(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
Gehenom, care a fost tradus vag ca iad, este descrierea atotcuprinzătoare pentru diferitele procese spirituale pe care le poate trece un suflet în călătoria sa de apoi. Deși, trebuie să reţinem faptul că Gehenom ca, de altfel, şi Gan Eden sau Raiul, sunt stări ale realității și nu locații literale. Ele sunt, mai exact, peisaje metafizice sau topologii spirituale care nu au nicio legătură cu niciuna dintre proprietățile unui univers tridimensional.
Termenul ebraic Gehenom provine din cuvintele Gai Henom / valea lui Henom. Henom era un defileu chiar în afara Ierusalimului, care în vremurile biblice era locul cunoscut al multor sacrificii umane oferite de diferite grupuri de canaaniți păgâni. Mai târziu, în timpul stăpânirii regelui David, altarele păgâne au fost distruse și în curând au devenit o groapă de gunoi unde erau arse deșeurile orașului. În timp, termenul de Gehenom a fost introdus ca o metaforă pentru un „loc” de foc în care sufletul se dezinfectează și se curăță de orice „murdărie” sau Şumţ acumulat, dacă este necesar, astfel încât să se poată întoarce din nou și să se reintegreze cu Sursa sa.
Lesne de înțeles, Gehenom nu este un loc undeva acolo sus în galaxii, sau jos, în mijlocul pământului. Nu există niciun infern sau univers subteran în care sufletele condamnate rătăcesc fără scop. Noțiunea de infern nu înseamnă altceva decât mitologie păgână. Și totuși, felul în care oamenii formulează și descriu aceste evenimente este foarte referențial din punct de vedere fizic – așa cum sufletele coboară în iad sau urcă în rai. Să luăm fraza colocvială: După ce oamenii trec dincolo, ei se duc într-o altă lume. Cuvântul după presupune timp; dincolo presupune un spațiu; iar altă lume înseamnă alta în contrast cu această lume, ca şi când ar exista o paritate.
Limbajul vorbit este compus din gesturi sonore simbolice care sunt menite să transmită informații care sunt spațiale și limitate în timp. Dat fiind că idiomul verbal este cel mai cuprinzător mod de comunicare de care dispunem în uman, dificultățile apar atunci când încercăm să exprimăm, prin limbajul convențional, ceea ce este dincolo de logica liniară. Deci, în timp ce terminologia, imaginile și descrierile vieții de apoi par să exprime o realitate materială, ele sunt de fapt simple metafore care încearcă să descrie un proces spiritual care nu are echivalent în corporalitate.
Existența în viața de apoi este o continuare organică a acestei vieți, mai puţin forma fizică. Individualitatea persoanei, definită și cuprinsă ca unitate de memorie, continuă să trăiască. Întreaga personalitate a persoanei – care este compusă din tipul său de suflet pur și primordial plus toate experiențele unice de viață care au fost imprimate în acel suflet – supraviețuiește.
Măsura reintegrării în Gan Eden experimentată de „memoria sufletească” individuală după moarte este proporțională cu nivelul de actualizare al sufletului manifestat în timpul vieții. Dacă cineva a trăit în deplină armonie cu sufletul său, tranziția este imediată, în timp ce aceia care au trăit o existență mai dezechilibrată și nealiniată ar putea avea nevoie să călătorească pe un traseu mai lung pentru a ajunge în acel „loc”, deși, în cele din urmă, toate sufletele „ajung acolo”. Toate sufletele se desăvârşesc și se întorc la originea lor.
Nemurirea individuală nu este nicidecum o contradicție cu ideea de reîncarnare explicată anterior. Ceea ce, de fapt, se încarnează în embrionii nou-concepuți sunt scântei spirituale sau elemente subconștiente ale sufletului care nu au fost pe deplin articulate în timpul vieții. Aspectul de suflet care a fost individualizat își păstrează individualitatea în această viață și în următoarea.
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)