acum însă, ei au dobândit şi au revelat sufletul lui, acesta fiind marele Zivug deAtik, când totul le este revelat.
147. Cuvintele „El l-a ucis pe egiptean“ sunt explicate într-un alt loc, adică la un alt grad, într-un mod diferit. El a deschis şi a spus: „El a ucis egipteanul, un om bine clădit, înalt de 5 coţi.“ Toate acestea se referă la acelaşi secret. Acest egiptean este cel bine-cunoscut, fiind descris ca „foarte mare în ţara Egiptului în ochii Evreilor“, căci el este mare şi respectat, aşa cum a explicat deja bătrânul (punctul 99).
Tora descrie omorârea egipteanului în cartea Şemot (2:12). Aşa cum am studiat deja în articolul despre Rav Hamnuna-Saba, acest fapt este exprimat diferit în funcţie de grad (într-un limbaj diferit, acela din Divrey HaYamim). Cele două versete constituie, însă, un singur secret, căci este scris în cartea Samuel 1 (11:23): „Şi el l-a ucis pe egiptean, un bărbat proeminent“, în timp ce în Divrey HaYamim este scris: „Şi el l-a ucis pe egiptean, un om bine clădit, înalt de 5 coţi.” Ambele versete conţin acelaşi secret, pe care Zohar-ul îl clarifică în continuare.
148. Acest caz a fost examinat la Adunarea Divină. Expresiile „Un bărbat proeminent“ şi „un om bine clădit“ sunt acelaşi lucru şi constituie Şabatul şi limitele Șabatului. Aşa după cum este scris: „Îl vei măsura din afara cetăţii.“ Mai este scris, „Nu vei împiedica limitări ale măsurii.“ Prin urmare, el era un om bine clădit. Exact aşa, de la un capăt al lumii până la celălalt. Aşa este el, Adam, primul om. Şi dacă s-ar întâmpla să nu fi de acord cu privire la cei „cinci coţi“, află că aceşti cinci coţi se întind de la un capăt la celălalt al lumii.
Paragraful se referă la Adunarea Divină, despre care Rav Şimon a spus: „I-am văzut pe cei care urcă, dar cât de puţini erau ei“ (Talmud, Suka, 45:2). Există o adunare inferioară a îngerului Matat. Ceea ce a fost descris mai sus are loc însă în Adunarea Supremă, care va fi clarificată în continuare.
„Un om remarcabil“ este nivelul lui Moise, despre care este scris în Tora: „Şi de atunci nu s-a mai ridicat în Israel nici un profet precum Moise“ (Devarim, 34:10), despre care este scris „Servitorul meu Moise nu este astfel; cu el, Eu vorbesc gură către gură, clar şi nu în ghicitori“ (Bamidbar, 12:7-8).
„Un om remarcabil“ constituie şi o măsură, care se întinde de la un capăt la celălalt al lumii. Mai mult, forma şi dimensiunile sale corespund cu Șabat-ul şi limitele Șabat-ului, unde limitele Șabat-ului sunt marginile dimensiunilor sale. Pe parcursul celor 6.000 de ani, limitele Șabat-ului sunt de numai 2.000 de Amah (coţi). După sfârşitul corecţiei, însă, limitele Șabat-ului se vor extinde de la un capăt la celălalt al lumii, aşa cum este scris: „Şi Domnul va fi Rege peste tot pământul“ (Zaharia, 14:9).
Aşa cum ştim deja, Lumina poate coborî şi umple Parţufim până la nivelul Parsa a lumii Aţilut. Șabat-ul este o stare spirituală în care lumile BYA, cu tot ceea ce le populează, se ridică peste Parsa a lumii Aţilut. Peste Parsa există doar forţe pure, dorinţe (Kelim) corectate. De aceea, în mod firesc, nu există necesitatea de a separa Kelim pure de cele impure şi de corectare a acestora în timpul Șabat-ului.
Totuşi, lumina Șabat-ului nu străluceşte doar în lumea Aţilut, ci şi dincolo de limitele acesteia, afectând astfel cele şaisprezece Sfirot de la Parsa în jos până la Hazeh-ul lumii Yețira, tocmai pentru ca sufletul să se poată afla în starea de „Șabat” şi cu aceste dorinţe. Limbajul lumii noastre descrie acest fapt sub forma permisiunii de a trece peste limitele cetăţii lui Aţilut (şaptezeci de Amah) cu 2.000 de Amah, până la Hazeh-ul lumii Beria şi apoi cu încă 2.000 de Amah, de la Hazeh-ul lumii Beria până la Hazeh-ul lumii Yețira. (Şaptezeci de Amah sunt consideraţi a fi în interiorul cetăţii.)
După ce toate Kelim (dorinţele) sunt corectate, nu vor mai exista restricţii; lumea Aţilut se va extinde până în jos, la lumea noastră şi starea de Șabat va fi singura care va prevala în întreaga lume – în toate dorinţele tuturor creaturilor.
De aceea este scris: UN BĂRBAT PROEMINENT şi UN OM BINE CLĂDIT sunt unul şi acelaşi lucru, căci ei constituie Șabat-ul iar limitele Șabat-ului, aşa cum s-a spus: ÎI VEI MĂSURA DIN AFARA CETĂŢII şi mai este scris: NU VEI ÎMPIEDICA LIMITĂRI ALE MĂSURII. Rezultă de aici că măsura unui obiect reprezintă limita sa, aşa cum cuvintele UN OM BINE CLĂDIT fac aluzie la marginea, la limitele Șabat-ului de după sfârşitul corecţiei, care se va întinde de la un capăt la celălalt al lumii.
