(înapoi cartea CALEA CABALEI – click)
Când am venit pentru prima dată la Rav Baruch Aşlag, m-a trimis să studiez cu Hillel, discipolul său principal. Înainte de asta, am încercat să studiez cu mulţi alți învăţători, dar nu am primit niciodată explicații care să mă mulțumească. Cu toate acestea, am fost foarte încântat să studiez cu Hillel, pentru că explicațiile sale aveau sens și erau clare și raționale. La început mi s-a părut foarte clar: am crezut că tot ce trebuia să fac era să memorez cele șase volume din Studiul celor zece Sfirot și asta ar fi suficient pentru a lua parte la Guvernanţa Superioară a mea și a întregii lumi.
Apoi a venit momentul când Rav Aşlag m-a chemat să particip la cursurile sale. Din acel moment, tot ceea ce crezusem că am înțeles a devenit complet incomprehensibil. Au apărut noi întrebări care au rămas fără răspuns. Nu numai că studiul cu Rav Aşlag nu mă ajuta să înțeleg textul, ci m-a făcut să recunosc faptul că de la început nu înţelesesem nimic.
Mi-a luat mult timp să realizez că Rav Aşlag, mai întâi, le furniza studenţilor săi cunoaşterea teoretică pentru ca abia după aceea să-i înveţe cum să participe la Guvernanţă. Întrucât trecerea la participarea activă la Guvernanţa Superioară nu este un proces rațional și fiecare trebuie să o dobândească de unul singur, această situație a creat o atmosferă de neînțelegere totală.
Învăţătorul nu și-a învățat studenţii în scopul acumulării cunoașterii teoretice a denumirilor conceptelor spirituale sau cu scopul de a filozofa fără a înțelege natura lucrurilor. În schimb, a vrut să-și ducă elevii în acea stare în care să simtă aceste concepte. Aceasta este o metodă complet diferită de cea a unui studiu teoretic. Într-o astfel de metodă, scopul nu este cantitatea de cunoștințe pe care studentul o dobândește, ci calitatea, semnificaţia lor, măsura în care lucrurile pe care studentul le aude îl ajută să se apropie de subiectele despre care citește el singur.
Învăţătorul nu lucra cu începători. În schimb, el îi trimitea la alți studenți care să le monitorizeze progresul. Studenții doritori și harnici erau chemați să studieze cu el.
Dorința umană de a înțelege, a gestiona și a controla este o dorință foarte pozitivă, întrucât adaugă dorințe la dorințele tale iniţiale. Cu toate acestea, singura cheie pe care ar trebui să o dobândim cu adevărat pentru a intra în spiritualitate este ecranul și Lumina Reflectată.
Baal HaSulam a scris Studiul celor zece Sfirot în mod intenţionat într-o manieră în care, cu cât citești mai mult, cu atât apar mai multe întrebări. Este necesar pentru a fi capabil să munceşti pentru ceva, să urmăreşti un anume scop. Munca vine de jos, de la om, dar scopul este dat de Sus, de la Creator.
Totuşi, scopul nu vine înainte să fi simţit că ai epuizat toate eforturile şi nu te mai poţi întoarce în altă parte şi eşti complet încolţit. Doar atunci vei cere sincer Creatorului să te ajute, şi atunci acestei rugăciuni i se va răspunde.
Cel mai important lucru în munca spirituală este să-ţi menții determinarea și răbdarea. Rugăciunile noastre sunt definite de starea în care ne aflăm și depind de prezența sau absența scânteilor. Înainte de a dobândi spiritualitatea, avem impresia că, cu cât ne sforţăm mai puțin, cu atât mai bine. Însă, după ce dobândim spiritualitatea, regretăm că am făcut atât de puțin pentru asta.
Modul de a dobândi spiritualitatea implică realizarea unui act de restricționare. Dar ce înseamnă să te restricționezi? Cei preocupaţi de greutatea lor, de pildă, sunt interesaţi să slăbească. Ei înțeleg că plăcerea pe care o vor avea în urma pierderii în greutate este mai mare decât plăcerea pe care o au din a mânca. Sunt cazuri în care mâncarea devine realmente un dușman pentru ei, până la punctul de adevărată ură. Pentru cei preocupaţi de greutatea lor, menținerea unei diete stricte înseamnă a-şi restricționa dorința.
Cel mai important element în a restricţiona ceva este recunoașterea răului. De aceea ni se dă Tora. Ea conține în interiorul ei acea forţă minunată care ne permite să înțelegem care ne sunt dușmanii și obstacolele pe calea nostră de a dobândi spiritualitatea.
Cu toții trebuie să depășim multe dificultăți în viață, până într-acolo încât simţim că nu există niciun scop în munca noastră, atâta timp cât nu înțelegem unde este adevărul. Câtă vreme nu facem această restricționare, nici măcar nu putem începe să știm unde este adevărul. Cu toate acestea, odată ce am dobândit spiritualitatea, suntem pe mâini bune și nu mai avem nevoie de explicații întrucât putem înţelege noi înșine totul.
Înainte de a primi scopul corect de Sus, trebuie să muncim în acțiuni fizice, chiar dacă pentru noi înșine, sperând să ne schimbăm starea. Dar efortul nu este necesar în sine şi pentru sine, întrucât scopul Creației este plăcerea, iar efortul înseamnă suferinţă sau absența a ceva. Dacă am putea face schimbarea către intenţia de a dărui Creatorului sau de a primi plăcere spirituală fără niciun efort, ar fi minunat. Nu este necesar să căutăm dificultăţile în lumea noastră.
Cu toate acestea, dacă efortul este plăcut, el încetează să mai fie un efort. Este ca o mamă care își hrănește copilul și se bucură. Dacă efortul de a gândi pentru Creator a fost la început laborios și fals, deodată devine plăcut, vital și important. Din momentul în care acesta devine o plăcere, nu mai este necesar niciun efort. Efortul este necesar numai pentru a traversa bariera spirituală.
Când începem să practicăm spiritualitatea, munca noastră se schimbă și suntem într-un fel recompensaţi, deși oamenii din jurul nostru nu o vor observa. Dacă, de pildă, muzica spirituală ar fi interpretată de cei mai buni muzicieni, ei ar face-o să sune ca orice altă muzică. Oamenii care nu practică spiritualitatea ar putea-o considera o compoziţie spirituală mai puțin valoroasă, așezând-o la nivelul muzicii plăcute, dar obișnuite.
(înapoi cartea CALEA CABALEI – click)