Înapoi la pagina CELE ZECE SFIROT (link)
Începutul Creaţiei
Hochma este a doua Sfira. Hochma înseamnă înțelepciune.
Anterior, a fost subliniată natura inefabilă a lui Keter. Nici Hochma nu poate fi concepută. În raport cu starea de „neant” a lui Keter, Hochma este „ființă”. Cu toate acestea, Hochma este incomprehensibilă și foarte rafinată (Tomer Devorah, p. 169).
Keter poate fi gândită ca „originea globală” a întregii realități. Este „ideea izvor” din care provin toate lucrurile. În timp ce Keter este în totalitate transcendentă, Hochma este arena în care lucrurile și ideile încep să fie formulate. Poate fi gândită ca însemnând „concepția” (Zece chei pentru înțelegerea naturii umane, de Mattis Kantor).
Hochma reprezintă astfel prima activitate creatoare a lui D-zeu (Tomer Devorah, p. 169).
Emularea lui Hochma
Biblia începe: „La început, D-zeu a creat cerurile și pământul” (Geneza 1: 1). Iar Psalmul exultă: „Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune…” (Psalmi, 104: 24).
Hochma – înțelepciunea – este „începutul” creației, din care derivă orice altceva (Tomer Devorah, p. 169).
În cele din urmă, Sfira Hochma poate fi dobândită – dar numai așa cum se manifestă prin următoarea Sfira: Bina, înțelegerea (Tomer Devorah, p.169).
D-zeu declară că „gândurile Mele nu sunt gândurile voastre” (Isaia 55: 8). Gândurile ce ţin de Hochma lui D-zeu sunt cu totul dincolo de noi, pentru că ele supraveghează și pătrund în toată realitatea. Hochma lui D-zeu este o expresie absolută a compasiunii Sale. Toată Hochma Lui este dedicată atragerii celor mai degradate niveluri ale umanității aproape de El. „El gândește astfel gândurile încât să nu permită nimănui să rămână alungat de la El” (Samuel 2, 14:14).
Întreaga desfăşurare a creației este menită să ducă la o îmbunătățire universală. Apoi vom vedea că toate acele incidente de suferinţă care păreau aleatorii făceau parte dintr-un model de înțelepciune.
„«Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi», zice Domnul, «gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde»”(Ieremia 29:11) .[4]
Cum poate o persoană să emuleze Sfira Hochma?
Așa cum înțelepciunea pătrunde în lume, tot așa ar trebui și înțelepciunea unei persoane să pătrundă în viața sa. Maimonide a spus: „Așa cum un înțelept este recunoscut prin înțelepciunea și cunoaşterea sa … tot așa ar trebui să fie recunoscut și prin activitățile sale: mâncarea, băutura … vorbirea, mersul, haina …” (Mişneh Torah : Hilchot Dei’ot 5: 1). Disciplina obținerii înțelepciunii este un proces ce se desfăşoară de-a lungul vieții, incluzând toate aspectele vieții noastre.
Hochma are două aspecte. Unul priveşte în sus la Keter, primind energie. Celălalt se uită în jos la celelalte Sfirot, hrănindu-le cu sfințenie.
În mod similar, ar trebui să ne petrecem o parte din ziua noastră comunicând cu D-zeu în meditație solitară pentru a ne crește înțelepciunea. În restul zilei, ar trebui să împărtășim înțelepciunea noastră cu alții.
Ar trebui să ne folosim înțelepciunea pentru a-i ajuta pe ceilalți, acționând cu bunătate, dreptate și caritate.
Când Sfira Hochma se revarsă, o face într-o manieră limitată, astfel încât fiecare Sfira de sub ea să obțină exact ceea ce are nevoie.
În același mod, atunci când împărtășim Hochma noastră cu alții, o facem într-un mod care este cel mai potrivit pentru ei. Cu o singură persoană, putem împărtăși o perspectivă. Altul are nevoie de o favoare. O a treia persoană ar putea avea nevoie să câștige încrederea pentru a realiza ceva pe cont propriu.
Când încercăm să dăm prea mult, să forțăm Hochma pentru alții, provocăm rău.
Așa cum D-zeu se uită la creaturile Sale cu înțelepciunea compasiunii, la fel îl imităm şi noi pe El căutând să îmbunătățim soarta celorlalți. Când vedem că cineva a căzut moral sau spiritual, îi oferim resursele pentru a-și reveni. Așa cum Sfira Hochma ghidează celelalte Sfirot, tot așa îi îndrumăm și noi pe alții.
„Înțelepciunea ţine în viaţă pe cei ce o au” (Eclesiastul, 7:12). D-zeu a creat lumea cu înțelepciunea Sa, și astfel înțelepciunea Sa îmbibă toată creația cu forța Sa vitală.
Îl imităm pe D-zeu dând viață altora, ajutându-i pe ceilalți să dobândească virtuțile atât ale acestei lumi, cât și ale lumii viitoare.
Tradiția hasidică vorbește despre un Ţadik în Pelţ – un maestru spiritual într-o haină de blană.
Iarna, ne putem încălzi învelindu-ne într-o haină de blană – dar alte persoane rămân reci. Alternativ, putem aprinde un foc, astfel încât toată lumea să fie încălzită. Ţadik în haina de blană emulează acel aspect al înțelepciunii lui D-zeu care își întoarce fața în sus pentru a primi de la Lumina Infinită. Dar el nu emulează natura înțelepciunii lui D-zeu care dă în mod deschis și dezinteresat.
Înțelepciunea lui D-zeu este progenitorul întregii creații. Nu numai în trecut universul a fost creat cu înțelepciune. Chiar și acum, totul continuă să existe, întrucât este în permanență impregnat de înțelepciunea lui D-zeu.
În mod similar, ar trebui să ne raportăm la toate creaturile lui D-zeu ca un părinte iubitor și înțelept. Așa cum un părinte tolerează slăbiciunile copiilor săi și îi tratează cu dragoste, tot așa ar trebui să îi tratăm și pe alții cu dragoste. Așa cum un părinte înțelept îndrumă pe fiecare copil separat, tot așa ar trebui să îi îndrumăm și pe alții în funcție de natura lor. Așa cum un părinte își dorește ceea ce este mai bun pentru copiii săi, tot așa ar trebui să dorim și noi ce este mai bun pentru ceilalți.
