INTENȚIE ȘI SCHIMBARE

(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)

Cabala explică ce atribute trebuie să dobândim pentru a cerceta corect realitatea și ne ajută să dobândim atributele spirituale cu care putem influența lumea. Cabala ne expune întregii realități și ne explică legile ei; ne învață cum putem influența pozitiv sistemul creației și cum putem obține în schimb cel mai bun rezultat. Metoda prin care noi dăruim celor din jur se numește Kavana (intenție).

Cu cât omenirea continuă să evolueze fără să se încadreze în realitatea finală destinată ei, cu atât lumea se scufundă mai departe într-o stare de suferință și incertitudine. Prin urmare, în situația noastră actuală, Cabala devine o necesitate practică.

Înțelepciunea Cabala constituie descoperirea legilor și a mecanismului colectiv al realității. Pentru cineva care trăiește în lumea noastră, asta se numește revelarea Creatorului către creaturile Sale. Revelarea ne oferă capacitatea de a aborda ceea ce este benefic și de a rămâne departe de ce este dăunător și, totodată, de a cunoaște raţiunea binelui și răului.

Scopul studiului Cabalei și al punerii sale în aplicare este de a obține cele mai bune rezultate posibile pentru umanitate. Scopul este simplu: dobândirea fericirii și a păcii atât în trup, cât și în afara acestuia, pentru a dobândi eternitatea și completitudinea. Ori, nu asta caută toată lumea?

Înțelepciunea Cabala ne învață, totodată, să gestionăm mecanismul global de creație în care universul nostru nu este decât o părticică minusculă. La fel cum oamenii de știință studiază fenomenele și legile acestei lumi percepute și aparente tuturor, tot așa oamenii de știință cabalişti cercetează realitatea ce nu este percepută de cele cinci simțuri și legile acesteia.

Avem mare nevoie de această cercetare pentru că suntem singurele ființe active din întreaga creație. Folosind mijloacele obișnuite de care dispunem, nu putem expune decât o mică parte din realitatea înconjurătoare, în timp ce Ştiința Cabala ne oferă posibilitatea de a studia întreaga realitate, întregul sistem al creației și de a îl opera.

Cabala dezvăluie gândirea globală a creației și relațiile dintre diferitele părți ale acesteia. Ne învață despre evoluția omenirii în această lume, ce se întâmplă cu sufletele noastre când murim și cum ne întoarcem în noi trupuri. Ea dezvăluie ceea ce există în afara vieții noastre în timpul reîncarnărilor noastre.

Ca rezultat al studiului Cabalei, se învață cum funcționează mecanismul de gestionare a creației. De aceea, învățăm cum să ne comportăm corect în fiecare situație din viață și cum să influenţăm mecanismul care ne determină soarta.

Însăși faptul că gândim și căutăm calea de a influența lumea în bine este, de la sine, o mare Tikun (rectificare). Fiecare dorință este o rugăciune către Creator, chiar dacă cineva nu dorește să recunoască existența Creatorului.

Omenirea a căutat dintotdeauna să cunoască viitorul, dar nimeni nu a găsit o metodă exactă pentru a-l prezice. Ceea ce căutăm cu adevărat este o modalitate de a ne face să ne simțim bine. Îi căutăm pe toți vrăjitorii, magii și așa-numiții cabaliști, dar până acum nu am reușit să găsim leacul suferinţelor noastre      de-a lungul istoriei noastre chinuite. Dar ne putem ajuta singuri! Trebuie doar să învățăm să ne gestionăm propria viață. Pentru asta trebuie mai întâi să dobândim cunoașterea și capacitatea de a influența natura.

Există un motiv întemeiat pentru care un individ are nevoie de douăzeci până la treizeci de ani pentru a crește, timp în care este plasat sub grija naturii și a societății. Numai după maturizare natura devine dură cu noi. De fapt, pentru ca noi să ne asumăm gestionarea lumii, trebuie să dobândim un ecran spiritual (intenţia de a dărui), şi după aceea Creatorul ne va înzestra cu puterea de a ne gestiona propria viață și lumea din jurul nostru în conformitate cu forţa ecranului nostru.

Un individ cu ecran își controlează propriul destin. Un astfel de individ capătă o forță care se află deasupra propriei sale vieți. El poate face orice i se cere de către gradul superior. Capacitatea de a urma direcțiile gradului superior în locul propriei noastre minți este singura posibilitate pentru noi de a obține o adevărată libertate – controlul în viața noastră și libertatea de alegere. Dobândim capacitatea de a primi putere de la un grad superior și în acest fel ne ridicăm la gradul superior prin noi înșine.

Este posibil să justificăm și să înțelegem legea naturală (Creatorul) numai la sfârșitul acestei călătorii. Chiar și în mijlocul vieții noastre, lucrând în acest scop, nu putem justifica pedepse precum moartea și întruparea într-un nou trup. Numai dintr-o perspectivă superioară celei a noastre este posibil să justificăm ceea ce face natura cu noi. De fiecare dată când eşti expus influenței unui grad superior, trebuie să-i accepţi rațiunea și să o justifici. Capacitatea de a acționa împotriva propriei minți și de a accepta rațiunea Celui Superior este numită „credință mai presus de rațiune”.

Alegem între calea luminii (Cabala) și calea suferinţei, în funcție de modul în care ne raportăm la evoluția noastră, indiferent dacă este în rațiune sau deasupra rațiunii. Numai cabaliștii pot interveni activ în conducerea superioară și, totuși, oricine dorește să facă bine și să dea de la el – declanșează un răspuns pozitiv în lumea superioară. Prin urmare, dacă întreaga națiune aspiră să păstreze legea globală a creației, o va găsi în cuvintele „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, o lege care nu este nici mai mult, nici mai puțin, decât „legea iubirii”. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să trecem dincolo de emoțiile și gândurile noastre, care se bazează pe natura noastră fundamental corporală.

(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)

error: Content is protected !!