GENA SPIRITUALĂ ŞI REŞIMOT

(înapoi Cartea INTERVIU CU VIITORUL – click)

Întregul plan al dezvoltării umane este imprimat în om. Este motorul care ne împinge înainte și ne obligă să evoluăm. Am reușit deja să înțelegem faptul că întreaga cunoaștere a corpului biologic poate fi obținută în genele noastre. Dar planul dezvoltării noastre spirituale este, de asemenea, încorporat în gene speciale, mult mai adânci decât genele noastre biologice. Ele sunt „genele noastre spirituale”.

Din momentul în care un individ vine pe această lume, acest plan devine operativ și începe să acționeze asupra lui și să-i controleze viața. Îi dictează atributele, caracterul, soarta și fiecare mișcare. Dar îi permite, de asemenea, libertatea de a alege în multe dintre situații.

Acest plan există nu numai în om, ci și în tot ceea ce există în univers și dictează chiar procesul numit „viață”. Spre deosebire de alte părți ale naturii, acel program nu este inflexibil la om, ci evoluează în timpul vieții sale. Programul este constituit dintr-o serie de comenzi de date consecutive. Fiecare poruncă este numită „Reşimo”; de la cuvântul ebraic Roşem (amprentă). Există un lanț de Reşimot (pluralul pentru Reşimo) în fiecare dintre noi, din momentul în care ne naștem până în momentul morții noastre, dar care conține nu numai ciclul nostru actual de viață, ci și toate încarnările sufletului nostru.

Dacă citim datele din acest lanț de Reşimot, vom putea parcurge toate etapele dezvoltării universului, ca într-un film, de la primele stări ale creației universului, soarelui și stelelor, trecând prin era dinozaurilor și continuând până spre cel mai îndepărtat viitor. Legea globală a universului nu pierde nimic, ci doar se schimbă de la o stare la alta.

Dacă acest lanț de Reşimot constituie întregul nostru plan de funcționare, de la începutul vieții noastre, până la sfârșitul ei și dacă nu putem schimba nimic, ci putem doar să urmăm instrucțiunile scrise, ar fi interesant să știm ce ne-a fost rezervat în depozit acolo, atât ca întreg, cât și ca indivizi. Ar fi mai bine să cercetăm Reşimot în felul următor: să vedem care este scopul pe care și-l propune natura, care este legea globală la care ar trebui să ne aducă Reşimot și apoi să ne întrebăm dacă putem studia aceste Reşimot și atunci poate am putea să facem schimbări, să reconstruim și, eventual, să îmbunătățim lucrurile care să fie pe gustul nostru?

Răspunsul la această întrebare poate fi găsit numai dacă ne adâncim în acest plan al acestor Reşimot. Când studiezi Cabala, afli despre acest program și despre Reşimot, dar omul contemporan trebuie să facă un anumit efort pentru a-și cunoaște planul de viață, pentru a studia sistemul de guvernanţă al universului, astfel încât să îl poată utiliza în cel mai bun mod.

Acest plan se află în lumea Aţilut, panoul de control și sursa de lumină către lumea noastră, care determină expansiunea luminii, care aduce viață, încredere, sănătate și pace în lumea noastră.

Sufletul se află în starea sa perfectă în lumea Aţilut. Aici este plin de lumina eternă și pace – egal cu Creatorul și plin de El. Din această stare sufletul este „aruncat” în cel mai de jos loc numit „această lume”. În drumul său din lumea Aţilut către lumea noastră, sufletul își pierde treptat lumina și, până când intră în lumea noastră, o pierde de tot și nu rămâne decât cu memoria (Reşimot)  stărilor sale trecute. Aceste expansiuni sunt înregistrate în Reşimot care formează apoi gradele ascensiunii înapoi din lumea noastră către lumea Aţilut.

Reşimot sunt alcătuite din două componente principale:

1. O reminiscenţă din lumina Creatorului cu care sufletul a fost umplut înainte de coborârea sa în lumea noastră.

2. Puterea intenţiei „pentru Creator” (dorința de a dărui) – care a ținut sufletul în cel mai înalt grad spiritual.

Aceste două componente ne ajută să reconstruim simțul spiritual, cu care putem depăși bariera care separă lumea corporală de lumile spirituale. Acest simţ este ceva pe care cabaliștii îl creează în interiorul lor. El se numește „ecran”. Achiziționarea unui ecran permite individului să-și controleze destinul și să-și îmbunătățească mediul înconjurător.

În timpul coborârii sufletului din lumea superioară, unde este umplut cu lumină, în această lume, unde nu există lumină, este ca o minge care se rostogolește pe o scară și lovește fiecare treaptă pe drumul său în jos. Acea lovitură este Reşimo pe care fiecare persoană care studiază Cabala învață să o înţeleagă corect, începând de la cea mai mică Reşimo creată odată cu cel mai mic pas spiritual, până la gradul final și cel mai înalt. Chiar și în primul grad pe care îl dobândeşte individul, el se ridică dintr-o stare de inconștiență,     într-o stare de conștienţă superioară care trezește în el dorința pentru ceva sublim care nu poate fi găsit decât în ​​afara lumii sale.

Întrebare: Care sunt superputerile pe care le au evreii în ceea ce privește guvernanţa lumii; care este acel plan special de guvernanţă care se găsește în „genele lor spirituale”?