Acest lucru este valabil mai ales pentru prietenii noștri evrei. Așa cum simțim durerea propriilor copii mai mult decât a celorlalți copii, la fel cum avem o responsabilitate specială față de proprii copii, la fel este și relația noastră cu poporul evreu.
Dar trebuie să ne preocupăm și de nedreptățile împotriva gentililor și de suferința lor.
Dincolo de asta, trebuie să cultivăm o sensibilitate față de lumea animală.
Ar trebui chiar să fim sensibili la viața plantelor, de exemplu, să nu dezrădăcinăm inutil o plantă (cf. Tomer Devorah, capitolul 3).
Lumina Înțelepciunii
Hochma al lui D-zeu este o stare de sfințenie. Ea cuprinde strălucirea ideilor supreme la înălțimea lor, dincolo de limite, neacoperite nici de cea mai generală particularitate. În comparaţie cu amploarea și lipsa oricăror limite ale înţelepciunii supreme, orice altceva este particular și limitat.
Forma tuturor lumilor, a tuturor idealurilor, vârful cel mai înalt al ființei lor, înălțimea și profunzimea vieții lor, prospețimea cântecului lor, a bucuriei lor, a frumuseții lor vesele – toate acestea nu sunt nimic în comparație cu puritatea sfântă a lui Hochma (Orot Hakodeş II, p. 283).
Arhetipul gândirii
Hochma este arhetipul gândirii.
Știm, ne învață rabinul Kook, că nu există gânduri lipsite de conţinut. Nu există nimic care să nu-și aibă locul, căci totul provine din izvorul înțelepciunii.
Dacă există gânduri răsucite sau goale, răsucirea și goliciunea lor afectează doar forma exterioară. Când, însă, coborâm către ființa interioară a gândurilor, găsim în ele temeliile vieții. Asta pentru că înțelepciunea este sursa vieții.
Gândurile tuturor sunt pline de o bogăție de viață supremă. Când lumea va fi în cele din urmă rectificată, această viață supremă va fi purificată și va continua să existe cu o frumusețe sublimă.
Cu cât ne ridicăm mai sus, cu atât suntem mai conectați la natura interioară a existenței și a vieții. Atunci putem prelua esența bună, eternă, care emană din înțelepciunea fiecărui gând.
Așa cum au spus rabinii, „Cine este înțelept? Cel care învață de la alții” (Pirkei Avot 4: 1) – fără excepție.
Când gândul nostru este greu, acest lucru se datorează faptului că fundamentul său rodnic nu a fost revelat.
Este opera fiecărui individ cu inima dreaptă să atragă în fiecare gând firul logicii sale originale: linia vieții, semnul adevărului. Atunci acel gând ne va da viață (Orot Hokodeş I, 17-8).
Întrucât Hochma este mai înaltă decât universul, această lume trebuie să se depășească pentru a ajunge la Hochma (Orot Hakodeş II, p. 571).
Vitalitatea neantului
“De unde vei găsi înțelepciune? În ebraică, cuvântul „de unde” – Mei-Ayin – poate fi citit ca „Din Ayin – neant”. În raport cu tot ce vine după ea, Hochma nu poate fi cunoscută și, prin urmare, este experimentată ca neant.
Acest neant constituie vitalitatea, forţa noastră de viaţă: „Înțelepciunea ţine în viață pe cei ce o au” (Eclesiastul 7:12). Este forța vieții sufletului: „Suflarea Celui Atotputernic dă priceperea” (Iov 32: 8).
O persoană care trăiește cu adevărat este una care posedă o conștiență continuă a lui D-zeu. „Trăind, te va lăuda”. „Nu morții” – morții spirituali – „laudă pe Domnul … ci noi, noi vom binecuvânta pe Domnul” (Psalmii, 115: 17-18).
Când posedăm o astfel de conștiență, trupul nostru cu dorințele sale sunt pure. Ea este în rezonanță cu idealurile noastre spirituale.
În fiecare dimineață, atragem puritatea spirituală în trupul nostru recitând binecuvântările de dimineață mulțumind lui D-zeu pentru deschiderea ochilor, eliberarea imobilului, ridicarea plecată și așa mai departe. Când recităm aceste binecuvântări, ne trezim forța vieții membrelor. Le umplem cu Hochma.
Într-un anumit sens, trupul este antagonistul sufletului.
Sufletul nostru provine din Hochma, „neantul”, anularea completă în fața strălucirii esențiale, copleșitoare a lui D-zeu.
Pe de altă parte, trupul este ființă, fizicalitate. Este diferențiat și individualizat. Are propriile propulsii, multe ignorând sau în opoziție cu dorințele sufletului.
Dar, în cele din urmă, corpul derivă și din nivelul „neantului”. Talmudul afirmă că „Oriunde găsești măreția lui D-zeu, acolo găsești modestia Lui” (Megilla 31 a).
„Modestia” se referă la neant, Hochma, sufletul. „Măreția” se referă la trup, care își cere propria măreție.
În sursa lor, sufletul și trupul provin de la D-zeu.
De ce nu ne este evident acest lucru? De ce putem trăi întreaga noastră viață fără să ne uităm de D-zeu, atrași de dorințele noastre?
Povestea lui Adam și Eva prezintă istoria despărțirii minții de trup.
La un moment dat, omenirea stătea în fața lui D-zeu într-o stare de inocență și înțelepciune naturală.
Dar s-a făcut o alegere pentru individualizare care să contravină ordinii Divine care străbate creaţia – alegerea păcatului.
Anterior, înclinația fizicalității de a-și desfășura propriul curs independent de voința lui D-zeu era exterioară pentru omenire. Șarpele era o creatură independentă.
Astăzi am moștenit o realitate în care șarpele se află înfășurat în noi. Șarpele care a cucerit omenirea ar putea deveni asemenea lui D-zeu – șarpele care, după blestemul lui D-zeu, poate gusta doar din praf.
