GENERAŢIA CONTEMPORANĂ DE CABALIŞTI

(înapoi la pagina O CARTE DESCHISĂ – click)

Mulți cabaliști au scris de-a lungul timpului despre importanța diseminării Înţelepciunii Cabala, începând cu cele mai vechi cărți de Cabala – Îngerul Raziel, scrisă de Adam haRişon (primul om), Sefer haYeţira, scrisă de Avraam Patriarhul și Cartea Zohar , scrisă de Rav Şimon Bar-Yochay în secolul al II-lea e.n. Între Îngerul Raziel și Zohar și după Zohar, au fost scrise multe cărți de Cabala, dar au fost publicate doar printre cabaliști și nu au fost niciodată accesibile publicului larg. Cabala este cea mai importantă știință pentru om. Dar cabaliștii sunt cei care au ascuns-o în trecut, iar cabaliștii sunt cei care permit astăzi accesul la ea.

Este scris în Zohar că, atunci când ne vom întoarce din ultimul exil – adică în generația noastră – vom ajunge într-o stare numită „zilele lui Mesia” și abia atunci vom începe să avem nevoie de Cabala și o vom folosi.

MOTIVUL EXILULUI

Motivul exilului nostru printre națiuni și al aşezării altor națiuni aici, în locul nostru, a fost faptul că gradul nostru spiritual nu se potrivea cu gradul spiritual numit Țara lui Israel. Este imposibil să trăiești în Ţara lui Israel în timp ce ai ambiții care aparțin de altundeva, cu alte cuvinte, dorințe lumești în loc de cele spirituale.

Fiecare parte a planetei are o forță spirituală unică care acționează asupra ei. Forța spirituală care acționează asupra ţării lui Israel face, prin influența sa, ca iudeii să-și adapteze gradul lor spiritual și moral. În caz contrar, există o discrepanță între Israel și această forță, rezultând chinuri, războaie, boli și griji. Dacă discrepanța crește dincolo de un anumit punct, ne va face să părăsim locul asupra căruia forţa lucrează, ceea ce înseamnă că ne va alunga din țara lui Israel.

De aceea, de fiecare dată când există o coborâre în gradul spiritual al lui Israel, templul este distrus, ceea ce înseamnă că aduce un declin spiritual, dar şi un declin moral și social în realitatea corporală.

Astăzi, suntem la sfârșitul celui de-al patrulea exil, ultimul. Și, la fel ca în toate exilurile și revenirile anterioare, trebuie ca noi acum să ne întoarcem din el și să dobândim revenirea spirituală. Trebuie să ieșim din exilul spiritual și să ajungem la izbăvirea spirituală, să ne întoarcem la lumea spirituală și să ne ridicăm la nivelul spiritual unde suntem egali cu gradul spiritual al țării lui Israel, astfel încât vasul nostru spiritual, atributele noastre spirituale să se potrivească cu cele ale pământului spiritual al lui Israel. Toate chinurile și problemele noastre apar cu singurul scop de a ne obliga să ne rectificăm pe noi înșine și a ne aduce la egalitate cu forța spirituală care funcționează asupra pământului lui Israel.

Astfel spune Zohar-ul, așa spun cabaliștii, și indică generația noastră ca fiind generația în care Cabala ar trebui să fie deschisă tuturor. Pentru că numai prin studiul Cabalei și autorectificare putem trăi în pace și fericire. De aceea, Cabala devine din ce în ce mai populară și la modă.

AMBIȚII ÎN CREŞTERE

În generațiile anterioare, oamenii aveau dorințe mai simple, care încă nu erau dezvoltate. Dorințele omului au fost în principal pentru dorințele corporale-animalice. În generațiile mai recente, încep să crească dorințele de avere, glorie, putere și cunoaștere.

Aceste faze de dezvoltare au loc peste tot. Ele apar în toate națiunile și în fiecare individ. Împlinirea acestor dorințe aduce cu sine progresul tehnologic. Dar oamenii vor înțelege treptat că toate încercările de a-și împlini dorințele nu le vor aduce satisfacție, fericire sau un răspuns la întrebarea „care este sensul vieții noastre?” Această înțelegere va veni, însă, mai târziu …

Atunci când oamenii vor începe să-şi pună întrebări despre sensul vieții, vor începe să caute și apoi va veni rândul Înțelepciunii Cabala – înțelepciunea care a fost păstrată secretă  mii de ani. Astăzi, așa cum scrie în Zohar, Înțelepciunea Cabala este revelată și tocmai prin Cabala, prin forțele spirituale ascunse în Zohar, va fi posibilă revenirea din exilul spiritual.

