inapoi la UN ESEU DESPRE LITERE – link
1) Mesajul promovat în cadrul acestui volum nu a fost, până acum, explorat de om. Este o operă unică, al cărei domeniu deschide noi perspective asupra „Secretelor” Spirituale ascunse până acum de ochii omului și asupra Cărţilor Cunoaşterii.
Parcurgând acest eseu, cititorul va dobândi imediat o conștienţă a vastității domeniul de aplicare a subiectului ce rămâne încă a fi explorat. Aşadar, nu trebuie să ne închipuim, nici măcar pentru o clipă, că substanța a ceea ce este descris în cadrul acestei prime forme a studiului fost complet epuizată.
2) Aici este momentul să ne întrebăm: De ce oare Creatorul, înainte de creație, a considerat oportun să se angajeze într-o dispută sau dezbatere cu „Cele douăzeci și două de litere” ale alfabetului ebraic și nu cu oricare dintre numeroasele grupuri de litere existente ale alfabetelor ce aparțin celorlalte națiuni ale lumii?
A doua întrebare care se va impune de la sine cititorului este: Cum a reușit Creatorul să creeze lumi prin intermediul literelor alfabetului ebraic? Pentru a rezolva enigma „creației”, în primul rând, trebuie făcută o analogie între lucrarea unui arhitect de aici, de pe pământ, care își asumă sarcina de a construi un edificiu, și lucrarea lui Dumnezeu, care a creat și „a construit” imensa lume în care trăim, în integralitatea sa.
Arhitectul trebuie, la început, să pregătească un proiect prin elaborarea unor planuri arhitecturale detaliate pentru construcția structurii pe care mintea sa a conceput să o ridice; întrucât, după cum se știe, de obicei, mai întâi, înțelepciunea și ideile arhitectului sunt concepute în compartimentele ascunse ale minții, ceea ce duce apoi la procesul treptat de planificare sistematică pe hârtie, pentru care arhitectul angajează o companie de meşteri și muncitorii să-l ajute în realizarea proiectului său.
Arhitectul se uită apoi în proiectul său; devenind astfel capabil să-și instruiască în mod corespunzător lucrătorii cum să realizeze lucrarea de construcție, pe care, înainte de toate, a trebuit să o vizualizeze în minte.
3) Înțelepții noștri dezvăluie faptul că Creatorul s-a uitat în Tora, folosind literele alfabetului ebraic ca „Instrument” cu care a creat lumea, chiar așa cum arhitectul a folosit „cărămizile” în construcția clădirii sale. Cu alte cuvinte, Tora a fost proiectul, planul care a fost folosit de Dumnezeu pentru a „crea” universul.
4) Cu toate acestea, analogia pe care tocmai am făcut-o este foarte diferită; pentru că arhitectul, fiind om, nu își poate construi edificiul prin simplul gând și cuvânt scris, așa cum au fost puse în proiectul său; întrucât, fără a solicita ajutor din afară și a asigura marea abundență a materialelor care urmează a fi folosite, arhitectul nu reușește să-și finalizeze obiectul construcției. În măsura în care toate acestea îi sunt necesare pentru a-i permite să-și vadă materializat proiectul, diferența faţă de această analogie este ușor de sesizat; întrucât, aşa cum știm cu toții, cu siguranță Dumnezeu nu trebuie să recurgă la ajutor din afară, neavând nevoie de oameni sau materiale pentru a-și duce la bun sfârșit planurile, deoarece numai prin „gândul” și „cuvântul” Lui, „Toate lucrurile au luat ființă”.
Cartea lui Iov pune în evidenţă puterea „cuvântului” astfel:
„Pe ce vei pune mâna îţi va izbuti…”. (Iov 22:28)
Aceasta sintagmă este citată ca mărturie în scripturile noastre sfinte de mai multe ori. „Căci El zice şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă.” (Psalmi, 33: 9)
5) În Psalmi ni se amintește faptul că Creatorul este autorul colosalelor „lucrări ale creației”, cuprinzând crearea tuturor lumilor, atât cele „spirituale”, cât şi cea „corporală”.
“Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune şi pământul este plin de făpturile Tale.”(Psalmi 104:24)
Creatorul a folosit pentru „creație” lumina lui Sfira Hochma (Înțelepciunea) și literele alfabetului ebraic; chiar dacă, la fel cum un constructor, își folosește atât măsura limitată a înțelepciunii cât și cuvântul dar și cărămizi adevărate în construcția clădirii sale.
Asta l-a determinat pe regele David să spună: „Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune şi pământul este plin de făpturile Tale.” (Psalmi 104:24)
Versetul arată că lumina Hochma (Înțelepciunea), adică o „faptă” sau „acțiune” a lui Dumnezeu, ce devine realitate prin cuvântul lui Dumnezeu, trebuie interpretată în sensul că literele din Alfabetul ebraic au constituit instrumentele, vasele și materialele utilizate de Creator în manifestarea întregii „creații”.