În mod similar, în noi sunt îndemnuri animalice care, atunci când sunt îndeplinite fără a avea grijă de sănătatea noastră emoțională și spirituală, ne lasă cu durere. Am fost convinși că, dacă ar fi să acționăm „liber”, am fi ca niște zei. În schimb, constatăm că am gustat doar praf.
Asta întrucât identitatea noastră spirituală este reală. La fel cum trebuie să ținem cont de nevoile trupului și psihicului nostru, tot așa trebuie să ne hrănim sufletul.
Este munca noastră să ne îmbibăm trupul cu Hochma dumnezeiască. Atunci, membrele noastre sunt umplute cu adevărata modestie, „neantul” sufletului nostru Divin.
Tora ne învață importanța modestiei. Moise este lăudat în primul rând pentru această calitate: „Moise însă era un om foarte blând” (Numeri 12: 3).
În același timp, Tora ne învață importanța unui caracter puternic, o „sfântă aroganță” (Likutei Moharan 22: 4). „O persoană cu rușine nu poate învăța” (Pirkei Avot 2: 6).
Avem nevoie atât de suflet, cât și de trup. Obținem adevărata sfințenie atunci când auto-anularea și auto-definirea sunt amestecate în noi înșine (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Tefillin 6:21).
Înțelepciunea ne dă putere să ne depășim poftele și să ne armonizăm energiile.
În ebraică, cuvântul înțelepciune, Hochma, poate fi rearanjat pentru a fi citit: Ko’ach Mah – puterea lui Mah, care are valoarea numerică a lui Adam – om. Puterea unei ființe umane este înțelepciunea. „Înțelepciunea face pe cel înţelept mai tare decât zece viteji care sunt într-o cetate” (Eclesiastul 7:19).
Conștiința noastră superioară funcționează ca un ecran împotriva dorințelor nesănătoase. Înțelepciunea noastră funcționează deci drept compasiune pentru noi înșine. Când suntem în contact cu această înțelepciune plină de compasiune, mintea noastră este deschisă spre sfințenie și este ca și cum am primi Tora la Muntele Sinai.
În acel moment, îi putem învăța și lumina pe alții.
Și actul de predare în sine poate declanșa conexiunea noastră cu înțelepciunea noastră interioară (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Sh’luchin 8).
Trebuie să credem că avem înțelepciunea interioară pentru a depăși pulsiunile nesănătoase. – De ce au fost pedepsiți unii înțelepți? întreabă Talmudul. „Din cauza lipsei lor de credință în ei înșiși” (Sotah 48b, cf. Sichot Horan # 140). Neavând încredere în forțele noastre, nu ne străduim să le accesăm.
Și suntem ajutați de alte resurse necesare: o tradiție, învăţători, sfătuitori și prieteni. Trebuie să ne permitem bogăția acestor resurse. Nu trebuie să ne lăsăm să fim săraci (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Birkat Harei’ach 4: 1).
În cele din urmă, trupul, așa cum este, nu poate servi ca un recipient adecvat sufletului. Trupul moare și sufletul pleacă. Trupul se transformă în praf, realizând rectificarea umilinței sale.
Apoi, trupul va fi restaurat în învierea post-mesianică. După ce a atins o smerenie curățitoare, va fi potrivit să se îndrepte spre rolul său așteptat de individualitate cu puterea de a adăposti sufletul (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Tefillin 6:21).
Spațiul golit
Când D-zeu a început creația, El s-a restrâns. El a curățat un „spațiu” care ar fi aparent gol de El. În acest „spațiu golit”, El a emanat energia Sa care a culminat cu creația.
Acest spațiu liber este o funcție a Înțelepciunii lui D-zeu.
Spațiul liber este aparent gol de înțelepciune, de divinitatea lui D-zeu.
Când medităm neîncrezător și trecem la un nivel prea ridicat pentru a fi suportat, intrăm în tărâmul spațiului liber. Totul pare întuneric și confuzie.
Putem pune întrebări la care nu se poate răspunde. Aceste întrebări ne înmulțesc și ne copleșesc. Ele provin din tărâmul spațiului liber.
Într-adevăr, înțelepciunea lui D-zeu pătrunde în spațiul liber. Contracţia în sine a fost creată cu înțelepciunea dumnezeiască. Dar nu putem simți acest lucru.
În zilele mesianice, această înțelepciune va fi dezvăluită. La toate nivelurile, înțelepciunea lui D-zeu va fi revelată. Atunci „pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Isaia 11: 9).
Apa este un simbol al Torei, înțelepciunea. Este, de asemenea, un simbol al îndurării.
Înțelepciunea lui D-zeu, deși ascunsă într-o lume plină de durere și confuzie, este în cele din urmă miloasă. În cele din urmă va fi revelată (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Tolaim 4: 8).
Rugăciune
Dar nu trebuie să așteptăm acea eră finală. Putem căuta înțelepciunea lui D-zeu acum.
„Înțelepciunea face pe cel înţelept mai tare decât zece viteji care sunt într-o cetate” (Eclesiastul 7:19). Viața vine din înțelepciune. La fel și forța. Cuvântul Hochma conține în interiorul său cuvântul Ko’ach – putere.
O modalitate de a te conecta la înțelepciunea lui D-zeu este prin rugăciune. Când ne rugăm cu mare putere, tragem înțelepciunea lui D-zeu, ca un râu care se rostogolește din Eden pentru a uda grădina.
Creșterea înțelepciunii este atât de irezistibilă încât depășim orice rău și îndreptăm toate defectele (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Belt Hakneset 6:22).
Înțelepciune și Adevăr
Înțelepciunea constă în cunoașterea unui lucru așa cum este. Falsitatea este regiunea multiplicității; adevăr regiunea unicității și a unității.
Unii oameni creează confuzie între adevăr și minciună. Chiar și cei care vorbesc în numele păcii pot folosi limbajul înșelător al minciunii. Profetul Ieremia a strigat: „Vai de cei ce numesc răul bun, de cei care strigă: Pace, pace – şi totuşi nu este pace” (Ieremia 6:14).