Potrivit Zohar-ului, omenirea trece prin patru faze de dezvoltare, care corespund celor patru exiluri prin care a trebuit să treacă poporul lui Israel. Revelarea Înţelepciunii Cabala va avea loc la sfârșitul celui de-al patrulea exil, care a început în prima parte a secolului 20, când primii coloniști au venit în țara lui Israel. În vremurile noastre, la sfârșitul secolului 20 și începutul secolului 21, așezarea va fi finalizată și acesta va fi sfârșitul revenirii noastre fizice din exil. Atunci studiul Cabalei va deveni o necesitate pentru a reveni și din exilul spiritual.

Nu ne putem învinui decât pe noi! Nu are rost să dăm vina pe alții, ci doar pe noi înșine. Cum ne tratează întreaga lume, depinde numai de noi și nu are nimic de-a face cu modul în care noi ne raportăm la alte popoare, ci cu modul în care ne poziționăm față de forțele spirituale.

Vedem în mod clar că toate încercările noastre de a ne împrieteni cu alte națiuni nu ne aduc decât lipsă de respect din partea lor, întrucât ei așteaptă de la noi, în subconștient, ceva cu totul diferit și ne disprețuiesc pentru încercările noastre de a ne împrieteni cu ei în alte moduri.

Toate popoarele, chiar și cei mai mari dintre ele, sunt ca nişte marionete. Toate sunt acţionate de Sus. Creatorul este cel care trezește națiunile lumii pentru a ne trata așa. Se spune în Tora că „inima miniștrilor și a regilor este la mâna lui Dumnezeu”. Asta înseamnă că nu există altă forță care să-i conducă pe toţi și că nu avem niciun motiv să-i învinovățim pe dușmani pentru că ne urăsc (asta nu înseamnă că trebuie să-i iubim). Trebuie să înțelegem că motivul conduitei lor este propriul lor destin și că motivul pentru care ne tratează așa cum o fac ei se află în noi.

Nu există miracole și nimeni nu te poate ajuta în afară de tine însuţi. În cele câteva mii de ani de când există omenirea, nu s-a găsit niciun drog-minune care să ne poată schimba starea. Motivul suferinţei este acela că trăim în această lume ca niște pisoi orbi. Nu înțelegem ce trebuie să facem, ce va fi mâine, ce impact au acțiunile noastre și ce își doresc cu adevărat cei din jurul nostru atunci când fac presiuni asupra noastră.

Doar intensificând implicarea noastră în tot ceea ce se întâmplă în univers, adică în lumea superioară, vom învăța cum să ne controlăm destinul. Trebuie să învățăm să vedem lumea superioară prin lumea noastră corporală. Raţiunile pentru viitorul existenței noastre se găsesc în lumea superioară.

Aceleași suflete repetă îmbrăcându-se în trupurile acestei lumi, din generație în generație. Treptat, de-a lungul a mii de ani, acele suflete au ajuns la o stare în care este necesar ca existența lor să descopere lumea superioară. Cabala este „brevetul” de care dispunem pentru a împlini acest obiectiv.

CE ESTE ACEL „BREVET” CABALISTIC?

În timp ce cabaliștii scriu cărțile de Cabala în lumea noastră fizică, ei simt și lumile spirituale. Când le citim scrierile, deși nu simțim ceea ce au simțit ei când le-au scris, trezim asupra noastră o iluminare din gradul spiritual la care se aflau Cabaliştii când le-au scris. Această lumină superioară ne purifică și ne ajută să simțim lumea superioară, așa cum au făcut Cabaliştii.

Acest atribut special se numește „remediu” sau „virtute” și se referă în special la studiul Zohar-ului și la cărțile de Cabala, în general. Nimic nu este ascuns în acele cărți, dar lectura din scrierile cabaliștilor, te conectează cu cel superior și te trage în sus. De aceea, studiem cărțile destinate oamenilor ca noi, care încă nu simţim nimic altceva decât propria noastră lume, dar care vrem să simţim întreaga realitate, întreaga creație.

Nu toate cărțile de Cabala poartă, însă, aceeași iluminare. Cărțile principale care poartă lumina sunt Zohar-ul, scrierile lui ARI și scrierile lui Baal HaSulam.

Partea revelată a Cabalei, de care depinde viitorul lumii, poate fi studiată de oricine, inclusiv de începători, fără nici o teamă.