ŞI EL VA FI ANUME UN OM BINE CLĂDIT indică faptul că mărimea nu este cea care îl conduce; mai precis, că el domneşte peste mărime, el fiind acela care determină mărimea, corespunzător propriei sale voinţe. ASTFEL ESTE EL, ADAM, care, anterior păcatului său, se întindea şi strălucea dintr-un capăt la celălalt al lumii (Talmud, Haghiga, 12:1), la fel cum vor fi limitele Șabat-uluidupă sfârşitul corecţiei.
CINCI COŢI DE LA UN CAPĂT LA CELĂLALT AL LUMII– pentru că aceşti cinci coţi sunt cele cinci Sfirot: Keter, Hohma, Bina, ZA şi Malhut, care se întind şi umplu totul, de la un capăt la celălalt al lumii, la sfârşitul corecţiei.
149. Este, aşa cum s-a scris, „precum suveica ţesătorului“ (Samuel 1, 17:7) „precum toiagul Divin“ (Şemot, 4:20) aflat în mâna lui, care revelează prin numele secret (Lumina) confirmat în el prin Lumina combinațiilor de litere gravate de Beţalel şi discipolii săi, numită „ţesere“, aşa cum este scris: „El i-a umplut pe ei şi pe ceilalţi şi i-a LEGAT împreună.“ Iar acel toiag – în el strălucea un nume tainic, înscris pe toate laturile sale de către Lumina înţelepţilor, care au confirmat numele tainic în patruzeci şi două de proprietăţi. Iar restul, tot ceea ce s-a scris de atunci încolo, este similar cu ceea ce a explicat deja bătrânul. Fericită este partea sa!
Secretul combinaţiilor de litere din numele sacre este numit „ţesere“, pentru că, la fel cum un ţesător îşi uneşte firele rezultând o ţesătură, tot aşa literele se unesc în combinaţii de nume sacre, care desemnează nivelul spiritual împlinit de om. De aceea, Zohar-ul spune că toiagul Creatorului din mâna lui Moise avea gravate literele combinaţiilor numelui tainic, gravate de Beţalel şi discipolii săi pe când lucrau la Tabernacol.
Din acest motiv este numit toiagul Creatorului, „suveica ţesătorului“. Cuvântul ebraic pentru „suveică“ este MANOR (de la OHR – Lumină) şi se referă la Lumina combinaţiilor de litere din numele tainic, pe care Beţalel le-a ţesut şi le-a gravat, aşa cum s-a spus, „prin Lumina combinaţiilor de litere gravate de Beţalel“.
Cu toate acestea, până la sfârşitul corecţiei, toiagul nu străluceşte în toate direcţiile, existând o deosebire între Toiagul Creatorului şi acela al lui Moise. Despre toiagul lui Moise este scris: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă (ca pe un şarpe) şi el va deveni toiag în mâna ta“ (Şemot,4:4). Aceasta înseamnă că nu strălucea din toate părţile.
După sfârşitul corectării însă, el va străluci în toate direcţiile, căci s-a spus: „Şi numele tainic a strălucit din interiorul acelui toiag, în toate direcţiile, datorită Luminii înțelepţilor, care au confirmat numele în patruzeci şi două de proprietăţi.“ Întrucât numele care a fost gravat pe toiag a strălucit în toate direcţiile şi anume în calitatea numită „El va eradica moartea pe vecie“ (Isaia, 25:8). Aşadar, el va începe să strălucească în toate direcţiile, în mod egal iar Lumina numelui gravat pe toiag este Lumina Hohma a Numelui MB.
150. Aşezați-vă prieteni dragi! Să ne aşezăm şi să reînnoim corectarea Miresei în această noapte, căci oricine i se alătură ei în această noapte va fi ocrotit Sus şi jos în anul care va veni. Iar acest an va trece în pace peste el. Asemenea oameni sunt descrişi în versetul: „Îngerul Domnului stă împrejurul acelora care au frică de El, salvându-i. Oh, gustă şi vezi cât de bun este Creatorul“ (Tehilim, 34:8-9).
Așa cum s-a afirmat la punctul 125, există două explicaţii pentru cele spuse mai sus. Prima este că, întrucât în ziua în care Tora a fost dăruită, a apărut Lumina sfârşitului corecţiei, care elimină moartea pentru totdeauna şi aduce libertatea faţă de îngerul morţii, omul trebuie să se străduiască să primească această Lumină în ziua de Şavuot (Cincizecime), pentru că această Lumină este reinnoită cu ocazia sărbătorii, aducând eliberarea de moarte.
Conform celei de-a doua explicaţii, Malhut este numită un „an“ iar reinnoirea Luminii de către aceia care respectă Tora după sfârşitul corecţiei, va aduce corectarea totală şi finală a anului (Malhut). Este aşa întrucât reînnoirea Luminii de către aceia care respectă Tora se numeşte corectarea nopţii miresei, a lui Malhut, numită „an“. Şi asta ne aduce pe toţi la un an corectat.
înapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)
înapoi la CARTEA ZOHAR VOL.1 – PROLOG (link)