Căutarea adevărului în toate lucrurile este foarte dificilă. Acest lucru este valabil mai ales într-o lume inundată de minciună, unde adevărul este prins ca rămăşiţele plutitoare în mijlocul valurilor.
Este foarte greu în mijlocul acestui potop să ne conectăm la apele bune ale înțelepciunii care curg în noi, în însoțitorii pe care îi alegem cu înțelepciune și în textele înțelepciunii (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Şavuot 2:13 ).
Înțelepciune și acțiune
Înțelepciunea este foarte mare. Este mijlocul de creație. Este forța vieții tuturor.
S-ar putea să ne simțim îndreptățiți să credem că scopul vieții este realizarea acestei înțelepciuni divine. Dar înțelepciunea este un mijloc pentru a atinge un scop: „începutul înțelepciunii este să te temi de D-zeu” (Psalmi, 111: 10): să-I slujești lui D-zeu cu un sentiment de teamă.
„Frica de Domnul este începutul înțelepciunii”. „Frica de D-zeu” decurge din recunoașterea de către noi a lui D-zeu. O astfel de frică cuprinde începutul unui atașament la înțelepciunea transcendentă a lui D-zeu.
Când preconcepțiile și granițele noastre au fost doborâte, când o conștiința fluidă și nedeclarată a unei realități mai mari decât noi curge prin noi cum putem menține echilibrul și înțelepciunea?
Ne asigurăm că faptele noastre bune din această lume depășesc realizările noastre psihologice și spirituale. „Dacă faptele bune ale unei persoane îi depășesc înțelepciunea, înțelepciunea sa va dura. Dar dacă înțelepciunea sa depășește faptele sale bune, înțelepciunea sa nu va dura” (Pirkei Avot 3:12; cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Şavuot 2:19) .
„Am zis: «mă voi înțelepţi». Dar înţelepciunea a rămas departe de mine” (Eclesiastul, 7:23). Când încercăm să obținem înțelepciune, ne dăm seama că este de nedobândit. Trebuie să ne predăm în fața infinitei înțelepciuni a lui D-zeu, dându-ne seama că tot ceea ce putem cunoaște în cele din urmă, în relația cu D-zeu, este că nu știm nimic.
Acest lucru este valabil și din punct de vedere psihologic. Angajați în autoexplorare, ne putem da seama că procesul este nesfârșit. Nu ne vom completa niciodată înțelegerea. Nu vom înțelege niciodată în mod adecvat motivele și complexele noastre. Fiecare ușă care se deschide duce la alte uși. Apare o infinitate de universuri interioare.
Înțelegerea de sine trebuie să fie echilibrată cu o acțiune principială și eficientă.
Poruncile Torei oferă un șablon pentru un comportament înțelept și sfânt. „Frica de Domnul este începutul înțelepciunii; toţi cei ce o păzesc au o minte sănătoasă şi slava Lui ţine în veci” (Psalmii 111: 10). Această bună conștiență nu vine pentru cei care învață poruncile, ci mai degrabă pentru cei care le îndeplinesc (Berachot 17).
O acțiune bună oferă un vas în care se poate aduna lumina perspicacității.
El oferă un cadru pentru o creștere puternică.
Acesta oferă mediul și provocările care ne pot determina să-I slujim lui D-zeu cu simplitate. Apoi ajungem la adevărata înțelepciune, care este să-L cunoaștem pe D-zeu pe calea credinței. „Să ştii dar în ziua aceasta şi pune-ţi în inimă că numai Domnul este Dumnezeu” (Deuteronomul 4:39).
Când învățăm Tora și îndeplinim poruncile sale, ne conectăm cu Tora, care se numește înțelepciune: „Eu, înțelepciunea … pot născoci cele mai chibzuite planuri” (Proverbe 8:12).
Abia atunci îl putem cunoaște pe D-zeu: „cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte” (Ieremia 9:24; cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Tefillah 4: 9).
Tora rămâne incompletă până când culminează cu înțelepciunea. Când ne umplem viața cu o acțiune corectă legată de evlavie, ne umplem viața de sfințenie. Sfințenia este împlinirea Torei.
O viață de râvnă, dedicare minimă pentru o acțiune bună este inadecvată. Nachmanide, înțeleptul spaniol din secolul al XIII-lea, a inventat expresia „un nenorocit care respectă Tora”. Viața noastră trebuie să fie plină de un spirit de sfințenie, care curge din acțiunile sfințeniei și se abține de la sfințenie (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Roş Kodeş 7:24).
Folosind lucrurile acestei lumi
„Cine este înțelept? Cel care vede ce trebuie să fie.”
Trăim cu înțelepciune când actele noastre sunt în concordanță cu conștientizarea direcției vieții noastre.
Trebuie să evităm o viață aleatorie, banală. Cu toate acestea, pe de altă parte, nu trebuie să ne negăm plăcerile date de D-zeu. „Fiecare persoană va trebui să dea socoteală pentru faptul că nu a folosit plăcerile acestei lumi” (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Shabbat 6:3).
Ar trebui să folosim lucrurile acestei lumi cu înțelepciune. „Înțelepciunea ţine în viață” (Eclesiastul, 7:12).
Totul în lume este plin de înțelepciunea lui D-zeu. Folosind lucrurile cu un sentiment al sfințeniei lor, ridicăm înțelepciunea din ele.
Când îl binecuvântăm pe D-zeu înainte de a lua plăcere din ceva – de exemplu, înainte de a mânca – ne conectăm la acel ceva și ridicăm înțelepciunea ascunsă în el.
O aducem pe tărâmul lumii viitoare, a unicității lui D-zeu (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Betziat Hapat 2).
Înțelepciunea ascunsă
Talmudul ne învață că D-zeu a creat lumea prin zece afirmații. Un înțelept talmudic protestează că fraza „Și D-zeu a spus” apare doar de nouă ori în capitolele de început ale Genezei. Talmudul rezolvă întrebarea afirmând că fraza „La început D-zeu a creat cerurile și pământul” este, de asemenea, o afirmație – deși o afirmație ascunsă.