6) Alfabetul ebraic, care cuprinde și instrumentele pentru „limba ebraică” provine din acea sursă spirituală denumită „Kodeş”, adică Sfințenia, datorită originii sale în sfântul sanctuar al Creatorului însuși, adică în Sfirot (pluralul pentru Sfira) Hochma, lumina Înțelepciunii, și Bina, lumina inteligenței, care adăpostește lumina Înțelepciunii. Cu alte cuvinte, fiecare literă a alfabetului ebraic a fost concepută de mâna lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu, așa cum este prezentată aici, este în concordanță cu ceea ce este exprimat de regele David, astfel:
„Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale, luna şi stelele pe care le-ai făcut, …” (Psalmi 8: 3)
7) Aici, ar fi bine să menționăm că Zohar-ul ne dezvăluie faptul că Dumnezeu areflectat la literele alfabetului ebraic timp de două mii de ani, înainte ca El să fi creat lumea.
„Cei două mii de ani” pe care tocmai le-am menţionat nu trebuie considerate o perioadă de timp, în sensul în care „timpul” este perceput aici pe pământ; întrucât lumile spirituale sunt dincolo de timp și spațiu. Astfel, „cei două mii de ani”, în sens spiritual, constituie Hochma și Bina ale Roş-ului celor zece Sfirot. Ele sunt cele două Sfirot unde îşi are originea alfabetul ebraic.
Cuvântul ebraic Şana (שנה) înseamnă an. Şana înseamnă, însă, și schimbare sau diferență; astfel încât „o mie de ani”, în sens spiritual, trimite la o diferenţiere pe „faze” a unei multitudini de “mii de entități spirituale”.
Folosirea cuvântului Şana (שנה) aici pe pământ, poartă cu sine semnificația dată permanentelor şi frecventelor schimbări, prin „cele patru anotimpuri” ale anului.
Mișcarea (תנועה) este inexistentă când vorbim de „faze” spirituale. Cu toate acestea, când este menționează mișcarea în legătură cu Sfirot sau o anumită apariție sau stare într-o condiţie recurentă de schimbări în lumile spiritual, atunci nu este vorba decât de entități noi revelate care apar în lumile spirituale, una îmbrăcându-se în cealaltă.
Înfășurarea acestor Sfirot poate să le fie atribuită, ca și cum s-ar fi mișcat una peste cealaltă, comparabil cu foile de ceapă.
8) În vreme ce „literele” erau încă ascunse de ochii „creației”, Dumnezeu se jucase cu ele în tot acest timp, şi este vorba aici de Sfirot Hochma și Bina. Atunci când Dumnezeu era pe punctul de a crea lumea, toate literele alfabetului ebraic erau încă în stare de embrion. Când Dumnezeu s-a hotărât să creeze lumea, toate literele s-au prezentat în fața Lui în ordine inversă. Acest lucru este tratat în continuare în paginile următoare: Cele de mai sus explică faptul că limba ebraică este cunoscută prin denumirea de “Laşon Kodeş” (לשון קודש), adică limba sfântă, fiind singura limbă care își are originea în izvorul sfințeniei, Kduşa; adică limba ebraică este o limbă inventată și scrisă de mâna Creatorului însuși; și este folosită de el, precum și de sufletele lui Israel, pentru că, așa cum este revelat de sfinții noștri înțelepți, Neşama (un Suflet) este o parte a lui Dumnezeu; așa s-a întâmplat că „Totul”, adică Creatorul, a folosit literele alfabetului ebraic în lucrarea sa de creație, imprimând astfel acest alfabet în lume și în tot ceea ce există în ea; și astfel a fost imprimat acest alfabet în fiecare lume în miniatură, adică în „sufletele lui Israel”.
În „Şacharit”, care este rugăciunea noastră de dimineață, se spun următoarele: „Binecuvântat fie Cel care a poruncit și lumea a fost chemată în existenţă”, care trimite la versetul: “Căci El zice şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă.” (Psalmi 33:9)
De asemenea, găsim cuvinte având sensul că „cerurile” sunt precum o „Carte”.
Profetul Isaia spune că cerurile vor fi înfășurate ca o carte, al cărei autor este însuși Creatorul, care a creat „cerurile și pământul”.
Cuvintele profetului sunt următoarele: “… cerurile sunt făcute sul precum o carte …”(Isaia 34: 4).
9) Acum este clar de ce literele alfabetelor celorlalte națiuni nu s-au putut apropia de curtea Creatorului pentru a-şi oferi serviciile lor în opera Lui de creație. Cum ar putea literele alfabetelor acestor națiuni să apară înaintea lui Dumnezeu cu scopul de a-L ruga să le folosească în „creația” lumii atunci când nu provin din sfintele tărâmuri, tabernacolul Dumnezeu, „laicul” neavând niciun fel de afinitate cu „sfântul”? Alfabetele celorlalte națiuni, precum și limbile lor au fost determinate în mod arbitrar. Ele sunt pur și simplu create de om și, prin urmare, nu sunt sfinte, fiind produse urmare a deciziilor și consimțământului persoanelor implicate. Prin urmare, existența și utilizarea alfabetelor și a limbilor națiunilor lumii depind de gândirea și consimțământul unor pământeni, „alfabetele” și „limbile” lor fiind opera omului la începutul timpurilor.
