(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
Iată ce avem – două forțe – una trăgând în sus, cealaltă ţinându-ne pe pământ, ambele luptând pentru controlul conștiinței noastre. Cu toate acestea, oricât de extraordinar ar suna, adevărul este că această dispută interioară este, în mare măsură, o formă iluzorie a unei lupte imaginare; un fel de înfruntare cu o umbră.
Zohar-ul – cartea strălucirii ne învață că această înclinație egoistă este de fapt un mesager divin acoperit cu o mască a întunericului. Ea este trimisă pentru a ne provoca angajamentul față de D-zeu, față de bunătate, față de ceilalți și față de Sinele nostru superior (Zohar 2, p. 163a). Eu-l, care este simțul iluzoriu al sinelui distinct și al individualității, nu este decât realitatea de suprafață. Practic vorbind, asta înseamnă că, în loc să caracterizezi ego-ul ca pe un adversar existent cu care să lupți, poţi începe să realizezi că nu există nimic altceva decât adevăratul Sine, eu al întregii realități. Orice există în afara prismei conexiunii cu adevăratul Sine al Creatorului este doar un camuflaj.
Transgresiunile și orice activitate negativă dau credință ego-ului și îi permit să înflorească precum o forță separată și independentă. În schimb, transcenderea atracției ego-ului arată că sentimentul de individualitate separată și distinctă este doar o iluzie, caz în care „bătălia” interioară este apoi câștigată fără a fi nevoie de luptă.
Răul, chiar și în forma sa cea mai pronunțată, este ca o umbră, un miraj sau o fantomă care nu are energie proprie. Răul nu ar trebui să fie angajat ca o forță seducatoare autonomă. Există un singur adevăr, o singură realitate. Drept urmare, nu ar trebui să te lupți cu negativitatea internă, întrucât cu cât te lupți mai mult cu ea, cu atât mai mult îi perpetuezi existența. Singura modalitate de a scăpa de o umbră este să aprinzi reflectoarele și să luminezi spațiul gol. Iluminează vidul în care funcționează întunericul și nu va mai fi o sursă de anxietate sau ignoranță.
Întunericul și răul sunt antiteza singurei existențe reale, care se numește „lumină”. Dincolo de a fi o imagine romantică și idilică, această idee rezistă rațional și psihologic. Mulți cărora le lipsește empatia și perpetuează un comportament negativ distructiv suferă de simptome de respingere sau neglijare. Cei care varsă furie și ură își proiectează, în general, sentimentele de a nu fi iubiți asupra celorlalți. În miezul interior, omul este bun și decent. Când oamenii par să se comporte contrar acestei realități fundamentale, asta se datorează faptului că reacționează la stres, durere și o privare de cele mai elementare necesități umane, cum ar fi securitatea, iubirea și stima de sine.
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)