Fiecare afirmație a lui D-zeu umple lucrurile acestei lumi cu înțelepciunea Sa. „Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune” (Psalmi, 104: 24). Această înțelepciune nu este etichetată. Depinde de noi să găsim și să o folosim corect.
Afirmația ascunsă este aspectul legat de „Înțelepciunea – de unde (din neant) o vei găsi?” Aceasta este înțelepciunea ascunsă.
Uneori, înțelepciunea lui D-zeu este ascunsă mai ales într-un aspect al realității. Asta pentru că acel aspect a fost creat prin declarația ascunsă a lui D-zeu.
Într-un astfel de caz, deși acolo este ascunsă posibilitatea, este ușor de văzut doar limitarea.
Uneori, când simțim că ne-am scufundat până la degradare, avem ocazia să creăm o răscumpărare mai profundă decât o persoană care trăiește o viață uniformă și sănătoasă. „Din fundul adâncului, Te chem Doamne!” (Psalmi, 130: 1) – tocmai din adâncuri. Și „Dacă mă voi sui în cer, TRu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor (Șeol), iată-Te şi acolo” (Psalmi, 139: 8).
Oriunde ne-am afla în lume, ne putem răscumpăra pe noi înșine și situația noastră. Poate că am fost aruncați în mod anume într-o experiență atât de dureroasă, întrucât avem puterea să o rectificăm.
Chiar și un maestru spiritual poate fi insensibil la scopul puterii de mântuire.
Profetul Elisei a efectuat două acțiuni stricte și justificate. Când un grup de copii l-au batjocorit, Elisei a văzut profetic că nu va veni nimic bun de la ei. S-a rugat lui D-zeu și doi urși au ieșit din pădure și au sacrificat patruzeci și doi dintre copii. Mai târziu, când elevul său, Gehazi, a acționat în mod imoral, Elisei l-a demis imediat.
Midraş-ul spune că Elisei s-a îmbolnăvit ca urmare a fiecăruia dintre aceste episoade.
Rabinul Nosson din Nemirov explică faptul că, deși Elisei își putea justifica acțiunile, în calitate de maestru spiritual, era de aşteptat să aibă o viziune mai mare. Ar fi trebuit să încerce să-i ajute pe copii să atingă un anumit nivel de bunătate. Ar fi trebuit să vadă că Gehazi poate fi răscumpărat. Întrucât Elisei nu s-a străduit să găsească scânteile profund ascunse ale înțelepciunii, s-a îmbolnăvit (Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Şquchin 5: 20-22).
Ridicarea Înțelepciunii Ascunse
Dobândirea înțelepciunii declarației ascunse înseamnă a-ţi da seama că nu știi nimic. După rugăciunea Şemoneh Esrei, ne punem capul jos și mărturisim greșelile noastre lui D-zeu.
Coborâm în mod intenționat în lumea relelor, unde D-zeu este ascuns, pentru a ridica înțelepciunea ascunsă, scânteile sfinte care au căzut în exil.
Fața noastră reflectă înțelepciunea: „Înțelepciunea omului îi luminează fața” (Eclesiastul 8: 1). Acum ne punem fața jos.
Este sarcina indivizilor din toate mediile să lucreze la eliberarea scânteilor căzute ale sfințeniei. Și în special, aceasta este sarcina națiunii evreiești. „În vremea aceea, … toate neamurile se vor strange la Ierusalim în numele Domnului” (Ieremia 3:17; cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Nefilat Apayim 6: 3).
Înțelepciunea tăcută
Keter este Sfira tăcerii.
Întrucât Înțelepciunea reprezintă în primul rând tărâmul gândirii sfinte, ea este şi un tărâm al tăcerii: o tăcere care hrănește emanațiile inferioare, care sunt, în raport cu Înțelepciunea, fizice. „În toate zilele mele am crescut printre înțelepți și nu am găsit nimic mai bun pentru trup decât tăcerea” (Pirkei Avot 1:17).
O tăcere interioară și un respect pentru cuvinte ne leagă de acest tărâm. „Cei care se adâncesc în sfințenie fug de cuvinte inutile și ating lumina ascunsă care este plină de viață. Fiecare cuvânt al lor deschide conducte pline de strălucire supremă” (Orot Hakodeş III, p. 281). În tăcere, suntem în acord cu șoaptele sufletului nostru (R. Charlap, Mei Marom).
Înțelepciunea lui D-zeu umple întreaga lume. Atât de mare este acea înțelepciune, încât lumea nu o poate suporta. O tăcere interioară, meditativă, este vasul cu care o putem primi. „Tăcerea este un gard pentru înțelepciune” (Pirkei Avot 3:17).
Înțelepciunea izvorăște din liniște. Și este primită în tăcere (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Şutfim B’karka 5: 5).
Uneori, prin tăcere, cea mai profundă înțelepciune este transmisă de la un suflet la altul, o comunicare de cea mai mare intimitate.
Odată, rabinul Aryeh Levin i-a făcut o vizită rabinului Kook cu o problemă urgentă și l-a găsit pe rabinul Dovid Nazir, discipolul rabinului Kook, în sala de studiu. Rabinul Levin a povestit: „L-am salutat. El a salutat și, cu un zâmbet ușor, mi-a făcut semn să mă așez. M-am așezat lângă el și ne-am uitat unul la celălalt fără să spunem o vorbă timp de aproximativ o jumătate de oră. Apoi m-am ridicat și am plecat. Când am ajuns acasă, am simțit că mi s-a răspuns la toate întrebările. Tot ce voiam să întreb mi se părea atât de simplu, atât de clar, și aceasta a fost o minune „(Mo’adei Harayah, p. 385).
Înțelepciunea în vorbire
Atunci înțelepciunea se regăsește în vorbirea noastră. „Gura mea va vorbi cuvinte înțelepte” (Psalmii 49: 3).
Și apoi această înțelepciune se răspândește în întreaga noastră ființă, prin înțelegerea inimii: „şi inima mea are gânduri pline de judecată”(Ibidem).