PREJUDECATĂ

Chiar și astăzi mulți oameni cred despre Cabala că este o înțelepciune secretă care nu trebuie dobândită sau învățată. Rav Yehuda Ashlag scrie în Introducerea la Talmud Esser Sfirot, că Înţelepciunea Cabala este alcătuită din două părți: prima se numește „aromele Torei”, care constituie semnificația Torei, a vieții și a creației, iar a doua este numită „secretele Torei”.

Partea „aromelor Torei” se referă la structura lumilor, structura sufletului, ascensiunea omului în lumile spirituale, revelarea în om a sensului vieții, în ciclurile trecute și viitoare, pentru ce trăieşte și de ce s-a născut într-o anumită familie, cu acest caracter anume, ce ar trebui să facă în această viață și ce ar trebui să facă pentru a nu fi nevoit să se întoarcă în această lume. Toate acestea aparțin aromelor Torei.

Partea secretelor Torei se ocupă de ceea ce dobândesc cabaliștii în lumile superioare. Nu există nicio carte care să vorbească despre asta, ci doar implicații și aluzii în unele scrieri.

Toate cărțile de Cabala se referă la aromele Torei. De aceea, cartea Zohar poate fi predată, precum și Pomul Vieții, și toate celelalte cărți scrise de cabaliști, care se găsesc peste tot, în orice librărie. Fiecare lucru scris în cărțile de Cabala nu are nimic de-a face cu partea ascunsă a Cabalei, ci doar cu partea revelată, pe care trebuie să o studiem cu toții, întrucât aceasta este partea care permite oricui să dobândească rectificarea și lumea din afara lui, lumea superioară, pentru că acolo găsim raţiunile pentru tot ce se întâmplă aici, acum și în viitor. Cabala îl învață pe om cum să își determine singur viitorul în beneficiul său și al tuturor.

Consecințele acțiunilor mele se ridică în lumea superioară. În starea mea actuală, eu nu pot vedea și simți ce implică acțiunile mele în lumea superioară. Cât de exact reacționează la ceea ce fac, la ceea ce vine la mine și la întreaga lume ca urmare a lor. Cumva mă afectez pe mine și pe întreaga lume, dar nu înțeleg acel circuit închis de informații. Pentru un astfel de nivel de conștientizare de sine este nevoie de Înţelepciunea Cabala.

De aceea, Cabala este numită „Înțelepciunea Cabala”, o știință, nu o religie. Ea îi permite omului să vadă adevărata formă a lumii în care trăiește, inclusiv întreaga creație, adică toate lumile. Abia atunci începe el să înțeleagă ce acţionează asupra lui și în ce fel ar trebui să se comporte.

De aceea, orice lucru ce are legătură cu partea revelată a Cabalei, trebuie cunoscut de toată lumea. Trăim într-un moment foarte special; încă nu ne-am întors din exil în țara lui Israel prin propria noastră putere, adică întoarcerea noastră în Israel nu a fost prin voința noastră, ci prin faptul că am fost împinşi de forța superioare – Creatorul ne-a eliberat și ne-a adus aici din exil.

Dar dacă nu ne ridicăm la nivelul spiritual al țării lui Israel, vom suferi din ce în ce mai mult din partea vrăjmașilor noștri, atât cei exteriori, cât și cei interiori, care sunt forțele prin care Creatorul ne va face să ne ridicăm la nivelul spiritual numit „Țara lui Israel”.

DISEMINAREA ÎNŢELEPCIUNII CABALA

Am de-a face cu Cabala de douăzeci și șapte de ani și asist la producerea unei adevărate revoluții; o revoluție în ce priveşte perspectiva omenirii asupra vieții. Oamenii simt ceea ce este cel mai important lucru în viață, simt că există forțe spirituale care lucrează asupra lor și că numai dacă vom contacta aceste forțe, vom putea să ne salvăm.

Devine din ce în ce mai clar şi mai aproape de noi toţi, cu fiecare zi care trece. De aceea, începem să învățăm Cabala în atât de multe locuri și suntem fericiți pentru fiecare care vine să studieze. La urma urmei, sfântul ARI, cel mai mare cabalist al secolului al XV-lea și fondatorul Cabalei Lurianice, a scris în introducerea sa la cartea sa, „Pomul vieții”, că, prin fiecare om care studiază Cabala, omenirea se va salva de răul din ea și va dobândi revelarea Domnului cel benevolent.

(înapoi la pagina O CARTE DESCHISĂ – click)

error: Content is protected !!