Răspuns: Evreii vor conduce lumea prin ascensiunea lor către lumea superioară tocmai prin împlinirea Reşimot care rămân din cele mai înalte grade spirituale. Orice persoană, care își dă seama de toate aceste Reşimot ale sale, se ridică la locul din Aţilut unde era sufletul său înainte ca acesta să coboare în lumea noastră.  

În Cabala, lumea Aţilut se numește Ereţ Israel (Țara lui Israel) și modul în care o persoană ajunge la ea se numește Ivri (un evreu) pentru a desemna pe cel care a trecut de la corporalitate la lumea spirituală. El devine o parte a lumii Aţilut, care este „panoul de control” al lumii noastre. Această persoană devine o parte a panoului de control și astfel dobândeşte capacitatea de a controla lumea, de a înțelege și de a determina evenimentele din lumea noastră. Tot ce rămâne din suflet odată ce lumina o părăsește este acest lanț de Reşimot.

Toate Reşimot sunt închise și pliate în el ca un punct. Acest punct se află în interiorul fiecăruia dintre noi și este numit „punctul din inimă” sau „fătul sufletului viitor”.

Reşimot sunt cele care definesc sufletul viitor al omului, forma sa, proprietățile sale și locul în care ar trebui să se întoarcă în lumea Aţilut.

Diferența dintre starea sufletului în lumea Aţilut, înainte ca acesta să coboare în lumea noastră și starea de după ce se ridică din lumea noastră înapoi la Aţilut, este aceea că ascensiunea sufletului este rezultatul efortului și dorinței omului. Sufletul urcă gradele lumilor prin propria sa liberă alegere și, astfel, redobândește starea spirituală deplină a lumii Aţilut. În același timp, trupul omului continuă să existe în această lume și astfel omul trăiește în ambele lumi simultan.

Înțelepciunea Cabala, prin definiție, este metoda, care descoperă și revelează întregul univers, întreaga realitate, în timp ce trăiește în corpul fizic. În timpul acestei revelări, omul dobândește treptat atributele Creatorului – capacitatea de a dărui altora. Cu cât individul dobândește aceste atribute, sufletul său devine din ce în ce mai asemănător Creatorului, până când devine identic cu el, moment în care omul se ridică la gradul Creatorului, devine egal cu El.

Prin urmare, pentru a-ți gestiona propriul destin, precum și cel al întregii lumi, este o necesitate să fii „iudeu”, „evreu”, adică să treci de cealaltă parte a barierei. Evreii nu sunt un popor; ei sunt un grup de oameni care au dobândit metoda, care învață cum să devii iudeu-evreu și cum să treci bariera dintre această lume și lumea spirituală superioară.

Înainte ca Patriarhul Avraam să primească metoda Cabalei, Tora, acest grup era un trib obișnuit de oameni din deșert ca și alte clanuri care trăiau în Mesopotamia. Oamenii de știință susțin, de asemenea, că genele noastre, inclusiv cele ale evreilor aşkenazi (cei care provin din estul Europei), seamănă cu cele ale locuitorilor originari din Mesopotamia.

Diferența dintre ceilalți și noi constă doar din misiunea ce ne-a fost dată, care a fost definită drept scop pentru clanul lui Avraam, care a devenit poporul ales al Creatorului. Misiunea care le-a fost dată este aceea de a ne învăța pe noi și pe restul omenirii, cum să gestionăm lumea și să intrăm în contact cu Creatorul. Oricine își asumă această misiune este numit evreu. Nu există, însă, un concept de națiune evreiască, pentru că nu a existat niciodată un astfel de popor la început.

Întrebare: Au existat momente în care evreii să fi dobândit un nivel spiritual înalt și să fi controlat spiritual lumea într-o manieră practică sau este vorba doar despre viitor?

Răspuns: Un număr semnificativ de evrei s-au aflat la un nivel spiritual ridicat după exodul din Egipt, în timpul cuceririi Țării lui Israel și în tot timpul primului și celui de-al doilea templu. Cabaliștii din acele timpuri țineau lumea veche într-o stare mult mai bună decât ar fi fost fără interferența lor. Dar nu era încă timpul pentru ca toată omenirea să se ridice la nivelul Creatorului, iar evreilor încă nu li se dăduse datoria de a-și împlini menirea istorică față de alte națiuni.

După ruina celui de-al doilea templu, misiunea evreilor a fost aceea de a mearge în exil și a se amesteca cu alte națiuni și de a parcurge istoria evoluției treptate de la Reşimot ale nivelului de animal, adică dorințele exclusiv de plăceri lumești, până la Reşimot ale gradului de om, adică identificarea menirii omului, a vieții spirituale și a gestionării realității.

De aceea, se spune întocmai despre epoca noastră: „veţi fi ai Mei dintre toate popoarele” (Exod 19, 5) și „te fac tatăl multor neamuri” (Geneza 17, 5 ). Acum trebuie să învățăm noi înșine și toate celelalte națiuni metoda Cabala; cum să ne folosim în mod eficient Reşimot, să dezvoltăm simțul spiritual și să trecem dincolo, în lumea spirituală, să intrăm în contact cu Creatorul și să ne asumăm gestionarea lumii.

(înapoi Cartea INTERVIU CU VIITORUL – click)

error: Content is protected !!