Înțelepciunea în dragoste
Această înțelepciune divină este sfera iubirii sfinte. Când accesăm această înțelepciune, ajungem pe tărâmul iertării. Atunci putem atrage în jos o lumină a ispășirii pentru a ne lumina inima și a ne îndrepta ființa.
Yom Kipur este Ziua Ispășirii. În acea zi, Moise a adus Tora – planul înțelepciunii – jos, evreilor la Muntele Sinai.
Când Templul era în picioare, de Yom Kipur, Cohen Gadol (marele preot) avea să intre în Sfânta Sfintelor, unde erau depozitate tăblițele celor Zece Porunci. De aici, el era capabil să atragă în jos iubirea Divină, care să ierte răutățile poporului evreu.
Putem intra în a noastră Sfântă a Sfintelor interioară. Ne putem purifica învățând și îndeplinind înțelepciunea Torei. Rugăciunea noastră poate străluci asupra inimii înțelegerii.
Tora purifică lumea. Maestrul spiritual purifică oamenii. Fiecare individ se purifică pe el însuşi.
În fiecare dintre acestea este cuprins punctul de înțelepciune și amploarea înțelegerii (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Nesiat Kapayim 5: 5).
Rădăcina sufletului nostru este înțelepciunea. În noi înșine putem găsi o mare înțelepciune. Dar trebuie să atragem și din Tora, a cărei rădăcină este, de asemenea, înțelepciunea (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Şechitah 4: 2).
Înțelepciune și părinți
Tora ne spune „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” (Exodul, 20:12). Aducându-ne în lume, părinții noștri au oferit o haină sufletului nostru. Cu această haină, care ne protejează de o revărsare a luminii lui D-zeu, ne putem lumina sufletul.
Când avem o haină nerafinată, trăim în iluzie. Pe măsură ce haina gândirii și a percepției se rafinează, ea se transformă în credință clară.
Întrucât părinții noștri ne-au oferit mijloacele pentru a ne lumina sufletul, noi îi onorăm.
Totodată, atunci când ne onorăm părinții, noi le ajutăm sufletele să-și dobândească rădăcina. Apoi sufletele lor se pot trezi și pot începe să fie revelate.
Tora continuă: „ Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să ţi se lungească zilele” (Exodul 20:12).
„Lungirea zilelor”, se referă la viață, indicând înțelepciunea, pentru că „Înțelepciunea ţine în viață” (Eclesiastul 7:12).
Într-o relație sănătoasă, rămânem conectați cu părinții noștri. Când îi onorăm, sufletele lor cresc și, în consecință, propria noastră haină, caracterul nostru, care este extras din ele, strălucește. Dobândim viața: tărâmul înțelepciunii (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Kibud Av V’Eim 1).
Înțelepciunea și Învățătorul
Talmudul ne învață că datoria noastră de a-i onora pe părinții noștri este înlocuită de datoria noastră de a-l onora pe învățătorul nostru spiritual. Părinții noștri dau hainele sufletului nostru. Învăţătorul nostru ne dă Tora, care este înțelepciunea și sursa sufletului nostru.
Ezechiel povestește despre o viziune în care a văzut un firicel de apă curgând din Sfânta Sfintelor în Templu. Firicelul s-a mărit treptat, până când a devenit în cele din urmă un mare râu.
La început, înțelepciunea pe care o primim de la învăţătorul nostru este ca un firicel de apă. Pe măsură ce continuăm să învățăm, acel firicel se extinde până când este un râu puternic.
Când ne onorăm învăţătorul, mărim cantitatea de Tora pe care el o transmite.
Este important să cauţi învăţători în spiritualitate, chiar dacă această căutare poate fi lungă și frustrantă.
O parte din dificultatea de a găsi un învăţător spiritual constă în a învăța cum să primim de la el. Multe probleme de control și ego – atât din partea căutătorului, cât și din partea învăţătorului – pot fi manifeste.
Adesea, chiar dacă dorim în mod conștient să primim de la un învăţător, acționăm într-un mod care îl împiedică pe acesta să dea.
Adesea, un învăţător este afectat de egoism. Utilizarea incorectă a respectului elevului îl inhibă pe discipol să primească.
Când învăţătorul acționează ca o lentilă altruistă a învățăturilor spirituale, el prezintă natura cu două fațete ale înțelepciunii. Primește de sus și transmite elevului său.
Apoi, în concordanță cu creșterea elevului, fluxul de înțelepciune crește de la un firicel la un râu puternic (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Şavuot 2:23).
Înțelepciunea din întuneric
„Şi am văzut că înţelepciunea este cu atât mai de folos … cu cât este mai de folos lumina decât întunericul.” (Eclesiastul 2:13).
Înțelepciunea este lumina zilei. Noaptea reprezintă lipsa de înțelepciune. În acel moment dormim. Sufletul nostru se ridică la cer și se reînnoiește în timp ce trupul nostru este întărit, iar a doua zi dimineață ne putem antrena din nou în viață.
Uneori suntem copleșiți de întuneric. Uneori trebuie să acționăm fără lumină, fără înțelepciune. Uneori, literalmente, nu putem nici să acționăm, nici să înțelegem și ne culcăm. Apoi, psihicul nostru poate fi iluminat cu înțelepciune. Este posibil să avem vise care să ne ajute să ne rezolvăm situația.
Acum ne-am recâștigat puterea și putem acționa din nou eficient și cu înțelepciune.
Este important să intuim când suntem obosiți și ar trebui să ne odihnim pentru a fi reînnoiți (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim 3: 2).
În timpul zilei, lucrurile sunt în ordine. Noaptea lucrurile nu funcționează.
În general, lumea fizică este considerată a fi „în neregulă” în comparație cu înțelepciunea lui D-zeu. Când Adam și Eva au păcătuit, au trecut de la lumină la întuneric, de la a fi în ordine, în conformitate cu Înțelepciunea lui D-zeu, pentru a fi în afara ordinii, îndepărtaţi de la forța Sa de viață. Astfel, moartea a fost decretată asupra lor. Când acționăm într-o manieră sfântă, ne contopim în starea de aliniere cu înțelepciunea lui D-zeu, starea de a fi „în ordine”.
