RAV MICHAEL LAITMAN

Michael-Laitman-1530952605-400x400

Fondator si Preşedinte al Institutului de Educaţie si Cercetare in Cabala – Bnei Baruch, care are scopul de a împărtăşi înţelepciunea Cabalei. Profesor de Ontologie, PhD in Filozofie si Cabala, si MSc in Biocibernetica, tatăl a trei copii si bunic a trei nepoţi.

M-am născut in 1946. Când am absolvit colegiul, am ales sa studiez Biocibernetica. După perioada de stagiu, am lucrat la un Centru de Cercetări in Hematologie, din Leningrad. Încă din perioada de studenţie, am fost impresionat de modul uimitor in care celulele organice susţin viata. Am fost uimit de modul in care celulele se încorporează armonios în întregul corp.

Este foarte obişnuit sa studiezi structura celulelor, funcţionalitatea acestora, în raport cu restul corpului. Dar întrebarea la care nu am putut afla răspunsul este aceea in legătura cu scopul existenţei întregului corp.

Am presupus ca asemenea celulelor din organism, corpul este o parte a unui sistem mai mare, fata de care funcţionează ca parte a unui întreg. Dar neobositele mele încercări de a cerceta subiectul, prin prisma zonei ştiinţifice, au întâlnit in mod repetat negări si respingeri. Mi s-a spus, „Ştiinţa nu are de a face cu asemenea întrebări”.

Aceasta se întâmpla in 1970 in Rusia. Când m-am hotărât să părăsesc Rusia, eram plin de speranţă ca poate în Israel voi fi capabil sa continui cercetarea care mă fascinase.

În 1974, după patru ani grei în care am fost o persoana nongrata (o persoana căreia ii era refuzata părăsirea Rusiei, in zilele Uniunii Sovietice) si după o lunga si anevoioasa călătorie, am ajuns in final in Israel. Când am contactat universităţile si instituţiile academice care activau in Israel la acel moment si le-am prezentat ideile mele, mi-au oferit (încă odată) posibilitatea de a face cercetare la un nivel particular si limitat. Acest lucru m-a făcut sa îmi dau seama ca va trebui sa caut un loc in care sa pot studia cuprinzătorul sistem al realităţii.

După mulţi ani de cercetare, mi-am găsit in sfârşit învăţătorul – Cabalistul Rav Baruch Shalom Ashlag (Rabash), primul născut si succesorul marelui Cabalist Rav Yehuda Ashlag, cunoscut ca Baal HaSulam (Stăpânul Scării), pentru al sau comentariu la Cartea ZoharSulam (Scara). Pentru următorii doisprezece ani, 1979-1991, nu m-am îndepărtat de lingă Rabash, până când el a părăsit aceasta lume. Pentru mine, el a fost „Ultimul dintre Mohicani”, ultimul din dinastia cabaliştilor care a început cu mii de ani in urma. Am fost cu el pe tot parcursul timpului, am fost asistentul sau personal, secretarul sau, si studentul sau principal. Cu încurajarea lui Rabash, am scris si publicat primele mele trei cărţi, in 1983.

După părăsirea acestei lumi de către învăţătorul meu, am început sa dezvolt cunoaşterea pe care am dobândit-o si am făcut-o cunoscuta, aşa cum m-a instruit el. Am considerat aceasta ca fiind o continuitate directa a caii sale.

In 1991, am înfiinţat Bnei Baruch, un grup de studenţi cabalişti care implementează moştenirea lui Baal HaSulam si Rabash, zilnic. Bnei Baruch a devenit o organizaţie internaţionala extinsa, cu mii de studenţi in toata lumea. Astăzi, membrii Bnei Baruch, cercetează, studiază si fac cunoscuta înţelepciunea Cabalei.

error: Content is protected !!