Omenirea, pentru a funcționa ca o comunitate civilizată organizată, a trebuit să recurgă la inventarea „alfabetelor” și „limbilor”, acestea fiind „un mijloc de comunicare” între ele.
În măsura în care alfabetele și limbile la care se face referire sunt concepute de către oamenii de pe pământ, literele care alcătuiesc alfabetele lor împreună cu limbile lor nu au, aşadar, nicio legătură cu sursa sacră, cu acele “Sfirot superioare” unde îşi au originea cele douăzeci și două de litere ale alfabetului ebraic. Acestea din urmă sunt instrumentele, substanța divină, care a fost folosită de Creator pentru „crearea tuturor lumilor și a Omului”.
10) După cum s-a lăsat acum să se înțeleagă, alfabetul ebraic provine din locul sfințeniei. Acest fapt este indicat de cuvântul ebraic Kduşa (קדושה): Sfințenia Însăși.
Știm că există cinci locuri de ieșire de unde provin cele douăzeci și două de litere ale alfabetului ebraic. Acestea sunt după cum urmează:
1. Vârful buzelor de unde ies literele Bet (ב), Vav (ו), Mem (מ) și Pey (פ). Astfel, litera Vav (ו) este una dintre literele găsite în cuvântul ebraic Kduşa (קדושה).
2. Al doilea loc de emitere a literelor este Palatul (cerul gurii). Literele care apar din Palat sunt Alef (א), Chet (ח), Hey (ה) și Ayin (ע). Litera Hey (ה) a acestui mod de emitere se găseşte și în cuvântul Kduşa (קדושה).
3. Al treilea grup de litere provine din Gâtlej. Literele articulate din acesta sunt Gimel (ג), Yud (י), Kaf (כ) și Kuf (ק). În acest grup, se află Kuf (ק), care se găsește și în cuvântul Kduşa (קדושה).
4. Al patrulea loc din care se emit literele este Limba. Literele care izvorăsc de aici sunt Dalet (ד), Tav (ת), Lamed (ל), Nun (נ) și Tet (ט). Astfel, Dalet (ד) se găsește în cuvântul Kduşa (קדושה).
5. Al cincilea și ultimul loc de emitere a literelor sunt Dinţii. Literele care provin de acolo sunt Zayin (ז), Sameh (ס), Şin (ש), Reiş (ר) și Ţadik (צ). Şin (ש) din acest ultim grup de litere se găsește, de asemenea, în cuvântul Kduşa (קדושה).
Astfel, am descris cele cinci părţi ale gurii de unde şi-au făcut apariţia cele douăzeci și două de litere ale alfabetului ebraic. În fiecare „loc de emitere” se găsește o literă care apare și în cuvântul Kduşa (קדושה, Sfințenie). Aceasta este încă o indicație suplimentară a faptului că alfabetul ebraic provine din Kduşa (קדושה), însăși sfințenia lui Dumnezeu.
11) Valoarea numerică redusă a cuvântului Kduşa este 19. Ea este echivalentă cu cea a împlinirii numelui Sfânt (tetragrama) HaVaYaH (יוד הא ואו הא, scris cu litere Alef). Acesta este un alt indiciu că literele alfabetului ebraic provin din numele Sfânt (tetragrama) HaVaYaH.
12) Studiul rezultat prin acest eseu are la bază cunoașterea „macro-cosmosului” – a „universului”, în contrast cu „micro-cosmosul” – „omul în forma sa miniaturală”, care nu este decât o replică, o copie a universului.
Înglobat aici este un rezervor de resurse spirituale. Cunoașterea lui Dumnezeu îl va învăța pe om cum să urmeze modelul „macrocosmosului”, care a fost format, modelat și perfecționat de Creator. Cititorul avid va fi astfel ajutat să stabilească modul în care să se perfecționeze pe sine.
În virtutea rectificării și apoi a salvării complete a sufletului său din ghearele „materialităţii”, omul va trezi în sine o putere de prevalenţă asupra întregii creații. Prin triumful său asupra „răului”, omul va putea aduce pe pământ, prin comandă de la distanţă, „lumina” Creatorului. Echipat cu putere spirituală, omul poate face să se scuture din temelii civilizația, trezind astfel omenirea din apatie pentru a căuta „spiritualitatea”, cunoașterea lui Dumnezeu. Omului, unit cu „lumina spiritualităţii”, i se va da în sfârșit, de Sus, puterea de a risipi întunericul adus în lume de „forţele ostile”. Această voinţă, la rândul său, va inunda lumea noastră lovită cu „o nouă lumină” care va genera eliberarea de “lipsuri” și de „frică”. O „lumină” care va însemna pentru omenire „pacea perfectă” pentru veşnicie.
inapoi la UN ESEU DESPRE LITERE – link