Această lume conține nivelul înțelepciunii inferioare. Tora reprezintă nivelul înțelepciunii superioare. Când trăim o viață în conformitate cu înțelepciunea superioară, ne atragem nu numai pe noi înșine, ci și mediul nostru în tărâmul înțelepciunii superioare.
Când evreii au părăsit Egiptul, se aflau la un nivel de înțelepciune supremă. D-zeu le-a oferit o iluminare extraordinară pentru a-i scoate din exil. Apoi, această lumină a fost îndepărtată, astfel încât să își poată dezvălui propria inspirație pentru a primi înțelepciunea în măsura potrivită.
Oamenii se trezesc uneori începând un puternic proces spiritual care îi eliberează dintr-un exil personal. Ei pot trăi experienţa unei stări de conștiință superioară și a unor fenomene supranaturale. Sunt încântați, veseli, entuziaști.
Cu toate acestea, această etapă se dizolvă. În locul ei apare o realitate mai grea. Acum trebuie să treacă peste dificultățile vieții. Anii și deceniile pot trece fără acele iluminări care până acum păreau atât de comune și o stare de fapt.
Prin acest al doilea proces ne aliniem înțelepciunea inferioară cu înțelepciunea superioară a lui D-zeu. O astfel de integrare are loc doar prin eforturile noastre de jos.
Marea iluminare a exodului din Egipt a durat doar o zi. În următoarele patruzeci și nouă de zile, evreii au călătorit prin deșert până au ajuns la Muntele Sinai, unde au primit Tora: înțelepciunea superioară.
Fiecare dintre acele zile a reprezentat o rectificare pe care au adus-o caracterului lor, astfel încât să fie în cele din urmă pregătiți să primească Tora.
În Tabernacol (și mai târziu în Templu), o ofrandă de orz a fost oferită în a doua zi de Paște. Apoi, s-au numărat patruzeci și nouă de zile până la sărbătoarea Şavuot, dăruirea Torei. Astăzi, deși nu există Templu, există încă o Miţva – un act sfânt – de a se număra aceste patruzeci și nouă de zile.
Orzul este în primul rând furaj pentru animale. Îi oferim lui D-zeu detaliile lumești ale vieții noastre. Această realitate lumească constituie, atunci când este direcționată corect, o înțelepciune inferioară.
Oferta de orz a fost fluturată în patru direcții. Ne legăm întreaga viață și o ridicăm la D-zeu.
Apoi, în patruzeci și nouă de moduri, vedem cum ne putem alinia viața cu sfinţenia. Atunci putem primi Tora, înțelepciunea lui D-zeu.
Aceste patruzeci și nouă de zile sunt patruzeci și nouă de porți ale înțelegerii.
Poarta a cincizecea este înțelepciunea. Ea este ascunsă de toate privirile. Nici o limită nu o poate înțelege. Prin urmare, nu este numărată. Este o zonă dincolo de număr și de timp.
Numărând patruzeci și nouă de zile, ne-am legat realitatea restrânsă de actualitatea fără restricții a înțelepciunii lui D-zeu. Am conectat timpul la o zonă dincolo de timp; limitarea la infinit; carnea la spirit și spiritul la un nivel care este dincolo de spirit.
Atunci înțelepciunea superioară și inferioară sunt una (cf. Likutei Halachot: Moartea Yoreh: Ţedakah 2: 4).
Înțelepciune și bani
Deși această lume cuprinde categoria înțelepciunii inferioare, ea poate fi subdivizată în zone de înțelepciune relativ superioară și inferioară.
Caritatea este o înțelepciune superioară. Banii sunt o înțelepciune inferioară. Oferind caritate, ne conectăm la o înțelepciune mai înaltă.
Oferirea din caritate este comparabilă cu soarele care strălucește pe lună. Când soarele strălucește direct pe lună, luna este plină. Poporul evreu este comparat cu luna, primind lumină din înțelepciunea lui D-zeu.
Când dăruim caritate altora, D-zeu face să strălucească pentru noi a Sa lumină caritabilă a înțelepciunii, care este o înțelepciune plină de compasiune, (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Ţedakah 2: 2).
„Tora este bună atunci când este combinată cu câștigarea existenței, întrucât truda amândurora nu lasă loc pentru păcat” (Pirkei Avot 2).
Trebuie să ne sfințim afacerea câștigând bani într-o manieră etică, cu scopul de a duce o viață bună. Banii sunt o constrângere a înțelepciunii, meniţi să fie folosiţi cu înțelepciune. Luăm pentru a da. În cele din urmă, dăm bani ca scop caritabil. Aceasta este cea mai preţioasă utilizare a banilor.
Înțelepciunea este ascunsă în bani. Când suntem caritabili, înțelepciunea din bani strălucește. Când înțelepciunea din banii noștri strălucește, ne îndreptăm viața de zi cu zi. Atunci putem primi înțelepciunea sfântă a Torei (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Geviat Choy Mikarkat, Aputki 3: 2).
De aceea D-zeu a poruncit copiilor lui Israel să ia cu ei bogăția Egiptului. Egiptul reprezintă exilul nostru spiritual, utilizarea greșită a minții noastre.
Nu este suficient să fugim din conștiința noastră. Trebuie să ne transformăm conștiința. Trebuie să luăm vasele de aur și de argint. Când umplem mintea cu lumina credinței și a Torei, aurul și argintul Egiptului strălucesc de înțelepciune.
Sensibilitatea și caracterul unei persoane sunt aurul și argintul acesteia.
Aceste daruri fac parte din caracterul nostru. În măsura în care îi slujim lui D-zeu doar cu o parte din noi înșine, slujirea noastră lui D-zeu este diminuată.
D-zeu a poruncit: „fiecare femeie … va cere … vase de argint, vase de aur” (Exodul 3:22). Chiar dacă nu ne simțim confortabil cu totalitatea vieții noastre, trebuie să ne aducem pe noi toți la conștiența Lui.
În deșert, o parte din acest aur și argint a fost folosit pentru a construi Cortul: centrul slujbei lui D-zeu.
Darurile și sensibilitățile noastre vor servi în cele din urmă drept cea mai valoroasă parte a conexiunii noastre cu D-zeu.
În Orot HaTeşuvah, rabinul Kook ne învață că o întoarcere completă către D-zeu întărește atât sufletul, cât și trupul. Toți sunt legați de înțelepciunea lui D-zeu (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Geviat Choy M’karka’ot, Aputki 3: 3).
Înțelepciunea și Teflin
„D-zeu s-a uitat în Tora și a creat universul”. Tora pe care o avem, cuvinte scrise pe un sul, este o distilare a unei înțelepciuni extrem de puternice care va fi revelată doar în viitor, în epoca mesianică.
Dacă Adam nu ar fi păcătuit, ar fi putut accesa acea înțelepciune extraordinar de înaltă. În ebraică, cuvintele pentru lumină – Ohr – și ascundere – ‘Ohr – sunt aproape omonime. În mod ideal, Adam ar fi trebuit să fie îmbrăcat în înțelepciunea lui D-zeu, în haine de lumină. După păcat, însă, D-zeu i-a îmbrăcat pe Adam și Eva în haine de piele de animal.
Acesta a fost un act de bunătate. Adam și Eva erau acum incapabili să primească înțelepciunea primară a Torei. Lumina Torei i-ar fi copleșit și lumea s-ar fi întors într-o stare de haos.
Așa că D-zeu i-a îmbrăcat pe Adam și Eva în piele – El a făcut posibil ca ei să folosească limitările și constrângerile acestei lumi pentru a primi lumina Lui de înțelepciune (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Eidut 4: 4).
De aceea, bărbații evrei poartă Tefilin, din piele de animal, în timpul rugăciunii. În această haină de piele, sfințită cu mici suluri care conțin pasaje din Tora, atragem înțelepciunea lui D-zeu într-o formă graduală.
Literele unui sul al Torei reprezintă o înțelepciune inferioară. Sunt vase pline cu înțelepciunea superioară a lui D-zeu. Prin urmare, un sul al Torei posedă o mare sfințenie. Înțelepciunea lui D-zeu este sinonimă cu sfințenia.
Fiecare individ este un incipient pergament al Torei. Suntem plini de atribute sfinte, precum literele pe un sul. Când primim înțelepciune de la un învăţător, primim înțelepciune superioară.
Când primim înțelepciune, constrângerea noastră este ameliorată.
Atunci, chiar și mediul nostru este revigorat. Lumea este plină de atmosfera țării lui Israel: o atmosferă de puritate și înțelepciune (cf. Likutei Halachot: Even Hatezer: Pityah Virivyah, Işut 1: 1).
Dăruind Înțelepciune
Când vrei să primeşti ceva, mai întâi dă altora (Talmud).
Pentru a primi înțelepciune, dăruim înțelepciune altora. Fiecare are în sine un aspect al unui maestru spiritual.
Cei mai mari maeștri spirituali aduc cea mai mare cantitate de înțelepciune în lume. „Prezența lui D-zeu se odihnește doar în mijlocul unui grup de oameni” (cf. Pirkei Avot 3: 3,7).
Tradiția evreiască ne învață că numai atunci când oamenii sunt uniți în armonie, sfințenia poate intra printre ei.
Nu putem câștiga singuri o înțelepciune adevărată și echilibrată. Nu putem obține un nivel de sfințenie într-o societate în care sfințenia este în cel mai bun caz irelevantă.
Trebuie să ne conectăm cu alții care ne vor servi ca semeni, învăţători și studenți.
În timp ce suntem expuși fluxului culturii actuale, este dificil să ne ridicăm de la nivelul de iluzie.
Poate vrei pui deoparte Şabat-ul ca un timp al meditației și să laşi la o parte televiziunea și radio-ul, ziarele și telefonul. Poate vrei să te întâlneşti şi cu alții care respectă Şabat-ul și să le împărtășeşti o expunere la înțelepciunea Torei și rugăciunii.
Cu cât oamenii se conectează mai mult între ei într-o astfel de comunitate, cu atât ei își transformă mai puternic conștiința într-una care afirmă viața, întreagă și sfântă, în conformitate cu înțelepciunea lui D-zeu.
„Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” (Levitic 19:18). Rabinul Akiva a comentat: „Acesta este un principiu important în Tora”. Cuvântul „principiu” – în ebraică, K’lal – poate însemna și „atot-cuprinzător”.
Când toți evreii – și dincolo de asta, toți oamenii de bună credinţă – se alătură într-un spirit de prietenie, primind cunoașterea de la maeștri spirituali autentici și împărtășind acea conștiență, lumina înțelepciunii pe care o dobândesc poate învinge întunericul.
În acea zi, “lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai mare” (Isaia 30:26). Lumina înțelepciunii va străluci din ce în ce mai puternic, iar înțelepciunea inferioară pe care o putem căpăta în această lume fizică va reflecta acea înțelepciune superioară.
Tu, D-zeu “Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta” (Psalmi, 104: 2). În acea zi, și noi vom fi îmbrăcați în lumină. Atunci și noi vom putea privi înțelepciunea imanentă în toată realitatea.
_______________
[4] Aceste versete se referă în mod specific la poporul evreu. Dar procesul de rectificare a lumii este universal și toți oamenii buni fac parte din el. „Izbăvirea lui Israel este răscumpărarea … întregii lumi și a tot ceea ce este în ea” (Arp’lei Tohar 13).
Poporul evreu este cunoscut ca un popor ales, căci D-zeu le-a spus: „veţi fi ai Mei dintre toate popoarele” (Exodul. 19: 5). De aici aflăm că evreii sunt cei mai aleși, cei mai iubiți dintre națiuni – subliniind că, de fapt, întreaga rasă umană este aleasă și iubită lui D-zeu: “El iubeşte popoarele” (Seforno în Deuteronomul 33: 3).
Înapoi la pagina CELE ZECE SFIROT (link)